Vânzare-fulger la editura Crux Publishing

Azi, 18 august, 2023, editura Crux Publishing marchează ziua mea de naștere cu niște reduceri promoționale spectaculoase.

Astfel, volumul Motorul de căutare (40 de lei) e disponibil la 35 de lei. Volumul Delirul încapsulat (38 de lei) e disponibil la 30 de lei. Seria Cartea cu scoarțe de argint, ferecate (75 de lei) azi poate fi achiziționată cu 65 de lei. Iar cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara (36 de lei) se vinde la doar 26 de lei.

Apreciez această inițiativă și le mulțumesc editorilor Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu.

Vă sfătuiesc să profitați de ocazie și să dați comandă, mai ales că livrarea coletului se face pe cheltuiala editurii în cazul unei comenzi de peste 100 de lei. Oferta e valabilă până duminică, 20 august 2023, inclusiv.

(Imaginea promoțională care însoțește această reducere-fulger a fost creată de către artistul grafic Tudor Popa.)

Sir Terry Pratchett, "The Truth" (2000)

Imagine preluată de pe situl TerryPratchett.com

În luna mai 2022, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett intitulat The Truth (editura Corgi Books, grupul editorial Transworld Publishers, Londra, 2001). L-am citit prima dată prin 2003. A doua oară, l-am audiat în trei zile în prima decadă a lunii aprilie 2022, într-o mică vacanță.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

The Truth este al douăzeci și cincilea roman din seria Lumea-disc - și artistul grafic Josh Kirby a pus o banderolă aniversară în ilustrația copertei. Tematic, se înscrie într-o subserie dedicată mijloacelor de comunicare în masă, alături de Moving Pictures și de Soul Music.

De această dată, piticii descoperă o metodă prin care să transforme plumbul în aur - căci inventează tiparul cu litere mobile. Iar tânărul William de Worde, fiul cadet al unei familii aristocratice, se pomenește în rolul de redactor-șef, editor, reporter și om bun la toate în redacția primului cotidian al Lumii-disc.

Că printre colaboratorii săi se află tânăra progresistă Sacharissa Cripslock, vampirul-fotograf Otto Chriek și o mulțime de pitici-tipografi n-ar fi o problemă. Că Paza Orașului (în general) și comandantul Sam Vimes (în special) îl cam antipatizează e aproape suportabil. Că patricianul Havelock Vetinari îi acordă o atenție specială e destul de îngrijorător.

Dar când doi criminali străini, d-l Pin și d-l Tulip, sunt angajați de către o cabală conservatoare ca să îl răpească pe patrician și să îl înlocuiască cu o sosie ineptă, iar investigația independentă a protagonistului duce către de Worde senior, lucrurile iau o întorsătură cu adevărat neplăcută.

 

Spre deosebire de Carpe Jugulum și de The Fifth Elephant, The Truth are un echilibru mai bun între latura umoristică și cea moralizatoare. Astfel, discuțiile despre presă și rolul acesteia pe care protagonistul le poartă cu Sacharissa, cu Vimes și cu Vetinari sunt contrabalansate de momentele comice cu personaje secundare (inclusiv cu câinele vorbitor Gaspode), iar critica subtextuală adresată claselor superioare privilegiate este îndulcită de o pleiadă de trimiteri intertextuale savuroase la Pulp Fiction.

(Ar merita menționat și că unii cititori mai atenți și mai informați decât mine au remarcat că numele protagonistului, William de Worde, combină prenumele lui William Caxton și numele de familie al lui Wynkyn de Worde, două persoane care, spre finalul secolului al XV-lea, au introdus tiparul în Anglia.)

Pe ansamblu, aș reciti oricând The Truth și vi-l recomand și dumneavoastră. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Ca urmare a celor de mai sus, probabil nu vă veți mira că, la relativ puțină vreme după ce am recitit acest roman, am decis să mai parcurg o dată un alt volum din seria Lumea-disc, intitulat The Science of Discworld. Însă, despre acela, cred că am discutat deja în detaliu cu altă ocazie aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Joseph Campbell, "The Hero with A Thousand Faces" (1949)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

Despre lucrarea antropologului american Joseph Campbell, The Hero with A Thousand Faces, am aflat la un curs din primul an universitar, în 1993, pe care îl ținea domnul profesor universitar dr. Radu Surdulescu. Apoi, în 2014, am primit cadou un exemplar din ediția română - Eroul cu o mie de chipuri (Editura Herald, București, 2014) - și i-am făcut o prezentare în cadrul emisiunii "Ce citim astăzi?" de la postul de televiziune H 2.0 (cunoscut anterior ca TVRM). În cele din urmă, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am cumpărat, în decembrie 2021, un exemplar dintr-o ediție americană cartonată (New World Library, Novato, CA, 2021)... și am parcurs o ediție electronică în a doua decadă a lunii septembrie 2022.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul debutează cu o notă privitoare la operele reunite ale lui Joseph Campbell și cu prefața ediției din 1949. Apoi, în prolog, este expusă teoria monomitului - ideea că, în diferite culturi, sub diverse forme, o mulțime de mituri și legende prezintă o structură narativă comună, iar aceasta, în corelație cu unele elemente din psihanaliza jungiană, este mai relevantă pentru persoanele aflate în a doua jumătate a vieții decât conceptele cu care operează psihanaliza freudiană.

Partea întâi tratează, cu exemple, despre aventura eroului, în etape precum plecarea, inițierea mistică, întoarcerea și cheile de interpretare.

Partea a doua, în schimb, prezintă ciclul cosmogonic cu elemente precum emanațiile, nașterea imaculată, transformările eroului, disoluția microcosmosului și a macrocosmosului, precum și raporturile dintre mit și societate.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu un set de note de final, cu o amplă bibliografie, cu o listă a ilustrațiilor, cu un index alfabetic și cu note privitoare la autor, respectiv la fundația Joseph Campbell.

 

Țin să vă spun că am fost foarte plăcut impresionat de Eroul cu o mie de chipuri - pe de o parte, pentru că este o lucrare foarte documentată, cu exemple preluate din culturi nord-americane, asiatice, europene, africane, australiene și din sub-continentul indian, iar, pe de altă parte, pentru că autorul face permanent paralele între mituri din diverse zone geografice și vise sau fantasme ale pacienților din practica psihoterapiei.

Dealtfel, Eroul cu o mie de chipuri a avut o influență de durată nu numai în domeniul academic, unde a reprezentat un element important în critica literară antropologică, ci și în domeniul literaturii fantastice, în special asupra scriitorului J. R. R. Tolkien și, indirect, asupra subgenului high fantasy, respectiv în domeniul cinematografiei, unde l-a inspirat pe regizorul George Lucas să creeze seria Războiul stelelor. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din ediția română aici, iar, din ediția americană, aici.) Deloc întâmplător, există o lucrare dedicată adaptării monomitului analizat de către Joseph Campbell la domeniul scenariilor de film - însă, despre aceea, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Wade E. Pickren, "The Psychology Book" (2014)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În prima decadă a lunii iunie 2019, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la un preț rezonabil, un volum de Wade E. Pickren intitulat The Psychology Book - 250 Milestones in the History of Psychology (editura Sterling, New York, 2014). L-am parcurs în perioada iulie 2019 - septembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

 

The Psychology Book  se prezintă ca un volum de lux, cartonat, cu coperta embosată și decorată cu modele aurii, cu file de coală cretată, de o calitate excelentă, și cu semn de carte din mătase atașat la cotor.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui dr. Philip G. Zimbardo, profesor emerit de psihologie la Universitatea Stanford.

"Introducerea" prezintă succint obiectul de activitate al psihologiei, cronologia articolelor din volum și o scurtă secțiune de mulțumiri.

Urmează un set de două sute cincizeci de articole succinte, începând de la șamanism și trepanații și sfârșind cu inițiativa BRAIN din 2013. Fiecare articol prezintă câte o etapă importantă din dezvoltarea psihologiei și este însoțit de o ilustrație (color sau alb-negru) relevantă pentru materialul prezentat.

Întrucât densitatea informațiilor prezentate este destul de ridicată, nu am parcurs volumul dintr-o dată, ci în etape de câte zece-douăzeci de articole. Unele dintre subiectele prezentate, precum piramida lui Maslow sau cele cinci stadii ale raportării la trauma emoțională, îmi erau cât de cât familiare. Despre multe altele nici nu știam că există.

Pe ansamblu, lectura s-a dovedit a fi foarte instructivă, iar organizarea diacronică a materialului prezentat (mai degrabă decât o ordonare alfabetică, spre exemplu) ajută cititorii să înțeleagă procesul de dezvoltare al acestei științe.

De asemenea, faptul că lucrarea se încheie cu o bibliografie structurată tematic și cu un index alfabetic îi sporește utilitatea ca material de referință. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Voi păstra The Psychology Book în colecție și, la nevoie, voi consulta volumul. De asemenea, în urma acestei lecturi, probabil voi parcurge alte câteva cărți de popularizare despre psihologie și neuroștiințe. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Dian Hanson, "Masterpieces of Fantasy Art" (2023)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

În ultima zi a lunii iulie 2023, prin amabilitatea unui vechi prieten, am aflat că, la librăria Cărturești, era disponibil un album de artă fantastică. Am achiziționat un exemplar din Masterpieces of Fantasy Art, editura Taschen, Köln, 2023), volum coordonat de Dian Hanson. L-am parcurs în opt zile.

Și iată ce am aflat:

 

Introducerea, "My Fantasy Life", îi aparține artistului peruviano-american Boris Vallejo și tratează despre începutul carierei acestui artist de excepție, respectiv despre efectul formator pe care l-au avut asupra lui lucrările altor artiști fantasy.

Secțiunea "Fantasy: Then, Now and Always" de Dian Hanson prezintă succint dezvoltarea picturii fantastice din Renaștere și până în prezent în domeniul artelor frumoase.

Tot Dian Hanson, în capitolul următor, tratează despre originile artei fantastice moderne, pe filiera literaturii pentru copii de la finalul secolului al XIX-lea și a literaturii de consum din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Doamna Hanson explorează, în "Fantasy or Sci-Fi", diferențele dinstre fantastic și științifico-fantastic în literatură, dar, cu precădere, în artele grafice.

Apoi, în "New World, New Wave", Dian Hanson arată cum, în perioada postbelică, arta fantastică s-a dezvoltat datorită popularității cărților de buzunar.

Secțiunea următoare îi este dedicată doamnei Julie Bell, pictoriță și culturistă americană, care, de la finalul anilor 1980, are o îndelungată colaborare cu Boris Vallejo.

Un alt capitol, scris de către Zak Smith, prezintă opera artistului francez Philippe Druillet, implicat în publicarea revistei Métal Hurlant și în crearea editurii Les Humanoïdes associés.

Dian Hanson tratează apoi despre pictorul american Frank Frazetta, cel care, prin lucrările sale, a exercitat o influență imensă asupra artei fantastice moderne.

Secțiunea următoare, în schimb, se ocupă de viața și opera artistului elvețian H. R. Giger, un suprarealist cu viziuni biomecanice angoasante și tulburătoare. Între altele, Giger a colaborat la munca de concepție a unor pelicule precum Alien (1979), Specii (1995) și Prometheus (2012).

Un alt capitol le este dedicat gemenilor americani Tim și Greg Hildebrandt, artiști care, împreună și separat, au avut o carieră de succes ca ilustratori de carte. Lucrările lor feerice contrastează plăcut cu imaginile macabre din secțiunea precedentă.

Secțiunea următoare tratează despre viața și opera artistului american Jeffrey Jones, despre care mărturisesc că nu auzisem până recent, însă ale cărui lucrări m-au impresionat.

Zak Smith îl prezintă apoi pe artistul britanic Rodney Matthews, care are o dublă carieră - percuționist în formații rock și artist grafic. Lucrările acestuia au un caracter special, inconfundabil, și au fost reproduse pe coperte de cărți fantasy și pe mape de discuri LP.

Dian Hanson tratează pe larg despre opera artistului francez Jean Giraud, cunoscut sub pseudonimul Moebius. Acesta, împreună cu vecinul și prietenul său Philippe Druillet, s-a implicat în realizarea revistei Métal Hurlant și în lansarea editurii Les Humanoïdes associés. De asemenea, Moebius a contribuit la munca de concepție a unor pelicule precum Alien (1979) și Al cincilea element (1995).

Am fost plăcut surprins de lucrările din secțiunea următoare, create de către actrița americană Rowena Morrill, și încântat de imaginile dintr-un capitol dedicat pictorului spaniol Sanjulian, un artist de formație clasicistă.

Zak Smith tratează apoi despre viața și opera pictorului peruviano-american Boris Vallejo - soțul și colaboratorul doamnei Julie Bell. În domeniul artei fantastice, opera acestui artist are foarte puțini rivali.

Ultimul capitol, scris de către Dian Hanson, îi este dedicat artistului american Michael Whelan, ale cărui lucrări impresionează prin viziunea uneori onirică și prin detaliile fotorealiste. Fanii l-au răsplătit în repetate rânduri cu Premiul Hugo pentru imagini care ilustrează edițiile americane ale unor romane SF de referință.

  

Masterpieces of Fantasy Art (2023) a venit ca o supracompensare târzie pentru un alt album de la Taschen, cu același titlu, apărut în 1989 sub îngrijirea lui Eckart Sackmann. Acela a fost disponibil la Librăria Noi de la Sala Dalles, la începutul anilor 1990, însă prețul era prohibitiv. Dar, dacă albumul din 1989 avea doar 76 de pagini, cel din 2023 are 512.

Masterpieces of Fantasy Art, în ediția de lux din 2020, a marcat patru decenii de existență a editurii Taschen. Și ediția din 2023, apărută în format ceva mai mic, impresionează prin calitatea formei și a conținutului: copertă color lăcuită, în policromie; titlu embosat, în litere metalice; conținut color și (ocazional) alb-negru, imprimat pe coală cretată; hârtie de lux; tehnoredactare impecabilă; mii de ilustrații reproduse în detaliu; fascicule cusute, nu lipite la cotor; pliu de hârtie care învelește și protejează filele; coperta I - ilustrație de Frank Frazetta; coperta a IV-a - ilustrație de Moebius; text în engleză, germană și franceză. (Un aspect relevant este că albumul a fost imprimat în Bosnia-Herțegovina.) Pe scurt, o piesă de colecție bibliofilă. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Pe de altă parte, Masterpieces of Fantasy Art invită întrebarea: Pe când volumul al doilea? Căci, pe lângă cei treisprezece artiști ale căror lucrări sunt reproduse selectiv în acest volum, m-aș putea gândi cu ușurință la o duzină de artiști grafici meritorii, demni de a fi incluși într-un proiect editorial de asemenea anvergură. Polonezul Wojciech Siudmak, ale cărui picturi suprarealiste au ilustrat sute de volume din colecția science fiction de la editura franceză Presses Pocket, coordonată de către regretatul profesor universitar Jacques Goimard. Britanicii Roger Dean, Simon Bisley, Tim White și Alan Lee. Spaniolul Luis Royo, despre care editorul revistei americane Heavy Metal remarca, în glumă, că și dacă ar ilustra coperta fiecărei ediții a acestei publicații, tot ar fi prea puțin. Canadianul John Howe. Francezul Philippe Cazamayou, mai cunoscut sub pseudonimul Caza. Românul Tudor Popa, care, de-a lungul a trei decenii, a ilustrat copertele a sute de volume fantastice și S.F. într-o manieră impresionantă și versatilă. Americanul Joe Benitez, creatorul seriei Lady Mechanika. Italianul Mario Alberti. Și, desigur, belgianul vizionar care ne-a dăruit orașele obscure, pământurile găunoase și o mulțime de alte tărâmuri fabuloase, domnul baron François Schuiten.

Am să păstrez Masterpieces of Fantasy Art la loc de cinste în colecția mea - și țin să îi mulțumesc și pe această cale bunului meu prieten pentru că m-a informat cu privire la disponibilitatea acestui album. Dar, cum pofta vine... citind, poate că aș face bine să reiau câteva albume de Luis Royo, Moebius, Roger Dean și Mario Alberti și să le prezint aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

James Tynion IV și Martin Simmonds "The Department of Truth, Vol. 4" (2022)

Imagine preluată de pe situl Libristo.ro

În prima decadă a lunii ianuarie 2023, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel de-al patrulea volum al romanului grafic The Department of Truth, intitulat: The Ministry of Lies (editura Image Comics, Portland, OR, 2022). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat: 

 

În 1991, la Moscova, Lee Harvey Oswald are o întâlnire neoficială cu omologul său rus, Gregori Petrov. U.R.S.S. tocmai s-a prăbușit, iar Ministerul Minciunilor s-a desființat, însă Petrov e racolat de către organizația Pălăria Neagră. În prezent, protagonistul Cole Turner se gândește să se retragă din Departamentul Adevărului, iar șeful său, Lee Harvey Oswald, îl informează despre concurența din vremea Războiului Rece dintre Departamentul Adevărului din S.U.A. și Ministerul Minciunilor din U.R.S.S. - fiecare cu propria sa versiune asupra realității. Iar Petrov e asasinat în muzeul N.A.S.A., lângă un modul precum cele cu care se făcuseră aselenizările.

Oswald îl informează pe Cole cu privire la prima aselenizare - o ficțiune devenită realitate. În paralel, cu scopul de a-l racola pe Matt, soțul lui Turner, pentru Pălăria Neagră, Hawk Harrison îi arată acestuia un film în care Turner îi ucide pe doi colegi de-ai lui Matt de la ziarul The Washington Post. Mai mult, agenții organizației Pălăria Neagră îi prezintă lui Matt o versiune a istoriei recente în care administrația de stat a S.U.A. a ajuns să fie controlată de către Departamentul Adevărului - și, în special, de către Lee Harvey Oswald.

Cole Turner, însoțit de către colega sa, Ruby, face o vizită la Fort Knox, unde Departamentul Adevărului depozitează diverse ciudățenii - inclusiv cadavrul împăiat al Omului-Molie. În schimb, Matt decide să publice în presă informațiile privitoare la Departamentul Adevărului. Cum Cole bănuiește că Oswald îi va cere să își asasineze soțul pentru a împiedica publicarea informațiilor, îi propune șefului său o alternativă. Iar Lee Harvey Oswald sfârșește prin a i se prezenta jurnalistului Matt cu scopul de a-i dezvălui istoria departamentului secret.

 

Spre deosebire de volumul al treilea al romanului grafic Departamentul Adevărului, The Ministry of Lies continuă intriga principală și reunește capitolele 11 - 15. Scenariul scris de către James Tynion IV aduce noi complicații și dezvăluiri, iar combinația de delir paranoic, satiră socială și umor negru e la fel de bine dozată ca și în volumele precedente.

Grafica realizată de către Martin Simmonds e tot atât de impresionantă și de creativă ca în primele două volume ale seriei - dealtfel, ea reprezintă principalul motiv pentru care cumpăr și citesc The Department of Truth.

De asemenea, casetele cu dialoguri realizate de către Aditya Bidikar contribuie la efectul angoasant al acestei benzi desenate, cu contururile lor duble și cu literele parcă dactilografiate din porțiunile de expozițiune.

Pe ansamblu, The Ministry of Lies a contribuit la dezvoltarea acestui roman grafic de o foarte bună calitate și pregătește terenul pentru ceea ce sper că va fi punctul culminant și deznodământul în volumul al cincilea al seriei. Din păcate, până la apariția aceluia vom fi nevoiți să mai așteptăm cel puțin o jumătate de an. Însă, la momentul potrivit, am să vă furnizez detalii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

J. Tynion et al, "The Department of Truth, Vol. 3" (2022)

Imagine preluată de pe situl BooksExpress.ro

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, al treilea volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV intitulat: The Department of Truth - Free Country (editura Image Comics, Portland, Or, 2022). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Free Country reunește fasciculele 6-7, respectiv 14-17 din romanul grafic The Department of Truth. Dacă fasciculele adunate în primele două volume erau intitulate "capitole" și urmăreau un fir narativ principal axat pe protagonistul Cole Turner, cele care apar în al treilea volum sunt etichetate drept "deviații".

Prima deviație, "Apocrypha", este ilustrată de către Elsa Charretier și arată cum Lee Harvey Oswald, recrutat de către Departamentul Adevărului după asasinarea lui John F. Kennedy, citește documente oculte și află despre o conspirație medievală europeană, Illuminati, menită să demaște propaganda oficială prin care, în istoriografie, fuseseră strecurate mai multe secole decât trecuseră, de fapt, de la căderea Imperiului Roman de Apus și fuseseră create personaje istorice fictive precum... Charlemagne.

A doua deviație, "Foil", este ilustrată de către Tyler Boss și îl aduce în contact pe Oswald cu un coleg adolescent, "Doc" Hynes, care îl informează despre obiecte zburătoare neidentificate și despre misterioși oameni în negru care caută să mușamalizeze cazurile despre acestea.

A treia deviație, "The Rocket Man", e ilustrată de către John J. Pearson și îi trimite pe Lee Harvey Oswald și "Doc" Hynes într-o zonă rurală, unde îl intervievează pe un inginer de rachete cu privire la misterioasa femeie în stacojiu, Babalon. Aparent, aceasta a fost adusă pe Pământ printr-un ritual magic al lui Jack Whiteside Parsons - întemeietor al Jet Propulsion Laboratory și discipol al lui Crowley - iar, după venirea ei, situația mondială s-a agravat. Poate că Babalon a jucat un rol esențial și în asasinarea președintelui Kennedy, însă Lee Harvey Oswald nu vorbește despre asta. Iar cu Hawk Harrison, fiul rebel al inginerului, Lee se va reîntâlni în repetate rânduri.

A patra deviație, "Point Pleasant", a fost ilustrată de către David Romero și îl are ca protagonist pe "Doc" Hynes. Acesta e interogat în 1960 de către Departamentul Adevărului cu privire la investigații pe care le-a întreprins, în compania lui Lee Harvey Oswald, în Virginia de vest și Ohio. Incidentele implică apariții stranii, ca Omul-molie sau Indrid Cold, dar și un accident grav, în urma căruia s-a năruit un pod peste râul Ohio, iar zeci de persoane au pierit. Și, la data când are loc interogatoriul, Lee Harvey Oswald a dispărut fără urmă...

A cincea deviație, "Free Love", a fost ilustrată de către Alison Sampson și îl prezintă pe Lee Harvey Oswald la San Francisco, în 1968, discutând despre contracultură și despre asasinatele politice cu un personaj feminin care ar putea fi o agentă CIA. Aparent, contracultura hippie ar putea schimba radical modul în care populația percepe realitatea, iar Departamentul Adevărului se străduiește din răsputeri să țină situația sub control. La finalul acestui episod, Oswald decide să revină în departament.

A șasea deviație, ilustrată de către Jorge Fornes, contrastează, în sobrietatea liniilor și a culorilor, cu exuberanța psihedelică a precedentei. Directorul Departamentului Devărului, Frank Capra, i-l prezintă pe subordonatul său, Lee Harvey Oswald, noului președinte al S.U.A., Richard Nixon. Lee îi propune președintelui un plan îndrăzneț - să îl pună pe regizorul Stanley Kubrick să regizeze o falsă aselenizare, iar aceasta, fiind vizionată la televizor de către milioane de oameni, să devină reală. Nixon apreciază ideea în asemenea măsură, încât îi propune lui Oswald să devină noul director al Departamentului Adevărului după pensionarea lui Frank Capra. Și dacă misterioasa femeie îmbrăcată în stacojiu ar fi jucat un rol și în prima aselenizare?

 

Și în cazul volumului Free Country, scenariul scris de către James Tyinion IV este interesant. Unele teorii ale conspirației, precum cele despre obiecte zburătoare neidentificate și oameni în negru, țin de cultura populară. Altele, precum cele din "Apocrypha", amintesc de delirurile paranoice târzii ale lui Philip K. Dick. Însă toate sunt tratate cu un umor negru venit parcă din romanele lui Thomas Pynchon.

Arta grafică variază de la un fascicul la altul, dar coperta fiecăruia a fost creată de către Martin Simmonds. O notă aparte i se cuvine lui Jordie Bellaire, care, în secțiunea "Free Love", a colorat desenele realizate de către Alison Sampson. Rezultatul este intens și delirant, amintind de Submarinul galben sau de picturile lui Roger Dean.

 Casetele de dialog create de către Aditya Bidikar sunt judicios adaptate pentru stilul grafic al fiecărei "deviații".

Pe ansamblu, chiar dacă unii cititori s-au plâns că Free Country încetinește ritmul acțiunii și că adaugă prea multă expozițiune, consider că volumul acesta îi conferă amploare și profunzime romanului grafic The Department of Truth. Ca un adevărat colecționar, scenaristul James Tynion IV inventariază și aici teorii ale conspirației care de care mai fanteziste, iar delirul paranoic rezultat (aflat încă în dezvoltare) pare să rivalizeze, în amploare și complexitate, cu cel creat de către Umberto Eco în Pendulul lui Foucault.

Ca urmare, am comandat fără ezitare și volumul al patrulea din The Department of Truth. Însă, despre acela, rămâne să discutăm în detaliu la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

J. Tynion IV & M. Simmonds, "The Department of Truth, Vol. 2" (2021)

Imagine preluată de pe situl Kobo.com

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, al doilea volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV și Martin Simmonds intitulat: The Department of Truth - The City Upon A Hill (editura Image Comics, Portland, OR, 2021). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Dacă primul volum din serie, The End of the World, reunea fasciculele 1 - 5 din romanul grafic The Department of Truth, cel de-al doilea volum, The City Upon A Hill, adună fasciculele 8 - 13.

La aeroportul Denver, Ruby i-l prezintă pe Cole Turner lui Hawk Harrison, un operator experimentat al Departamentului Adevărului, care, cu câteva doze de explozibil bine plasate, face să dispară o versiune a aeroportului înțesată de simbolurile oculte ale Noii Ordini Mondiale și de reptilieni.

Hawk se dovedește a fi cel care, în anii 1980, introdusese imagini subliminale în desenele animate la care se uita micul Cole și îl făcuse să creadă pe micul școlar de atunci într-un demon canibal ascuns în subsolul școlii elementare unde învăța protagonistul.

Tot Hawk este cel care, în prezent, îi explică lui Cole cum, în Lumea Veche, religiile organizate au structurat realitatea, iar, în vremuri mai recente, personaje excentrice precum Madame Blavatsky și Aleister Crowley au încercat să schimbe perspectiva publicului asupra realității consensuale. Misiunea lui Cole și a colegei sale, Ruby, este să afle dacă o misterioasă femeie îmbrăcată în stacojiu (care a tot apărut în romanul grafic) încearcă să aducă o nouă eră, respectiv ce planuri are ea cu privire la Statele Unite ale Americii.

Hawk îl duce pe Cole într-o zonă rurală din Colorado, unde acesta din urmă află mai multe despre criptozoologie și unde constată că, dintr-o farsă pusă la cale de către câțiva localnici (și expusă ulterior ca atare în presă), Bigfoot a devenit realitate ca urmare a faptului că o parte a publicului crede în existența sa. Agenți ai Departamentului Adevărului trebuie să ucidă și să dezmembreze exemplarele care apar, altfel declarațiile și probele furnizate de martori oculari ar întări și mai mult credința populară - ceea ce ar aduce consecințe imposibil de controlat.

Tot Hawk îi prezintă lui Cole și teoria despre elicoptere negre, nemarcate - și asta în timp ce îl duce la o nouă destinație într-un asemenea elicopter. Iar Hawke îl ghidează pe protagonist în orașul său natal, Milwaukee, din Wisconsin, unde, într-un subsol al școlii primare, care nu existase inițial decât în imaginația protagonistului, Cole îl întâlnește pe demonul canibal din coșmarurile sale.

Și Hawk încearcă să îl recruteze pe Cole pentru organizația Pălăria Neagră...

 

La fel ca și în cazul primului volum din The Department of Truth, The City Upon A Hill are un scenariu captivant mulțumită lui James Tynion IV. Tehnica flash-back/comeback e folosită judicios, iar evenimentele din intrigă se desfășoară într-un ritm alert, cu dese răsturnări de situație. Echilibrul între delir paranoic, horror și umor negru e menținut magistral, iar satira socială din subtext este corozivă.

Însă, oricât de bun ar fi scenariul, grafica realizată de către Martin Simmonds este și mai bună. Scenele de flashback au un caracter distinct, fie în nuanțe de sepia (pentru amintirile lui Hawk Harrison), fie caricaturale, în culori vii (pentru amintirile din copilărie ale lui Cole Turner), fie pastelate, scrise de mână și presărate cu schițe stângace (pentru confesiunea tardivă a unui criptozoolog amator).

Casetele cu dialoguri ale lui Aditya Bidikar impresionează și ele, adăugând, la nivel subliminal, o notă de angoasă difuză romanului grafic.

Pe ansamblu, The City Upon A Hill a fost o experiență de lectură memorabilă și recomandabilă. Nivelul calitativ al scenariului și al graficii a rămas foarte ridicat, iar volumul încurajează și răsplătește o a doua lectură.

Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși să aflați că am achiziționat și al treilea volum din romanul grafic The Department of Truth. Dar, despre acela, vom discuta în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)  

J. Tynion & M. Simmonds, "The Department of Truth, Vol. 1" (2021)

Imagine preluată de pe situl Kobo.com

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, primul volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV și Martin Simmons intitulat: The Department of Truth - The End of the World (editura Image Comics, Portland, OR, 2021). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Protagonistul, Cole Turner, intră într-un grup de excentrici care cred că Pământul este plat, apoi e invitat, alături de câțiva aleși, într-o excursie la capătul lumii, unde se vede un uriaș zid de gheață ce mărginește Pământul plat. O agentă federală, Ruby, îi împușcă pe ceilalți excursioniști (inclusiv pe miliardarii care finanțau acea mișcare excentrică) și îl recrutează pe Cole pentru o ramură secretă a administrației de stat - Departamentul Adevărului.

Departamentul este condus de către Lee Harvey Oswald, iar scopul său este să supravegheze teoriile conspirației pe care le vehiculează publicul american și să se asigure că toate acestea rămân simple teorii. Căci, în lumea paralelă din The Department of Truth, dacă o teorie adună destui adepți, aceasta devine realitate...

Cole Turner însuși, în copilărie, în anii 1980, a fost implicat într-un caz de cult satanist la școala primară unde învăța - simplă agitație mediatică menită să le aducă profituri trusturilor de presă... sau, de la un punct încolo, o realitate din ce în ce mai palpabilă - pentru că din ce în ce mai mulți oameni cred în ea.

În prezent, după ce face cunoștință cu alți membri ai departamentului, Cole este trimis pe teren împreună cu colega lui, Ruby, pentru a rezolva un caz similar. Mama unui copil împușcat la școală, lalolaltă cu alți elevi, este acuzată în repetate rânduri că atentatul de la școală ar fi fost o înscenare, că fiul ei și celelalte victime ale atentatului ar fi niște figuranți plătiți, și că ea însăși, pozând în mama unei victime fictive, ar comite o escrocherie.

Pe măsură ce asemena acuzații se multiplică, Mary se afundă în depresie - dar primește dovezi că teoriile acelea capătă consistență și sunt pe cale să devină realitate. Cole și Ruby intervin, sustrag probele și redresează realitatea locală - dar află și că o organizație rivală, Pălăria Neagră, s-a implicat în acel caz.

La sediul Departamentului Adevărului, Lee îi explică lui Cole cum Pălăria Neagră a fabricat false dovezi privitoare la Barack Obama pentru a convinge publicul că președintele nu avea cetățenie americană - și, prin urmare, nu avea dreptul să candideze la președinție. Întrucât falsele documente le-au fost trimise unor jurnaliști de investigație, Cole primește misiunea de a-i ucide înainte ca documentele să fie publicate - și să devină realitate.

La aeroportul din Denver, Ruby se confruntă cu niște reptilieni. Cole primește câteva zile libere, însă, în apartamentul său, e vizitat de către un reprezentant al organizației Pălăria Neagră, Martin Barker, care încearcă să îl racoleze. În viziunea lui Barker, adevărate misiune a Departamentului Adevărului este să mențină supremația globală americană după Al Doilea Război Mondial, iar Pălăria Neagră dorește să dezlănțuie forțele schimbării, care au fost încătușate prea multe decenii la rând.

După plecarea lui Barker, Ruby sosește și confirmă că Pălăria Neagră pănuise de mult să îl recruteze pe Cole, iar Lee Harvey Oswald o trimisese să îl aducă pe protagonist în Departamentul Adevărului tocmai din acest motiv.

 

Primul volum din Departamentul Adevărului impresionează prin scenariu. James Tynion IV structurează o viziune demnă de romanele timpurii ale lui Thomas Pynchon, în care perspectiva paranoică asupra lumii, fantasticul grotesc și umorul negru sunt atent echilibrate. Deloc întâmplător, diverse teorii ale conspirației (asasinarea lui John F. Kennedy, cercurile sataniste din anii 1980, atentatele armate din școli, reptilienii) sunt trecute în revistă, iar fiecare episod din serie dezvăluie noi elemente, dar și pune elementele precedente într-o nouă perspectivă.

The End of the World impresionează și mai mult prin arta grafică. Stilul lui Martin Simmonds amintește în mare măsură de albume BD ale lui Bill Sienkiewicz, precum Elektra: Assassin sau Stray Toasters. (Dealtfel, acesta e principalul motiv pentru care am cumpărat The Department of Truth.) Am fost plăcut impresionat de portretistica personajelor, de stilul în care sunt redate decorurile, de diversitatea tehnicilor, de paleta de culori și de utilizarea judicioasă a aerografului.

Nu în ultimul rând, țin să subliniez contribuția lui Aditya Bidikar, care a realizat casetele cu dialoguri. Contuturile duble, neregulate, în care apar replicile personajelor subliniază atitudinea ambivalentă, duplicitară a celor implicați și contribuie la crearea unei atmosfere de angoasă difuză și de tensiune subliminală.

Pe ansamblu, The Department of Truth - The End of the World s-a dovedit a fi o realizare de excepție din domeniul romanelor grafice - mult deasupra mediei. Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși să aflați că am achiziționat și următoarele volume din serie.

Însă , despre acelea, vom discuta mai pe îndelete cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom Tome 3" (2021)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

În prima decadă a lunii octombrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la librăria Cărturești & Friends, de pe Strada Edgar Quinet din București, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al treilea din romanul grafic Invisible Kingdom de G. Willow Wilson și Christian Ward, intitulat Les Confins du monde (colecția HiComics, editura Bragelonne, Paris, 2021). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

 

La bordul Biosferei, echipajul astronavei Sundog și călugărița Vess asistă la un atac al Surorilor Resurecției împotriva planetei Quari, unde corporația Lux ține numeroși lucrători în condiții mizere, vecine cu sclavia. Doamna căpitan Grix își îmbarcă echipajul pe Sundog și decolează, însă Vess refuză să li se alăture și rămâne cu Surorile Resurecției.

Inteligențele artificiale care administrează corporația Lux decid să sisteze livrarea de bunuri și servicii și să o învinuiască pe Grix. Echipajul de pe Sundog se îndreaptă către planeta Duni pentru a le anunța pe Surorile Renunțării de venirea iminentă a Biosferei - iar aceasta din urmă distruge fără somație flota Lux care le ieșise în întâmpinare.

Grix încearcă să o convingă pe stareța Proxima să spună adevărul. Amenințarea Biosferei nu poate fi pusă în practică, deoarece Vess le-a sabotat generatorul de plasmă, iar o mulțime furioasă ia cu asalt mânăstirea.

Turo, căpitanul piraților, o salvează pe Grix de furia mulțimii. Vess evadează de pe Biosferă, iar Grix trimite nava Sundog (fără echipaj) într-o misiune kamikaze pentru a distruge Biosfera. În cele din urmă, Grix și Vess se regăsesc și rămân împreună, în vreme ce directorul Lux, când este arestat de către autorități, decide să depună mărturie contra corporației.

 

Pe ansamblu, scenariul scris de către G. Willow Wilson s-a dovedit la fel de captivant ca în primele două volume. Alternarea rapidă a planurilor acțiunii, precum și desele răsturnări de situație, au făcut lectura captivantă.

Grafica realizată de către Christian Ward a fost, și de această dată, deasupra mediei, cu ilustrații spectaculoase și culori intense, psihedelice. 

Iar prezentarea tipografică, în ediție cartonată, cu copertă color și conținutul integral color, pe coală cretată, este memorabilă. Ca urmare, voi păstra Les Confins du monde în colecția personală, cu intenția de a-l reciti cândva. (Dacă doriți, puteți și dumneavoastră să comandați un exemplar aici.)

Și, cum un roman grafic space opera de bună calitate invită la lectura altuia, am decis ca, în viitorul apropiat, să parcurg în sfârșit o bandă desenată foarte ambițioasă pe care o țin la raft de opt ani - Anomaly. Dar, despre aceea, rămâne să discutăm în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom, Tome 2 - La Bordure" (2021)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

La jumătatea lunii septembrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet, din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de G. Willow Wilson și Christian Ward intitulat Invisible Kingdom, Tome 2 - La Bordure (editura HiComics, Paris, 2021). L-am parcurs într-o singură seară.

Și iată ce am aflat:

 

La Bordure este o ediție franceză a volumului Edge of Everything și reunește fasciculele 6 - 10 din seria Invisible Kingdom.

Astronava de transport Sundog ajunge pe Rool, planeta de baștină a călugăriței fugare Vess, pentru a se reaproviziona cu combustibil și cu alimente. Din păcate, la plecare, într-un sector spațial plin de epave, Sundog e abordată și cotropită de pirați sub comanda căpitanului Turo. Doamna Grix pretinde că li se alătură piraților, împreună cu echipajul din subordinea ei, ba chiar ajută la abordarea și preluarea unei astronave a corporației Lux.

Cu toate acestea, pune la punct și execută un plan de evadare. În consecință, revine cu echipajul la bordul astronavei Sundog și fuge de sub nasul piraților, luându-l ostatic pe căpitanul Turo. Iar, la final, se întâlnește cu aliate nebănuite - Surorile Resurecției, care sunt o organizație disidentă, desprinsă din Ordinul Renunțării.

 

La fel ca volumul precedent, Le Sentier, La Bordure are un scenariu alert și captivant. Scenarista G. Willow Wilson a introdus numeroase lovituri de teatru și răsturnări de situație, dar și o dinamică a relațiilor dintre personajele principale - inclusiv o idilă între tânăra Vess și doamna căpitan Griss care stârnește gelozia agentei de legătură Eline.

Grafica realizată de către Christian Ward este deasupra mediei și, pe alocuri, destul de ambițioasă - mai ales în casetele unde sunt reprezentate astronave și confruntări spațiale. Din păcate, însă, ca și în primul volum, artistul grafic a folosit culori foarte intense (după tradiția comics-urilor americane) și, adesea, în combinații contrastante. Efectul poate părea vioi la o primă vedere, însă, în cele din urmă, devine strident și obositor. (Din acest punct de vedere, sunt mai degrabă partizanul culorilor pastelate din benzile desenate franco-belgiene.)

Pe ansamblu, aș zice, totuși, că La Bordure, în ediție cartonată, cu copertă color și conținutul integral color, tipărit pe coală cretată de o calitate excelentă, a meritat timpul și banii. Dealtfel, plănuiesc ca, pe viitor, să îl recitesc. (Dacă doriți, puteți achiziționa un exemplar aici.) Ca urmare, probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că am comandat și volumul al treilea din romanul grafic Invisible Kingdom.

Dar, despre acela, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Sir Terry Pratchett, "The Fifth Elephant" (1999)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

În luna mai 2022, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett intitulat The Fifth Elephant (editura Corgi Books, grupul editorial Transworld Publishers, Londra, 2000), cu coperta ilustrată de regretatul Josh Kirby. De parcurs, l-am parcurs mai întâi în 2003, apoi l-am reluat, ceva mai recent, la finalul lunii martie și începutul lunii aprilie 2022, într-o mică vacanță.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

The Fifth Elephant este al douăzeci și patrulea roman din seria Lumea-disc. Tematic, se înscrie în subseria despre Paza Orașului, iar acțiunea sa e plasată, din punctul de vedere al cronologiei interne, după evenimentele din Jingo.

De această dată, Angua pleacă în țara ei natală, Uberwald, ca să trateze personal niște probleme cu familia ei de vârcolaci, iar căpitanul Carrot demisionează din Paza Orașului și o urmează.

În paralel, patricianul Havelock Vetinari îl trimite pe Samuel Vimes (care, între timp, a fost ridicat la rangul de duce) într-o misiune diplomatică în Uberwald, unde acesta din urmă pleacă însoțit de soția sa, Lady Sybil, dar și de subordonați precum piticuța Cheery Littlebottom și căpcăunul Detritus. Iar misiunea, care ține în principal de încoronarea unui nou rege al piticilor, e complicată de furtul unei pâini piticești sacre și de înlocuirea ei cu un substitut preparat în Ankh-Morpork.

Colac peste pupăză, misiunea de a gestiona Paza Orașului îi revine, temporar, sergentului Fred Colon, care arde corespondența, încurcă contabilitatea și se poartă așa urât cu subalternii, încât îi determină să se sindicalizeze și să intre în grevă.

În Uberwald, lucrurile se agravează rapid, chiar dacă Sam Vimes și asociații îl salvează pe viitorul rege de la o tentativă de asasinat, iar Wolfgang și alți licantropi din clanul lui par hotărâți să intervină brutal în politica internă și să instituie un regim de teroare. Din fericire, Sam Vimes, cu tenacitatea lui proverbială, cu puțin ajutor din partea vampirei reformate Lady Margolotta, cu sprijinul subalternilor săi, ba chiar și cu ajutorul câinelui vorbitor Gaspode, intervine și restabilește echilibrul socio-politic.

Cumva, The Fifth Elephant este însoțitorul firesc al romanului precedent din seria Lumea-disc, Carpe Jugulum, în care, după cum vă amintiți, Granny Weatherwax și prietenele ei vrăjitoare se confruntă cu un clan de vampiri veniți din Uberwald în Lancre. O temă recurentă în romanele medii și târzii ale lui Sir Terry Pratchett este relația dintre ceea ce e legal, ceea ce este moral și ceea ce este etic - căci rareori cele trei sunt perfect aliniate. Iar, dacă Granny Weatherwax reprezintă o autoritate morală pe Lumea-disc, comandantul Samuel Vimes e o autoritate etică.

Astfel, ancheta pe care o desfășoară protagonistul dezvăluie că licantropii din Uberwald ar dori să se reașeze în vârful piramidei sociale, iar ceilalți localnici, fie ei vampiri, pitici sau oameni, să reprezinte o sursă de hrană. Or, principiul lui Sam Vimes este că, indiferent de tradiții sau de antipatiile personale, toți membrii societății pot avea o contribuție constructivă, iar, prin asta, câștigă respectul celorlalți. Și, în repetate rânduri, de-a lungul romanului, Sam Vimes vorbește și acționează, adesea riscându-și sănătatea și viața, pentru a apăra acest principiu.

Firește, lecția de etică este îndulcită, pe de o parte, de numeroasele scene de urmărire, evadare și confruntare, iar, pe de altă parte, de parodiile abil strecurate în text, cu o puzderie de trimiteri intertextuale la Inelul nibelungilor, la Trei surori, la Livada cu vișini și la Unchiul Vania - ba chiar și la Al cincilea element.

Pe ansamblu, chiar dacă The Fifth Elephant este departe de a fi cel mai amuzant roman din seria Lumea-disc, se numără probabil printre cele mai profunde și mai relevante. Ca și Carpe Jugulum, în subtext, volumul aduce un avertisment împotriva pericolului instituirii unei societăți totalitare de către privilegiați care se cred supraoameni. Totodată, romanul pledează pentru salvgardarea drepturilor și libertăților cetățenești. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Asta, cumva, a dus destul de firesc la tema centrală a următorului volum din seria Lumea-disc, The Truth. Însă, despre acela, vom discuta în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)