Radu Pavel Gheo, "Disco Titanic" (2016)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

Prin 2017, la un anticariat din centrul Bucureștiului, am găsit un exemplar din ceea ce, pe atunci, era cel mai recent roman al scriitorului Radu Pavel Gheo - Disco Titanic (Editura Polirom, Iași, 2016). Prețul nu mi s-a părut chiar corect pentru un anticariat, iar, după doi sau trei ani, nu am mai găsit cartea nici în librării, nici în anticariate. Cu toate astea, în iunie 2021, când am achiziționat un alt volum de-al scriitorului bănățean, am decis să caut online un exemplar din Disco Titanic. La finalul lunii iunie, mulțumită librăriei virtuale Libris.ro, mi s-a livrat, prin curier, romanul acesta. În a doua jumătate a lunii iulie 2021, l-am parcurs în nouă zile.

Și iată ce am aflat:

Ca și alt roman al lui Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, Disco Titanic este o poveste a generației "decrețeilor" - persoane născute în perioada 1968 - 1971 ca urmare a interzicerii întreruperilor de sarcină pe teritoriul României în 1967. O generație numeroasă și care a avut un efect semnificativ asupra evoluției societății românești în ultimele trei decenii.

"Partea întâi" îl prezintă pe protagonistul romanului, Vlad Jivan, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea - bărbat între două vârste, căsătorit, familist și om de afaceri - implicat, în calitate de editor, în lansarea unei cărți scrise de soția sa, Emilia. Viața sa pare banală (dar nu simplă), cu întâlniri cu prietenii, evenimente editoriale, legături de afaceri la București, vizite la părinți. Printre episoadele din "prezent" sunt strecurate și episoade din anii 1980, când protagonistul era liceean, iar societatea românească se confrunta cu probleme și lipsuri cauzate de regimul național-comunist.

"Prologul" relatează o vacanță făcută de Vlad și părinții săi, într-o vară de la finalul anilor 1980, în Iugoslavia vecină. La Split, pe litoralul Mării Adriatice, Vlad se împrietenește cu câțiva croați de vârsta lui, însă trece și printr-un episod violent, păstrat secret, care urmează să îi marcheze restul vieții.

"Partea a doua", plasată tot în "prezent", redă o altă vacanță făcută la Split de către protagonist, de această dată cu soția și cu fiul său adolescent. Pe o parte dintre prietenii săi croați îi regăsește, marcați într-un fel sau altul de războiul civil care sfâșiase Iugoslavia la începutul anilor 1990. Doar că secretul lor bine păstrat, din 1989, are consecințe dintre cele mai serioase.

Așa se face că, în "Epilog", Vlad Jivan este pus în fața unei alegeri foarte dificile.

Romanul se încheie cu o secțiune de mulțumiri.

Poate vă amintiți că, în romanul De veghe în lanul de secară de J. D. Salinger, protagonistul, adolescentul Holden Caulfield, afirma că, în urma lecturii unor cărți, și-ar fi dorit să îi poată suna pe autori și să discute cu ei la telefon. Cu unii autori români contemporani chiar fac asta de vreo trei decenii încoace, iar Radu Pavel Gheo se numără printre aceștia. Și, pe parcursul lecturii romanului Disco Titanic (ba chiar și după aceea), l-am sunat de vreo cinci ori - în principal, ca să îl felicit pentru diverse aspecte reușite ale romanului său.

În buna tradiție recentă a narațiunii postmoderne, Disco Titanic are intriga fracturată - cu prologul pus în mijlocul romanului. Paradoxal, strategia aceasta crește suspansul, întrucât numeroasele referiri făcute în partea întâi la vacanța de la Split, din 1989, le stârnește cititorilor interesul să afle ce se petrecuse în acel episod din adolescența protagonistului. De asemenea, evenimentele din prolog, încă proaspete în mintea cititorului, contrastează cu dezamăgirile și tragediile dezvăluite (uneori în detalii clinice) în partea a doua.

Tot în tradiția postmodernă, care mixează subgenurile și șterge în mod voit distincția dintre cultura înaltă și cultura populară, autorul include în text câteva episoade de sorginte fantastică, precum și un anumit grad de nedeterminare. Din ce spunea Radu Pavel Gheo, câțiva cititori au fost nemulțumiți de anumite aspecte ale intrigii, rămase în suspensie. Pentru mine, asta reprezintă mai curând o calitate.

Apoi, trebuie să subliniez aptitudinile de scriitor de literatură realistă ale lui Gheo. Personajele sale sunt diverse (apar români, unguri, sârbi, bosniaci, croați), grijuliu creionate și individualizate. Dialogurile sunt scrise cu mână de maestru, iar oltenii, bănățenii și bucureștenii se exprimă fiecare în felul său. (Ca absolvent al unei facultăți de limbi străine ce mă aflu, nu pot decât să privesc cu invidie profesională modul în care Gheo, doctor în filologie română, stăpânește subdialectele limbii materne.) Aici ar trebui, poate, să adaug că nu e recomandabil ca Disco Titanic să fie lăsat la îndemâna copiilor, întrucât unele dintre personajele romanului utilizează destul de des anumite cuvinte din trei, patru și cinci litere. Însă autorul nu face decât să reprezinte, conștiincios, realitatea lingvistică de pe teren.

Tot printre calitățile romanului se numără și redarea precisă, în cuvinte puține, a atmosferei locurilor unde se desfășoară acțiunea. Bănuiesc că bogăția detaliilor de acest fel reprezintă rodul unei documentări minuțioase.

Nu în ultimul rând, aș aminti desele referiri la cultura populară - la stiluri muzicale, formații, filme și seriale care făceau parte din universul cultural al adolescenților din anii 1980. Ca și în cazul romanului Noapte bună, copii!, elementele acestea adaugă la savoarea cărții și ajută la stabilirea unui teren cultural comun cu cititorii.

Însă, așa cum i-am spus și autorului, elementul cel mai important al romanului Disco Titanic îl reprezintă miza sa morală. Dacă, în trilogia S.U.A. de John Dos Passos (una dintre realizările majore ale modernismului american), evenimentele din intrigă sunt narate cronologic, iar cititorii încep prin a simpatiza personajele principale, după care sunt siliți să le judece, Disco Titanic procedează pe dos. Prin abila structurare a intrigii, Radu Pavel Gheo ne determină ca, mai întâi, să îl judecăm pe protagonist, apoi să îi cunoaștem trecutul și să îl simpatizăm, iar, în final, să ne pese cu adevărat de ceea ce i se întâmplă și de ceea ce va alege să facă într-o situație cu adevărat critică.

Firește, toate calitățile romanului Disco Titanic pe care le-am enumerat în alineatele de mai sus conduc către o recomandare fără rezerve. Dacă nu ați cumpărat și citit până acum acest roman de Radu Pavel Gheo, faceți-vă un bine, cumpărați-l și citiți-l de acum încolo! (Puteți comanda un exemplar aici.) Sper să vă bucurați de lectură cel puțin la fel de mult pe cât m-am bucurat eu. (Dar vă rog să nu-l sunați de cinci ori pe autor. Undeva trebuie să existe o limită.)

Însă, tot în urma lecturii, i-am mai spus ceva lui Gheo: dacă, în Noapte bună, copii!, a scris romanul copilăriei și adolescenței generației noastre, iar, în Disco Titanic, a creat romanul reprezentativ pentru vârsta a doua așa cum au trăit-o "decrețeii", tot lui îi va reveni, peste un deceniu sau cel mult două, misiunea de a așterne pe hârtie romanul vârstei a treia pentru această generație specială. (Vestea bună e că dumnealui chiar are calitățile necesare ca să creeze și acel roman.) Iar asta ne dă mână liberă nouă, celorlalți, să scriem orice altceva ne-am putea dori.

Și, cum o asemenea lectură amplă, reprezentativă și memorabilă invită o alta pe măsură, după ce am terminat de citit Disco Titanic, m-am aventurat în a treia tentativă de a parcurge trilogia S.U.A. de John Dos Passos. Însă, despre aceea, rămâne să discutăm cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)