Sir Terry Pratchett, "Men at Arms" (1993)

Imagine preluată de pe situl Penguin.com.au

Prima dată, am parcurs al cincisprezecelea roman din seria Lumea-disc, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan, într-o ediție britanică de buzunar (Corgi Books, Londra, 1994) în 2000 sau 2001. Apoi, grație doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat, în 2002, un alt exemplar din aceeași ediție, cu coperta ilustrată de Josh Kirby.

Mai recent, am parcurs a doua oară acest roman în ediție electronică - în cea mai mare parte l-am audiat de pe tableta de lectură în noiembrie 2021.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Men at Arms face parte din subseria despre Paza Orașului, iar, din punct de vedere cronologic, intriga sa este plasată după evenimentele din Guards! Guards!

De această dată, căpitanul Samuel Vimes se pregătește să se cunune cu Lady Sybil Ramkin și, totodată, să se retragă din funcția de la Paza de Noapte. Din păcate, momentul pensionării este foarte prost ales - pe de o parte, pentru că, în urma presiunilor exercitate de către minorități, în Paza de Noapte s-au înrolat un pitic, un căpcăun și o tânără înzestrată cu licantropie, iar, pe de altă parte, pentru că cineva și-a pus în cap să schimbe ordinea socială din Ankh-Morpork, ucigând în dreapta și în stânga.

Astfel, ultimele zile din viața profesională a lui Sam Vimes se transformă într-o anchetă pentru a afla care e arma crimelor, care e mobilul acestora și cine este criminalul - dar și într-un efort de a-și educa rapid subordonații să lase deoparte prejudecățile și conflictele interspecii și să gândească și să se poarte ca niște polițiști în exercițiul funcțiunii.

Iar evenimentele conduc, inexorabil, către o tentativă de asasinat asupra Patricianului, Lord Havelock Vetinari.

Am apreciat Men at Arms pentru că a readus în scenă personaje principale (Vimes, Vetinari, Carrot) și secundare (Lady Sybil Ramkin, sergent Colon, caporal Nobbs, căpcăunul Detritus, câinele Gaspode). Am apreciat romanul și pentru că a adus personaje noi, precum Angua sau Leonard din Quirm. Am urmărit cu interes antagoniștii - unii umani, alții canini - și am aflat lucruri noi despre Ghilda Asasinilor și Ghilda Bufonilor din Ankh-Morpork.

Dar, dincolo de toate astea, am apreciat trimiterile intertextuale la filme polițiste (Dirty Harry) și seriale TV (Colombo) și, mai ales, lecția de viață așezată între filele romanului - nu sub formă de predică moralizatoare, ci prin acțiuni ale personajelor.

Căci, în Men at Arms, Sir Terry Pratchett ne arată că putem rezolva problemele unei societăți dând dovadă de toleranță și de cooperare, iar, în cazul în care am fi intoleranți și refractari, riscăm să năruim societatea și civilizația.

Și la a doua lectură am apreciat din toată inima o mulțime de scene scrise magistral, iar, aproape de final, am fost impresionat de pieirea unuia dintre personajele secundare.

Deloc surprinzător, după ce am terminat Men at Arms, mi-am dorit să reiau un alt roman din seria Lumea-disc intitulat Soul Music. Însă, despre acela, probabil vom discuta cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)