Gheorghe Săsărman, "Cuadratura cercului" (1975)

În alt deceniu, în alt mileniu, bunul meu prieten Alexandru Diaconescu mi-a oferit cu împrumut o publicație proaspăt apărută - Almanah Anticipația 1983. Printre multe alte texte, am întâlnit acolo trei schițe de un anume Gheorghe Săsărman.

Mult mai recent, în noiembrie 2014, la recomandarea altui prieten și coleg scriitor, Oliviu Crâznic, am achiziționat un volum de Gheorghe Săsărman, Cuadratura cercului (colecția Maeștrii SF-ului Românesc, Editura Nemira, București, 2013). L-am parcurs spre finalul lunii septembrie 2016, în două zile.

Și iată ce am aflat:

Această a treia ediție a volumului începe cu o prefață, "Paradigmă și enciclopedie a geoficțiunii urbane: Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman și orașele speculative" de Mariano Martín Rodríguez (traducerea: Oana Presecan). Domnul Rodríguez, traducător și promotor al ediției spaniole a Cuadraturii cercului, prezintă pe larg autorul (doctor în arhitectură, romancier, publicist), lucrarea (cu un periplu național și internațional uimitor), receptarea lucrării de către critica literară, contextul literar și cultural în care volumul a fost creat și receptat. În a doua parte a acestui amplu studiu introductiv, prefațatorul discută pe larg despre conținutul volumului și despre relația dintre arhitectură, urbanism și ficțiune.

Urmează o pagină cu treizeci și șase de viniete geometrice, înscrise în pătrate. Cele treizeci și șase de schițe care alcătuiesc cuprinsul volumului au fiecare o vinietă introductivă, ce se regăsește în mozaicul paginii inițiale - iar cititorii atenți vor găsi adesea o legătură între acea vinietă și conținutul schiței pe care o însoțește. Astfel, prima schiță, "Vavilon", prezintă o societate ce locuiește într-un ziggurat (prilej de satiră socială în subtext), iar vinieta, cu numeroase pătrate încadrate succesiv unul în altul, ar putea fi chiar zigguratul, reprezentat în perspectivă verticală. "Gnossos", în schimb, reia mitul lui Dedal și Icar, dar preface labirintul într-un imens stup locuit de o mulțime de Tezei - și vienieta însoțitoare e un mozaic de hexagoane. "Kriegbourg" se petrece într-un oraș fortificat, precum cele din epoca modernă - iar vinieta, cu pentagoane convexe și stelate, amintește de planurile forturilor moderne. Și exemplele ar putea continua.

Ceea ce surprinde plăcut la Cuadratura cercului este bogăția imaginației autorului, care, pornind de la o temă dată (istoria unui spațiu urban), a construit zeci de variațiuni. Astfel, domnul Gheorghe Săsărman, extrapolând pe marginea unor cazuri istorice (zigguratul, piramida egipteană, orașele antichității grecești, castelul medieval, orașul occidental contemporan, cu șosele și suburbii), a imaginat situații extreme, care uneori evoluează spre absurd - prilej de amuzament și de reflecție pentru cititori. 

Parcă nedorind să creeze o lucrare perfectă (și finită), autorul a inserat în mod voit două "imperfecțiuni" în volum. Una este o schiță fără titlu - despre un oraș fără nume, din America de Sud, ce se deplasează încet spre sud-vest, așa încât este imposibil de localizat cu precizie, de construit până la capăt sau de demolat pe de-a-ntregul. Cealaltă este un titlu ("Arca") fără schiță - o invitație tăcută, la adresa cititorului, să contribuie cu ceva la "rotunjirea" volumului și, totodată, o deschidere a cărții către infinit. (Căci, în principiu, nimic nu limitează în viitor apariția unui număr de exemplare diferite din Cuadratură, egal cu numărul cititorilor individuali. Firește, nu am refuza invitația și am scris o schiță intitulată "Arca" pe care i-am dedicat-o domnului Gheorghe Săsărman. O găsiți în numărul din martie 2017 al revistei Știință și tehnică.)

Efectul de ansamblu al volumului este neașteptat de agreabil. Rând pe rând, autorul ne prezintă orașe-zgârie-nori, orașe-galerii, castele locuite de strigoi, orașe-castru, orașe acoperite de cupole, orașe interzise și orașe-muzeu, în care nu se demolează niciodată nimic, ci doar se construiesc clădiri noi deasupra celor vechi. Și, cum schițele sunt foarte îngrijite stilistic, cititorul este tentat să parcurgă una, și încă una, până la capătul volumului.

Această a treia ediție a Cuadraturii... cuprinde și o serie de prezentări, postfețe și prefețe realizate de autor pe marginea lucrării, de-a lungul deceniilor. Astfel, "Vă prezint orașele mele fantastice" datează din 1980 și a apărut în Grande Enciclopedia della Fantascienza, la Milano. "Postfață la ediția franceză" a fost publicată ințial în volumul La quadrature du cercle, lansată în 1994 la Paris. "Cuvând înainte la ediția spaniolă" a deschis, la origini, La cuadratura del círculo, publicată în 2010 la Madrid. Iar "Repede privire în urmă peste patru decenii" (din 2010), cu un epilog din 2013, pare să fi fost scrisă pentru ediția română din 2013. Împreună, aceste texte prezintă, în mozaic, povestea din spatele poveștii.

Căci Cuadratura cercului a fost refuzată pentru publicare de un anume Mihai Gafița, însă tradusă și publicată de Ursula K. Le Guin...

În ceea ce mă privește, am convingerea că proza domnului Gheorghe Săsărman este la fel de îngrijită ca scriitura lui Jorge Luis Borges, iar viziunile sale urbaniste sunt comparabile cu "Orașele obscure" născocite de Schuiten și Peeters. Le mulțumesc încă o dată prietenilor mei, Alexandru Diaconescu și Oliviu Crâznic, pentru că mi-au deschis calea poveștilor din Cuadratura cercului și așez volumul la loc de cinste în colecția mea.

Căci Cuadratura... este o carte de recitire.