Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro
Și iată ce am aflat:
La începutul acestui volum, protagonista Stel Caine trece prin secvențe de coșmar în care își pierde copiii, apoi află că postumanul înaripat Zoske și acoliții săi plănuiesc să distrugă cele două orașe subacvatice rămase, Salus și Voldin.
Într-un oraș de la suprafață, Domul Negru, Stel și Zem sunt vindecați de cancer și expuși într-o grădină zoologică spre amuzamentul copiilor postumani, în vreme ce Zoske își pune în mișcare Legiunea Arsă pentru a nimici Salus.
Savanta postumană Jae Dakis îi ajută pe Stel și Zem să evadeze. Între timp, Salus e atacat de trupe din Voldin, sub conducerea țarului, iar Tajo, care organiza rezistența localnicilor, este înjunghiată de către Lena.
Stel și Zem fură o aeronavă cu care atacă și distrug câteva dintre navele de luptă ale Legiunii Arse. Stel o regăsește pe Della. Între timp, sirena Mertali o salvează pe Tajo, apoi aduce o cohortă de vampiri amfibii împotriva invadatorilor din Voldin.
Della îi dezvăluie mamei sale că Zem e cel care o vânduse țarului din Voldin. Tajo îi convinge pe voldiniei să coopereze cu salusienii pentru a încerca să repare domul și să îl salveze. Della intervine ca să o împiedice, însă e implicată într-o luptă colosală cu postumanul înaripat Zoske.
În bătălia disperată împotriva Legiunii Arse, Stel conduce câțiva soldați din garda senatului înapoi la domul Salus, cu speranța de a reporni generatoarele și de a activa sistemele defensive - însă îl întâlnește pe Zoske.
Zem revine cu o armată de șobolani mutanți și îl înfruntă pe Zoske, iar Stel, în adâncurile domului Salus, previne defectarea iminentă a reactorului central, dar trebuie să lupte cu ciborgul Io. Decolarea domului Salus până pe orbita circumterestră implică o ultimă confruntare cu Zoske, dar și sacrificiul Dellei, care se prăbușește din ceruri asemenea unui nou Icar. Mulți ani mai târziu, pe o altă planetă locuibilă, Stel, Zem, cele două fiice ale lor, precum și Tajo și Mertali, își amintesc cu multă recunoștință de cei care s-au sacrificat ca să le ofere un viitor.
Volumul se încheie cu o galerie de coperte ale fasciculelor 20-26, cu numeroase reproduceri de schițe în creion și planșe în tuș, precum și cu schițe biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).
Comparativ cu volumele precedente ale seriei, Light Brings Light are o intensitate greu de suportat. Scenariul cuprinde nu un punct culminant, ci o întreagă cascadă de puncte culminante care se revarsă pe șase dintre cele șapte fascicule din cuprins.
Efectele pirotehnice se țin lanț, reprezentate în nuanțe de portocaliu-aprins și însoțite de inscripții care sugerează zgomote puternice, Cumva, creatorii acestui roman grafic au vrut să depășească nu doar cascada de finaluri din Stăpânul inelelor, ci și pirotehnia din seria Războiul stelelor. Din păcate, excesul acesta de zel nu se potrivește prea bine cu predicile despre speranță, viitor și structura realității care pigmentează discursul personajelor principale - căci nu e câtuși de puțin plauzibil că, prinse în mijlocul unor conflicte armate intense, personajele ar mai avea timp sau energie ca să converseze despre chestiuni nobile și abstracte.
Tot la un punct culminant extrem de intens ajung și creațiile artistului grafic Greg Tocchini, care, în acest ultim volum, a imaginat și așternut pe hârtie coperte fabuloase, vehicule minuțios prezentate și costume halucinante.
E perfect posibil ca risipa de energie și de imaginație din acest volum să i se datoreze și unei schimbări de planuri - căci, inițial, romanul grafic Low fusese gândit să aibă o sută de fascicule, iar, în final, a fost publicat doar în 26. Chiar și așa, este remarcabil atât în privința scenariului, cât, mai ales, sub aspect grafic. Poate că, mai mult decât tomurile precedente, volumul Light Brings Light a meritat prețul achiziției și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)
Tocmai de aceea, după ce am terminat de citit Low, am parcurs un alt roman grafic scris de Rick Remender și intitulat Tokyo Ghost. Însă, despre acela, vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.
(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu