Jerome K. Jerome, "Three Men on the Bummel" (1900)

Într-o postare  anterioară, v-am promis o prezentare a romanului umoristic  Trei pe două biciclete de Jerome J. Jerome. În perioada august - septembrie 2016, am parcurs o ediție britanică - Three Men on the Bummel (Penguin Books, Londra, 1994).

Și iată ce am aflat:

Acțiunea din acest roman se petrece la unsprezece ani după Trei într-o barcă. J. și Harris s-au căsătorit și au copii. Împreună cu George (care e încă burlac), planifică o călătorie cu bicicletele prin Germania.

Dacă prima călătorie debuta cu făcutul bagajelor, aceasta necesită la început o atentă persuasiune a soțiilor - persuasiune care sfârșește prin a fi și foarte costisitoare.

Călătoria îi poartă pe cei trei prin sate și orășele germane. La tot pasul se petrec incidente amuzante care adesea implică turiști englezi. De asemenea, autorul face observații privitoare la societatea germană de atunci - unele la obiect, altele satirice, câteva voit absurde.

Ca și Trei într-o barcă, romanul e presărat cu anecdote despre unchiul Podger. Spre  deosebire de cartea precedentă, însă, Trei pe două biciclete nu prezintă prea des descrieri de peisaje naturale sau anecdote istorice.

Paradoxal, Trei într-o barcă se  dorise a fi un ghid de călătorie și a sfârșit prin a fi  apreciat la scară mondială ca un roman umoristic, în vreme ce Trei pe două biciclete a fost scris cu bună știință ca roman umoristic și... a rămas în umbra celui dintâi.

Unul dintre motive ar fi că personajele par mai pompoase, iar dialogurile mai puțin firești. (Să fi fost de vină faptul că autorul înaintase în vârstă?)

Alt motiv este că ținta satirei s-a schimbat în cea de-a doua carte. Există o îndelungată tradiție literară în care englezii îi satirizează pe alți englezi. (Și alta, poate nu la fel de îndelungată, în care englezii sunt satirizați de anglo-irlandezi.) Un roman în care un englez îi satirizează pe germani pare, în acest context, cam nelalocul lui.

Nu în ultimul rând, din Trei pe două biciclete lipsește fox-terrierul Montmorency. Chiar dacă personajul acesta canin este cu totul imaginar (mai degrabă decât bazat pe un câine real), prezența sa în primul roman aducea un plus de haz și de farmec. Fără Montmorency, Trei pe două biciclete este  ceva mai sărac.

Pe ansamblu, chiar dacă unele pagini din acest roman m-au făcut să râd pe săturate, impresia cu care am rămas este că întregul e mai mic decât suma părților. Cartea a meritat o lectură (și va rămâne în biblioteca mea personală), însă nu va avea parte de cea de-a doua foarte curând. Poate că reacția mea ambivalentă o avea de-a face cu vârsta. Căci, dacă în ceea ce îl privește pe autor, între cele două cărți s-au scurs unsprezece ani, pentru cititorul aici de față au trecut treizeci și patru.

Firește, asta nu mă va descuraja să citesc o altă carte de Jerome K. Jerome, Tommy și prietenii săi. Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie.