În 1995, prin amabilitatea domnului Cristian Lăzărescu, am parcurs un roman grafic de Frank Miller şi Bill Sienkiewicz intitulat Elektra Assassin (Editura Marvel, 1989). Mi-a plăcut atît de mult încît l-am citit de două ori (iar în urmă cu cîteva zile l-am parcurs a treia oară). Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:
Personajul feminin Elektra Natchios a fost creat iniţial de către scenaristul Frank Miller ca o antagonistă a supereroului Daredevil. Ulterior, Elektrei i s-au dedicat trei romane grafice, după care (cu alţi scenarişti), o serie de comics şi un film cu Jennifer Garner în rolul principal. (Dacă nu l-aţi văzut, vă asigur că nu aţi pierdut nimic.)
O problemă în calea continuării aventurilor acestui personaj o reprezintă faptul că, la finalul primului roman grafic din serie, Elektra Saga, protagonista moare. O soluţie pentru această problemă este că în Elektra Assassin ni se prezintă "anii pierduţi" ai personajului.
Iar anii pierduţi încep cu o situaţie dramatică: Elektra e internată într-un ospiciu dintr-o ţară latino-americană, unde este supusă la o serie de tratamente degradante. Într-o stare vecină cu delirul, protagonista îşi aminteşte copilăria şi adolescenţa (asasinarea mamei, abuzurile tatălui, antrenamentele în arte marţiale, primirea într-o grupare secretă Ninjutsu), apoi, cînd i se pregătea lobotomizarea, izbuteşte să evadeze.
Aparent, Elektra ajunsese în ospiciu după ce îl asasinase pe un preşedinte latino-american la ordinul unui ambasador al SUA - şi scăpase ca prin urechile acului de la locul faptei, însă se alesese cu o amnezie. În urma recuperării treptate a memoriei, protagonista constată că ambasadorul care o angajase este afiliat unei entităţi malefice, Fiara, care conduce din umbră şi gruparea secretă de asasini care a încercat să o convertească. Şi dacă Fiara nu e decît o nălucire dintr-un delir paranoic?
Planurile Elektrei de a-l asasina pe ambasador se ciocnesc însă de doi agenţi secreţi americani, Garrett şi Perry, însărcinaţi de colonelul Nick Fury să livreze un transport clandestin de arme. Perry e înjunghiat mortal, vasul cu arme şi muniţii e aruncat în aer, iar Garrett şi un pluton de forţe speciale reuşesc cu mari pierderi să o captureze pe asasină.
La sediul serviciului secret S.H.I.E.L.D. Elektra şi Garrett ajung la terapie intensivă, iar protagonista, folosind tehnici telepatice de manipulare, îl convinge pe agentul secret să-i faciliteze evadarea. Din păcate, asasinarea ambasadorului american nu rezolvă mare lucru, căci Fiara a corupt înte timp un personaj mult mai important - pe Ken Wind, carismaticul candidat democrat la preşedinţia Statelor Unite. Iar de acolo pînă la declanşarea unui atac nuclear împotriva Uniunii Sovietice nu ar mai fi decît un pas.
După urmăriri spectaculoase cu elicoptere şi schimburi intense de focuri, Garrett şi Elektra sînt capturaţi de agenta Chastity McBryde şi de agenţii S.H.I.E.L.D. - dar asasina are o ultimă carte de jucat. Minţile protagoniştilor sînt transferate în alte trupuri, iar Elektra evadează din nou.
Ca şi Stray Toasters, romanul grafic Elektra Assassin impresionează prin diversitatea tehnicilor de arte plastice folosite. În funcţie de episoadele ilustrate, Bill Sienkiewicz a folosit creioane colorate, culori acrilice, guaşe, cărbune, aerograf, metoda colajului - ba chiar şi fotocopiatorul. Astfel, personajul Ken Wind are figura xerocopiată şi prezintă aceeaşi faţă, cu aceeaşi expresie, indiferent de situaţie. (Deloc întîmplător, figura xerocopiată este un autoportret al artistului grafic.) Multe alte personaje sînt prezentate caricatural, începînd cu Garrett (un fost deţinut macho manipulat sistematic de protagonistă) şi încheind cu preşedintele SUA (o caricatură a lui Richard Nixon).
Tot ca în Stray Toasters, apare o diversitate de voci narative, fiecare în casete de altă formă şi altă culoare. Casetele cu naraţiunea Elektrei sînt dreptunghiulare pe fond alb, spre exemplu, pe cînd ale lui Garrett sînt octogonale pe fond bleu, iar cele ale unui personaj secundar, medic, sînt pe fond galben.
Cum Elektra Assassin a apărut iniţial în serial, sub formă de opt fascicule (1986 - 1987), o parte din fiecare episod rezumă acţiunea din episodul precedent - iar scenaristul Frank Miller a deghizat cu abilitate aceste "recapitulări" sub forma unor fragmente de articole din presă, rapoarte medicale sau episoade flashback ale personajelor principale. Adesea, în manieră postmodernă, evenimentele din intrigă sînt filtrate prin percepţia subiectivă a unui personaj sau a altuia, iar versiunea Elektrei poate fi extrem de diferită de a lui Garrett ori de cea a agenţilor secreţi care îi urmăresc.
Tot postmodern mi se pare şi amestecul de mitologie greacă (Elektra îşi redenumeşte părinţii Agamemnon şi Clitemnestra), arte marţiale nipone, tehno-thriller şi cyberpunk. Cumva, Miller şi Sienkiewicz au reuşit să îmbine asasini ninja, curse electorale, rachete nucleare, ciborgi şi instalaţii pentru realitatea virtuală. Şi, tocmai pentru că nu se ia prea tare în serios, cochetînd cu satira politică şi subminînd atitudinile macho, romanul grafic Elektra Assassin reuşeşte să ne farmece şi la un sfert de veac de la publicare.
Vi-l recomand cu plăcere şi dumneavoastră.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu