Italo Calvino, "Dacă într-o noapte de iarnă un călător" (1979)

Imagine preluată de pe situl Complex.com

Poate vă amintiți că, în octombrie 2017, vă relatam la Țesătorul despre un volum postmodern ieșit din comun, Orașele invizibile de Italo Calvino. La începutul lui ianuarie 2018, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris din București un alt volum de același autor, intitulat If on A Winter's Night A Traveller (colecția Vintage, editura Random House, Londra, 1998). L-am parcurs, pe etape, în perioada ianuarie 2018 - noiembrie 2020. (Mi s-a mai spus că par să citesc destul de lent.)

Și iată ce am aflat:

Volumul (căci cu greu poate fi numit "roman" în accepțiunea victoriană a termenului) are o structură interesantă. Pe de o parte, prezintă o succesiune de capitole, douăsprezece la număr, marcate cu numerale cardinale. Pe de altă parte, printre acestea, sunt presărate fragmente de proză, fiecare în alt stil, cu tiluri bizare precum "Dacă într-o noapte de iarnă un călător".

Capitolele numerotate sunt narate la persoana a doua și relatează cum Cititorul, căruia vocea naratorială i se adresează direct, cumpără un roman, începe să îl citească, după care constată că, dintr-o eroare tipografică, fasciculele care compun romanul au fost amestecate în tipografie cu alte fascicule din cu totul alt roman.

Așa începe o aventură livrescă în care protagonistul, nimeni altul decât Cititorul, caută prin librării un exemplar al romanului care să conțină textul întreg - numai ca să se pomenească antrenat într-o idilă, în discuții intelectuale despre literatura unor țări est-europene dispărute și într-un șir de dezamăgiri succesive, căci fiecare exemplar procurat din cartea căutată conține alte texte, din alte surse, toate fragmentare, toate de origine incertă.

După cum bănuiți, fiecare fragment de proză cu titlu bizar, inserat între capitolele numerotate, este un început de roman. Fiecare e în altă convenție narativă, fiecare pastișează alt gen literar - de la noul roman francez la literatura de confesiune, de la romanul de spionaj la literatura erotică, de la romanul istoric despre revoluții la coșmarul kafkaesc, de la Bildungsroman la realismul magic latino-american.

Revelația finală este că titlurile celor zece începuturi de roman alcătuiesc un al unsprezecelea început de roman (și încă unul scris într-un stil poetic), iar protagonistul izbutește, până la urmă, să termine de citit Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Firește, romanul fictiv la care se face referire pe parcursul cărții nu coincide, în privința conținutului, cu volumul pe care l-am parcurs în lumea reală - doar are, borgesian, câteva pagini în comun cu acesta din urmă.

Lăsând deoparte impresia foarte agreabilă pe care o produce la o primă lectură, Dacă într-o noapte de iarnă un călător impresionează prin ingeniozitatea structurii și prin diversitatea tematică și stilistică a fragmentelor pe care le conține. Dacă un autor modernist precum James Joyce încercase, în Ulise, să scrie o carte care să le pună capăt tuturor cărților, Italo Calvino, ca autor postmodernist, a izbutit să deschidă poarta către un tărâm nesfârșit de cărți fictive, în care Cititorul și partenera sa, Cititoarea, ar putea în fiecare zi să rătăcească printre fragmente de roman asamblate alandala de tipografi năstrușinici.

Acestui tur de forță care reunește zece începuturi de roman... sau unsprezece... sau chiar douăsprezece (depinde cum le numărați) i-a dat replica, decenii mai târziu, David Mitchell cu Atlasul norilor, în care narațiuni succesive, scrise fiecare în altă convenție literară, nu numai încep, dar sunt și duse la bun sfârșit în a doua jumătate a cărții.

Însă despre Atlasul norilor rămâne să discutăm, la momentul potrivit, tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

John Dos Passos, "U.S.A." (1937)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Despre trilogia S.U.A. a scriitorului american John Dos Passos am aflat prima oară în 1986. (Am văzut la raft, în biblioteca unei colege de liceu, exemplare dintr-o ediție română, apărută prin anii 1960.) Apoi, la începutul anilor 1990, am cumpărat de la anticarii din Pasajul Universității un exemplar din acea ediție și am citit primul volum, Paralela 42° (1930), după care am abandonat lectura pe la începutul celui de-al doilea, O mie nouă sute nouăsprezece (1932). Ulterior, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un volum omnibus - U.S.A. (colecția Penguin Classics, editura Penguin Books, Londra, 2001). Am parcurs partea întâi, The 42nd Parallel, după care, ca un făcut, am abandonat lectura pe la începutul celei de-a doua părți, Nineteen Nineteen.

Dar, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în 2021, după ce citisem și apreciasem romanul Disco Titanic de Radu Pavel Gheo, am pornit a treia oară să parcurg trilogia S.U.A. - mai exact, mulțumită unei aplicații care convertește textul în voce, am audiat-o de pe tableta mea de lectură PocketBook în intervalul 15 august - 19 septembrie.

Și iată ce am aflat:

Fiecare dintre cele trei volume care compun S.U.A. este constituit din secțiuni care formează patru planuri: unul (și cel mai amplu) urmează destinele a douăsprezece personaje principale; al doilea, "Newsreel", este format din colaje dadaiste cu extrase din presa vremii; al treilea, "The Camera Eye", este alcătuit din secțiuni ale fluxului conștiinței care redau cronologic episoade din viața autorului; iar cel din urmă este o serie de biografii condensate, douăzeci și șase la număr, referitoare la inventatorii, politicienii, liderii sindicali, artiștii și afaceriștii care au jucat un rol în dezvoltarea societății americane în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului al XX-lea.

Personajele principale sunt diverse - de la ucenici tipografi la creatoare de decorațiuni interioare și de la activiste sindicale la veterani ai Primului Război Mondial. Destinele lor se intersectează uneori, iar experiențele lor de viață reflectă o multitudine de aspecte ale societății americane. Astfel, sunt transpuse în paginile trilogiei, din perspectiva unor indivizi obișnuiți, conflictele dintre patronat și sindicate, Primul Război Mondial, pandemia de gripă spaniolă, conferința de pace de la Versailles, boom-ul economic din anii 1920 și declanșarea, în 1929, a Marii Crize Economice.

Cum S.U.A. este o trilogie realistă, nici unul dintre personajele principale nu are parte de un final fericit, ca în basme. Dimpotrivă, unele personaje sunt purtate în derivă de valurile vieții, altele sfârșesc în accidente auto sau în suicid, ori pier prematur din cauza stresului extrem. Iar cititorii, după ce fuseseră încurajați inițial să le simpatizeze, sunt îndemnați, în cele din urmă, să le judece sub aspect moral.

Trilogia începe și se termină cu scurte secțiuni dedicate unui tânăr sărac și anonim, care rătăcește prin America în căutarea unui rost. Pentru că nu trebuie să uităm că, în anii 1930, când au fost scrise și publicate romanele care compun trilogia S.U.A., o treime dintre tinerii americani vagabondau în căutarea unor locuri de muncă.

Cumva, faptul că am parcurs integral S.U.A. abia după ce citisem alte lucrări, precum U.S. History for Dummies, The Pandemic Century, seria Operatorului Continental de Dashiell Hammett sau romanele polițiste ale lui Raymond Chandler, mi-a îmbogățit și nuanțat receptarea textului. Astfel, episoadele despre gripa spaniolă au fost puse în context (și altfel au fost receptate când le-am citit în vremea pandemiei COVID-19), detectivii care apar ocazional păreau să fie colegi mai cinici și mai oportuniști de-ai lui Philip Marlowe, iar cu sărmanii vagabonzi și lucrători sezonieri mă mai întâlnisem în romanele lui John Steinbeck.

Pe ansamblu, însă, această lucrare vastă (1184 de pagini în ediția de la Penguin) reușește simultan să fie foarte reușită sub aspect stilistic și foarte relevantă sub aspect tematic. Astfel, spre deosebire de lucrări reprezentative ale modernismului de dincoace de Atlantic, precum Ulise sau Doamna Dalloway, S.U.A. acoperă trei decenii din istoria unei națiuni în perioada în care aceasta s-a transformat într-o putere globală. Și, cum o parte dintre paginile sale tratează despre greve, demonstrații publice, arestări abuzive, procese, brutalitate polițienească, crahuri economice, pandemii și conflicte armate internaționale, trilogia lui John Dos Passos e o lectură mai relevantă și mai utilă pentru vremurile în care trăim decât "o zi din viața lui..." în care stilul alambicat prevalează asupra conținutului.

(Dealtfel, și în cultura mea de bază, care este literatura științifico-fantastică, S.U.A. a exercitat o influență semnificativă, fie fățișă, ca în romane precum Stand on Zanzibar de John Brunner sau The Rise and Fall of the D.O.D.O. de Neal Stephenson și Nicole Galland, fie mai discretă, ca în Hardwired de Walter Jon Williams sau în River of Gods de Ian McDonald.)

Ocazional, în articolele publicate online, am întâlnit ideea că, în mediul universitar american, Marele Gatsby ar fi ajuns să fie considerat (sau măcar prezentat studenților) drept marele roman american. În pofida meritelor (deloc puține) ale romanului lui F. Scott Fitzgerald, opinia mea este că un asemenea titlu i s-ar cuveni mai degrabă trilogiei S.U.A. - iar motivele vi le-am expus deja.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Radu Pavel Gheo, "Disco Titanic" (2016)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

Prin 2017, la un anticariat din centrul Bucureștiului, am găsit un exemplar din ceea ce, pe atunci, era cel mai recent roman al scriitorului Radu Pavel Gheo - Disco Titanic (Editura Polirom, Iași, 2016). Prețul nu mi s-a părut chiar corect pentru un anticariat, iar, după doi sau trei ani, nu am mai găsit cartea nici în librării, nici în anticariate. Cu toate astea, în iunie 2021, când am achiziționat un alt volum de-al scriitorului bănățean, am decis să caut online un exemplar din Disco Titanic. La finalul lunii iunie, mulțumită librăriei virtuale Libris.ro, mi s-a livrat, prin curier, romanul acesta. În a doua jumătate a lunii iulie 2021, l-am parcurs în nouă zile.

Și iată ce am aflat:

Ca și alt roman al lui Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, Disco Titanic este o poveste a generației "decrețeilor" - persoane născute în perioada 1968 - 1971 ca urmare a interzicerii întreruperilor de sarcină pe teritoriul României în 1967. O generație numeroasă și care a avut un efect semnificativ asupra evoluției societății românești în ultimele trei decenii.

"Partea întâi" îl prezintă pe protagonistul romanului, Vlad Jivan, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea - bărbat între două vârste, căsătorit, familist și om de afaceri - implicat, în calitate de editor, în lansarea unei cărți scrise de soția sa, Emilia. Viața sa pare banală (dar nu simplă), cu întâlniri cu prietenii, evenimente editoriale, legături de afaceri la București, vizite la părinți. Printre episoadele din "prezent" sunt strecurate și episoade din anii 1980, când protagonistul era liceean, iar societatea românească se confrunta cu probleme și lipsuri cauzate de regimul național-comunist.

"Prologul" relatează o vacanță făcută de Vlad și părinții săi, într-o vară de la finalul anilor 1980, în Iugoslavia vecină. La Split, pe litoralul Mării Adriatice, Vlad se împrietenește cu câțiva croați de vârsta lui, însă trece și printr-un episod violent, păstrat secret, care urmează să îi marcheze restul vieții.

"Partea a doua", plasată tot în "prezent", redă o altă vacanță făcută la Split de către protagonist, de această dată cu soția și cu fiul său adolescent. Pe o parte dintre prietenii săi croați îi regăsește, marcați într-un fel sau altul de războiul civil care sfâșiase Iugoslavia la începutul anilor 1990. Doar că secretul lor bine păstrat, din 1989, are consecințe dintre cele mai serioase.

Așa se face că, în "Epilog", Vlad Jivan este pus în fața unei alegeri foarte dificile.

Romanul se încheie cu o secțiune de mulțumiri.

Poate vă amintiți că, în romanul De veghe în lanul de secară de J. D. Salinger, protagonistul, adolescentul Holden Caulfield, afirma că, în urma lecturii unor cărți, și-ar fi dorit să îi poată suna pe autori și să discute cu ei la telefon. Cu unii autori români contemporani chiar fac asta de vreo trei decenii încoace, iar Radu Pavel Gheo se numără printre aceștia. Și, pe parcursul lecturii romanului Disco Titanic (ba chiar și după aceea), l-am sunat de vreo cinci ori - în principal, ca să îl felicit pentru diverse aspecte reușite ale romanului său.

În buna tradiție recentă a narațiunii postmoderne, Disco Titanic are intriga fracturată - cu prologul pus în mijlocul romanului. Paradoxal, strategia aceasta crește suspansul, întrucât numeroasele referiri făcute în partea întâi la vacanța de la Split, din 1989, le stârnește cititorilor interesul să afle ce se petrecuse în acel episod din adolescența protagonistului. De asemenea, evenimentele din prolog, încă proaspete în mintea cititorului, contrastează cu dezamăgirile și tragediile dezvăluite (uneori în detalii clinice) în partea a doua.

Tot în tradiția postmodernă, care mixează subgenurile și șterge în mod voit distincția dintre cultura înaltă și cultura populară, autorul include în text câteva episoade de sorginte fantastică, precum și un anumit grad de nedeterminare. Din ce spunea Radu Pavel Gheo, câțiva cititori au fost nemulțumiți de anumite aspecte ale intrigii, rămase în suspensie. Pentru mine, asta reprezintă mai curând o calitate.

Apoi, trebuie să subliniez aptitudinile de scriitor de literatură realistă ale lui Gheo. Personajele sale sunt diverse (apar români, unguri, sârbi, bosniaci, croați), grijuliu creionate și individualizate. Dialogurile sunt scrise cu mână de maestru, iar oltenii, bănățenii și bucureștenii se exprimă fiecare în felul său. (Ca absolvent al unei facultăți de limbi străine ce mă aflu, nu pot decât să privesc cu invidie profesională modul în care Gheo, doctor în filologie română, stăpânește subdialectele limbii materne.) Aici ar trebui, poate, să adaug că nu e recomandabil ca Disco Titanic să fie lăsat la îndemâna copiilor, întrucât unele dintre personajele romanului utilizează destul de des anumite cuvinte din trei, patru și cinci litere. Însă autorul nu face decât să reprezinte, conștiincios, realitatea lingvistică de pe teren.

Tot printre calitățile romanului se numără și redarea precisă, în cuvinte puține, a atmosferei locurilor unde se desfășoară acțiunea. Bănuiesc că bogăția detaliilor de acest fel reprezintă rodul unei documentări minuțioase.

Nu în ultimul rând, aș aminti desele referiri la cultura populară - la stiluri muzicale, formații, filme și seriale care făceau parte din universul cultural al adolescenților din anii 1980. Ca și în cazul romanului Noapte bună, copii!, elementele acestea adaugă la savoarea cărții și ajută la stabilirea unui teren cultural comun cu cititorii.

Însă, așa cum i-am spus și autorului, elementul cel mai important al romanului Disco Titanic îl reprezintă miza sa morală. Dacă, în trilogia S.U.A. de John Dos Passos (una dintre realizările majore ale modernismului american), evenimentele din intrigă sunt narate cronologic, iar cititorii încep prin a simpatiza personajele principale, după care sunt siliți să le judece, Disco Titanic procedează pe dos. Prin abila structurare a intrigii, Radu Pavel Gheo ne determină ca, mai întâi, să îl judecăm pe protagonist, apoi să îi cunoaștem trecutul și să îl simpatizăm, iar, în final, să ne pese cu adevărat de ceea ce i se întâmplă și de ceea ce va alege să facă într-o situație cu adevărat critică.

Firește, toate calitățile romanului Disco Titanic pe care le-am enumerat în alineatele de mai sus conduc către o recomandare fără rezerve. Dacă nu ați cumpărat și citit până acum acest roman de Radu Pavel Gheo, faceți-vă un bine, cumpărați-l și citiți-l de acum încolo! (Puteți comanda un exemplar aici.) Sper să vă bucurați de lectură cel puțin la fel de mult pe cât m-am bucurat eu. (Dar vă rog să nu-l sunați de cinci ori pe autor. Undeva trebuie să existe o limită.)

Însă, tot în urma lecturii, i-am mai spus ceva lui Gheo: dacă, în Noapte bună, copii!, a scris romanul copilăriei și adolescenței generației noastre, iar, în Disco Titanic, a creat romanul reprezentativ pentru vârsta a doua așa cum au trăit-o "decrețeii", tot lui îi va reveni, peste un deceniu sau cel mult două, misiunea de a așterne pe hârtie romanul vârstei a treia pentru această generație specială. (Vestea bună e că dumnealui chiar are calitățile necesare ca să creeze și acel roman.) Iar asta ne dă mână liberă nouă, celorlalți, să scriem orice altceva ne-am putea dori.

Și, cum o asemenea lectură amplă, reprezentativă și memorabilă invită o alta pe măsură, după ce am terminat de citit Disco Titanic, m-am aventurat în a treia tentativă de a parcurge trilogia S.U.A. de John Dos Passos. Însă, despre aceea, rămâne să discutăm cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Cory Doctorow, "Walkaway" (2017)

Imagine preluată de pe situl Kdnk.org

La începutul lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din (pe atunci) cel mai recent roman al lui Cory Doctorow - Walkaway (editura Head of Zeus, Londra, 2018). Cum romanul venea cu niște recomandări călduroase de la Neal Stephenson, William Gibson, Kim Stanley Robinson și Edward Snowden, l-am parcurs în două săptămâni.

Și iată ce am aflat:

La o petrecere de comuniști, Hubert, Etc., face cunoștință cu o radicală, Lisa Brown. Din păcate, petrecerea e atacată de drone. A doua zi, Hubert și amicul lui, Seth, o conduc pe o altă tânără, Natalie, înapoi la părinții ei - familia Redwater. La micul dejun, Jacob Redwater îi antrenează într-o dezbatere despre drepturile omului și dreptul la proprietate. Când Natalie, Seth și Hubert continuă discuția între ei, cel din urmă îi menționează pe cei-care-pleacă - o mișcare protestatară de renunțare la implicarea în activități economice.

La hanul Centura și Bretelele, Limpopo îi primește pe cei trei tineri care vor să li se alăture celor-care-pleacă. Partea bună e că noilor-veniți li se oferă hrană și o baie tradițională japoneză. Partea proastă este că le sunt furate lucrurile - inclusiv hainele. Dar Limpopo le confecționează altele la imprimanta 3D, iar Hubert are o relație amoroasă cu gazda.

Un grup de bărbați, condus de Jimmy, încearcă să impună noi reguli la han, însă Limpopo și susținătorii ei îi alungă prin dezbatere și vot. Apoi, Jimmy și acoliții săi revin și ocupă hanul prin forța armelor, iar comunitatea se mută, mai degrabă decât să opună rezistență.

Doi ani mai târziu, Natalie, care a adoptat porecla Iceweasel, vizitează noul han Banana și Bongo după ce Universitatea Celor-Care-Pleacă a fost incendiată. Parte din efortul de reconstrucție îl constituie activarea unei simulări numerice a conștiinței uneia dintre victime - Disjuncta, iar Iceweasel ajută simularea să se stabilizeze. Doi mercenari trimiși de un plutocrat sunt luați prizonieri, iar mințile lor sunt încărcate în sisteme informatice. Apoi, hanul e atacat de mecanoizi, comunitatea e risipită și pusă pe fugă, iar Hubert sosește în ultimul moment pentru a o salva pe Iceweasel.

Comunitatea reunită începe apoi un proiect ambițios - activarea și menținerea unei conștiințe umane care fusese copiată într-un sistem informațional. Lucrurile se complică deoarece hanul lor este ars, încă cei-care-pleacă primesc ajutoare și își construiesc adăposturi. După câteva zile, survine un atac cu drone, iar Gretyl, iubita lui Natalie, este rănită.

Ulterior, Natalie e răpită și ținută prizonieră în casa părinților ei. De-a lungul câtorva capitole, au loc tentative de evadare din partea protagonistei (dejucate de către mercenarii angajați de Jacob Redwater) și tentative de persuasiune din partea lui Redwater pentru a-și face fiica să renunțe la stilul de viață pe care aceasta îl adoptase. Gretyl și ceilalți prieteni ai lui Natalie reușesc întâi să capete acces la sistemele informatice ale reședinței Redwater, apoi să o informeze pe protagonistă în privința situației. Natalie evadează cu ajutorul unei mercenare bieloruse, căreia îi transferă în schimb fondul primit la majorat de la familia Rosewater.

Între timp, Limpopo este răpită și întemnițată sub un nume fals, Hubert e ucis, iar cei-care-pleacă decid să activeze copii ale lor în sistemul informatic. Paisprezece ani mai târziu, mișcări de mase duc la eliberarea prizonierelor, iar Jacob Redwater e capturat pentru scurtă vreme și are o ultimă confruntare verbală cu Natalie. Paradoxal, Limpopo preferă să rămână în închisoare și să ajute la organizarea societății formate din fostele deținute.

Trei decenii mai târziu, Natalie are conștiința reîncărcată într-un corp sintetic, imprimat 3D, iar Gertyl, care pierise cu cinci ani mai devreme, este următoarea la rând. Hanul Banana și Bongo a fost reconstruit, iar protagonista revine printre prietenele și prietenii ei.

Pe de o parte, Walkaway lasă impresia că este unul dintre romanele majore ale lui Cory Doctorow, precum Makers. Tematica e relevantă - precariatul de azi probabil că va experimenta mâine cu noi forme de organizare socială, dintre care unele ar putea fi utopice.

Pe de altă parte, antagoniștii din roman (în special plutocratul Jacob Redwater și soția acestuia, Frances, dar și libertarianul Jimmy) par să fie nu atât personaje plauzibile, cât mai ales reprezentări asproape caricaturale ale unor tipologii umane.

Nu în ultimul rând, secvențele în care protagonista e sechestrată în casa părinților, iar tatăl ei încearcă să o convingă să renunțe la stilul de viață pe care ea și-l alesese, seamănă cu o versiune edulcorată a scenelor de tortură și spălarea creierului din O mie nouă sute optzeci și patru. Cum în roman se fac și referiri explicite la George Orwell și la două dintre romanele acestuia, impresia este că domnul Cory Doctorow a încercat să dea o replică intertextuală uneia dintre cele mai importante distopii publicate în secolul al douăzecilea.

Pe ansamblu, Walkaway a meritat pe deplin atât prețul achiziției cât și timpul de lectură. Mi-am propus să îl recitesc cândva. Am așteptat cu interes următorul roman al lui Cory Doctorow, intitulat Attack Surface. Dar despre acela cred că v-am relatat deja tot aici, la Țesătorul. 

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Cory Doctorow, "Radicalized" (2019)

Imagine preluată de pe situl Us.macmillan.com

La jumătatea lunii februarie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un volum de nuvele al autorului canadian Cory Doctorow intitulat Radicalized - Four Novellas (editura Head of Zeus, Londra, 2019). L-am cumpărat fără să stau pe gânduri (mai ales că venea cu niște recomandări de la William Gibson, Edward Snowden, Kim Stanley Robinson și Neal Stephenson, printre alții) și l-am parcurs în mai puțin de o săptămână, în a doua jumătate a lunii februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Prima nuvelă din cuprins, "Pâine neautorizată", este o distopie plasată în viitorul apropiat. Protagonista, Salima, este o refugiată care caută să își câștige traiul. Din păcate, în imobilul unde locuiește, aparatele casnice încep să se defecteze, iar Salima e nevoită să învețe cum să le reprogrameze și să le repornească. Iar, când protagonista începe să îi învețe și pe copiii vecinilor cum să reseteze aparatura electrocasnică, lucrurile iau o turnură... revoluționară.

Cea de-a doua nuvelă, "Minoritate model", este o poveste cu supereroi. Din păcate, când protagonistul, Vulturul American, intervine în apărarea unui cetățean dintr-o minoritate etnică pe care îl brutalizau niște polițiști, nici superputerile sale, nici abilitățile ieșite din comun ale altui supererou, Bruce, nu sunt suficiente pentru a elimina rasismul din societate. Iar atitudinea eroului duce la marginaliarea acestuia.

A treia nuvelă, "Radicalizat", dă și titlul volumului. Este povestea distopică, din viitorul apropiat, a unui cetățean american din clasa de mijloc, Joe Gorman, a cărui soție, Lacey, se îmbolnăvește de cancer la sân. Pe de o parte, cei doi trec prin complicații costisitoare cu sistemul medical și cu cel de asigurări. Pe de altă parte, Joe descoperă un grup de discuții în rețea prin care alte personaje, aflate în situații similare, își oferă sprijin și sfaturi. Doar că frustrările se acumulează, iar unii membri ai grupului se radicalizează și recurg la atacuri teroriste.

Ultima nuvelă din album, "Masca morții roșii", e o replică postmodernă la o povestire clasică de Edgar Alan Poe. Protagonistul, Martin Mars, e un director care construiește pe banii săi un buncăr ultramodern unde, când intervine o criză majoră, invită mai multe personaje atent alese. Pe măsură ce criza socială se agravează, iar lumea de afară e decimată de o epidemie, grupul din buncăr e măcinat de conflicte interne și de lipsuri. Paradoxal, deși Mars și acoliții săi se cred oameni de treabă, ajung să comită furturi, jafuri și chiar crime, iar, în cele din urmă, în vreme ce supraviețuitorii de afară se întrajutorează și trec, de bine, de rău, peste criză, protagonistul piere din cauza egoismului și a lipsei de viziune.

După ce am întors ultima filă a acestui volum bine scris și bine redactat, am decis să îl păstrez în colecția personală, alături de multe alte cărți ale acestui autor canadian. Și, cum domnul Doctorow, a publicat destule alte povestiri și nuvele în ultimii câîțiva ani, aștept cu mare interes ca, pe urmele lui Radicalized, să apară cât de repede încă o colecție de proză scurtă.

Firește, la momentul potrivit, am să vă relatez despre ea la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Robert J. Shiller, "Narrative Economics" (2020)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

În prima decadă a lunii mai 2021, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat Narrative Economics - How Stories Go Viral & Drive Major Economic Events (editura Princeton University Press, Princeton, N.J., 2020). De parcurs, am parcurs-o la mijlocul lunii august 2021.

Și iată ce am aflat:

Autorul, domnul Robert J. Shiller, este profesor universitar de economie la Universitatea Yale și laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Volumul începe cu o listă a graficelor incluse în cuprinsul cărții, cu o prefață care prezintă subiectul cărții (rolul diseminării ideilor în apariția fenomenelor economice majore) și cu o pagină de mulțumiri care li se adresează celor ce au sprijinit acest proiect.

Partea întâi tratează despre începuturile economiei narative. Primul capitol ia, ca studiu de caz, narațiunile populare care au însoțit lansarea valutelor electronice de tip Bitcoin. Al doilea capitol deplânge lipsa interdisciplinarității dintre studiile economice și alte ramuri ale cunoașterii umane, precum epidemiologia, istoria, sociologia, antropologia și așa mai departe. (Chiar și naratologia are utilitatea ei.) Capitolul al treilea construiește o paralelă între evoluția epidemiilor și diseminarea publică a ideilor - cu efecte asupra economiei. În schimb, capitolul al patrulea investighează de ce unele povești devin virale, pe când altele nu. Capitolul al cincilea, pe de altă parte, prezintă modul în care, în anii 1970, a căpătat popularitate curba lui Laffer, iar, în anii 1980, cubul lui Rubik. Al șaselea capitol se concentrează asupra unor factori psihologici și neurologici care favorizează popularitatea unor narațiuni economice.

Partea a doua a cărții se ocupă de bazele economiei narative. Capitolul al șaptelea examinează cauze psihologice ale acceptării unor narațiuni, precum și contextul care favorizează diseminarea acestora. Capitolul al optulea, în schimb, enumeră în detaliu șapte ipoteze ale economiei narative.

Partea a treia a lucrării prezintă narațiuni economice perene. Astfel, capitolul al nouălea tratează despre recurența și mutațiile narațiunilor economice, în vreme ce capitolul al zecelea contrastează panica și încrederea populară în vremuri de schimbări economice majore. Capitolul al unsprezecelea face un studiu de caz despre consumul ostentativ în vremuri prospere și despre frugalitate în perioade de criză economică. (De aici am aflat când au devenit prima oară populari blugii.) Următoarele trei capitole prezintă alte studii de caz despre bimetalism versus standardul aurului, despre teoria populară că mașinăriile înlocuiesc angajații și reduc locurile de muncă, respectiv că automatizarea și inteligențele artificiale vor înlocui aproape toți lucrătorii. Alte capitole tratează despre narațiuni economice populare precum creșterile și descreșterile din domeniul imobiliar, bulele de pe piața acțiunilor, influența negativă a boicotului și profitorilor, respectiv spirala creșterii slariilor și a prețurilor.

Partea a patra, considerabil mai scurtă, se ocupă de narațiuni economice viitoare și de cercetări viitoare.

Volumul se încheie cu un apendice dedicat aplicării modelelor epidemiologice la diseminarea narațiunilor economice, cu ample note de final și cu o secțiune de referințe bibliografice.

Am apreciat lucrarea domnului profesor universitar Robert J. Shiller pentru relevanța subiectului, pentru caracterul său interdisciplinar, pentru profunzimea cercetării, pentru buna organizare a materialului și pentru claritatea prezentării. Consider că Narrative Economics are o certă valoare educativă și, ca urmare, vă recomand cu căldură această lucrare. (Puteți comanda un exemplar aici.)

În ceea ce mă privește, în viitorul apropiat am decis să mai parcurg câteva lucrări relativ recente pe subiecte economice. Însă despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Adam Kucharski, "The Rules of Contagion" (2020)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La începutul lunii iulie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat The Rules of Contagion: Why Things Spread - and Why They Stop (Wellcome Collection, editura Profile Books, Londra, 2020). Autorul, Adam Kucharski, este conferențiar la Școala de Igienă și Boli Tropicale din Londra. Am parcurs lucrarea sa despre regulile contagiunii în prima decadă a lunii octombrie 2021. Și iată ce am aflat:

"Introducerea" începe cu o anecdotă personală despre informații eronate postate pe Internet, continuă cu informații despre gripa spaniolă din 1918 și despre tiparul pe care îl urmează contagiunile, arată că tiparul contagiunii este similar în cazul virusurilor informaționale și al ideilor, după care se încheie cu afirmația că e necesar să înțelegem cât mai bine contagiunea - fie ca să o utilizăm (în cazul diseminării ideilor), fie ca să o oprim (în cazul epidemiilor).

Capitolul întâi, "O teorie a accidentelor", prezintă eforturile făcute de Manson și Ross la începutul secolului al XX-lea pentru a studia cauzele malariei și pentru a preveni apariția acestei maladii. De asemenea, discută despre modul în care, în anii 1920, Kermack și McKendrick au dezvoltat metodele matematice ale lui Ross pentru analiza epidemiilor. Autorul tratează și despre pandemia cauzată de virusul Zika în 2007, apoi despre analiza făcută, în anii 1960, de către Everett Rogers cu privire la diseminarea noilor tehnologii. La final, aflăm că Teoria Accidentelor, creată de Ross și Hudson pentru a explica tiparele contagiunii, a fost ignorată, la vremea publicării, de către autoritățile sanitare britanice, însă a fost adoptată, decenii mai târziu, de către epidemiologi.

Capitolul al doilea, "Panici și pandemii", tratează despre bula financiară din 2008-2009, despre alte bule financiare din istorie, precum mania lalelelor din secolul al XVII-lea, din Olanda, sau Bula Mărilor Sudice din secolul al XVIII-lea, din Anglia, apoi despre coneptul de contagiune financiară. Se discută și conceptul "R" - rata contagiunii, creat de George MacDonald în anii 1950 și bazat pe patru factori: durată, oportunități, probabilitate de transmisie și susceptibilitate. Apoi, autorul prezintă modelul Erdős-Rényi pentru rețele sociale și arată cum anumite tipuri de comportament în anumite grupuri au contribuit la răspândirea timpurie a virusului HIV în America de Nord. De asemenea, se discută pandemia Ebola din 2014-2015 și o pandemie SARS din 2003. Spre final, sunt prezentate modurile în care mari bănci occidentale sunt interconectate în rețele financiare și cum interconectarea excesivă a facilitat criza financiară din 2009.

Capitolul al treilea, "Măsura prieteniei", examinează maniera de diseminare a unor idei științifice (precum diagramele Feynman) și rata contagiunii acestor idei. Apoi, se discută diseminarea comportamentelor în grupuri (fie ele animale sau umane), cu studii de caz referitoare la fumat, respectiv la obezitate. Spre final, se prezintă evoluția opiniilor publice despre căsătoria între persoane de același sex în California și în Marea Britanie - respectiv, factorii care pot contribui la o schimbare de opinie în rândul populației.

Capitolul al patrulea, "Ceva în aer", prezintă epidemia de holeră de la Londra din 1854 și contribuția lui John Snow la identificarea apei ca vector pentru transmisia maladiei. Autorul face apoi o paralelă între izbucnirile epidemice și izbucnirile de violență din zonele urbane. Sunt prezentate modul în care proiectul Cure Violence din Chicago, sub conducerea lui Gary Slutkin, a analizat tiparele de propagarea violenței și succesul înregistrat în reducerea acesteia. În treacăt, sunt prezentate și studiile lui Florence Nightingale în perioada victoriană privind igiena, respectiv strădania ei de a reforma sistemul sanitar britanic. Se discută apoi necesitatea unor reforme în domeniul armelor de foc în S.U.A. - așa cum, mai înainte, s-au făcut reforme în industria auto pentru sporirea siguranței automobilelor - și necesitatea unor modele matematice care să ajute la anticiparea răzmerițelor, respectiv a epidemiilor. Autorul construiește și o paralelă între studiile unei epidemii de consum de droguri și cele ale unei epidemii de boli contagioase. Se discută, atât în cazul epidemiilor, cât și în cel al izbucnirilor de violență, necesitatea înțelegerii căilor de transmitere și a controlului, respectiv nevoia de a prevedea evoluția situației.

Capitolul al cincilea, "Răspândirea virală", tratează despre răspândirea ideilor pe Internet, despre ipoteza sociologică privitoare la persoane care exercită influență și, ca studiu de caz, discută despre antivacciniști. Sunt aduse în discuție și experimente din deceniul trecut cu privire la modificarea stării emoționale la utilizatorii sitului Facebook. Autorul prezintă și formule care ajută la calcularea ratei contagiunii - fie că e vorba de o epidemie, de un articol pe Internet sau de o campanie de marketing. Se discută fenomene precum provocările filmate cu nominalizări, popularitatea videoclipurilor pe YouTube și metodele de persuadare a internauților să partajeze conținut. Spre finalul capitolului, sunt prezentați boții ca metodă de identificare a țintelor predilecte pentru dezinformare, apoi e discutată necesitatea contramăsurilor pentru a împiedica răspândirea știrilor false.

Capitolul al șaselea, "Cum să iei în stăpânire Internetul", prezintă originea virusurilor informaționale în anii 1980, atacul Mirai din 2007, bazat pe o rețea de boți, după care se concentrează asupra posibilității ca hackerii să ia drept ținte nu doar rețele de calculatoare, ci și dispozitivele operate prin Bluetooth, respectiv Internetul lucrurilor. La final, autorul arată că, asemenea virusurilor care provoacă gripa comună, programele malware evoluează permanent, iar autoritățile trebuie să țină pasul.

Capitolul al șaptelea, "Ținerea evidenței izbucnirilor", începe cu cazul unei surori medicale, Janice Trahan, care, în 1994, a fost injectată cu HIV de către amantul ei, Richard Schmidt. În instanță, vinovăția acestuia a fost dovedită, pentru prima oară în istorie, prin analiza filogenetică a virusului. Autorul arată apoi cum acest tip de analiză poate ajuta epidemiologii să analizeze cât de veche e o epidemie într-un teritoriu, cât de departe s-a răspândit, respectiv dacă a avut multiple puncte de intrare sau doar unul. (Dar tot analiza filogenetică poate analiza răspândirea și modificarea basmelor, de exemplu.) Spre final, e prezentată izbucnirea epidemiei SARS la Hong Kong în 2003.

Capitolul al optulea, "Ceva necazuri", aduce în discuție modul în care datele sunt adunate, tratate, securizate și (dacă e necesar) anonimizate - în special în contextul scandalului asociat cu firma Cambridge Analytica. Spre finalul capitolului, se subliniază necesitatea de a învăța din lecțiile trecutului și de a ne adapta viziunea și metodele pe viitor.

Volumul se încheie cu o bogată secțiune de note de final, cu o listă de recomandări de lectură, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe ansamblu, lucrarea domnului Kucharski mi s-a părut foarte instructivă. Cazurile aduse în discuție au fost relevante, iar paralelele dintre domeniul epidemiologic și cel economic, cultural, ideologic sau informatic au fost revelatoare.

Singurul meu regret este că nu am acordat răgazul și eforturile necesare pentru asimilarea și aprofundarea noțiunilor prezentate de către autor - mai ales pentru că subiectul cărții este relevant pentru lumea contemporană, iar maniera de prezentare este accesibilă pentru publicul mediu. Sper ca, de la un punct încolo, să am tihna și timpul pentru a relua și aprofunda The Rules of Contagion. (Dacă doriți, puteți să comandați și dumneavoastră un exemplar aici.)

Cu două luni înainte să parcurg acest volum, am fost tentat să încep un altul pe un subiect oarecum înrudit - Narrative Economics. Dar despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Mark Honigsbaum, "The Pandemic Century" (2020)

Imagine preluată de pe situl eMag.ro

La jumătatea lunii august 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată The Pandemic Century - A History of Global Contagion from the Spanish Flu to COVID-19 (colecția W. H. Allen, editura Ebury, grupul editorial Penguin Random House UK, Londra, 2020). Autorul, domnul Mark Honigsbaum, a fost jurnalist de investigație specializat în istoria și propagarea bolilor contagioase, cu articole publicate în The Observer, The Lancet și The Guardian, iar, în prezent, s-a dedicat exclusiv scrisului.

Am parcurs The Pandemic Century, o lucrare foarte instructivă, în prima jumătate a lunii februarie 2021. Și iată ce am aflat:

"Prologul: Despre rechini și alte animale de pradă" prezintă un studiu de caz despre atacuri ale rechinilor în apele Oceanului Atlantic, la latitudini temperate, apoi subiectul cărții: pandemii din secolul al douăzecilea, metode pentru prevenirea și tratarea lor, căi prin care fiecare pandemie ne-a surprins și a evidențiat mentalități și viziuni învechite, respectiv abordări și tratamente noi care au permis controlarea și (în unele cazuri) eradicarea pandemiei.

Capitolul întâi, "Moartea albastră", face istoricul succint al așa-numitei gripe spaniole, care s-a ivit într-o tabără militară americană spre finalul anului 1917. Sunt prezentate eforturi ale unor epidemiologi americani și francezi pentru a identifica motivul pandemiei, valurile succesive de contagiune la scară mondială, precum și concluziile unui medic australian, Frank Macfarlane Burnet, privitoare la factorii care au favorizat apariția și răspândirea gripei spaniole.

Capitolul al doilea, "Ciuma în Orașul Îngerilor", tratează despre o epidemie de ciumă la Los Angeles în anii 1920 (care avusese un precedent la San Francisco imediat după începutul secolului al XX-lea). Autorul prezintă cele mai timpurii cazuri identificate, carantinarea cartierului latino-american, eforturile de a identifica toate căile de transmisie și campania de exterminare a șobolanilor și veverițelor din regiune, precum și obișnuitele exagerări și distorsiuni din presa vremii. Capitolul se încheie cu concluziile unor studii din anii 1930 privitoare la răspândirea maladiei și la speciile purtătoare ale infecției, precum și cu informația că, în stare latentă, în anumite zone izolate din vestul S.U.A., agentul patogen al ciumei persistă până în prezent.

Capitolul al treilea, "Marea pandemie a febrei papagalilor", prezintă pe scurt o pandemie cauzată, în anii 1929-1930, de către virusuri transmise de păsările exotice importate în Statele Unite ale Americii. Pandemia a afectat și țări vest-europene, precum și Algeria și Egiptul, iar unele cazuri s-au semnalat tocmai în Insulele Hawaii. Autorul arată că originea psitacozei s-a aflat în America de Sud, prezintă eforturile cercetătorilor Anderson și Armstrong pentru identificarea cauzei maladiei și pentru dezvoltarea unui ser în vederea tratării acesteia. Capitolul se încheie cu istoricul succint al investigațiilor lui Meyer, cu inițiativa legislativă din Congresul S.U.A. de a finanța cercetarea epidemiologică și cu introducerea de antibiotice în grăunțele destinate păsărilor exotice.

Capitolul al patrulea, "Ucigașul din Philadelphia", prezintă cazul bizar al unei epidemii care i-a afectat pe vizitatorii hotelului Bellevue-Stratford din Philadelphia în 1976. Domnul Honigsbaum prezintă dinamica epidemiei, etapele cercetărilor efectuate de către epidemiologi, apoi identificarea sistemului de aer condiționat drept cale de transmisie a germenilor patogeni.

Capitolul al cincilea, "Revenirea maladiei legionarului", tratează despre reapariția acestei maladii în S.U.A. în a doua parte a anilor 1970, precum și eforturile epidemiologului Joe McDade pentru a găsi cauzele acestei pneumonii atipice și tratamentul împotriva ei.

Capitolul al șaselea, "SIDA în America, SIDA în Africa", se ocupă de cea mai celebră boală contagioasă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Se prezintă cazuri timpurii, identificate de Gottlieb și Weisman în Los Angeles, în 1980, apoi alte cazuri timp0urii din New York și patru decenii de cercetări și tratamente împotriva virusului care cauzează imunodeficiența la oameni (HIV). Sunt aduse în discuție descoperiri privitoare la retrovirusuri, ipoteze complementare referitoare la cauzele și transmiterea SIDA, precum și evoluția opiniilor populare cu privire la acest subiect. În paralel, este prezentat istoricul răspândirii acestei maladii în Africa subsahariană. Concluzia este că, în contextul globalizării și al călătoriilor internaționale, SIDA nu a fost o pandemie izolată, ci o avertizare timpurie asupra altor pandemii care aveau să urmeze.

Capitolul al șaptelea, "SARS - maladia supercontagioasă", aduce în discuție un virus apărut în Hong Kong în primul deceniu al secolului al XXI-lea. Virusul e o versiune mutantă a celui care cauzează gripa aviară, iar, la oameni, provoacă sindromul acut respirator sever (SARS). Autorul arată cum virusul H5N1 a fost identificat și analizat de Malik Peiris, apoi cum răspândirea maladiei în mediul urban din Hong Kong a fost studiată de Thomas Tsang. Sunt relatate răspândirea pandemiei în Canada, prezentarea mediatică a acesteia, precum și procesul de analiză genetică a virusului. Nu în ultimul rând, e marcat contrastul dintre atitudinea unor guverne naționale, precum cel chinez, de mușamalizare și dezinformare, și cea a organizațiilor internaționale, precum OMS, care s-au implicat în analizarea și combaterea pandemiei.

Capitolul al optulea, "Ebola la granițe", tratează despre apariția, în 2013, în Guineea, a unei maladii terifiante și extrem de virulente. Autorul prezintă vectorii de transmisie, simptomele, răspândirea epidemiei și eforturile organizației Médecins sans Frontières de a o contracara. Apoi, e adus în discuție modul în care credințele și obiceiurile locale au intrat în conflict cu practicile medicale moderne. Se relatează răspândirea Ebolei în țări învecinate, precum Liberia și Sierra Leone, respectiv eforturile autorităților naționale și locale de a controla situația. Capitolul se încheie cu prezentarea unor cazuri de Ebola izolate din S.U.A. și cu speculații privitoare la factorii care au favorizat apariția pandemiei.

Capitolul al nouălea, "Z de la Zika", se ocupă de o epidemie mai recentă și mai exotică. Zika este o boală identificată în 2015 în nordul Braziliei. Autorul prezintă și alte maladii cauzate de virusuri transmise de țânțari, precum frigurile galbene și febra dengue, apoi maniera în care Zika a fost identificată în Brazilia, istoricul maladiei (care fusese inițial observată în Uganda, apoi în Polinezia Franceză), precum și efectele pe care Zika le are asupra femeilor însărcinate, respectiv copiilor acestora. Sunt trecute în revistă eforturile OMS și ale autorităților locale de a combate epidemia, după care domnul Honigsbaum relatează cum a mers personal la fața locului și a intervievat atât medici și epidemiologi care se implicaseră în combaterea epidemiei, cât și supraviețuitori ai maladiei. Din păcate, concluzia este că transportul maritim internațional favorizează, în condiții similare cu cele de acum trei sau patru secole, răspândirea transoceanică a diferite specii de țânțari și a agenților patogeni asociați cu aceștia.

Capitolul al zecelea, "Maladia X", tratează despre coronavirusul SarsCov din 2019 și despre pandemia COVID-19 asociată cu acesta. Sunt menționate semnalele de alarmă trase în decembrie 2019 de Li Wenliang în Wuhan și de dr. Marjorie Pollack în New York, reacțiile timpurii ale autoritățilr chineze, după care autorul dă detalii despre coronavirusuri și despre modul în care acestea interacționează cu corpul uman. Conform specialiștilor precum Peter Daszak, liliecii din China sunt gazde pentru sute de tipuri de coronavirus. Autorul descrie răspândirea la scară mondială a pandemiei COVID-19 în primele luni ale anului 2020, propria sa luptă cu maladia și, în final, exprimă speranța că apariția unui vaccin ne va oferi o șansă suplimentară.

Epilogul aduce câteva concluzii privitoare la factori favorizanți pentru pandemii - unii de natură demografică, alții de natură economică, alții - din zona ecologiei - și ne asigură că, în secolul al XXI-lea, pandemiile vor reveni.

Volumul se încheie cu ample note de final, cu o listă de abrevieri, cu o secțiune de mulțumiri și cu un indice alfabetic.

Am apreciat lucrarea domnului Honigsbaum pentru relevanța subiectului tratat, pentru judicioasa alegere a materialului inclus în fiecare capitol și pentru minuțioasa documentare. De asemenea, mi s-a părut utilă alternarea între studii de caz individuale și perspectiva mai largă asupra fiecărei epidemii sau pandemii. Nu în ultimul rând, am apreciat și eforturile autorului, ca jurnalist de investigație, de a merge pe teren și de a-i intervieva personal pe cei implicați în evenimente.

Pe ansamblu, consider că The Pandemic Century nu merită doar citită, ci recitită și asimilată în profunzime - pe de o parte, pentru valoarea ei informativă, pe de alta - pentru calitatea sa educativă. Prin urmare, voi păstra în colecție cartea domnului Honigsbaum ca pe o lucrare de referință. Și nu veți fi câtuși de puțin surprinși dacă am să vă spun că, la relativ scurtă vreme, am citit o altă carte pe un subiect similar, The Rules of Contagion. Însă despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)