William Golding, "The Inheritors" (1955)

În mai 2006, din anticariatul Ex Libris din Bucureşti, am cumpărat o ediţie americană a unui roman de William Golding, The Inheritors (Editura Harcurt Brace Jovanovich, New York, 1955). De citit, l-am citit abia în aprilie 2013, după două mutări cu peripeţii de care cred că am mai amintit pe acest blog.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului este plasată în preistorie, iar personajele principale sînt nişte neandertalieni cu nume precum Lok, Liku, Ha, Fa sau Mal. Ei sînt profund empatici unii cu alţii, generoşi şi săritori, ba chiar telepaţi.

Din păcate, în peregrinările lor se întîlnesc cu un trib de oameni de Cro Magnon. Aceştia din urmă au tehnologii mai evoluate - arcuri şi săgeţi, suliţe, bărci, vîsle, vele, burdufuri, ulcioare, precum şi abilitatea de a face picturi şi sculpturi. Aceşti oameni de un soi nou le răpesc copiii neandertalienilor, îi hăituiesc pe adulţi, chiar îi ucid pe vreo doi dintre ei.

Mare parte din intriga romanului se concentrează asupra eforturilor neandertalienilor de a înţelege ce se întîmplă, de a-i observa pe furiş pe intruşi, de a negocia cu ei şi de a-şi salva copiii.

În final, după ce neandertalienii au pierit unul cîte unul, punctul de vedere al naraţiunii se mută asupra unui om de Cro Magnon - cu un vocabular mai complex, cu o gîndire mai clară, dar şi cu planuri egoiste şi criminale.

Tematic, The Inheritors este un roman înrudit cu Împăratul muştelor - pierderea inocenţei într-un decor paradisiac, apariţia violenţei şi a înrobirii şi aşa mai departe. Dealtfel, în subtext, e un fel de Geneză cu fiinţele inocente care capătă cunoaşterea binelui şi răului, apoi sînt alungate din Eden.

Stilistic, romanul este narat în ceea ce se cheamă "stilul indirect liber", iar toate capitolele (cu excepţia ultimului) redau percepţiile, acţiunile, gîndurile şi cuvintele unui om de Neanderthal adult, Lok. Dacă stilul indirect liber i-a slujit bine lui William Golding în Martin cel avid sau în Turla, aici este obositor şi opac, bazat prea mult pe senzaţii şi sentimente, prolix - destule alineate din roman sînt mai lungi de o pagină.

Cum puterea de înţelegere a protagonistului este redusă, iar evenimentele din intrigă sînt sărace, The Inheritors reuşeşte să fie plictisitor şi neinteresant. În această privinţă, benzile desenate despre Rahan erau mult mai captivante pentru că protagonistul acela observa cu atenţie ce se întîmpla în mediul ambiant, apoi născocea şi construia obiecte cu care reproducea efectele observate.

Ca urmare a tutoror celor de mai sus, pot să vă dau un singur sfat: dacă doriţi totuşi să parcurgeţi un roman despre oameni preistorici, citiţi, vă rog, Vindecătorul de Sebastian A. Corn.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)