Nicholas Carr, "The Glass Cage" (2015)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

Pe la jumătatea lunii ianuarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o carte de nonficțiune de Nicholas Carr intitulată: The Glass Cage - Where Automation Is Taking Us? (editura The Bodley Head, Londra, 2015). De parcurs, am parcurs-o abia în a doua jumătate a lunii decembrie 2019, încercând să înțeleg încotro ne duce automatizarea.

Și iată ce am aflat:

Introducerea se intitulează: "Alertă pentru operatori" și anunță subiectul cărții - automatizarea, beneficiile ei și efectele ei secundare.

Capitolul întâi poartă titlul: "Pasageri". Nicholas Carr relatează o experiență personală despre cum, pe când era adolescent, a învățat să șofeze un automobil cu o cutie de viteze manuală, apoi altul - cu o cutie de viteze automată, după care discută despre dezvoltarea și promovarea automobilelor fără șofer de către compania Google - ceea ce ar putea duce la dispariția unor seturi de aptitudini cognitive la o bună parte din populație.

Capitolul al doilea se numește: " Robotul de la poartă" și începe prin a discuta o caricatură din anii 1950 referitoare la automatizare. Autorul tratează apoi despre reacțiile luddite împotriva industrializării în primele decenii ale secolului al XIX-lea, despre viziunile mai optimiste ale lui Karl Marx și Oscar Wilde în a doua jumătate a acelui secol, despre grija recurentă, în secolul al XX-lea, că automatizarea din industrie avea să ducă la șomaj, apoi despre progresul automatizării pe parcursul secolului trecut. Încheierea capitolului îi avertizează pe cititori că mașinăriile evoluează exponențial, după Legea lui Moore, în vreme ce oamenii evoluează liniar, după Legea lui Darwin.

Capitolul al treilea, "Pe pilot automat", prezintă mai întâi două studii de caz cu accidente aviatice relativ recente, apoi o scurtă istorie a dezvoltării sistemelor automatizate de zbor din categoria "pilot automat". Și, dacă numărul accidentelor aviatice a scăzut dramatic în ultimii ani, autorul argumentează că, în schimb, destui piloți de pe liniile comerciale și-au pierdut unele aptitudini profesionale din cauza acestor sisteme automatizate.

Capitolul al patrulea explorează o temă similară, "Efectul degenerării". Astfel, domnul Carr identifică două efecte secundare ale automatizării asupra minții umane: lâncezeala și favorizarea. Cu alte cuvinte, utilizatorii de sisteme automatizate înclină să fie mai puțin alerți și să se bazeze prea mult pe ele, plecând de la premisa eronată că sistemele automatizate sunt infailibile. Concluzia tristă este că, dacă lăsăm automatizarea să ne îndepărteze de activitatea noastră, ratăm șansa de a deveni experți (sau, dacă preferați, maeștri) în domeniul în care profesăm.

"Interludiul cu șoareci-dansatori" prezintă un studiu de caz de la începutul secolului al XX-lea, în care cercetătorii Yerkes și Dodson au observat că performanțele cognitive ale șoarecilor de laborator cresc odată cu stimularea senzorială, după care, dincolo de un anumit punct, încep să scadă. Deloc surprinzător, și în cazul oamenilor e la fel, iar autorul arată că nu doar suprasarcina senzorială are efecte negative asupra performanțelor noastre, ci și stimularea senzorială prea redusă.

Capitolul al cincilea, "Calculatorul cu guler alb", tratează despre automatizarea din medicină. Autorul sugerează că informatizarea pe scară largă a sistemului de sănătate din S.U.A. suferă de probleme deoarece diversele sisteme informative nu sunt pe deplin compatibile unele cu altele. În schimb, notele de plată ale pacienților au crescut seminficativ. Nu în ultimul rând, e posibil ca automatizarea medicinei să conducă treptat la deprofesionalizarea medicilor. (Schimbări similare se prevăd în domenii precum avocatura, administrarea afacerilor sau tranzacționarea acțiunilor la bursă.)

Capitolul al șaselea, "Lumea și ecranul", începe cu un studiu de caz referitor la schimbarea culturii inuit odată cu adoptarea sistemului de poziționare globală prin satelit. Apoi, autorul tratează despre efectele neurologice ale orientării oamenilor în teren - efecte care nu apar la persoanele care se bazează exclusiv pe GPS. De asemenea, domnul Carr discută despre modurile în care informatizarea a transformat domeniul arhitecturii. Capitolul se încheie cu o pledoarie pentru perfecționarea prin practică.

Capitolul al șaptelea, "Automatizarea pentru oameni", atacă problema dacă, într-un domeniu sau altul, va mai fi nevoie de oameni. (Și răspunsul este că oamenii sunt necesari pentru situații care nu fuseseră prevăzute de către constructorii mașinăriilor.) Autorul urmărește apoi cum, în ultimele două secole, tehnologia a devenit un scop în sine, după care argumentează că proiectanții de noi aparate și sisteme ar trebui să aibă în vedere o automatizare orientată către oameni.

"Interludiul cu jefuitor de morminte" discută despre modul în care jocurile video îi ghidează pe utilizatori către însușirea și dezvoltarea unor aptitudini, în vreme ce o mulțime de alte programe și situri au efectul opus.

Capitolul al optulea, "Drona ta interioară", speculează în privința adoptării pe scară largă a autovehiculelor autonome și în privința implicațiilor etice rezultate din asta. Autorul ia apoi în discuție implicațiile practice și etice ale introducerii dronelor înarmate în teatrele de război, după care atenționează că suntem la un punct de cotitură, pe cale să adoptăm automatizarea pe scară largă și să schimbăm din temelii structura societății. Domnul Carr prezintă apoi modurile în care dispozitive ca Google Glass extind automatizarea și informatizarea. La finalul capitolului, sunt discutatea efectele unor programe ca Google Maps, precum și faptul că fiecare asemenea program are drept fundament un set de presupuneri care, de regulă, nu e cunoscut de către utilizatori.

Caitolul al nouălea, "Iubirea ce așterne recolta în rânduri", începe cu analiza unui poem de Robert Frost și continuă cu argumentul că tehnologia extinde capacitățile de observație și acțiune ale corpului uman. Din păcate, informatizarea recentă ne împiedică să observăm mediul natural în care trăim și slăbește conexiunea dintre utiliztori și unelte - ceea ce reduce șansele dobândirii de abilități prin practică și responsabilitatea individului. Capitolul se încheie cu un studiu de caz despre un trib de ameri-indieni care se mută periodic pentru a-și reîmprospăta aptitudinile și cu un alt caz, de la o firmă de arhitectură, unde, în mod deliberat, proiectarea asistată de calculator e adusă cu întârziere în fiecare proiect. În cele din urmă, autorul pledează pentru bucuria adusă de contactul omului cu lumea reală, de noi descoperiri și noi experiențe.

Lucrarea se încheie cu un set de note de final, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am apreciat The Glass Cage pentru prezentare (ediție cartonată, supracopertă color în policromie, hârtie de bună calitate, tehnoredactare elegantă), pentru relevanța subiectului abordat și pentru buna organizare a materialului prezentat - în capitole și secțiuni. Cu siguranță, lucrarea domnului Carr merită păstrată și utilizată ca material de referință, la fel ca și un alt volum al său, The Shallows.

Pe de altă parte, am rămas cu impresia distinctă că The Glass Cage este rezultatul unei minuțioase cercetări în bibliotecă, mai degrabă decât al unor investigații pe teren. Ca urmare, după ce am încheiat lectura acestei cărți, am început să citesc o alta, bazată în mai mare măsură pe observații directe, intitulată: Our Robots, Ourselves.

Însă, despre aceea, am să vă relatez cu alt prilej.