(O poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)
Se spune că, pe vremuri, în Gorena, a trăit un înţelept care
căuta iluminarea. Fireşte, ca el erau destui – unii mai
destoinici, alţii mai superficiali – însă, de regulă, aceştia
se retrăgeau departe de lume, în creierii munţilor, la cîte un
schit, pentru a medita pe îndelete la cele sfinte fără teama de a
fi întrerupţi.
Înţeleptul din povestea noastră nu se temea
însă de mulţimi ori de agitaţia şi de zgomotul oraşelor, iar de
meditat medita adesea în pieţe, pe străzi, în parcuri sau pe
cheiul cîte unui rîu, în mijlocul trecătorilor. Cîteodată putea
fi zărit lîngă Operă sau aproape de intrarea unui teatru de
vodevil, ori pe peronul unei gări, printre hamalii mecanoizi. O
gravură din epocă îl reprezintă printre picioarele dansatoarelor
exotice de la Mulan R'uj. Cu altă ocazie, un dagherotip l-a surprins
şezînd la mijloc, între tabăra docherilor cu pancarte şi cea a
spărgătorilor de grevă înarmaţi cu ciomege, pe timpul Marii
Greve Generale.
După ani nenumăraţi, a reuşit într-un tîrziu să atingă
iluminarea. De atunci încoace, în Gorena a rămas cunoscut drept
Iluminatul Public.
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu