Ţesătorul: februarie 2014

vineri, 28 februarie 2014

Ce citim astăzi... din Science World?

Azi, de la ora 10.00, pe postul de televiziune TVH se va difuza o nouă ediţie a emisiunii "Ce citim astăzi?" Invitat în studio este domnul Alex Stoianovici, redactor-şef al publicaţiei Science World - o revistă de popularizarea ştiinţei apărută sub egida BBC. Vom afla cîte ceva despre numărul curent, dar şi despre istoricul acestei reviste de înaltă ţinută. Puteţi urmări emisiunea şi online, în direct, aici. Vă doresc vizionare plăcută!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 24 februarie 2014

A şaptea carte

Azi am terminat de scris cea de-a şaptea carte. Este o lucrare de critică literară intitulată provizoriu "O introducere în opera lui Liviu Radu". Cu puţin noroc, poate se va lansa o ediţie tipărită în cadrul tîrgului de carte SF şi fantastică Final Frontier IV, în luna aprilie a acestui an. Deocamdată nu sînt în măsură să vă ofer detalii suplimentare, însă pot să precizez că ilustraţia copertei a fost deja realizată de către bunul meu prieten şi colaborator Tudor Popa.

duminică, 23 februarie 2014

Liviu Radu, "Vînzoleli nocturne" (2010)

Prin 2011, domnul Liviu Radu mi-a oferit cadou un exemplar cu autograf din volumul-omnibus Lumea lui Waldemar (Editura Tritonic, Bucureşti, 2010). Acesta conţinea, pe lîngă romanele Waldemar, Blocul câş şi O după-amiază cu bere şi zâne, un al patrulea roman al seriei, intitulat Vânzoleli nocturne - unul inedit. L-am citit, cam cu greutate, în octombrie 2013.

După care autorul, cu multă generozitate, mi-a oferit în februarie 2014 o altă ediţie din Vînzoleli nocturne (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010). Pe aceasta am parcurs-o într-o după-amiază (fără bere şi fără zîne).

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Intriga romanului este plasată în cartierul Lacul Tei din Bucureşti. Cîţiva infractori află că într-o noapte de vară, duminică spre luni, va trece pe acolo un fel de caravană care străbate tărîmurile, iar ei decid să organizeze o ambuscadă pentru a o jefui. Un căpcăun care lucrează sub acoperire în poliţie, Trosco, îl informează pe Waldemar şi îl convinge să ajute la dejucarea planurilor infractorilor. Iar conflictul se complică atunci cînd în combinaţie intră şi mafia rusească a unui traficant numit Leordov.

Un punct interesant din Vînzoleli nocturne mi s-a părut primul capitol, în care, cam ca în fiecare volum din seria Cântec de gheaţă şi foc, un personaj episodic apare numai pentru a ajuta la stabilirea cadrului acţiunii, apoi piere. Doar că, în cazul de faţă, Gigic Mandea Tirbuşon e un personaj comic, dintr-o galerie de borfaşi care populează paginile cărţii.

Alt aspect remarcabil este bogăţia şi diversitatea planurilor narative ale romanului. Astfel, dacă în Armata moliilor alternează numai două planuri narative, iar capitolele sînt lungi, în Vînzoleli nocturne sînt prezente cel puţin patru planuri narative principale. Astfel, aflăm pe rînd despre activităţile lui Waldemar, despre cele ale infractorilor, despre iniţiativele căpcăunului Trosco şi despre Leordov şi asociaţii săi. În unele porţiuni, alternarea planurilor acţiunii este rapidă, ca în Spaime, iar capitolele sînt scurte - pe alocuri de numai două sau trei pagini. Rezultatul este că lectura devine alertă.

O parte dintre evenimentele intrigii sînt banale - spre exemplu, Waldemar şi cele două iubite ale sale merg la iarbă verde pe Valea Doftanei - însă cele mai multe dintre ele sînt spectaculoase. În bună tradiţie light fantasy, cotidianul se învecinează cu fabulosul, cu grotescul sau cu absurdul. Astfel, gropile de pe străzile bucureştene sînt săpate noaptea de echipe de pitici, infractorii dispar fără urmă pentru că îi mănîncă nişte căpcăuni infiltraţi în poliţie, iar cîte un băiat de bani gata care goneşte cu bolidul său către clubul Bamboo pune apariţia unei caravane exotice pe seama cine ştie cărei băuturi.

Tot în tradiţia fantastică se înscrie şi refuzul de a le oferi cititorilor o explicaţie pentru evenimentele din intrigă. Enigmaticul convoi care circulă între tărîmuri se preface, pe rînd, în tren cu aburi, în caravană, în maşină blindată şi în diligenţă, însă investigaţiile personajelor principale nu îi află nici originea, nici destinaţia finală. De asemenea, în confruntarea apoteotică din final, antagoniştii sînt nişte făpturi antropomorfe, cu puteri supranaturale, care pot aduce de pe alte tărîmuri balauri ce scuipă flăcări, însă naratorul tace în privinţa originii sau motivaţiilor acestor vrăjitori. La fel de misterios rămîne şi pisoiul vorbitor adoptat de Waldemar - un fel de înger păzitor cu înfăţişare de animal de casă.

Pe ansamblu, Vînzoleli nocturne mi s-a părut cel mai agreabil roman din seria despre Waldemar - poate şi pentru că este compact, dinamic şi alert. Singurul regret pe care îl am în privinţa acestei cărţi este că un anume personaj secundar fermecător, scriitorul Liviu, care apăruse periodic în primele trei romane ale seriei, nu mai este menţionat deloc.

În încheiere, cred că ar merita amintite şi unele aspecte tehnice.

Dacă prima ediţie a Vînzolelilor nocturne, cea din volumul omnibus, mi s-a părut mai dificilă de parcurs, unul dintre motive a fost că literele folosite pentru tehnoredactare sînt înguste, iar rîndurile sînt strînse. De asemenea, hîrtia pe care e imprimat volumul este de o calitate medie. Ca urmare, experienţa lecturii lasă de dorit.

Ediţia de la Millennium Books, în schimb, beneficiază de o tehnoredactare elegantă, cu litere rotunde (Palatino Linotype), rînduri aerisite, capitole frumos diferenţiate şi imprimare pe o hîrtie de bună calitate. Ilustraţia copertei este adecvată (chiar dacă puţin cam întunecoasă pentru gustul meu), iar experienţa de lectură este net superioară. Ca urmare, înclin să recomand această ediţie.

vineri, 21 februarie 2014

Liviu Radu, "Golem, golem" (2014)

Pe 14 februarie 2014, prin amabilitatea reprezentantei pentru relaţii publice a Editurii Nemira, doamna Ruxandra Predescu, am primit un exemplar din cel mai recent volum al domnului Liviu Radu, Golem, golem şi alte povestiri fantastice (Editura Nemira, Bucureşti, 2014). Şi, cum volumul are o prezentare foarte atractivă, cu ilustraţia copertei de Tudor Popa, am început să îl parcurg pe drumul de întoarcere de la editură.

Să vă spun şi dumenavoastră ce am aflat:

Povestirea care dă titlul cărţii, "Golem, golem...", aminteşte ca atmosferă de unele povestiri ale lui Vasile Voiculescu. Acţiunea e plasată în 1940, în Bucovina, iar protagonistul, sublocotenentul Niculae N. Ion, este nevoit să se retragă cu compania sa din Bucovina de Nord la cedarea acestui teritoriu către Uniunea Sovietică. Sînt capturaţi cu toţii lîngă noua graniţă, dar reuşesc să evadeze, iar într-un sat de lîngă Suceava sublocotenentul participă cu colegii săi ofiţeri la o şedinţă de spiritism. De aici, lucrurile iau pe rînd întorsături comice şi neliniştitoare - iar finalul povestirii este la fel de memorabil precum cel din "Capul de zimbru". "Golem, golem..." a apărut iniţial în antologia Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF.

"Doi bătrâni, pe o bancă", în schimb, este de-a dreptul borgesian. Premisa de la care porneşte povestirea este una cît se poate de banală - protagonistul-narator doreşte să intre în vorbă cu o doamnă pe care a zărit-o în parc şi aduce o carte ca pretext pentru a iniţia o conversaţie. Treptat, se dezvăluie elemente intertextuale, cu nuanţe ucronice şi steampunk, iar fiecare pagină aduce noi dezvăluiri şi noi răsturnări ale premiselor precedente. Nu am să vă dau alte amănunte, deoarece ar fi păcat să vă stric plăcerea lecturii şi efectele atent dozate ale naraţiunii, însă voi preciza că, iniţial, "Doi bătrâni, pe o bancă" a apărut în revista Galileo numărul 1.

"Tăiş de paloş" e un text hibrid care combină elemente de basm cult cu motive ale literaturii de groază. Naratorul-martor este Harap Alb, care, împreună cu Făt Frumos, participă la o întrunire a reprezentanţilor veniţi de pe alte tărîmuri. În lumea oamenilor a survenit o criză majoră, iar vietăţi precum ielele, piticii sau zmeii preferă să nu se amestece. Cei doi revin pe tărîmul oamenilor, se întîlnesc cu Spînul, apoi se confruntă direct cu o invazie a morţilor-vii care devorează toate vietăţile. Oroarea sporeşte treptat pînă la un punct culminant deosebit de sîngeros.

"Margarita" e o povestire fantastică plasată în Bucureştiul contemporan, iar personajul principal, scriitorul Mihai Molinar, şi iubirea sa tîrzie, frumoasa Margarita, refac în felul lor povestea lui Faust şi a Margaretei. Numai că nici Înşelătorul nu este chiar cum îl ştim din mitologia iudeo-creştină, iar finalul povestirii este paradoxal şi apocaliptic.

"Scrisori din fortul de la capătul imperiului" este o povestire scrisă în stil epistolar, amintind ca stil de Scrisorile persane sau de Legături primejdioase, însă evenimentele din intrigă au mai degrabă conexiuni intertextuale cu unele lucrări de Dino Buzzatti şi H. P. Lovecraft. Textul este reluat din primul volum de proză scurtă al lui Liviu Radu, Spre Ierusalim!

"Un cal şi nişte fericire", pe de altă parte, revizitează în cheie fantastică Bucureştiul de la finalul anilor 1960, cu petreceri de adolescenţi, benzi de magnetofon şi muzică rock. Textul e narat pe un ton umoristic, personajele au "întîmplător" nume celebre - de la Ion Barbu la Vasile Voiculescu - iar protagonistul, un tînăr numit Calistrat Hogaş, dar căruia prietenii îi spun Cal, este metamorfozat în... cal de către o vrăjitoare superbă care îl călăreşte la un sobor al suratelor ei.

"Dificila artă a supravieţuirii" este tot un text fantastic, însă mai sumbru. Protagonistul-narator este un vampir care îşi foloseşte aptitudinile supranaturale pentru a lucra ca ucigaş cu simbrie. Şi în acest caz, autorul aduce o abordare originală a temei tratate.

"O crenguţă mică..." are un aer de epopee, căci protagonistul-narator, Ogonkart, conduce un echipaj de oameni şi fiinţe fantastice pe un ocean fabulos, pe care, în amurg, apar insule străvezii populate de oameni ai viitorului sau de făpturi de coşmar. Misiunea lor, demnă de Iason şi de argonauţi, este să găsească Insula de Deasupra Norilor şi neasemuitele ei bogăţii. Doar că aşteptările protagonistului nu prea se întîlnesc cu realitatea din teren. (Într-o prezentare grafică de excepţie, povestirea "O crenguţă mică..." a apărut iniţial în Almanah Anticipaţia 2014.)

Dacă textele precedente din volum au revizitat alte teme dragi autorului, precum pactul faustic, vrăjitoria sau vampirismul, "Diferite nuanţe de beznă" e o schiţă care reia subiectul crimelor atribuite lui Jack Spintecătorul. De această dată, Liviu Radu combină subiectul criminalului în serie cu tema SF a călătoriilor în timp. În ciuda subiectului SF, "Diferite nuanţe de beznă" a fost publicată iniţial în antologia Dincolo de noapte - 12 feţe ale goticului.

Volumul se încheie cu una dintre cele mai reuşite nuvele din opera lui Liviu Radu, "Anul în care nu vor veni zangorii..." Protagonistul-narator relatează cum şi-a petrecut copilăria într-o vale secetoasă, în care traiul localnicilor depindea de apa unui singur izvor, iar debitul acestuia era asigurat prin bunăvoinţa unor făpturi supranaturale, zangorii, cărora li se aduceau ofrande în fiecare primăvară. Din nesăbuinţa protagonistului, zangorii se supără într-o primăvară, urmează un an secetos, în care sătenii ajung la limita supravieţuirii, iar eroul e vîndut ca sclav pentru a salva comunitatea. De aici începe un periplu fantastic şi memorabil, pe care îl veţi parcurge şi dumneavoastră cînd veţi citi nuvela. Stilistic, "Anul în care nu vor veni zangorii" mi-a amintit de Cartea Soarelui Nou, iar speranţa mea secretă este că autorul va transforma cîndva nuvela aceasta într-o tetralogie. De asemenea, vă reamintesc că "Anul în care nu vor veni zangorii..." a apărut prima dată în volum în Cifrele sunt reci, numerele-s calde.

Pe ansamblu, Golem, golem reprezintă o reuşită în numeroase privinţe. Stilistic are un nivel ridicat, tematic este divers, ca prezentare grafică este atractiv, iar tehnoredactarea e aerisită, ceea ce uşurează lectura. Din punctul de vedere al redactării literare e destul de îngrijit, chiar dacă pe alocuri am mai sesizat unele mici scăpări. Vi-l recomand cu plăcere şi dumneavoastră - de fapt, puteţi comanda online volumul Golem, golem aici. În ceea ce mă priveşte, aştept cu interes un nou volum pe care domnul Liviu Radu a promis că îl va publica, de această dată unul cu povestiri ştiinţifico-fantastice.

Ce citim astăzi... din cercetarea internaţională?

Azi, vineri, 21 februarie, la ora 10.00, pe postul de televiziune TVH se va difuza o nouă ediţie a emisiunii "Ce citim astăzi?" De această dată, ca invitată, va reveni în studio doamna lector universitar doctor Ecaterina Pătraşcu. Dumneaei, în calitate de redactor-şef al publicaţiei lunare European Academic Research, ne va dezvălui cîteva dintre secretele unei publicaţii academice care a cunoscut un notabil succes pe plan internaţional. Emisiunea se va putea urmări şi online aici. Vă doresc vizionare plăcută!

miercuri, 19 februarie 2014

Liviu Radu, "La galop prin piramidă" (2013)

La Tîrgul de Carte Gaudeamus, 2013, prin amabilitatea reprezentantei de atunci pentru relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Maria Galan, am primit un exemplar din cel mai recent roman la domnului Liviu Radu, La galop prin piramidă (Editura Nemira, Bucureşti, 2013) - ba chiar am participat la lansare, unde au vorbit domnii Flavius Ardelean, Oliviu Crâznic şi Michael Haulică. Doar că lectura romanului a durat ceva mai mult decît mă aşteptam. Să vedem împreună despre ce este vorba:

La galop prin piramidă reprezintă al doilea volum dintr-o trilogie fantastică începută cu Armata moliilor. Protagonistul, Taravik, este curier pe Glia - o lume care seamănă întrucîtva cu antichitatea clasică şi pe care autorul a schiţat-o iniţial în romanul Opţiunea. De această dată, el este trimis de o entitate divină, Ramon, cu o scrisoare către fratele acesteia, Cambeh. Periplul îi poartă pe Taravik şi pe pegasul acestuia, Kostik, prin deşert, prin ţara Hatti, pe la temple ale unor zeităţi bizare şi la piramidele din Kazaroh - ba chiar şi printr-un tărîm subpămîntean. Călătoria le e presărată cu ambuscade şi cu încăierări, dar şi cu popasuri şi ospeţe.

Iar una dintre ambuscadele prin care trec cele două personaje principale are loc aproape accidental la o ciocnire dintre două armate latgane, conduse de doi generali, Primus Concordius Faber, respectiv Caius Sempronius Machela. Una dintre armate sprijină o facţiune dintr-un război civil, în vreme ce cealaltă caută să impună pacea şi ordinea... în stil latgan. Şi poate că jocul lor de-a şoarecele şi pisica prin deşert s-ar încheia într-un fel dacă nu ar avea loc un accident supranatural. Căci cele două armate descoperă, pe rînd, un izvor fermecat şi, după ce beau din apa acestuia, devin nemuritoare şi invincibile.

Şi, aşa cum Taravik trece din întîmplare printre cele două armate învrăjbite, tot ca din întîmplare contribuie la încheierea conflictului lor - cu puţin ajutor divin.

Dintre punctele bune ale romanului aş aminti tonul jovial al naraţiunii, cozeriile amuzante ale celor două personaje principale, scenele de comedie bufă care apar pe alocuri, anecdotele relatate ici şi colo de personaje secundare şi finalul fericit, de comedie clasică. Cum seria despre Taravik se doreşte a fi literatură de divertisment, toate aceste elemente contribuie la efectul agreabil al cărţii. Tot demne de remarcat mi se par şi coperta cărţii - cu o ilustraţie realizată de artistul grafic Tudor Popa - respectiv tehnoredactarea aerisită, cu litere agreabile care uşurează lectura.

Un punct mai puţin bun mi s-a părut dimensiunea romanului. Dacă Armata moliilor are 339 de pagini, La galop prin piramidă are 383. Nu întîmplător, alte lucrări de divertisment plasate într-o lume antică, precum albumele de bandă desenată din seria Asterix, au un număr fix de pagini. Şi, dacă e să ne raportăm la un alt reper din literatura light fantasy, cu cît romanele din seria Lumea Disc devin mai groase, cu atît îndeamnă mai puţin la o a doua lectură. De asemenea, pe alocuri am remarcat mici scăpări în redactarea literară.

Pe ansamblu, însă, La galop prin piramidă reprezintă o reuşită. Realizează ceea ce îşi propune - respectiv să îi destindă şi să îi amuze pe cititori - şi, dacă doriţi să vă petreceţi un final de săptămînă sau cîteva zile de vacanţă într-un mod plăcut, puteţi să vă comandaţi un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, am început deja să citesc următoarea carte a domnului Liviu Radu, Golem, golem. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

marți, 18 februarie 2014

Ficţiuni.ro nr.5

Aseară s-a lansat numărul al cincilea al revistei virtuale Ficţiuni.ro.

Editorialul este semnat de redactorul-şef Eugen Lenghel şi se intitulează "Rădăcini de legendă şi baladă".

La secţiunea de literatură veţi găsi proză scurtă de Ana-Veronica Mircea, Cezar Mazilu, Cristina Ghidoveanu, Aurelia Chircu, Ştefana Czeller, Eugen Lenghel, Eugen Cadaru, Alexandru Dan. De asemenea, Lucian Dragoş Bogdan ne propune prima parte dintr-un foileton intitulat "Vânturile blânde ale verii". Nicu Gecse ni-i readuce în atenţie pe clasicii Otilia Cazimir, George Coşbuc şi Eugen Jebeleanu. Tot aici puteţi citi şi o schiţă de-a subsemnatului intitulată "Bucuros de oaspeţi".

În secţiunea de arte vizuale vă aşteaptă o caricatură de Nicu Gecse, benzi desenate de Viorel Pîrligras, precum şi cronici de film semnate de Mihnea Columbeanu şi Jovi Ene.

Secţiunea de critică, în schimb, îi este dedicată poetului recent dispărut Traian Coşovei. Îl evocă Mircea Cărtărescu şi Nicolae Coande.

Secţiunea de eseuri conţine, pe lîngă editorialul deja amintit, articole de Petruţ Pârvescu şi Lucian Dragoş Bogdan. Tot aici veţi găsi un articol de-al meu din seria dedicată scrierii creative - "Câte ceva despre feedback".

Sumarul include şi o secţiune de traduceri, în care veţi găsi o povestire de Ursula K. Le Guin în traducerea lui Ştefan Ghidoveanu.

Coperta şi frontispiciul acestui număr din Ficţiuni.ro au fost create de Ionuţ Bănuţă. Vă doresc lectură plăcută, iar dacă unele materiale din Ficţiuni.ro vă plac în mod deosebit, nu uitaţi să le recomandaţi şi prietenilor dumneavoastră - pentru că lucrurile bune nu se tac.

duminică, 16 februarie 2014

Iluminatul

(O poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)

Se spune că, pe vremuri, în Gorena, a trăit un înţelept care căuta iluminarea. Fireşte, ca el erau destui – unii mai destoinici, alţii mai superficiali – însă, de regulă, aceştia se retrăgeau departe de lume, în creierii munţilor, la cîte un schit, pentru a medita pe îndelete la cele sfinte fără teama de a fi întrerupţi.

Înţeleptul din povestea noastră nu se temea însă de mulţimi ori de agitaţia şi de zgomotul oraşelor, iar de meditat medita adesea în pieţe, pe străzi, în parcuri sau pe cheiul cîte unui rîu, în mijlocul trecătorilor. Cîteodată putea fi zărit lîngă Operă sau aproape de intrarea unui teatru de vodevil, ori pe peronul unei gări, printre hamalii mecanoizi. O gravură din epocă îl reprezintă printre picioarele dansatoarelor exotice de la Mulan R'uj. Cu altă ocazie, un dagherotip l-a surprins şezînd la mijloc, între tabăra docherilor cu pancarte şi cea a spărgătorilor de grevă înarmaţi cu ciomege, pe timpul Marii Greve Generale.

După ani nenumăraţi, a reuşit într-un tîrziu să atingă iluminarea. De atunci încoace, în Gorena a rămas cunoscut drept Iluminatul Public.

sâmbătă, 15 februarie 2014

6. Cîte ceva despre a doua versiune

Într-un articol precedent, v-am oferit sugestii referitoare la revizuirea primei versiuni a unui text literar (fie că ar fi vorba despre o nuvelă sau despre un roman). Din păcate, revizuirea pe hîrtie vi-l face practic de necitit...

Din fericire, textul dumneavoastră va putea fi citit din nou cu uşurinţă dacă veţi scrie o a doua versiune.

În cazul în care aţi scris prima versiune de mînă, ar fi un bun moment ca să o culegeţi pe calculator, avînd grijă să încorporaţi, la fiecare rînd cules, toate sugestiile de modificare pe care le-aţi făcut la revizuire. S-ar putea să dureze cîteva săptămîni, însă operaţiunea este necesară.

Pe de altă parte, dacă prima versiune a textului dumneavoastră a fost culeasă pe calculator de la bun început, scrierea celei de-a doua versiuni devine mult mai uşoară. Tot ce aveţi de făcut este să interveniţi pe text, rînd cu rînd, alineat cu alineat, şi să introduceţi în versiunea electronică toate modificările pe care le-aţi însemnat pe versiunea imprimată.

Uneori, diferenţele dintre prima versiune a unui text şi cea de-a doua pot fi dramatice. Astfel, primul meu roman, în prima versiune, avea un titlu, „Francisca”, era narat la persoana întîi de către un personaj-martor şi consta în şaptezeci şi nouă de pagini scrise de mînă. Calitativ, era foarte slab, iar domnul Mihai-Dan Pavelescu (pe atunci redactor literar la CPSF Anticipaţia) a refuzat pe bună dreptate să îl publice.

Cea de-a doua versiune a romanului avea alt titlu, Gangland, era narată la persoana a treia dintr-o perspectivă omniscientă selectivă multiplă şi consta în o sută cincizeci şi una de pagini scrise de mînă într-o agendă. Era considerabil mai bine scrisă (de fapt, alineate întregi din această a doua versiune au ajuns, practic neschimbate, în ediţiile tipărite) dar încă nu era destul de bună pentru a fi publicată.

Alteori, deosebirile dintre prima şi cea de-a doua versiune pot fi subtile, aproape insesizabile. Spre exemplu, al doilea roman al meu, Anul terminal, în prima versiune (neterminată), la fel ca şi în cea de-a doua, avea acelaşi titlu, aceeaşi protagonistă-naratoare şi aceeaşi structură de evenimente, însă a necesitat sute de mici corecturi care să ajusteze stilul şi să elimine elemente neplauzibile sau care nu cadrau cu caracterul diverselor personaje. (Diferenţa majoră dintre Gangland şi Anul terminal fiind că cel de-al doilea fusese planificat, pe cînd cel dintîi nu.)

Pe scurt, dacă scrierea primei versiuni este de cele mai multe ori rodul laturii sintetice, creative a personalităţii dumneavoastră, cea de-a doua versiune va reflecta latura dumneavoastră analitică şi spiritul critic.

Desigur, unii autori refuză să revizuiască ceea ce au creat în prima versiune, aşa cum a făcut Jack Kerouac în cazul romanului său Pe drum – prima versiune a fost dactilografiată pe lungi suluri de hîrtie, asamblate special pentru ca autorul să nu întrerupă procesul creativ prin schimbarea foilor în maşina de scris, iar rezultatul a fost expediat la o editură, publicat şi în cele din urmă expus într-un muzeu. Însă acea carte l-a făcut pe Truman Capote să exclame: „Asta nu e scriere, e dactilografiere!”

La capătul acestei etape a procesului creativ, aţi putea fi tentaţi să credeţi că cea de-a doua versiune a romanului dumneavoastră, rezultat al unei revizuiri laborioase şi al unei rescrieri atente, ar trebui trimisă la publicare, însă mă tem că v-aţi înşela. De fapt, ar fi de preferat altceva – dar despre asta vom discuta într-un articol viitor.

joi, 13 februarie 2014

K. W. Jeter, "Morlock Night" (1979)

Prin 2009, am achiziţionat de la anticariatul Ex Libris de pe Strada Doamnei un exemplar din prima ediţie a unui roman de K. W. Jeter, Morlock Night (Daw Books, New York, 1979). De parcurs, am izbutit să-l parcurg abia în februarie 2014.

Şi iată ce am aflat:

Morlock Night este o continuare apocrifă a nuvelei "Maşina timpului" de H. G. Wells. Protagonistul-narator este Edwin Hocker, unul dintre participanţii la întrunirea în care Călătorul Timpului relatează aventura sa în viitorul îndepărtat. La plecare, acesta este însoţit pe străzile Londrei victoriene de către un anume doctor Ambrose. Acesta îl avertizează că morlocii din viitorul descris de Călătorul Temporal au folosit Maşina Timpului pentru a călători în trecut şi pentru a-i subjuga pe oameni.

Hocker este neîncrezător, însă o scurtă călătorie în timp, într-o epocă în care Londra e înţesată de morloci, iar semenii săi sînt vînaţi pe străzi, îl convinge de adevărul spuselor lui Ambrose. Ca urmare, împreună cu o veterană a războiului din viitor, numită Tafe, protagonistul încearcă să-l ajute pe Ambrose să descurce iţele istoriei. Căci Timpul însuşi ar putea să dispară, iar întreaga istorie a omenirii ar putea să nu se fi petrecut.

Intriga se complică şi mai mult cînd Ambrose se dovedeşte a fi Merlin, iar misiunea lui Hocker este să recupereze patru versiuni ale săbiei magice Excalibur pentru a-l ajuta pe regele Arthur să apere Anglia de invadatori încă o dată. Aventurile îl poartă pe protagonist în catacombele Londrei, apoi într-un vast ocean subteran, la bordul unui submarin al atlanţilor, iar în cele din urmă în viitorul îndepărtat al morlocilor şi eloilor.

Şi regele Arthur, reînviat, poartă o grandioasă bătălie finală.

Dintr-o ediţie mai recentă a romanului am aflat că, iniţial, Morlock Night trebuia să facă parte dintr-o serie în care regele Arthur reapare în diverse perioade istorice pentru a salva Marea Britanie dintr-o criză sau alta, însă K. W. Jeter a fost singurul autor, dintre cei invitaţi să contribuie la această serie, care chiar a scris un roman pe tema dată.

Şi ar mai fi un amănunt important.

Morlock Night are distincţia de a fi primul roman steampunk. La finalul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, trei prieteni din California - K. W. Jeter, Tim Powers şi James P. Blaylock - au pus bazele acestei subspecii literare. Alţi autori creaseră lucrări similare în anii 1970 - Brian Aldiss, Michael Moorcock şi Christopher Priest, printre alţii - însă Jeter şi prietenii săi au fost aceia care au întemeiat în mod programatic un curent literar. Mai mult, K. W. Jeter a fost acela care a dat numele acestei mişcări literare.

Pus alături de romanele steampunk din a doua şi a treia generaţie, Morlock Night se ţine foarte bine. Stilul literar victorian este pastişat la perfecţie. Deşi autorul este american, personajele sale se exprimă cu manierisme britanice. Din loc în loc, apar trimiteri intertextuale la H. G. Wells, la Jules Verne şi (mai voalat) la Mark Twain. O lucrare de referinţă menţionată explicit în text - London Labour and the London Poor de Henry Mayhew - avea să fie în anii următori material documentar pentru The Difference Engine, pentru trilogia Bas Lag şi pentru romanul grafic From Hell, între altele. Şi exemplele ar putea continua.

Concluzia mea, după această primă lectură, este că subspecia literară steampunk, fiind de la bun început plasată într-un trecut imaginar, este mai puţin expusă pericolului învechirii faţă de alte subspecii ale ficţiunii speculative. Iar, cum K. W. Jeter a mai scris cîteva romane steampunk, pe viitor am să vă mai relatez cîte ceva despre operele acestui scriitor ieşit din comun. Căci Morlock Night mi-a confirmat bănuiala că romane memorabile ca Farewell Horizontal sau Noir nu au apărut accidental...

Ce citim astăzi... din Almanahul Anticipaţia?

Mîine, 14 februarie 2014, începînd de la ora 10, vă invit să urmăriţi pe postul de televiziune TVH o nouă ediţie a emisiunii "Ce citim astăzi?"

Ca invitat în studio revine Flavius Ardelean, redactor-şef al Almanahului Anticipaţia 2014. Emisiunea se va putea urmări şi online aici. Vă doresc vizionare plăcută.

sâmbătă, 8 februarie 2014

Terry Pratchett, "Monstrous Regiment" (2003)

Prin 2004, am primit cadou de la bunul meu prieten Liviu Moldovan un exemplar dintr-un roman de Sir Terry Pratchett, Monstrous Regiment (Editura Corgi, Londra, 2004). În ciuda faptului că volumul are o prezentare atractivă şi că este scris de unul dintre autorii mei preferaţi, l-am lăsat la raft un deceniu. În cele din urmă, în februarie 2014, mi-am făcut curaj şi l-am parcurs.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din Monstrous Regiment e plasată într-o ţară de pe Lumea Disc, Borogravia, aflată în război cu o ţară vecină. Din păcate, cum conflictele cu ţări învecinate sînt frecvente, Borogravia este secătuită, iar apropierea iernii pare să o ducă de la criză către colaps. În acest context, protagonista Polly Perks decide să se deghizeze în bărbat, să se înroleze şi să plece în căutarea fratelui ei, Paul. În teorie, ea ar trebui să primească instrucţie militară împreună cu ceilalţi recruţi - printre care se numără un vampir, un trol şi un Igor - dar în practică recruţii constată că sînt sigurele trupe borograviene care nu au fost blocare de inamic într-o anumită vale, lîngă o fortăreaţă de necucerit.

Şi, la prima întîlnire cu o patrulă inamică, unul dintre subofiţeri, caporalul Strappi, dezertează.

Treptat, recruţii devin centrul atenţiei - mai întîi, pentru că Polly îl capturează şi umileşte pe prinţul regatului vecin, apoi pentru că William de Worde îi intervievează pentru cotidianul The Times of Ankh-Morpork, iar în cele din urmă pentru că, sub conducerea locotenentului Blouse, se strecoară în fortăreaţa inamică şi îi eliberează pe ostaşii borogravieni.

Ceea ce le-ar fi adus promovări şi medalii recruţilor dacă ar fi fost de genul masculin. Numai că, pe parcursul acţiunii, Polly descoperă că nu e singura fată deghizată care s-a înrolat în armată. Nici pe departe.

Ca urmare, punctul culminant al romanului nu este o bătălie grandioasă, ca în orice roman de război care se respectă, ci o şedinţă de tribunal cu uşile închise în care protagonista şi colegele ei sînt judecate de ofiţeri superiori ai armatei borograviene. Iar în subtext Sir Terry Pratchett pune nişte întrebări incomode privitoare la patriarhat, la oprimare şi la stupiditatea unor reguli - fie ele religioase, militare sau civile.

Fireşte, nu vă pot da detalii suplimentare despre intrigă şi mai ales despre deznodămînt fără să vă stric plăcerea lecturii. Vă asigur însă că unele personaje recurente din serie apar în roluri secundare sau episodice - comandantul Samuel Vimes şi caporalul Angua pe de o parte, William de Worde şi Moartea, pe de alta. Cititorii atenţi vor recunoaşte şi o serie de aluzii culturale şi istorice, de la Mult zgomot pentru nimic la Ioana d'Arc şi de la Dirty Dozen la faimoasa declaraţie a preşedintelui John F. Kennedy: "Ich bin ein Berliner." Monstrous Regiment vă va face uneori să zîmbiţi, alteori să rîdeţi în hohote, pe alocuri să vă înduioşaţi şi destul de des să vă gîndiţi la relaţiile dintre oameni. Căci Lumea Disc e de fiecare dată o scuză bună pentru discuţii despre lumea noastră.

Desigur, dacă nu aveţi răbdare ca să aşteptaţi apariţia unei traduceri într-un viitor nedefinit, puteţi comanda un exemplar original din acest roman de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, aici.

joi, 6 februarie 2014

Ce citim astăzi... din mediul academic?

Mîine, vineri, 7 februarie, la ora 10.00, pe postul de televiziune TVH veţi putea urmări o nouă ediţie a emisiunii "Ce citim astăzi?"

De această dată, am invitat-o în studio pe doamna lector universitar doctor Ecaterina Pătraşcu - specialistă în literatura postmodernă şi redactor-şef al publicaţiei internaţionale European Academic Research. Vom discuta despre volumul Realitate istorică şi imaginaţie - romanul britanic şi american postmodern şi despre alte subiecte de actualitate.

Emisiunea se va putea urmări şi online aici. Vă doresc vizionare plăcută!

marți, 4 februarie 2014

Mucha trăieşte!

În această seară am ajuns în vizită pe site-ul unei artiste grafice americane, Dani Kaulakis. Site-ul se intitulează Full Steam Ahead şi, după cum bănuiţi deja, conţine o galerie de lucrări de artă între care numeroase imagini de inspiraţie steampunk. (Fireşte, tot acolo veţi afla cîteva date biografice despre artistă, ştiri, un magazin virtual de unde puteţi achiziţiona tricouri şi afişe, ca şi datele de contact ale artistei.)

Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost un set de patru lucrări despre anotimpuri - cu o tehnică inspirată de picturi pe aceeaşi temă de Alphonse Mucha. Le puteţi admira (şi eventual achiziţiona) aici. Iar, dacă lucrările graficienei Dani Kaulakis vi se par interesante, recomandaţi-le şi prietenilor dumneavoastră - pentru că lucrurile bune nu se tac.