Sir Terry Pratchett, "Maskerade" (1995)

Imagine preluată de pe situl Fantasyhyllan.se

Prima dată, am citit romanul Maskerade (Corgi Books, Londra, 1996) într-o ediție britanică de buzunar, cu coperta ilustrată de Josh Kirby, prin decembrie 2002, mulțumită doamnei dr. Tracey Rosenberg, care mi-a adus un exemplar de la Edinburgh.

Apoi, la jumătatea lunii decembrie 2021, l-am parcurs a doua oară. De această dată, l-am audiat într-o ediție electronică de pe tableta de lectură.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Maskerade, al optsprezecelea roman din seria Lumea-disc, se încadrează în subseria despre vrăjitoarele din Lancre. Din punct de vedere cronologic, intriga volumului este situată după evenimentele din Lords and Ladies.

Dacă Wyrd Sisters parodia Macbeth, iar Lords and Ladies parodia Visul unei nopți de vară, Maskerade parodiază Fantoma de la Operă de Gaston Leroux.

Una dintre adolescentele dornice să exploreze magia în Lords and Ladies, Agnes Nitt (nume de scenă: Perdita X), încearcă să își înceapă cariera muzicală la Opera din Ankh-Morpork. Din păcate, în pofida certelor sale calități muzicale, i se cere să stea în cor și să îi "împrumute" vocea solistei Christine, care nu are voce muzicală, în schimb arată bine și se bucură de favorurile domnului Seldom Bucket, noul proprietar al Operei.

Lucrurile se complică în momentul când diverși angajați de la Operă ajung să fie uciși unul câte unul - poate de către misterioasa fantomă pentru care e rezervată loja nr. 8. Din fericire, Paza de Noapte trimite câțiva agenți sub acoperire ca să investigheze. Iar, din îndepărtatul regat Lancre, sosesc Granny Weatherwax și Nanny Ogg, care au propriile metode pentru a scoate adevărul la lumină.

Ancheta celor două vrăjitoare împinge situația către un punct culminant nu spectaculos, ci de-a dreptul operatic, iar dezondământul le readuce în Lancre nu doar pe cele două vrăjitoare venerabile, ci și pe Agnes Nitt.

Chiar dacă Maskerade parodiază Fantoma de la Operă - inclusiv episodul cu străinul mascat care are lojă rezervată în seara premierei sau cel cu catacombele de sub Operă și cu lacul subteran - Sir Terry Pratchett izbutește să strecoare și aluzii intertextuale amuzante la Flautul fermecat, La traviata, Bărbierul din Sevilla și Inelul nibelungilor, dar și unele (anacronice în raport cu materialul-sursă) la West Side Story, Les Misérables, Cats și Șapte mirese pentru șapte frați.

Pe lângă viziunea umoristică despre operă, autorul aduagă și câteva episoade despre lumea editorială și despre plata drepturilor de autor, iar unele scene amuzante lasă impresia a fi reclame mascate la volumul Nanny Ogg's Cookbook.

Dar tot în Maskerade se regăsesc și câteva scene memorabile în care rolul principal îi revine lui Granny Weatherwax. Poate nu cea mai dramatică dintre ele, însă cea mai apreciată de către subsemnatul, e o scenă în care, la un han de provincie, într-un grajd, bătrâna vrăjitoare joacă o partidă de poker contra Cosașului. Miza este viața unui nou-născut. N-am să vă spun cum se desfășoară episodul, ca să nu vă stric plăcerea lecturii, însă vă asigur că scena aceasta, care le are în prim-plan pe două dintre personajele mele preferate, este poate cea mai bună din întreaga serie a Lumii-disc.

Și, cum magia romanului Maskerade nu s-a risipit imediat cum l-am terminat de recitit, am început să parcurg din nou un alt roman de Sir Terry Pratchett, intitulat Feet of Clay, Dar, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)