Prin 1994, vechiul meu prieten Mirel Palada mi-a recomandat un roman de John Gardner bazat pe un poem epic pe care îl citisem în traducere română cu doi ani mai înainte, Beowulf, şi pe care îl apreciasem mult. E drept că nu am urmat recomandarea imediat, însă, după mai mulţi ani, la un final de noiembrie 2006, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus un exemplar de dată mai recentă din romanul Grendel (Colecţia Fantasy Masterworks, Editura Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2004). De parcurs, l-am parcurs abia în octombrie 2013, cu ocazia unui seminar de poezie despre Beowulf. Şi iată ce am aflat:
Prefaţa ediţiei de la Gollancz este semnată de Jeffrey Ford şi este foarte informativă, avînd în vedere că domnul Ford l-a cunoscut pe autor în ultimii ani de viaţă ai acestuia din urmă. Pe de o parte, apar informaţii despre personalitatea şi mediul de lucru al profesorului universitar John Gardner (şi există paralele cu două personaje din roman, Grendel, respectiv Plăsmuitorul), iar pe de alta sînt prezentate date despre opera acestuia - romane, poeme şi lucrări de critică literară, dintre care unele au stîrnit indignare la vremea lor, iar altele au căzut, poate pe nedrept, într-un con de umbră.
Nu aceasta a fost însă soarta romanului Grendel, întrucît acesta se bucură de o perenă popularitate ca urmare a includerii sale în manualele de liceu americane, cum ar fi Prentice Hall Literature - The English Tradition (pp. 54-55).
Romanul reia unele episoade din poemul epic Beowulf... din perspectiva antagonistului, căpcăunul Grendel. În Evul Mediu Timpuriu, acesta terorizează un ţinut danez şi, avînd o viaţă foarte lungă, e martorul schimbării treptate a relaţiilor sociale şi al creşterii puterii regelui Hrothgar. Numai că Grendel, veritabilă forţă de neoprit, dă buzna uneori în sala de banchete Heorot, apoi îi sfîşie şi îi mănîncă pe supuşii regelui.
În mod ironic, protagonistul e uneori bîntuit de întrebări filosofice despre existenţă, despre Univers şi despre rostul său în lume, iar alteori, ca în teatrul absurdului, are tentative eşuate de comunicare şi comuniune - fie cu maică-sa (nespus de bătrînă şi lipsită de grai), fie cu oamenii (care se tem de el şi îl alungă), fie cu un balaur (care, percepînd în egală măsură trecutul şi viitorul, foloseşte concepte avansate şi e de neînţeles). Protagonistul nu găseşte alinare nici în religie, căci idolii de lemn şi piatră la care se închină oamenii sînt uşor de distrus, iar preoţilor le vine mai uşor să li se prezinte drept zeitate decît drept frate întru credinţă. Prin urmare, izolarea şi cinismul lui Grendel se accentuează progresiv, iar sosirea în final a geaţilor conduşi de Beowulf îl umple de o ciudată bucurie.
Cum evenimentele aflate în prim-plan în intriga romanului nu acoperă decît un sfert dintre cele prezentate în poemul epic Beowulf, celelalte episoade din poem sînt recuperate pe alte căi. Astfel, atît mama lui Grendel cît şi sălaşul lor din ţinuturile lor mlăştinoase sînt prezentate cînd şi cînd - prolepse pentru confruntarea lui Beowulf cu mama căpcăunului. Balaurul hrăpăreţ care îşi apără comoara cu gelozie şi scuipă flăcări ştie că va pieri cîndva, în viitor - altă prolepsă, de data asta făcînd aluzie la ultima înfruntare din poemul epic. Iar al treilea eveniment major din Beowulf, mai exact întrecerea de înot a acestuia cu personajul Breca şi lupta cu nişte monştri marini, se recuperează sub forma unei poveşti relatate spre finalul romanului, în sala de banchete Heorot.
Fireşte, conform canoanelor postmoderniste, textul literar prezintă o diversitate de tehnici literare, ca într-un caleidoscop. Adesea proza are o încărcătură poetică, semănată cu aliteraţii ce evocă în filigran textura poemului-sursă. Alteori, apar versuri, sau fragmente dramatice, desprinse parcă dintr-o piesă de teatru.
Tot o tehnică postmodernă o reprezintă şi intertextualitatea. Spre exemplu, pentru a pune capăt unui război între două regate, tînărul rege Hygmod i-o oferă pe sora lui, Wealtheow, drept soţie bătrînului Hrothgar, iar aceasta devine un fel de ostatică neconsolată, rumegînd vagi planuri de răzbunare - precum Kriemhild din Cîntecul Nibelungilor - iar nepotul regelui, Hrothulf, care plănuieşte în secret să ia puterea şi bîntuie ca o piază rea pe lîngă cei doi copilandri ai lui Hrothgar, pare să fie o versiune anacronică a lui Richard al III-lea. Episodul în care căpcăunul caută să fie acceptat printre oameni, iar aceştia îl alungă, aminteşte de unul similar din Frankenstein. Fireşte, amatorii de literatură fantastică vor interpreta ca pe o conexiune intertextuală şi episodul în care Grendel discută cu balaurul arogant şi hrăpăreţ - căci dialogul dintre Bilbo şi Smaug, din Povestea hobbitului, are ecouri în genul fantasy.
Pe de altă parte, tot postmodern este şi tratamentul ironic al personajelor şi evenimentelor din roman. Astfel, Grendel e bîntuit de angoase existenţiale, Plăsmuitorul transformă amintirile din mintea martorilor la evenimente istorice cu cîntecele sale măiastre şi mincinoase, Beowulf e mitoman, iar curtenii din suita lui Heoroth sînt nişte fanfaroni neputincioşi. La confruntarea apoteotică din final, căpcăunul mai întîi îşi leagă la gît o faţă de masă în chip de şervet şi abia apoi se pune gospodăreşte să sfîşie şi să înfulece un om.
Nu lipsit de interes este şi setul de trimiteri la semnele zodiacale pe parcursul romanului. Rînd pe rînd, apar personaje animaliere sau umane care reprezintă Berbecul, Taurul, Racul, Balanţa, Vărsătorul Fecioara, Leul, Săgetătorul, Capricornul şi Peştii, iar Balanţa e evocată într-un capitol în care Grendel se tot gîndeşte la echilibru. (Probabil că apar în text şi referiri la Gemeni, însă mărturisesc că acestea mi-au scăpat din vedere.)
Pe ansamblu, Grendel este un roman fantastic postmodern ambiţios, foarte bine executat, care arată că John Gardner nu era doar capabil să le de altora sfaturi despre creaţia literară (ca în lucrarea The Art of Fiction), ci şi să creeze el însuşi cărţi de recitit. Căci, spre deosebire de tomurile groase şi fade care au invadat piaţa fantasy de vreo treizeci şi cinci de ani încoace, Grendel merită cu prisosinţă o a doua lectură. Vă puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar din acest roman de referinţă aici.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu