China Miéville - King Rat (1998)

Prin 2003, după ce citisem cu mare plăcere Perdido Street Station şi The Scar, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru un exemplar din primul roman al lui China Miéville, King Rat (Editura Tor, New York, 2000). Am început lectura cu entuziasm, însă, pe măsură ce am progresat prin acest roman, am fost din ce în ce mai dezamăgit, iar lectura a trenat. Poate tot din cauza dezamăgirii am şi întîrziat atît cu scrierea unei cronici pe marginea lui.

Să vă ofer şi dumneavoastră cîteva detalii:

Acţiunea romanului se petrece la Londra, aproape de finalul secolului al douăzecilea. În prolog, cineva pătrunde pe furiş în locuinţa unui cetăţean.

În „Partea întîi – Sticlă”, un tînăr numit Saul Garamond ajunge seara în vizită la tatăl său, la Londra, iar dimineaţă este acuzat că l-ar fi aruncat pe fereastră. Protagonistul e ajutat să evadeze din arest de o creatură, Regele Şobolan, care îi spune că e unchiul său şi că maică-sa (pe care tînărul n-a cunoscut-o niciodată) fusese tot din neamul şobolanilor. Regele Şobolan începe să-l înveţe cum să se caţere pe ziduri şi cum să găsească mîncare în pubele. Aparent, cel care l-a ucis pe Garamond senior va dori să-i găsească şi să-i ucidă şi pe ei...

În „Partea a doua – Noul Oraş”, prietenii lui Saul sînt vizitaţi de un flautist foarte talentat care vrea să înregistreze cu ei pentru remixuri jungle. Doi poliţişti de la locul crimei sunt ucişi, la rândul lor, iar Saul e instruit cum să se orienteze prin reţeaua de canalizare londoneză.

În „Partea a treia – Lecţii de ritm şi istorie”, Saul îşi testează noile puteri, dar e capturat pe străzile Londrei, legat fedeleş şi pus într-o presă pentru automobile vechi. Regele Şobolan îl salvează în ultimul moment şi-l prezintă altor două personaje fantastice – Anansi (regele păianjenilor) şi Loplop (regele păsărilor). Din păcate, flautistul care i-a înecat supuşii Regelui, cu şapte secole în urmă, în Hamelin, este cel care îi vizitează pe prietenii lui Saul – şi care îl ucide pe unul dintre aceştia, Kay.

În „Partea a patra – Sânge”, Saul, explorînd apartamentul tatălui său, îşi dă seama că Regele Şobolan îl minţise – mai exact, Saul a venit pe lume ca urmare a faptului că Regele a violat-o pe soţia unui om, iar acesta din urmă l-a crescut ca pe copilul său. Aici are loc o primă confruntare cu flautistul Pete, iar Saul constată că melodiile interpretate de Pete pot să-i hipnotizeze pe aliaţii săi şi să-i transforme temporar în slujitori ai flautistului.

În „Partea a cincea – Spirite”, prietenii lui Saul se ocupă de remixarea unor piese jungle, în vreme ce ancheta condusă de inspectorul Crowley progresează. Saul îl acuză pe Regele Şobolan de manipulare şi de faptul că l-a folosit ca momeală pentru flautist, apoi decide să adune armata şobolanilor londonezi pentru o nouă confruntare cu Pete. Se va folosi de ajutorul lui Anansi, dar preferă să nu mai aibă de-a face nici cu Regele Şobolan, nici cu Loplop (care a căzut cu uşurinţă pradă vrăjii flautistului). Cu toate acestea, în canale, se vede nevoit să întrerupă o luptă între Regele Şobolan şi Loplop, iar cercetaşii săi şobolani pleacă în căutarea flautistului.

În „Partea a şasea – Junglist Terror”, armate de şobolani, păianjeni şi păsări se strâng la un club de noapte londonez, pe parcursul unei megapetreceri numite „Junglist Terror”, pentru o ultimă înfruntare cu flautistul Pete. Din păcate, piesele înregistrate de acesta din urmă şi redate prin sistemul de amplificare al clubului au un efect devastator asupra creaturilor. Ultima luptă a lui Saul împotriva flautistului este cu adevărat disperată, pe viaţă şi pe moarte. Iar Regele Şobolan intervine într-un moment crucial.

Fireşte, după toate cele îndurate, Saul refuză să-l ajute pe Rege să recîştige loialitatea supuşilor săi. În „Epilog”, Saul îi adună pe şobolani în canalizare numai ca să abdice şi să declare primul an al Republicii Şobolanilor, în care el va fi un simplu cetăţean. Deşi poate că, odată, cîndva, Regele va reveni ca să se răzbune pe propriul său fiu...

Unul dintre motivele pentru care King Rat m-a dezamăgit este că aveam un orizont de aşteptare de la romanele lui China Miéville, iar King Rat nu se potriveşte deloc cu acesta. Mai exact, aşteptam o combinaţie de steampunk şi fantastic plasată într-un tărîm imaginar, însă am primit un urban fantasy în care fantasticul se combină cu o anchetă poliţistă şi cu numeroase referiri la muzica remixată drum'n'bass. Probabil că, dacă nu aş fi citit mai înainte primele două romane din trilogia Bas Lag, altfel m-aş fi raportat la această carte.

Un alt motiv de dezamăgire este că, faţă de Perdido Street Station, spre exemplu, King Rat pare un roman destul de sărăcăcios în privinţa imaginaţiei. Cel dintîi punea în scenă o puzderie de creaturi fantastice, tehnologii nemaivăzute, acţionate prin magie şi prin forţa aburului, decoruri variate, multiple fire narative şi răsturnări spectaculoase de situaţie. Cel de-al doilea are o gamă mult mai restrînsă de creaturi, un decor în cea mai mare parte tern, mai puţine planuri narative şi o intrigă mai puţin spectaculoasă.

E drept că ediţia americană de la Tor este frumos îngrijită, cu hîrtie de bună calitate, cu o tehnoredactare aerisită, generoasă, şi cu o prezentare grafică de efect. Dar, conţinutul romanului fiind cel prezentat mai sus, nu m-am simţit niciodată ispitit să redeschid King Rat şi să recitesc pasaje din acest roman, ori să caut altele cu o tematică asemănătoare. Poate că nu mi se potriveşte mie genul urban fantasy, cine ştie...

După cum probabil aţi aflat deja din alte surse, recent a apărut o ediţie română a acestui roman, sub titlul Regele Şobolan, la Editura Paladin, în traducerea domnului Mircea Pricăjan. În ceea ce mă priveşte, decît să recitesc romanul acesta, ori să parcurg alt urban fantasy, am să prefer combinaţia de steampunk şi fantastic cu care m-a încîntat China Miéville în seria Bas Lag – pentru că am regăsit-o în cărţi de Jay Lake şi de Stephen Hunt.

Dar despre acelea vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)