Pe la jumătatea lunii septembrie 2013, am citit în cîteva zile o lucrare incitantă de Nicholas Carr, The Shallows - What the Internet Is Doing to Our Brains (Editura W.W. Norton & Company, New York, 2010). Cumva, îmi dădeam seama că vizitînd Internetul (aproape) zilnic tip de 15 ani, mai multe ore pe zi, suferisem nişte schimbări şi îmi puneam unele întrebări. În The Shallows am găsit unele răspunsuri.
Iată despre ce este vorba:
În prologul cărţii, "Cîinele de pază şi hoţul", autorul prezintă unele dintre teoriile profesorului Marshall McLuhan din volumul Understanding Media şi atrage atenţia asupra faptului că, prin obiceiurile şi şabloanele pe care ni le impune, Internetul nu este numai un slujitor al omului modern ci şi... un stăpîn.
Primul capitol, "HAL şi cu mine", porneşte de la cazul fictiv al inteligenţei artificiale HAL 9000 din 2001 - o odisee spaţială şi emite ipoteza că, prin utilizarea zilnică a Internetului, mintea noastră se înceţoşează şi devine mai superficială. În sprijinul acestei ipoteze, Nicholas Carr prezintă atît situaţia sa personală cît şi studii de caz - exemple de intelectuali de frunte care au încetat să mai citească volume tipărite şi a căror gîndire a ajuns să fie superficială, tranzientă, nesistematică. Cum tinereţea autorului s-a petrecut într-un mediu "analogic", iar vîrsta de mijloc într-unul "numeric", educaţia sa iniţială s-a bazat pe cărţi tipărite, însă activitatea sa profesională a ajuns să depindă de Internet - şi nu toate efectele acestei schimbări culturale par să fie pozitive.
Cel de-al doilea capitol, "Căile vitale", pleacă de la un caz celebru, cel al lui Friedrich Nietzsche şi al schimbării discursului şi gîndirii la trecerea de la scrisul de mînă la dactilografiere, şi ajunge să discute două ipoteze din neurologie - plasticitatea, respectiv imutabilitatea sistemului nervos central. Cu toate că cea din urmă teorie a fost considerată validă decenii de-a rîndul, cercetările neurologilor au dovedit treptat validitatea celei dintîi. Sistemul nervos central se schimbă pe tot parcursul vieţii, iar activităţile noastre, obiceiurile, informaţiile pe care le procesăm îl modifică mereu - uneori în doar cîteva zile.
"O digresiune despre ce gîndeşte creierul cînd se gîndeşte la sine" prezintă concepţii desuete despre funcţiile creierului, precum cea a lui Aristotel sau cea a lui Descartes, dar şi viziunea contemporană despre evoluţia continuă a acestuia.
Capitolul al treilea, "Unelte ale minţii", merge pe urmele lui McLuhan tatăl şi fiul, prezentînd schimbările psihologice şi sociale pe care le-au adus tehnologii precum hărţile sau ceasurile. Pornind de aici, autorul discută două viziuni - cea instrumentalistă (noi folosim uneltele) şi cea deterministă (uneltele ne folosesc pe noi). Căci, fie că ne uităm la ceasuri, la căile ferate, la automobile sau la telefoanele mobile, putem observa cum ele au schimbat modul de gîndire al utilizatorilor, tiparele de interacţiune interumane şi structura societăţii în ansamblul ei. Tocmai din cauză că interdependenţa aceasta e importantă pentru oameni şi pentru societate, partea a doua a capitolului este dedicată schimbărilor psihologice şi sociale aduse de scriere.
Capitolul al patrulea, "Pagina care adînceşte", în schimb, analizează transformările psihologice produse de apariţia cărţilor scrise de mînă, apoi a celor tipărite - lectura tăcută, analiza lecturii, dezvoltarea vocabularului şi a imaginaţiei, gîndirea sofisticată.
O a doua digresiune discută succint "Despre Lee De Forest şi uimitorul său Audion". Aparatul acela, Audionul, a ajuns să fie cunoscut sub numele de triodă şi, întrucît aplifica semnalele electrice, a fost folosit pentru o mulţime de aplicaţii practice, de la telefonia interurbană la primele calculatoare numerice. După care a venit miniaturizarea...
În capitolul al cincilea, "Un mediu de natură cît se poate de generală", Nicholas Carr discută pe scurt depre principiile teoretice ale calculatorului numeric, aşa cum au fost dezvoltate de către Alan Turing, apoi despre evoluţia calculatoarelor şi despre dezvoltarea aplicaţiei World Wide Web. A doua parte a capitolului prezintă efectele versiunii Net 2.0 - de la risipirea puterii de concentrare a atenţiei utilizatorilor la cascada de falimente a publicaţiilor tipărite.
Capitolul al şaselea, "Însăşi imaginea unei cărţi", tratează despre lupta inegală dintre cartea tipărită şi Web - şi despre apariţia tabletelor electronice de lectură, care invită la explorarea hiperlegăturilor pe net mai degrabă decît la lectura aprofundată a unei singure cărţi. Apoi, capitolul discută despre schimbarea stilurilor literare sub influenţa Internetului şi despre pierderea capacităţii de parcurgere şi de asimilare a moştenirii literare din secolele precedente. Căci, deşi accesul la texte în format electronic este deosebit de generos, utilizatorii rar au răbdare ca să parcurgă integral un roman sau un poem epic - şi de regulă au nevoie de un fragment sau de un citat celebru, scos din context.
Capitolul al şaptelea, "Creierul jonglerului", se concentrează asupra efectelor psihologice şi neurologice ale modului "multitasking" în care interacţionăm cu Internetul. Cel mai îngrijorător efect este că, sub permanentul bombardament de stimuli vizuali, auditivi şi tactili, memoriile pe termen scurt nu mai au răgaz să se transforme în memorii pe termen lung, iar informaţiile pe care le procesăm zilnic sînt uitate - şi însăşi gîndirea noastră devine redusă şi superficială. Poate că ştim unde să căutăm informaţiile importante, însă ni se reduce volumul informaţiilor importante pe care le purtăm în memorie.
O a treia digresiune prezintă succint "Creşterea scorurilor IQ" - un fenomen constatat de-a lungul secolului al douăzecilea şi explicat într-un mod interesant de către cel care la descoperit, neozeelandezul James Flynn.
Capitolul al optulea, "Biserica Google", analizează conexiunea dintre administraţia ştiinţifică introdusă de Frederick Winslow Taylor la începutul secolului al douăzecilea şi eficientizarea procesării informaţiilor adusă de compania Google pe Web. Autorul îi acordă o atenţie deosebită proiectului Google Book Search, care încearcă nici mai mult, nici mai puţin decît să scaneze toate cărţile tipărite din lume şi să le ofere în format numeric utilizatorilor de pe Internet. În partea a doua a capitolului, Nicholas Carr contrastează două metode - una bazată pe reflexie de durată după lectură pentru asimilarea în linişte a informaţiilor, alta bazată pe prelevarea rapidă a unor fragmente pentru procesare de moment. Poate că cea de-a doua e favorizată de Google şi poate că cercetările acestei companii vor duce în cele din urmă la apariţia unor forme de inteligenţă artificială. Dar cea dinti are de-a face cu inteligenţa umană.
Capitolul al nouălea, "Caută, memorie", discută despre perspectivele diverse asupra memoriei umane şi asupra căilor pentru buna ei dezvoltare şi utilizare, de la Socrate la Francis Bacon şi apoi la Umberto Eco. O concluzie interesantă este că pe Internet ne externalizăm memoria - individuală şi colectivă - iar o alta este că tot Internetul este cel care descurajează formarea memoriilor pe termen lung. După o prezentare detaliată a unor cercetări care au descoperit bazele neuronale ale memoriilor pe termen lung, autorul conchide că atunci cînd ne lăsăm memoria pe seama Internetului ne şi golim mintea de bogăţii.
Cea de-a patra digresiune este "Despre scrierea acestei cărţi" - de la crearea unor fragmente disparate, ca pe blog, cu întreruperi frecvente cauzate de e-mail şi de Internet, la decizia reducerii întreruperilor, apoi la revenirea consumului mediatic obişnuit după terminarea redactării volumului. Concluzia implicită este că, individual şi colectiv, am trecut de punctul de unde nu mai există întoarcere, iar existenţa noastră cotidiană nu se mai poate desfăşura fără telefoane mobile şi fără acces la Internet.
Capitolul al zecelea, "O chestie ca mine", prezintă receptarea unui program de calculator destul de celebru în anii 1960 - ELIZA, creat de Joseph Weizenbaum. Utilizatorii proiectau asupra acestui program apt să întreţină dialoguri simple o personalitate complexă şi un fel de inteligenţă, iar Nicholas Carr, în continuare, se întreabă în ce măsură nu doar formăm Internetul, ci şi Internetul ne formează pe noi. Iar alte experimente descrise pe larg de autor par să sugereze că, dacă ne bazăm prea mult pe programe de calculator şi prea puţin pe capacitatea noastră de a observa, învăţa şi anticipa, poate vom fi mai eficienţi, însă cu siguranţă că vom fi mai puţin creativi şi versatili.
Epilogul, "Elemente umane", revine la scene din filmul 2001 - o odiesee spaţială şi constată că, dacă HAL 9000 părea tulburător de uman, astronauţii dădeau impresia că erau... robotici, acţionaţi de algoritmi. Iar concluzia neliniştitoare este că, pe măsură ce ajungem să ne bazăm pe calculatoare pentru a media modul în care înţelegem lumea, propria noastră inteligenţă este aceea care e redusă la inteligenţă artificială.
Pe ansamblu, The Shallows mi s-a părut foarte relvantă, iar legăturile pe care le face între domenii diverse precum studiile mass-media, tehnica de calcul, psihologia şi neurologia sînt interesante şi adesea surprinzătoare. În lumina informaţiilor conţinute în acest volum, m-am felicitat pentru decizia de a ţine un jurnal de lecturi şi am decis că, atîta vreme cît fac efortul de a parcurge cărţi în loc să pierd zilnic ore în şir pe pagini Web, probabil mă aflu pe calea cea bună. Aşa încît vă recomand şi dumneavoastră să parcurgeţi The Shallows dacă veţi avea ocazia.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu