Iluminatul

 (O poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)

 Se spune că, pe vremuri, în Gorena, a trăit un înţelept care căuta iluminarea. Fireşte, ca el erau destui – unii mai destoinici, alţii mai superficiali – însă, de regulă, aceştia se retrăgeau departe de lume, în creierii munţilor, la cîte un schit, pentru a medita pe îndelete la cele sfinte fără teama de a fi întrerupţi.

Înţeleptul din povestea noastră nu se temea însă de mulţimi ori de agitaţia şi de zgomotul oraşelor, iar de meditat medita adesea în pieţe, pe străzi, în parcuri sau pe cheiul cîte unui rîu, în mijlocul trecătorilor. Cîteodată putea fi zărit lîngă Operă sau aproape de intrarea unui teatru de vodevil, ori pe peronul unei gări, printre hamalii mecanoizi. O gravură din epocă îl reprezintă printre picioarele dansatoarelor exotice de la Mulan R'uj. Cu altă ocazie, un dagherotip l-a surprins şezînd la mijloc, între tabăra docherilor cu pancarte şi cea a spărgătorilor de grevă înarmaţi cu ciomege, pe timpul Marii Greve Generale.

După ani nenumăraţi, a reuşit într-un tîrziu să atingă iluminarea. De atunci încoace, în Gorena a rămas cunoscut drept Iluminatul Public.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)