Liviu Radu, "Armata moliilor" (2012)

În noiembrie 2012, la tîrgul de carte Gaudeamus din Bucureşti, am achiziţionat un exemplar din cel mai recent roman al domnului Liviu Radu – Armata moliilor (Editura Nemira, Bucureşti, 2012). Autorul a fost amabil şi mi-a oferit un autograf cu dedicaţie. Am parcurs romanul în aprilie 2013, în cîteva zile.

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Armata moliilor se încadrează în subgenul light fantasy, alături de seria despre Fafhrd şi Şoricarul Cenuşiu a lui Fritz Leiber şi de seria Lumii Disc de Terry Pratchett. Protagonistul romanului este Taravik, curier independent şi bătăuş profesionist din oraşul Terimeea, aflat la marginea unui deşert.

Protagonistul e trimis la mormîntul unui vrăjitor străvechi (şi nu chiar mort de-a binelea), participă la o întrecere a curierilor împotriva unui vrăjitor latgan şi a iahtului zburător al acestuia, trece prin încăierări de tavernă şi prin dispute casnice cu ţiitoarea sa, Marieţa, şi în cele din urmă asistă la o bătălie de proporţii epice.

Pentru că, pe un alt fir narativ, străvechiul vrăjitor Inutomeh (eliberat accidental de către protagonist) ridică prin magie o armată imensă cu care vrea să ia în stăpînire întreaga Glie. Împotrivă îi stă descendentul altui vrăjitor – chiar latganul cu iahtul zburător – şi o oaste formată din fragmente de umbre, decupate pe furiş cînd proprietarii nu erau atenţi.

Dacă Taravik a declanşat accidental această urgie, tot mulţumită lui se găseşte şi o soluţie la fel de întîmplătoare, care implică un pegas cu o singură aripă, un balaurlător suferind de laringită şi... prea multă curiozitate. (Fireşte că nu am să vă spun mai multe, ca să nu vă stric surpriza cînd veţi citi romanul.)

După un final fericit, Taravik şi pegasul său Kostik sînt gata să plece în căutarea a noi aventuri.

Ca şi în romanele fantastice ale lui Terry Pratchett, zeii şi creaturile fantastice interacţionează în moduri neaşteptate cu oamenii şi cu vietăţile obişnuite, iar gesturi mici ajung să aibă consecinţe neprevăzute. Tot în tradiţia subgenului light fantasy, acţiunile personajelor duc la un efect de avalanşă, iar consecinţele le scapă de sub control chiar şi celor mai mari şi mai puternici.

Taravik şi Kostik fac un cuplu comic, în care protagonistul, cam încet la minte, nu ţine pasul nici la propriu, nici la figurat cu pegasul cel iute de picior şi de minte. La efectul comic contribuie şi personaje secundare cum ar fi servitoarea Marieţa, preotul Rosarik şi balaurlătorul Mosolik. Bună parte dintre numele personajelor au şi ele o rezonanţă comică, iar unele evenimente din intrigă sînt destul de amuzante.

Din păcate, pe alocuri lectura trenează întrucîtva. Probabil că ar fi fost ceva mai antrenantă dacă, după reţeta lui Terry Pratchett, alternarea planurilor acţiunii ar fi fost mai rapidă. Aşa, de cele mai multe ori trecerea de pe un fir narativ pe celălalt are loc abia la începutul unui nou capitol.

Un alt aspect care m-a nedumerit întrucîtva este faptul că fundalul din Armata moliilor este Glia, planeta din Opţiunea. Nu este o coincidenţă de nume (deşi din alt volum al lui Liviu Radu, Babl, am aflat că în universul său imaginar există numeroase planete numite Pămîntul sau Glia de către locuitorii lor), căci în text apar numeroase referiri la Imperiul Latgan, unde au loc evenimentele din Opţiunea. Cu toate acestea, nu se menţionează nici oraşul Civis, nici conflictul de durată dintre Madby şi Colb, nici noua religie, însoţită de semnul roţii, care ocupau locuri importante în romanul precedent. Poate că, dacă autorul construieşte o serie, preferă ca romanele ce o compun să fie de sine stătătoare, precum cele din seria Culturii a lui Iain M. Banks.

Pe ansamblu, Armata moliilor merită o lectură – poate chiar cînd veţi avea o scurtă vacanţă de 1 Mai. Şi, cum am decis să parcurg toate cărţile domnului Liviu Radu, nu am să vă las să vă bucuraţi numai dumneavoastră de scrierile sale, căci am început deja să citesc romanul O după amiază cu bere şi zâne. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Waldemar" (2007)

În 2008, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou un exemplar din romanul Waldemar (Editura Tritonic, Bucureşti, 2007). Romanul, primul dintr-o tetralogie, apăruse în colecţia fiction.ro, sub îndrumarea lui Michael Haulică. De parcurs, l-am parcurs abia în aprilie 2013.

Şi iată ce am aflat:

Protagonistul, Waldemar, este pasionat de excursiile solitare pe munte. Într-o asemenea excursie, este prins în horă de nişte iele, într-o poiană, şi transportat pe tărîmul acestora.

Acolo, Waldemar află că ielele sînt implicate într-un conflict de durată cu alte creaturi, pricolicii. Ca urmare a rugăminţilor regelui ielelor şi a înaltului preot, protagonistul începe să le pregătească pe iele pentru a le transforma într-o armată redutabilă care să lupte cu arcuri, săgeţi, praştii, lănci, suliţe şi scuturi.

Într-o primă fază, planurile par să-i fie zădărnicite de răpirea unui mic grup de iele. Waldemar şi cîteva dintre însoţitoarele sale devotate se strecoară pe tărîmul pricolicilor pentru a le elibera pe captive, iar acolo află despre planurile inamicilor. Pricolicii s-au aliat cu demoni de pe un alt tărîm şi plănuiesc o invazie combinată a tărîmului ielelor.

După lupte disperate şi după o evadare spectaculoasă, Waldemar şi însoţitoarele sale pregătesc cît pot de repede trupele din garnizoane, apoi poartă o campanie de succes împotriva pricolicilor, după care duc o ultimă bătălie împotriva demonilor. La serbările de după victorie, lui Waldemar i se face propunerea de a ajuta la invadarea a noi tărîmuri şi la subjugarea altor creaturi, însă una dintre aghiotantele sale, Ilmohe, îl răpeşte şi-l trimite înapoi în lumea noastră.

Waldemar se încadrează foarte bine în canoanele subgenului fantastic de portal, precum Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll sau Cronicile Narniei de C.S. Lewis. Cum protagonistul joacă rolul unui salvator fără voie, conducînd forţe firave împotriva unui inamic mult superior numeric, am putea spune că se aseamănă întrucîtva cu Cronicile lui Thomas Covenant Necredinciosul de Stephen R. Donaldson.

Ca structură de bază, intriga urmează schema monomitului, aşa cum a definit-o antropologul american Joseph Campbell. Protagonistul este avertizat să nu treacă o anumită limită, o încalcă, ajunge pe un alt tărîm, se întîlneşte cu un personaj criptic ce-l ajută să-şi înţeleagă menirea, evoluează de la sclav la conducător suprem, apoi este ispitit să rămînă pentru totdeauna pe acel tărîm, după care revine în lumea din care plecase - dar cu înţelegerea superioară a cuiva care a parcurs un traseu iniţiatic.

Un aspect care individualizează romanul Waldemar în raport cu altele din acest gen literar este o anume doză de ironie. Protagonistul îşi parcurge traseul iniţiatic îmbrăcat doar în nişte pantaloni scurţi, decorurile sînt uneori excesiv de geometrice, regele ielelor este caricatural, iar fascinantele iele sînt asexuate şi se înmulţesc prin diviziune.

Un alt aspect demn de remarcat este autoreferenţialitatea. Printre prietenii protagonistului se află un anume Liviu, cu veleităţi literare, care îi spune uneori lucruri moralizatoare despre umilinţă, trufie şi altele. Iar personajul acesta secundar, ce apare cîteodată în amintirile şi în halucinaţiile protagonistului, seamănă tare mult cu autorul...

Aş mai adăuga faptul că redactarea literară a volumului a fost destul de bună - deşi era loc şi de mai bine. În schimb, alegerea tipului de literă cu care s-a tipărit textul a fost mai degrabă neinspirată - fonturi înguste, care fac lectura destul de dificilă. Bine cel puţin că Waldemar a fost destul de scurt...

Cum, cu ceva vreme în urmă, am parcurs şi al doilea roman din tetralogie, Blocul câş, presupun că voi trece în curînd şi la lectura celui de-al treilea, O după-amiază cu bere şi zâne. Dar despre asta vom discuta cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Cory Doctorow, "The Great Big Beautiful Tomorrow" (2011)

Am avut o perioadă în care urmăream cu interes cariera literară a scriitorului canadiano-britanic Cory Doctorow. Îi citeam fiecare roman imediat cum apărea. Apoi, o vreme, m-am luat cu altele şi m-am pomenit într-un tîrziu că, pe cînd nu eram atent, domnul Doctorow publicase nu mai puţin de şase cărţi. Am fost cuprins de regrete (în fond, este unul dintre scriitorii pe care îi apreciez foarte mult). Le-am descărcat de pe site-ul autorului, le-am imprimat, le-am citit pe rînd, repejor, şi, în aprilie 2013, am ajuns la zi.

Strădania a meritat pe deplin, întrucît se pare că, de la volumul Overclocked încoace, Cory Doctorow a ajuns la maturitatea artistică. Atît povestirile sale (reunite în With A Little Help) cît şi romanele (ca Little Brother, Pirate Cinema sau Homeland) sau volumele de eseuri (adunate în Content şi Context) sînt relevante, captivante şi fermecătoare.

Cum efortul meu de recuperare din ultimul timp nu a mai ţinut seama de ordinea în care Cory Doctorow îşi publicase cărţile, ultimul volum al său pe care l-am citit datează din 2011. Se intitulează The Great Big Beautiful Tomorrow (PM Press, Oakland, 2011) şi a apărut în colecţia "Outspoken Authors".

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Volumul cuprinde un scurt roman, The Great Big Beautiful Tomorrow, un eseu, "Creativity vs. Copyright", şi un interviu cu autorul, "Look for the Lake!"

Romanul este împărţit în patru părţi. Acţiunea este plasată într-un viitor destul de îndepărtat, peste aproximativ patru decenii, în care au survenit schimbări climatice majore, economia americană a colapsat, iar noi tehnologii proiectate iniţial pentru a rezolva probleme ecologice ameninţă să distrugă şi ultimele vestigii ale bazei industriale şi ale civilizaţiei urbane.

În prima parte, "A Sparkling Jewel", protagonistul-narator, Jimmy Yensid, patrulează prin Detroit într-un meca, însoţit de drone teleghidate de cîini. Cu această haită tehnologică, Jimmy luptă împotriva unor dispozitive pline de tentacule, numite wumpus, care macină şi transformă în sol clădirile, şoselele şi tot ce le mai iese în cale.

Jimmy este trans-uman, creat prin inginerie genetică de către tatăl său, care e din prima generaţie de transumani, şi probabil va trăi veşnic, cu condiţia să nu piară într-un accident. Numai că protagonistul se simte atras de o adolescentă, Lacey, care face parte dintr-un clan de ecologişti, creşte capre-păianjen şi îl detestă pe Jimmy pentru comportamentul lui distructiv. Iar Jimmy, ca preţ pentru viaţa sa prelungită pe termen nedefinit, trebuie să trăiască în corpul unui băieţel de 11 ani.

Lucrurile se complică în urma unui atac al unei facţiuni rivale, iar tatăl lui Jimmy piere într-o luptă 

aeriană contra unei platforme zburătoare înarmate. Protagonistul fuge cu un dirijabil, ducînd cu el un artefact preţuit de tatăl său - un teatru mecanic rotativ care ilustrează în patru scene viitorul aşa cum îl vedeau cei de la Disney, la mijlocul secolului al douăzecilea. "Caruselul Progresului". În această lume post-colaps, sloganul înregistrat în prezentarea artefactului sună ironic - "Există un mare, măreţ, minunat Mîine".

În partea a doua, "No Privacy Around This Place", cîţiva ani mai tîrziu, Jimmy a găsit adăpost la o sectă care le cere membrilor săi să poarte implanturi neurale care permit o formă tehnologică de telepatie - nu împărtăşirea gîndurilor, cît mai ales a stărilor emoţionale. Desigur, metabolismul transuman al protagonistului a asimilat în mare parte implantul, reducîndu-i activitatea aproape de zero, însă ceilalţi membri ai sectei nu trebuie să afle asta.

Şi Lacey revine, de această dată în calitate de femeie matură, trecută de treizeci de ani, rătăcitoare şi lipsită de adăpost. Jimmy se confruntă cu mai multe dileme etice - să o ajute sau să o alunge (mai ales cînd îşi dă seama că Lacey servise drept momeală în cursul atacului din Detroit)? Să o integreze în sectă sau să plece împreună cu ea? Să reziste tentaţiei carnale sau să profite? Desigur, ca să atingă pubertatea, Jimmy ar trebui să ia legătura cu specialişti care să-i modifice metabolismul - şi ar fi nevoit să renunţe la perspectiva nemuririi...

În partea a treia, "There'll Always Be the Good Guys Shootin' It Out With the Bad Guys", Jimmy a îmbătrînit în mod accelerat şi, în insulele din sudul Floridei, pilotează un meca împotriva unui al doilea val de dispozitive wumpus şi... împotriva unor grupuri de clone ale sale care-şi folosesc puterile extrasenzoriale pentru a-i neutraliza pe membrii rezistenţei. Luptele sînt intense, iar în cele din urmă protagonistul este asmiliat...

... pentru ca în partea a patra, "Turn Back, Turn Back", să fie transformat într-un simulacru informaţional, alături de tatăl său şi de Lacey, în echivalentul virtual al vieţii-de-apoi.

Deşi comparabil ca dimensiuni cu alte romane scurte ale lui Cory Doctorow, precum Down and Out In the Magic Kingdom sau Eastern Standard Tribe, The Great Big Beautiful Tomorrow este net superior în mai multe privinţe. Fundalul acţiunii este foarte convingător imaginat şi foarte spectaculos. Personajele sînt creionate convingător, iar relaţiile dintre ele sînt foarte bine redate atît în dialoguri cît şi în comunicarea nonverbală dintre ele. Evoluţia protagonistului este foarte inteligent structurată, cu puncte de turnură, stadii evolutive şi momente de cumpănă. Nu în ultimul rînd, acţiunea este foarte dinamică şi spectaculoasă, gîndită parcă pentru o generaţie de cititori care a crescut jucînd jocuri de consolă şi urmărind desene animate japoneze.

Eseul "Creativity vs. Copyright" este adaptarea unui discurs pe care Cory Doctorow l-a ţinut la Convenţia Mondială de Science Fiction din Melbourne, Australia, în 2010. Principalele puncte pe care le atinge sînt:

1. Faptul că sistemul DRM (administrarea drepturilor numerice) este amplasat pentru avantajul corporaţiilor mediatice, nu pentru beneficiul cumpărătorilor şi utilizatorilor.

2. Este dificil să scoţi bani din faimă, dar e imposibil să scoţi bani din obscuritate.

3. Nu informaţiile vor să fie libere - oamenii vor să fie liberi.

Fiecare dintre aceste idei este dezvoltată pe larg, în sprijinul viziunii autorului conform căreia restrîngerea obsesivă a drepturilor consumatorilor şi utilizatorilor de către corporaţii duce în cele din urmă la pierderea creativităţii indivizilor - pentru că nimeni nu creează într-un vid cultural şi cu toţii împrumutăm unii de la alţii idei, tehnici şi aşa mai departe.

Interviul "Look for the Lake", realizat de Terry Bisson, explorează mai multe faţete ale activităţii lui Cory Doctorow - blogger pe BoingBoing, activist pentru drepturile omului, autor de literatură ştiinţifico-fantastică, scriitor de romane pentru adolescenţi. În trecere, sînt atinse şi chestiuni legate de creaţia literară, metode de scriere şi tehnici de structurare a intrigii.

Pe ansamblu, volumul The Great Big Beautiful Tomorrow este unul dintre cele mai reuşite din cîte a publicat pînă acum acest autor excepţional. Combină ficţiunea cu nonficţiunea, iar interviul din final ne lasă să facem cunoştinţă cu omul din spatele textelor - ceea ce se întîmplă destul de rar. Puteţi şi dumneavoastră să achiziţionaţi această carte la Amazon.co.uk sau la filiala britanică a companiei Book Depository. De asemenea, dacă înainte de achiziţie doriţi să vă faceţi o idee despre conţinutul cărţii, găsiţi pe site-ul autorului textul integral într-o diversitate de formate electronice, aici.

Ar trebui să mai specific faptul că articolul de faţă a fost cronica de carte cu numărul 300 de la Ţesătorul. Următoarea recenzie probabil se va ocupa de romanul meu grafic preferat, Elektra Assassin. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" (2006)

Cu ceva vreme în urmă, în cronica volumului Babl, vă relatam că în perioada 2004-2006 am îndrumat o colecţie de literatură SF dedicată exclusiv autorilor români. În această calitate, am îngrijit două volume de povestiri ale domnului Liviu Radu. Primul a fost Babl, după cum ştiţi deja dacă urmăriţi articolele de la Ţesătorul. Al doilea s-a intitulat Cifrele sunt reci, numerele-s calde (Editura Diasfera, Bucureşti, 2006). Am participat la lansarea acelui volum, ba chiar am primit un exemplar cu dedicaţie şi autograf din partea autorului.

Am recitit această culegere de povestiri în aprilie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea care deschide volumul se intitulează "Anul în care nu vor veni zangorii". Protagonistul-narator relatează cum în adolescenţă a pîndit nişte zeităţi ale apei cărora consătenii săi le aduceau ofrande, iar pentru a scăpa de efectele secetei care a urmat părinţii l-au vîndut ca sclav. Urmează un periplu spectaculos, cu un stagiu de instruire pe insula unor călugări-militari, campanii pe uscat, expediţii navale, cercetări de arhive străvechi şi o tentativă de a explora hăul de sub gheaţa de la poli. Totul se încheie cu o revelaţie abil meşteşugită, cu trimiteri intertextuale la Edgar Allan Poe şi Edgar Rice Burroughs.

(Credeam - şi cred în continuare - că materialul epic din această povestire ar putea fi dezvoltat într-o tetralogie fantastică de succes.)

Schiţa "Ramurile, bătute de beznă, ale neîncrederii" tratează mitul coborîrii în Infern dintr-o perspectivă neobişnuită. Orfeu (aici în postura de protagonist-narator), ca să poată pătrunde în lumea umbrelor în încercarea sa de a o resuscita pe Euridice, se confruntă nu cu Cerber, ci cu... Sfinxul teban.

În schimb, "Cavaler rătăcind prin pădure" tratează în cheie comică poveştile despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde (oarecum în spiritul lui T.H. White). Protagonistul e un cavaler de rang secund, Sir Grautgh, iar vrăjitorul Merlin îi face o farsă... ştiinţifico-fantastică.

"Sub semnul lui unsprezece" este o povestire ambiţioasă, în care se împletesc ucronia, numerologia, fantasticul şi intertextualitatea. Astfel, Alexandru cel Rău, în perioada cînd e voievod al Valahiei, cere să fie prins şi decapitat banul Craiovei, Mihai. Acesta din urmă repede curieri la Înalta Poartă, iar trimisul sultanului îl mazileşte pe Vodă. Cam tîrziu, căci Mihai tocmai fusese decapitat. Sau poate că magul Faust, aflat în subsolurile palatului domnesc, va găsi o cale pentru a-l scăpa pe voievod de la ananghie?

"Fulgi de nea, cădeţi pe casa mea" este o altă schiţă comică. Trei surori vrăjitoare dezmăţate cheamă un călugăr pentru a-şi face poftele cu el, dar îi provoacă un atac de cord, iar demonul lor familiar, Belzebut, le propune un substitut la repezeală. Căci cineva trebuie trimis în locul fratelui Noel ca să împartă daruri prin întreaga lume în ajunul Crăciunului.

"Bârfe înainte de luptă" este un monolog dramatic foarte bine realizat. Gérard este subofiţer în Marea Armată şi, la o băută, în seara dinaintea unei bătălii, le relatează camarazilor cum, cu ani în urmă, în calitate de servitor al unui francmason, a asistat la şedinţele unui comitet revoluţionar din care făceau parte doctorul Guillotin, Marat, Robespierre, abatele Fouché şi contele de Cagliostro. Numai că misiunea secretă a comitetului era contracararea unei epidemii de vampirism...

Povestirea care dă titlul volumului, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde", reia o temă recurentă din scrierile domnului Liviu Radu - mai precis, crimele lui Jack Spintecătorul. Folosind o tehnică de flashback/comeback, protagonista-martor, doamna Michener, aflată la înmormîntarea soţului său, reverendul Theodore Michener, îşi aminteşte cum a explorat cîndva cu acesta documentele personale ale predecesorului său. Cercetînd un exemplar din Necronomicon, cei doi au constatat că, la intervale de timp măsurabile, influenţa Celor Mari şi Străvechi, din străfundurile spaţiului cosmic, împinge omenirea la nebunie colectivă, ucigaşă, cu excepţia cazului în care fenomenul este împiedicat prin ritualuri magice - şi sacrificii. Drept pentru care, în 1888, cei doi, soţ şi soţie, au ucis şi sfîrtecat cinci prostituate din Whitechapel. Dar, mulţi ani mai tîrziu, reverendul a pierit, iar văduva lui e paralizată. Şi cine va împiedica nebunia colectivă să erupă în 1914? Sau în 1939?

"Mesagerul" este o schiţă fantastică în care tînărul Albert Einstein are o întrevedere cu un înger.

"Duel de noapte", în schimb, îl pune pe protagonistul-narator să confrunte o serie de atacatori care-l pîndesc la graniţa dintre veghe şi somn.

"Astenie de primăvară" e o povestire asociată cu un proiect al grupului Kult, Radharc. Protagonistul-narator, Ilie Ciocârlie, este ofiţer de poliţie în Bucureşti şi anchetează un caz bizar. Un suspect, Piculescu Ulpian, pare să facă trafic de droguri. Protagonistul constată însă că plasturii traficaţi de suspect conţin doar un amestec de azimă şi lichide corporale care îl propulsează într-o lume alternativă. Şi dacă lumea aceea ar fi realitatea subiectivă a altcuiva?

"Întâlnire cu prieteni" este o distopie satirică. Protagonistul-narator, Nelu Popescu, funcţionar bucureştean din viitorul apropiat, revine acasă de la serviciu şi e nevoit să meargă pînă la colţul străzii  ca să cumpere o pîine. Dar pentru asta îi trebuie o armură şi un întreg arsenal ca să se apere de haitele de cîini vagabonzi. Şi urmează o confruntare epică...

"Ziua referendumului" este tot o distopie, dar plasată în Statele Unite ale Americii. După un colaps economic dintr-un viitor apropiat, cetăţenii trăiesc în sărăcie şi nesiguranţă, duşmănindu-se unii pe alţii. Autorităţile profită de acest climat şi, prin referendum, alipesc federaţia americană la statul mondial. Totodată, înlătură ultimele vestigii ale democraţiei şi drepturilor civile.

"Stella", în schimb, aminteşte seria de povestiri despre roboţi a lui Isaac Asimov. O androidă evadată dintr-o casă de toleranţă caută refugiu într-o biserică, iar preotul care i-a ascultat confesiunea le ţine piept gansterilor trimişi s-o recupereze. Conflictul escaladează, se ajunge la dezbateri televizate, apoi la un proces, şi în cele din urmă androida se călugăreşte.

"Fluturii, trandafirii" e o povestire distopică plasată într-un viitor ceva mai îndepărtat, în care personajele au nevoie de vise artificiale pentru a vedea fluturi şi trandafiri, iar delincvenţii sînt trimişi de forţele de ordine ca să-i ucidă pe cei diagnosticaţi cu maladii terminale.

"Răsărit de soare pe Uranus" este o operă spaţială. Protagonistul-narator, un traficant de metan, relatează cum, atunci cînd a întîrziat prea mult în atmosfera planetei Uranus, împrejurul său au apărut formaţiuni incandescente fabuloase. Prins între precauţie şi setea de înavuţire, personajul nu ştie dacă formaţiunile acelea sînt capcane plasate de o civilizaţie extraterestră sau surse de energie de pe urma cărora s-ar putea îmbogăţi.

Tot în subgenul operei spaţiale se încadrează şi următorul text din volum, "Uitat de inimi", cu o temă oarecum similară celei din Enemy Mine de Barry B. Longyear. Într-un viitor îndepărtat, protagonistul-narator, Victor, relatează cum, în mijlocul unui conflict cu o rasă extraterestră, trongii, nava sa a fost grav avariată, iar echipajul - exterminat. Supravieţuind printr-un noroc, Victor ajunge pe o planetă nelocuită, numai că va trebui să se confrunte cu cîţiva trongi - şi va avea o revelaţie.

"Pulbere purpurie, pe fond de circ" mi-a amintit de unele povestiri de Michael Swanwick ("Praznicul Sfintei Janis") şi Bruce Sterling ("Vedem lucrurile în mod diferit"). Protagonistul este un român din viitorul apropiat, Cristian Popescu, trecut la Islam sub numele de Ahmed. Acesta călătoreşte cu avionul spre Belgrad, apoi spre Paris, spre Londra, iar în cele din urmă spre New York. Atentatul său cu bombă este disperat şi inutil, căci lumea - coruptă, superficială, abrutizată - îşi vede în continuare de mersul ei.

Volumul se încheie cu o parabolă superbă, "Omul care ştia mai multe ca oricine". Protagonistul are aptitudinea ca, în orice întrevedere, să ştie puţin mai mult decît interlocutorul. Astfel, trece prin viaţă descurcîndu-se rezonabil. Dar, după ce viaţa i se sfîrşeşte, acesta ajunge dinaintea Creatorului - şi lucrurile iau o întorsătură neaşteptată.

Pe ansamblu, volumul Cifrele sunt reci, numerele-s calde reprezintă un punct de referinţă în creaţia domnului Liviu Radu, remarcabil atît prin calitatea literară a textelor cît şi prin diversitatea lor tematică. Vă puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am recitit această culegere de povestiri, am luat de la raft romanul Waldemar. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Ţesătorul la Gazetă. (El şi armata cui?)

Ieri am aflat că a apărut numărul 27 al Gazetei SF (aprilie 2013). Din cuprins semnalez editorialul redactorului-şef Eugen Lenghel, proze de Liviu Surugiu, Teodora Matei, Florentin Haidamac şi Mircea Nanu-Muntean, foiletoane de Sergiu Someşan şi Alexandru Şchiopu, rubrica de concurs SF, articole de Marcel Gherman şi Alexandra Niculae, benzi desenate de Laurenţiu Butuc.

De asemenea, Ţesătorul a contribuit cu o cronică a romanului Armata moliilor de Liviu Radu. Vă doresc lectură plăcută.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

O veste tristă

Cu două zile în urmă am primit o veste tristă.

Vinerea trecută, reprezentanta pentru relaţii cu publicul a Editurii Art, Evelina Bidea, a pierit. A fost înmormîntată ieri.

Am făcut cunoştinţă cu ea la Final Frontier III şi am fost foarte plăcut impresionat de profesionalismul ei, de pregătirea sa, de bunele ei maniere şi de retorica sa, de modul în care a ştiut să organizeze un eveniment public şi să modereze o dezbatere, de atitudinea ei comunicativă şi prietenoasă.

Pierderea este ireparabilă.

Condoleanţe familiei, prietenilor, colegilor de serviciu şi tuturor celor apropiaţi.

Cum o imagine (mişcată) face mai mult decît o mie de cuvinte, vă invit să urmăriţi aici înregistrarea unei emisiuni TV în care a fost invitată Evelina. Odihnească-se în pace...

Cory Doctorow, "With A Little Help" (2011)

Au şi cărţile soarta lor...

La începutul lui 2011, prin amabilitatea autorului canadian Cory Doctorow, am avut posibilitatea să descarc de pe site-ul craphound.com versiunea electronică a celui mai recent volum al său de povestiri, With A Little Help (Lulu.com, 2011). L-am pus în pagină, l-am imprimat, l-am legat, i-am pus o copertă frumoasă (cu ajutorul unui prieten), după care... l-am lăsat la raft pînă în aprilie 2013.

Dar, după ce am parcurs romane precum The Rapture of the Nerds, Pirate Cinema şi Homeland, am decis că venise vremea să mă ocup şi de acest volum de proză scurtă - drept pentru care l-am parcurs în cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

With A Little Help este un experiment comercial - un volum care, în loc să fie trimis la o editură spre publicare, a fost lansat de autor pe speze proprii şi poate fi achiziţionat într-o diversitate de formate (volum cartonat, volum broşat, CD audio). Introducerea este semnată de muzicianul Jonathan Coulton şi tratează despre modurile în care Internetul în general şi abordarea de tip Creative Commons în special contribuie la dezvoltarea şi diseminarea culturii.

Prima nuvelă din volum se intitulează "The Things That Make Me Weak and Strange Get Engineered Away". Deşi începe aparent banal, cu un personaj masculin între două vîrste, Lawrence, care lucrează într-o firmă, la analiza unor fluxuri de date, nuvela virează destul de repede înspre distopie, trimiţîndu-şi protagonistul (un fel de călugăr-programator) afară din mînăstire şi pe străzile din New York, într-un viitor apropiat în care cetăţenii sînt arestaţi abuziv de forţele de ordine şi făcuţi să dispară fără explicaţii.

"The Right Book", în schimb, este o scurtă povestire fermecătoare, în patru scene, despre viitorul comerţului cu cărţi şi despre oamenii care creează cărţile. Cum de-a lungul vieţii am jucat şi rolul de librar, şi pe cel de redactor literar, şi pe cel de legător artizanal de cărţi, şi pe cel de traducător, ba chiar şi pe cel de scriitor, povestirea aceasta mi s-a părut cu totul specială.

"Other People's Money" este o satiră anti-corporatistă plasată în viitorul apropiat, după colapsul economiei occidentale, iar personajele principale sînt Udhay Gonzales, reprezentantul unei firme de investiţii şi Gretl, o artizană dintr-un mall părăsit şi ocupat de localnici. Planul lui este să cumpere pachetul majoritar de acţiuni de la firma ei, să-i ofere capital de dezvoltare, apoi să preia controlul, însă artizana, mai vîrstnică şi mai trecută prin perioade de criză, îl convinge să plece de la firma de investiţii şi să lucreze pentru ea.

"Scroogled" este o altă povestire distopică, plasată de data asta într-un viitor apropiat în care Google colaborează cu un număr de servicii secrete americane. Protagonistul, Greg Lupinski, este luat în colimator de autorităţi la aeroport, după care, împotriva sfatului unor colege bine intenţionate, refuză să fugă în Mexic. Ulterior, fiind supus unor presiuni, ajunge să colaboreze cu serviciile secrete pentru a-i forţa şi pe alţi cetăţeni să sprijine un regim corupt.

"Human Readable" este una dintre piesele de rezistenţă ale volumului - o nuvelă despre un cuplu în care ea susţine o idee, el - o alta, iar cele două idei sînt incompatibile. Mai exact, protagonista, Patricia McCavity, e partizana ideii că infrastructura, fie ea şi inteligentă, trebuie supusă controlului uman, în vreme ce antagonistul, Rainer Feinstein, e adeptul optimizării sistemelor după modelul coloniilor de furnici - ceea ce exclude intervenţia umană. Cei doi au o relaţie amoroasă intensă, iar familia Feinstein o apreciază foarte mult pe protagonistă, însă campania ei pentru control democratic asupra infrastructurii este sabotată de firma lui, care apără interese corporatiste. Pe măsură ce conflictul dintre cei doi escaladează, iar situaţia se deteriorează din cauza dereglării sistemului pentru a-i favoriza pe plutocraţi, diferenţa dintre teoriile lui Feinstein şi realitate devine din ce în ce mai vizibilă. Am remarcat în acest caz echilibrul foarte bine găsit dintre structura intrigii, caracterizarea personajelor şi fundalul nuvelei.

"Liberation Spectrum", deşi de mai mică întindere, este un text la fel de reuşit. Cory Doctorow i l-a dedicat lui Bruce Sterling (naşul fiicei sale), iar stilul şi tema povestirii amintesc întrucîtva de unul dintre romanele importante ale lui Sterling, Distraction. Protagonistul, Lee-Daniel, conduce un autobuz cu angajaţii şi investitorii de la firma sa la întoarcerea din Canada în SUA. Din păcate, investitorii decid să-l concedieze, în ciuda rezultatelor excelente pe care le-a obţinut în crearea unei infrastructuri inovatoare de telecomunicaţii radio, iar Lee-Daniel trebuie să găsească o cale inteligentă, rapidă şi eficientă pentru a organiza ceva care seamănă, la scară redusă, cu... o lovitură de stat.

"Power Punctuation" este o metaficţiune satirică - un set de mesaje scrise de un băiat către maică-sa, în care îi relatează aventurile sale ca angajat într-o companie al cărei obiect de activitate îl constituie zdrenţuirea documentelor. Din păcate, protagonistul cade victimă unei manipulări telefonice şi declanşează un război devastator cu Microsoft, iar apoi nu ştie cum să fugă de răspundere.

"Visit the Sins", în schimb, este o povestire amară despre un viitor apropiat în care, mulţumită implanturilor neurale, locuitorii Pămîntului au devenit postumani. Protagonistul, Sean, este deja din a treia generaţie postumană şi îşi vizitează bunicul la un azil. Acesta din urmă preferă să-şi închidă conştiinţa ore sau chiar zile în şir, iar interacţiunile cu semenii săi rămîn în seama unor subrutine. Îngrijorător este însă că genul acesta de comportament poate fi observat şi la personaje mai tinere, inclusiv la tatăl protagonistului, ca o reacţie de apărare faţă de suprasarcina senzorială generată de mediul informatizat.

"Constitutional Crisis" este o altă metaficţiune amuzantă, construită de astă dată pe marginea comunităţilor de practicanţi ai jocurilor online şi a ghildelor înfiinţate de aceştia. După cum ne informează nota de la finalul textului, Cory Doctorow a scris această schiţă ca parte din procesul de pregătire pentru crearea romanului său For the Win.

"Pester Power" revizitează o temă predilectă a lui Cory Doctorow - abuzurile serviciilor secrete împotriva civililor - dintr-o perspectivă inedită. Ce s-ar întîmpla dacă o persoană arestată abuziv ar demonstra în tribunal că motivul real al arestării sale este că a creat o inteligenţă artificială?

O altă piesă de rezistenţă a volumului este nuvela "Chicken Little", în care protagonistul, Leon, descins din imigranţi români, lucrează într-o firmă care caută să afle ce le-ar putea vinde unor plutocraţi extrem de longevivi şi cu un statut legal incert - persoane (aproape decedate), corporaţii (întreţesute cu felurite trusturi şi fonduri de investiţii) şi naţiuni (bazate pe insuliţe proprietate particulară, în unele cazuri). Leon duce tratative interesante cu un superior din firmă, Brautigan, apoi cu o reprezentantă a unui plutocrat, Ria, iar în cele din urmă cu plutocratul măcinat de metastaze şi păstrat într-o cuvă, Buhle. Nuvela e remarcabilă pentru cîteva schimbări de situaţie şi pentru finalul ingenios.

Tot pe jocuri de putere şi pe răsturnări de situaţie se bazează şi ultima nuvelă din volum, "Epoch". Judecînd după nota de final, a fost scrisă la comandă pentru Mark Shuttleworth, de la proiectul Ubuntu. Spre finalul anilor 2030, protagonistul-narator, Odell Vyphus, administrator de sistem, are în grijă prima (şi deocamdată singura) inteligenţă artificială apărută printr-un proces evolutiv, BIGMAC. Din păcate, cum aceasta din urmă rulează pe calculatoare vechi, energofage, directoarea firmei, Peyton Moldovan, decide să-l oprească pe BIGMAC. Urmează negocieri, tergiversări, manevre şi contramanevre (inclusiv declanşarea unei campanii de spam prin care BIGMAC încearcă să-şi atragă simpatia publică). Pe lîngă subiectul atractiv şi evenimentele antrenante din intrigă, am mai remarcat aici şi trimiterile intertextuale la lucrări SF clasice precum The Moon Is A Harsh Mistress de Robert A. Heinlein şi 2001 - A Space Odyssey de Arthur C. Clarke.

Postfaţa îi aparţine lui Russell Galen, agentul literar al autorului, iar importanţa găsirii unor modele de afaceri viabile în contextul de dată recentă adus de Internet este subliniată încă o dată.

Pe ansamblu, volumul With A Little Help este o reuşită literară, iar ca valoare mi se pare încă şi mai bun decît precedenta colecţie de proză scurtă a lui Cory Doctorow, Overclocked. Fireşte, nu este nevoie să mă credeţi pe cuvînt. Puteţi să vă convingeţi chiar dumneavoastră, deoarce, prin amabilitatea autorului, With A Little Help este disponibil online într-o varietate de formate electronice la adresa: http://craphound.com/walh/e-book/browse-all-versions.

Şi, cum domnul Cory Doctorow scrie mai repede decît mă învrednicesc eu să citesc, mai am de parcurs dintre cărţile sale un volum intitulat The Great Big Beautiful Tomorrow. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Spaime" (2004)

În anul 2004, domnul Liviu Radu mi-a oferit cadou două dintre cărţile sale, proaspăt apărute pe atunci la Editura Pygmalion din Ploieşti. Chiar a adăugat cîte o dedicaţie cu autograf pe fiecare dintre ele. Pe cea dintîi, Opţiunea, am parcurs-o în ianuarie 2012, din cîte îmi amintesc, ca pregătire pentru două emisiuni realizate împreună cu domnul Alexandru Mironov, în cadrul cărora l-am avut invitat pe autor. Pe cealaltă, Spaime (Editura Pygmalion, Ploieşti, 2004), abia în aprilie 2013 am citit-o, imediat după Babl şi Armata moliilor. (Mai bine mai tîrziu decît niciodată.)

Şi iată ce am aflat:

Romanul Spaime se încadrează în genul horror şi are drept cadru de desfăşurare un bloc de locuinţe dintr-un cartier bucureştean mărginaş. Fiecare capitol se petrece în cîte o zi de vineri din 1999, din iunie pînă în decembrie, iar personajele principale sînt locatari ai imobilului.

M-am grăbit să menţionez toate cele din alineatul precedent din cauză că, în principiu, un roman se bazează pe trei piloni: intrigă, personaje şi fundal. Fiecare dintre aceste componente are nevoie de prezenţa celorlalte două, iar dacă unul dintre piloni este slab structurat, tot restul romanului, oricît de complex şi de elaborat, are tendinţa să se prăbuşească.

În cazul acestui roman, intriga se bazează pe fire narative multiple, fiecare dintre ele concentrîndu-se fie asupra unui singur locatar, fie asupra unui cuplu. Punctul de vedere folosit este omniscienţa selectivă multiplă, iar stilul utilizat este stilul indirect liber. Planurile narative se întretaie foarte frecvent, ceea ce face ca ritmul romanului să fie alert - mult mai rapid decît ritmul din Armata moliilor, să spunem. Iar evenimentele din intrigă, la început banale şi tipice pentru societatea românească la finalul secolului al douăzecilea, devin din ce în ce mai stranii şi mai inexplicabile - dar şi de o violenţă din ce în ce mai intensă. Un mare atu al romanului este modul în care, pe fiecare pagină, se acumulează o stare difuză de tensiune care creşte exponenţial pe măsură ce intriga progresează.

Personajele romanului sînt extrem de convingător construite, reflectînd o diversitate de profesii, etnii, vîrste şi mentalităţi. Autorul are meritul de a fi adaptat stilul narativ din fiecare secţiune personajului despre care relatează - iar gîndurile, discursurile şi atitudinile fiecărui personaj sînt redate minuţios şi plauzibil.

Fundalul este cel de societate românească în plină tranziţie spre nu se ştie ce, cu ştiri angoasante în presă şi la televiziune, corupţie, servicii sociale de slabă calitate, criminalitate, concedieri, dar şi fapte bune din partea unor  oameni obişnuiţi. În această privinţă, Liviu Radu a făcut şi muncă de reporter, nu numai de scriitor fantastic.

Ca în orice roman horror care se respectă, avalanşei de fapte monstruoase inexplicabile i se opun cîteva personaje ce află sursa răului - şi are loc o confruntare finală apoteotică. Iar cititorul, după ce întoarce ultima filă, îşi aminteşte de exemplul lui Holden Caulfield, cel care ar fi vrut să le poată telefona unor scriitori, şi îl sună pe domnul Liviu Radu ca să-i mulţumească (fie şi cu mare întîrziere) pentru o carte frumos scrisă.

Desigur, imediat după aceea am început să recitesc un volum de povestiri de acelaşi autor, intitulat Cifrele sunt reci, numerele-s calde. Dar despre acela o să discutăm cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

O veste îmbucurătoare

Pe data de 6 aprilie, 2013, pe blogul Cititor SF a fost iniţiat un sondaj de opinie referitor la cel mai popular roman SF publicat de o autoare sau un autor din România. După o săptămînă, într-un amplu articol de pe acelaşi blog, au fost anunţate şi discutate rezultatele sondajului.

Au fost luaţi în considerare mai mulţi factori, printre care nota medie obţinută de fiecare roman pe Goodreads, numărul recenziilor pe Goodreads, numărul voturilor de pe Goodreads şi numărul voturilor de pe Facebook. Acest ultim factor a dus la includerea în articol a următoarei secţiuni:

"Un scriitor popular

În privinţa rezultatelor, după cum se vede Anul Terminal se detaşează clar de restul cărţilor. Asta pentru că Florin Pîtea a făcut reclamă sondajului pe pagina proprie de Facebook şi a îndemna lumea să-şi exprime părerile (însă fără să amintească de Anul Terminal). Şi lumea a votat şi a arătat încă o dată că Florin Pîtea este extrem de iubit şi apreciat, ca şi om, scriitor şi dascăl. Şi în plus este foarte activ pe Facebook, de departe cel mai prezent pe Facebook dintre toţi scriitori nominalizaţi. Încă o dovadă a ceea ce înseamnă o prezenţă online activă pentru un scriitor şi bravo lui Florin Pîtea pentru că a reuşit să se adapteze atât de bine vremurilor. Vă daţi seama câte voturi ar fi avut dacă chiar ar fi îndemnat lumea să voteze Anul Terminal, cum se întâmplă la premiile Hugo. Şi cât de uşor îi este unui scriitor de SF cu prezenţă online serioasă să-şi îndemn fanii să-i nominalizeze lucrările, chiar în condiţiile achitării unei taxe. Anul Terminal are şi cele mai multe voturi pe Goodreads, dar faptul că doar unul dintre votaţi are cartea trecută printre cele citite mă face să mă întreb dacă ceilalţi au citit cartea sau doar îl iubesc mult pe Florin Pîtea. Din păcate Facebook-ul nu ne oferă această posibilitate de verificare, dar şi dacă nu toţi care au votat Anul Terminal au şi citit cartea, rămâne faptul că Florin Pîtea este un scriitor extrem de popular."

Cum, de la Cory Doctorow citire, cel mai mare duşman al unui artist nu este pirateria, ci obscuritatea, am apreciat foarte mult cele de mai sus. Ţin să le mulţumesc organizatorilor acestui sondaj de opinie, precum şi tuturor celor care au votat (fie pentru Anul terminal, fie pentru celelalte romane SF româneşti din 2012). Sper să ne vedem şi anul acesta la noi lansări de carte.

În altă ordine de idei, vestea de pe Cititor SF se corelează foarte frumos cu împlinirea a 80 000 de vizite la Ţesătorul.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Despre "Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF" în "Cultura"

Cu cîteva zile în urmă, în ediţia electronică a revistei Cultura publicată sub egida Fundaţiei Culturale Române, domnul Valentin Protopopescu a dedicat o amplă cronică antologiei Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF (Millennium Books, Satu Mare, 2012). O mare parte a articolului îi este dedicată antologatorului Ştefan Ghidoveanu şi eforturilor sale de a promova literatura SF. De asemenea, au fost scoase în evidenţă cîteva povestiri din antologie:

"Mie mi-au plăcut fără rezerve, trezindu-mi o degustare autentică, textul lui Liviu Radu, „Golem, Golem“, cel semnat de Marian Coman, „Albiliţa“, precum şi „Cartea cu scoarţe de argint, ferecate“, de Florin Pîtea. Ceea ce nu înseamnă că restul povestirilor nu sunt de excelentă calitate ori că miza lor morală sau construcţia lor nu mi-au generat frisoane de bucurie estetică."

Îi mulţumesc domnului Protopopescu pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

William Golding, "The Inheritors" (1955)

În mai 2006, din anticariatul Ex Libris din Bucureşti, am cumpărat o ediţie americană a unui roman de William Golding, The Inheritors (Editura Harcurt Brace Jovanovich, New York, 1955). De citit, l-am citit abia în aprilie 2013, după două mutări cu peripeţii de care cred că am mai amintit pe acest blog.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului este plasată în preistorie, iar personajele principale sînt nişte neandertalieni cu nume precum Lok, Liku, Ha, Fa sau Mal. Ei sînt profund empatici unii cu alţii, generoşi şi săritori, ba chiar telepaţi.

Din păcate, în peregrinările lor se întîlnesc cu un trib de oameni de Cro Magnon. Aceştia din urmă au tehnologii mai evoluate - arcuri şi săgeţi, suliţe, bărci, vîsle, vele, burdufuri, ulcioare, precum şi abilitatea de a face picturi şi sculpturi. Aceşti oameni de un soi nou le răpesc copiii neandertalienilor, îi hăituiesc pe adulţi, chiar îi ucid pe vreo doi dintre ei.

Mare parte din intriga romanului se concentrează asupra eforturilor neandertalienilor de a înţelege ce se întîmplă, de a-i observa pe furiş pe intruşi, de a negocia cu ei şi de a-şi salva copiii.

În final, după ce neandertalienii au pierit unul cîte unul, punctul de vedere al naraţiunii se mută asupra unui om de Cro Magnon - cu un vocabular mai complex, cu o gîndire mai clară, dar şi cu planuri egoiste şi criminale.

Tematic, The Inheritors este un roman înrudit cu Împăratul muştelor - pierderea inocenţei într-un decor paradisiac, apariţia violenţei şi a înrobirii şi aşa mai departe. Dealtfel, în subtext, e un fel de Geneză cu fiinţele inocente care capătă cunoaşterea binelui şi răului, apoi sînt alungate din Eden.

Stilistic, romanul este narat în ceea ce se cheamă "stilul indirect liber", iar toate capitolele (cu excepţia ultimului) redau percepţiile, acţiunile, gîndurile şi cuvintele unui om de Neanderthal adult, Lok. Dacă stilul indirect liber i-a slujit bine lui William Golding în Martin cel avid sau în Turla, aici este obositor şi opac, bazat prea mult pe senzaţii şi sentimente, prolix - destule alineate din roman sînt mai lungi de o pagină.

Cum puterea de înţelegere a protagonistului este redusă, iar evenimentele din intrigă sînt sărace, The Inheritors reuşeşte să fie plictisitor şi neinteresant. În această privinţă, benzile desenate despre Rahan erau mult mai captivante pentru că protagonistul acela observa cu atenţie ce se întîmpla în mediul ambiant, apoi născocea şi construia obiecte cu care reproducea efectele observate.

Ca urmare a tutoror celor de mai sus, pot să vă dau un singur sfat: dacă doriţi totuşi să parcurgeţi un roman despre oameni preistorici, citiţi, vă rog, Vindecătorul de Sebastian A. Corn.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)