Eugene O'Neill, "Mourning Becomes Electra" (1931)

La începutul lunii aprilie 2013, am citit o trilogie de tragedii de Eugene O'Neill intitulată Mourning Becomes Electra din volumul Nine Plays (The Modern Library, Random House, New York, 1959). Publicului român trilogia îi este cunoscută sub titlul Din jale se întrupează Electra, cu toate că titlul original are mai degrabă sensul "Doliul îi vine bine Electrei" sau "Doliul o avantajează pe Electra". Am parcurs-o într-o zi. Şi iată ce am aflat:

Prima tragedie se numeşte Homecoming ("Întoarcerea acasă") şi are loc într-un orăşel maritim din Noua Anglie în primăvara anului 1865, la încheierea Războiului de Secesiune. În actul întîi, locuitorii orăşelului şi o parte din familia Mannon aşteaptă vestea încheierii războiului civil şi întoarcerea acasă a generalului de brigadă Ezra Mannon, respectiv a fiului său, locotenentul Orin Mannon. Din discuţiile lor reiese că unchiul generalului, David Mannon, fusese alungat din familie pentru că avusese o relaţie cu o servitoare canadiană, Marie Brantôme. Din păcate, fiica generalului, Lavinia Mannon, constată că un căpitan de vas, Adam Brant, este fiul nelegitim rezultat din această relaţie. Sub scuza că i-ar face curte Laviniei, Brant de fapt are o relaţie adulteră cu mama ei, Christine Mannon, ca răzbunare pentru faptul că bătrînul Abe Mannon şi-a împins fratele, pe David, la ruină şi sinucidere, iar Ezra Mannon a lăsat-o pe Marie Brantôme să piară în mizerie.

Numai că Lavinia şi-a urmărit mama în deplasările sale la New York, a aflat despre relaţia ilicită şi ameninţă să-şi informeze tatăl...

În actul al doilea, Lavinia îşi asaltează mama cu întrebări şi obţine confirmarea bănuielilor sale, iar Christine, strînsă cu uşa, plănuieşte uciderea soţului său cu ajutorul lui Adam Brant.

În actul al treilea, generalul Ezra Mannon revine acasă, iar între mamă şi fiică are loc o rivalitate vizibilă pentru timpul şi atenţia generalului. Cu toate că Lavinia încearcă să-şi avertizeze tatăl în privinţa relaţiei dintre Christine şi căpitanul Brant, eforturile ei sînt zadarnice.

În actul al patrulea, sub pretextul că-i oferă soţului său un medicament pentru inimă, Christine îl otrăveşte, iar acesta, cu ultimele puteri, îi arată Laviniei cine e vinovata. Soarta mamei pare pecetluită cînd fiica găseşte cutiuţa cu otravă.

Cea de-a doua tragedie se intitulează The Hunted (cunoscută publicului român drept "Prigoniţii", deşi poate că o traducere mai adecvată ar fi fost "Hăituiţii"). Acţiunea e plasată în acelaşi orăşel din Noua Anglie, la două zile după moartea lui Ezra Mannon, în perioada în care familia sa îi pregăteşte înmormîntarea. În primul act, orăşenii se miră în privinţa acestei morţi subite, atribuită oficial unui atac de cord. Pe fundalul tensiunilor dintre mamă şi fiică, la conac soseşte Orin Mannon.

În actul al doilea, Christine şi Lavinia Mannon caută să-l influenţeze pe Orin, oferindu-i fiecare, pe ascuns, cîte o versiune a evenimentelor recente. Orin, care deja suferise în urma unei răni la cap în timpul războiului, este contrariat şi confuz.

Pentru a-şi susţine acuzaţiile, în actul al treilea Lavinia pune cutia cu otravă pe pieptul generalului Mannon, apoi îi cere fratelui ei să-i studieze reacţia mamei. Concluzia celor doi fraţi este că Adam Brant trebuie să plătească pentru complicitatea sa la crimă.

Ca urmare, în actul al patrulea Lavinia şi Orin se strecoară la bordul vasului pe care se află Adam Brant şi ascultă pe furiş planurile de plecare pe care acesta le face împreună cu Christine Mannon. După plecarea acesteia din urmă, Orin îl împuşcă pe căpitanul Brant, iar Lavinia îl ajută să însceneze un jaf care să trimită autorităţile pe o pistă falsă.

În actul al cincilea, reveniţi acasă, fratele şi sora îşi informează mama despre răzbunarea pe care au înfăptuit-o, iar Christine, copleşită de durere, se sinucide. Orin este cuprins de remuşcări.

Tragedia care încheie trilogia poartă titlul The Haunted (în traducere română, "Stafiile", deşi o versiune mai adecvată ar fi fost "Bîntuiţii"). Într-o seară din vara nului 1866, cîţiva bătrîni din orăşelul în care se petrece acţiunea pariază că unul dintre ei nu are curaj să petreacă singur, pe întuneric, cîteva ore după înserare în conacul familiei Mannon, despre care se zvoneşte că ar fi bîntuit. Ei sînt surprinşi de sosirea neaşteptată a Laviniei şi a lui Orin Mannon. Acesta din urmă este din ce în ce mai neliniştit de amintirea faptelor comise, iar Lavinia se teme că o mărturisire a fratelui său i-ar trimite pe amîndoi dinaintea unui tribunal, dacă nu cumva chiar pe eşafod. Fiecare dintre ei are planuri de căsătorie - Lavinia cu un tînăr, Peter Niles, iar Orin cu sora acestuia, Hazel - însă Lavinia nu mai are curaj să-şi lase fratele nesupravegheat nici un moment.

Ca să-şi descarce conştiinţa, în actul al doilea Orin redactează o istorie a familiei sale în care înşiră toate adulterurile, sinuciderile, înşelăciunile, crimele şi răzbunările, ceea ce o îngrijorează şi mai mult pe Lavinia.

Îngrijorarea ei se dovedeşte întemeiată în actul al treilea, căci Orin îi încredinţează lui Hazel plicul cu istoria familiei. Lavinia face eforturi disperate ca să-l ţină pe Orin lîngă ea, ceea ce duce la o răcire a relaţiilor dintre ea şi Hazel Niles. Din păcate, după ce protagonista recuperează plicul, îl împinge pe Orin la sinucidere.

În actul al patrulea, după înmormîntarea lui Orin Mannon şi după ce Lavinia a oferit explicaţia că moartea fratelui ei a fost accidentală, are loc o ultimă tentativă a protagonistei de a scăpa de consecinţele propriilor acţiuni. Ea caută să-l convingă pe Peter Niles să o ia de nevastă şi să se mute de la conac. Din păcate, familia acestuia din urmă se opune, căci Lavinia pare să exercite o influenţă malefică asupra lui. Decît să-l împingă şi pe Peter la nebunie, Lavinia preferă să-l alunge, pretinzînd că avusese relaţii incestuoase cu fratele ei. În final, protagonista decide să-şi petreacă restul vieţii în conacul familiei, departe de lumină şi de oameni, în compania portretelor de familie şi a amintirilor apăsătoare.

Un aspect demn de remarcat în privinţa acestei trilogii este că construieşte o paralelă cu tema şi evenimentele din trilogia Oresteia de Eschil. Astfel, Războiului de Secesiune din fundal îi corespunde Războiului Troian din trilogia antică, Ezra Mannon îi corespunde lui Agamemnon, Christine îi corespune Clitemnestrei, Adam Brant - lui Egist, Orin Mannon - lui Oreste, iar Lavinia - Electrei.

Ca şi în trilogia lui Eschil, un şir de crime şi de răzbunări este moştenit de la o generaţie anterioară, reluat de către părinţi şi dus mai departe de către copii. Diferenţa majoră o constituie însă cadrul de referinţă.

Dacă în Oresteia zeităţile şi destinul joacă roluri majore, iar şirul acţiunilor tragice este iscat de o dovadă de trufie din partea regelui Agamemnon, în Mourning Becomes Electra motorul principal al conflictului îl constituie pulsiuni incestuoase din subconştientul personajelor principale. Astfel, Orin e animat de complexul lui Oedip, dorind să-şi înlocuiască tatăl şi să aibă o relaţie exclusivă cu mama. Christine, la rîndul ei, mărturiseşte explicit pe parcursul trilogiei că, după ce îl născuse pe Orin, ajunsese să-l urască pe soţul ei, să-l ţină la distanţă şi să-şi îndrepte afecţiunea exclusiv asupra fiului. Iar Ezra e gelos pe propriul fiu...

Lavinia, la rîndul ei, acţionează în virtutea complexului Electrei, dorind să-şi eclipseze mama şi să se bucure în mod exclusiv de afecţiunea tatălui. Chiar şi după moartea generalului Mannon, rivalitatea acerbă dintre mamă şi fiică continuă, iar Lavinia mai întîi o împinge pe Christine la sinucidere, apoi se îmbracă şi se coafează ca ea - în asemenea măsură încît, în piesa finală, unele personaje îşi închipuie, văzînd-o, că este stafia propriei sale mame.

Orin îşi duce şi el la extrem pulsiunile subconştiente, ucigîndu-l pe Adam Brant - cel care, în mod simbolic, îi înlocuise tatăl. Pe tot parcursul trilogiei, indicaţiile regizorale subliniază asemănarea de familie dintre personajele principale, atît în ceea ce priveşte trăsăturile cît şi în privinţa comportamentului sau vestimentaţiei, iar tensiunile generate de pornirile incestuoase şi adultere cresc pînă la paroxism. Demnă de remarcat este grija cu care fiecare etapă din conflict conectează replicile, gesturile şi mimica personajelor, în asemenea măsură încît publicul înţelege foarte clar, pas cu pas, ce gîndesc şi simt personajele, respectiv ce le motivează acţiunile. Înţelegerea este facilitată şi de economia scriiturii textului. Practic, fiecare gest şi fiecare replică din cele trei piese contribuie sau la dezvoltarea acţiunii, sau la caracterizarea personajelor, şi nici un element nu este de prisos.

Cum trilogia Mourning Becomes Electra mi-a făcut o impresie foarte bună, probabil că pe viitor voi citi şi alte piese de Eugene O'Neill. Dar despre acest subiect vom discuta cu altă ocazie...

Şi, pentru că lucrurile bune nu se tac, domnul Dragoş Bora m-a înştiinţat că pe site-ul "Teatru radiofonic - Enciclopedia teatrului radiofonic românesc" se poate audia o versiune din 1985 a acestei trilogii cu o distribuţie de excepţie. Detalii aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)