În 2009, prin amabilitatea autorului, am preluat de pe site-ul lui Cory Doctorow textul integral al romanului său Makers, din care, cu cîţiva ani mai înainte, citisem prima parte, intitulată Themepunks şi publicată la noi de Millennium Books sub titlul Un miliard de şanse. L-am imprimat, i-am pus o copertă frumoasă (cu ajutorul unui prieten) şi... de citit l-am citit abia în iulie 2011. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.)
Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:
În prima parte, o jurnalistă specializată în tehnologie, Suzanne Church, asistă la fuziunea a două corporaţii, Kodak şi Duracell. Preşedintele noului grup, Kettlewell, anunţă că va investi în numeroase grupuri mici şi inventive. Suzanne ajunge în Hollywood, Florida, unde scrie reportaje despre microfirma a doi constructori, Lester Banks şi Perry Gibbons. Construcţiile celor doi - aparate bazate pe stocuri de jucării nevîndute, pe putere de procesară ieftină, ubicuă şi pe inventivitate - se vînd bine pe piaţa colecţionarilor şi declanşează o tendinţă socială numită Noua Muncă. Lester, complexat fiind de propria obezitate, pleacă în Rusia pentru a-şi modifica metabolismul şi a deveni din nou suplu, iar Suzanne Church se mută la Sankt Petersburg pentru a scrie despre noile tendinţe medicale şi tehnologice de acolo.
În partea a doua, cincisprezece ani mai tîrziu, Lester şi Perry construiesc un traseu interactiv, prin care vizitatorii pot pilota un vehicul şi în care fiecare vizitotor poate influenţa evoluţia exponatelor. Expoziţia se dovedeşte a fi un succes, iar un funcţionar superior de la Disney world, Sammy Page, caută să îi saboteze pe cei doi întreprinzători pentru încălcarea drepturilor de autor ale corporaţiei Disney.
În partea a treia, conflictul escaladează. Kettlewell încearcă să îi ajute pe Lester şi Perry să dea la rîndul lor corporaţia Disney în judecată, moda traseelor interactive se răspîndeşte în Statele Unite şi Brazilia, admiratorii îi încurajează pe cei doi protagonişti, în vreme ce avocaţii tulbură apele de o parte şi de alta. Din fericire, Sammy Page întrevede o soluţie, chiar dacă aplicarea ei este cît pe ce să îl coste postul de la Disney, iar seria de procese este muşamalizată.
Epilogul, plasat la alţi cincisprezece ani în viitor, îi readuce împreună pe Lester (funcţionar superior la Disney, frustrat de lipsa de activitate) şi Perry (consultant al traseelor interactive, veşnic pe drumuri) pentru un nou proiect care le redă bucuria de a trăi.
Cel mai uşor de remarcat în privinţa romanului Makers este că, deşi este un roman masiv, se citeşte uşor şi cu plăcere. Unul dintre motive este că intriga este foarte bine structurată. Cory Doctorow a construit mai multe planuri narative (folosind omniscienţa selectivă multiplă) şi conflicte credibile, cu întorsături rapide de situaţie şi lovituri de teatru spectaculoase.
Un alt motiv pentru care Makers este agreabil este caracterizarea personajelor. Autorul a creat personaje credibile, iar modul în care le prezintă creează o puternică relaţie empatică între personaje şi cititori. Mai mult, pînă şi antagonistul sau personajele secundare ajung să se bucure de înţelegerea şi de simpatia cititorilor, ceea ce se întîmplă destul de rar. Iar faptul că nu numai protagoniştii sînt complecşi şi evoluează, ci şi antagonistul şi unele personaje secundare, arată că Doctorow a evoluat mult ca scriitor.
Ar mai trebui remarcat, tot ca o dovadă a măiestriei autorului, că dezvoltarea intrigii şi caracterizarea personajelor se îmbină foarte elegant, iar scenele din fiecare capitol ajută simultan la evoluţia conflictelor, la conturarea fiecărui personaj în parte şi la dezvoltarea unei reţele de relaţii dinamice între personaje.
Lumea imaginară din roman este de asemenea foarte minuţios construită şi este datoare în egală măsură subgenului postcyberpunk şi celui de dată mai recentă greenpunk. Contextul istoric de recesiune economică în care a fost scris şi publicat romanul răzbate frecvent din această lume ficţională plasată într-un viitor apropiat. De asemenea, interesul autorului pentru universul Disney reapare în acest roman, cu o intensitate ce aminteşte de Down and Out in the Magic Kingdom. Şi ar mai trebui să menţionez aici referirile frecvente la diverse subculturi ale adolescenţilor şi tinerilor, de la goth la punk. Spre exemplu, fuziunea dintre perspectiva sumbră a subculturii goth şi universul Disney este memorabilă.
Dincolo de toate aceste aspecte, rămîne impactul emoţional al acestui roman asupra cititorilor - credinţa nestrămutată în creativitatea oamenilor, în colaborare şi sprijin, în puterea indivizilor şi a comunităţilor de a face lucruri noi şi interesante şi utile chiar şi în condiţii de criză economică. Din acest punct de vedere, optimismul personajelor, chiar şi după confruntarea cu brutalităţi poliţieneşti sau cu maladii grave, precum şi bunăvoinţa lor sînt de-a dreptul contagioase. Şi, cu toate că detaliile intrigii se vor şterge cu timpul din memoria cititorilor, impresia plăcută dată de Makers le va rămîne multă vreme în amintire.
Vă recomand cu mult căldură acest roman, la fel de bine scris ca Little Brother, dar ceva mai optimist. Îl puteţi parcurge gratuit la adresa: http://craphound.com/makers/Cory_Doctorow_-_Makers.html sau îl puteţi achiziţiona de aici: http://www.amazon.co.uk/Makers-Cory-Doctorow/dp/0007327897/ref=pd_cp_b_1. Desigur, după ce l-am terminat de parcurs, am început lectura celei mai recente cărţi a aceluiaşi autor, With a Little Help. Dar despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu