Alfred Bester – 'The Demolished Man' (1953)

În decembrie 1994 am achiziţionat prima ediţie română a romanului The Demolished Man (Omul demolat, Editura Pygmalion, Colecţia Cyborg, Ploieşti) Volumul a apărut în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu, însoţit de un studiu introductiv de Ştefan Ghidoveanu.

Dar nu am ajuns cu lectura nici măcar la jumătatea volumului…

După mai mulţi ani, în noiembrie 2006, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, o ediţie britanică a acestui roman (The Demolished Man, Colecţia SF Masterworks, Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 1999). De această dată, în vara anului 2008, am reuşit să-l parcurg integral, însă cu destule opinteli.

Să vedem împreună de ce:

La începutul secolului al XXIV-lea, magnatul Ben Reich decide să-l ucidă pe principalul său concurent, D’Courtney. Tentativa sa este considerabil îngreunată de faptul că în forţele de poliţie lucrează persoane cu percepţii extrasenzoriale (aşa-numiţii esperi) care pot citi gîndurile oricui.

Reich comite asasinatul în timpul unei petreceri, însă fiica lui D’Courtney, Barbara, fuge cu arma crimei. Un ofiţer de poliţie esper, Lincoln Powell, este însărcinat cu ancheta. Urmează un şir de manevre şi contra-manevre pentru găsirea martorei, recuperarea armei crimei, interogarea acoliţilor şi aşa mai departe.

După cum era de aşteptat, Powell rezolvă cazul. După cum nu era de aşteptat, Reich este Demolat şi reconstruit pentru a-i fi de folos societăţii.

Bester şi-a structurat naraţiunea pe baza omniscienţei selective multiple – trecînd în mod repetat de la punctual de vedere al criminalului la cel al anchetatorului şi înapoi. Textul este presărat cu extravaganţe de tehnoredactare, începînd cu numele unor personaje (@kins, 1/4maine, Wig&), continuînd cu dialogurile (comunicările telepatice ale esperilor sînt imprimate în italice) şi încheind cu caligrame.

Protagonistul, Ben Reich, este prezentat ca un magnat care controlează un trust interplanetar. Cu toate acestea, naratorul ni-l prezintă ca fiind supus unor emoţii extreme (furie, anxietate, panică) mai degrabă decît preocupat de administrarea trustului.

Antagonistul, Lincoln Powell, ne este prezentat ca un personaj pozitiv, inteligent şi curajos. Autorul îl tratează însă cu o doză de ironie subtextuală: Powell are o simpatie intensă pentru criminalul Reich, spre exemplu, sau o părăseşte pe iubita sa, Mary Moyes, de dragul Barbarei D’Courtney.

Deşi a fost publicat în Epoca de Aur a literaturii ştiinţifico-fantastice, Omul demolat nu se înscrie în curentul hard SF, ci mai degrabă este un precursor al Noului Val. Atît extravaganţele de tehnoredactare cît şi elementele de psihanaliză din intrigă îl apropie de lucrările experimentale care aveau să apară în anii ‘60 şi la începutul anilor ‘70 sub numele de „ficţiune speculativă”.

Pe de altă parte, spre deosebire de The Stars My Destination, Omul demolat ilustrează destul de bine afirmaţia lui William Gibson că nimic nu este mai desuet decît viziunea de ieri asupra viitorului. La mai bine de jumătate de veac de la publicare, romanul acesta al lui Alfred Bester pare să fie destinat numai nostalgicilor şi vînătorilor de trimiteri intertextuale.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)