George Bernard Shaw, "Mrs. Warren's Profession" (1894)

Pentru piesele lui Bernard Shaw am descoperit (și păstrat) un interes de acum un sfert de veac, când, la începutul anilor 1990, mă pregăteam pentru admiterea la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București. De atunci încoace, de câte ori am avut ocazia, am cumpărat volume cu piese de teatru ale dramaturgului anglo-irlandez. (Pe câteva le-am și citit.)

Cel mai recent, la începutul lunii iunie 2016, la târgul de carte Bookfest din București, am achiziționat la preț promoțional un volum intitulat Plays by George Bernard Shaw (Colecția Signet Classics, Editura Penguin, New York, 2004). Din cuprins, deocamdată am parcurs piesa Mrs. Warren's Profession (1893-1894). Și iată ce am aflat:

Ca destule alte piese ale lui Shaw, Mrs. Warren's Profession începe cu o lungă prefață, deghizată de această dată sub titlul "Scuza autorului". Textul datează din 1902 și relatează, între altele, cum piesa a fost pusă sub interdicția de a fi reprezentată timp de opt ani. Aparent, în societatea victoriană târzie, subiectul piesei era prea îndrăzneț pentru a fi reprezentat.

Piesa propriu-zisă constă în patru acte și o are ca protagonistă pe domnișoara Vivie Warren. Actul întâi e plasat în Surrey, la o casă de țară unde protagonista își petrece vacanța. Rând pe rând, sosesc în vizită tânărul Praed, apoi doamna Warren (mama eroinei) și partenerul ei de afaceri, George Crofts, iar în cele din urmă Frank Gardner (fiul pastorului din sat).

Vivie este o persoană educată în științele exacte și dornică să intre în afaceri. Pe parcursul celui de-al doile act, Frank discută cu doamna Warren (ba chiar flirtează cu ea, în pofida diferenței de vârstă), iar Crofts, care are cam cincizeci de ani, o abordează separat. Și unul, și celălalt ar dori să o pețească pe Vivie. Doar că doamna Warren nu e tocmai sigură cine e tatăl fiicei sale - poate Crofts, poate pastorul Gardner...

Protagonista, în schimb, adoptă o atitudine neconvențională atât în privința propriei mame, cât și în cea a căsătoriei. Argumentele doamnei Warren, conform cărora a practicat o profesie imorală pentru a subzista și pentru a-și crește și educa fiica, par să o influențeze emoțional, însă îi întăresc decizia rațională de a avea o profesie onorabilă și de a-și câștiga singură traiul.

În actul al treilea, Vivie e abordată direct de Frank Gardner, apoi de Crofts. Pe lângă faptul că între cei doi există o rivalitate mocnită (cel dintâi e tânăr, arătos, dar falit; cel de-al doilea - avut, dar tomnatic), fiecare îi dezvăluie protagonistei detalii despre doamna Warren care subminează atașamentul filial și așa precar. Căci, după cum ține Crofts să sublinieze, doamna Warren nu și-a abandonat profesia nici pe departe. Dimpotrivă, a extins-o și consolidat-o la nivel internațional.

Ca urmare, în actul al patrulea, Vivie a plecat deja la Londra și lucrează într-un birou, la o firmă proaspăt înființată. Într-o ultimă tentativă de reconciliere, o vizitează Frank Gardner, Praed, apoi doamna Warren. Cel  dintâi ar vrea să o întrețină cu câștiguri de la jocurile de noroc. Praed e pe cale să plece în străinătate și ar putea să o ia cu el pe protagonistă. Doamna Warren, mai practică, îi oferă bani, blănuri și bijuterii - cu condiția să o accepte în viața ei și, eventual, să o asiste în administrarea afacerii ei, mai degrabă decât să își urmeze propria cale.

Rând pe rând, Vivie refuză ofertele și își vede de munca ei. La finalul piesei, este singură în birou și mai hotărâtă ca niciodată.

Este o măsură a schimbărilor istorice din societatea occidentală că, pentru un cititor sau spectator al secolului al XXI-lea, e dificil de înțeles de ce Mrs. Warren's Profession a fost interzisă timp de opt ani la finalul veacului al XIX-lea. În subtext, devine evident că doamna Warren și-a început viața profesională ca prostituată, iar apoi, cu finanțarea lui Crofts, a ajuns să administreze o rețea de case de toleranță cu filiale în Berlin, Viena, Bruxelles și Budapesta. În textul piesei, pe de altă parte, chestiuni precum prostituția și proxenetismul nu sunt niciodată discutate explicit.

Ceea ce poate să fi deranjat unele persoane sus-puse este însă conexiunea ascunsă, dar foarte profitabilă, dintre unele activități imorale și averile unor personaje din clasa superioară victoriană. Astfel, Crofts (care în piesă pare să fie personajul-portavoce al lui Shaw) declară în actul al treilea că unii aristocrați se îmbogățesc din vaste operațiuni de închiriere în cartiere insalubre, consiliul superior al Bisericii Anglicane este plin de păcătoși, iar unii membri ai Parlamentului fac avere din munca prost plătită a sute de minore care trudesc în condiții improprii. Acest gen de sfidare fățișă la adresa Establishment-ului e posibil să fi atras atenția cenzorilor mai mult decât profesia doamnei Warren.

În schimb, azi, ca și la prima reprezentație a piesei, impresionează plăcut atitudinea protagonistei. Vivie Warren se bazează pe educație, muncă, spirit întreprinzător și autonomie economică, mai degrabă decât pe moșteniri, mezalianțe și discursuri romanțioase. Prin acest personaj, Shaw aduce pe scenă, spre beneficiul publicului larg, ideile primului val de feminism.

Pe ansamblu, Mrs. Warren's Profession a reprezentat o lectură agreabilă - ca un fel de călătorie în timp către o societate în care atitudinile, moravurile și codul comportamental acceptat erau destul de diferite față de cele contemporane. În această privință, ca subiect și tratare, piesa are unele puncte comune cu Lady Windermere's Fan de Oscar Wilde.

Firește, pe viitor voi citi și alte piese de George Bernard Shaw. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.