În numărul din iunie al Gazetei SF, v-am prezentat cîteva sugestii
privind sistematizarea ideilor. După ce v-aţi sistematizat ideile,
sînteţi gata să treceţi la cea mai agreabilă etapă a procesului
de creaţie literară – scrierea primei versiuni. Unele persoane cu
care am discutat de-a lungul anilor despre creaţia literară aveau
impresia că puteau începe direct de la această etapă, sperînd că
„inspiraţia” avea să le ajute să scrie o primă versiune a
textului literar. (În sinea mea, cred că abordarea pe bază de
inspiraţie e ca şi cînd am arunca nişte cărămizi, nişte pietre
şi nişte bucăţi de sticlă înspre un teren viran în speranţa
că ele, în cădere, vor ajunge să constituie o catedrală.) Alte
persoane cu care am discutat subiectul, precum Sebastian A. Corn,
aplicau o metodă de scriere şi rescriere succesivă, în care o
nuvelă sau un roman treceau prin numeroase versiuni.
Revenind la comparaţia cu catedrala, e ca şi cînd ideile pe care
le-aţi generat şi sistematizat ar reprezenta materialele de
construcţie, iar scheletul intrigii ar reprezenta planul de
construcţie al clădirii – cel care vă ajută să înţelegeţi
în ce fel trebuie îmbinate componentele. Şi, aşa cum o catedrală
nu se clădeşte de azi pe mîine, nici romanul dumneavoastră nu va
fi scris într-o singură zi.
Dar cu siguranţă că îl veţi scrie în mai
multe zile... consecutive. (Pentru că secretul succesului nu constă
în eforturi mari, sporadice, pe termen scurt, ci în eforturi
sistematice pe termen mediu şi lung.) E de dorit să vă fixaţi un
obiectiv zilnic de atins şi să îl atingeţi. Autori precum Graham
Greene sau Cory Doctorow au scris o pagină sau două pe zi – zi de
zi, fără excepţii. Emile Zola scria cîte trei pagini pe zi.
Anthony Trollope, funcţionar, se trezea dimineaţă devreme şi
scria două ore înainte de a pleca la birou. Stephen King a ajuns să
scrie cincisprezece pagini pe zi. Iar Isaac Asimov, după ce a
devenit scriitor cu normă întreagă, a scris timp de zece ore pe
zi, şapte zile pe săptămână, pînă în ultimele luni de viaţă.
Şi, înainte să protestaţi că Stephen King sau Isaac Asimov sînt
scriitori de profesie, în vreme ce pentru dumneavoastră scrierea
ficţiunii e un hobby,
aş vrea să vă amintesc că Graham Greene avea altă profesie (era
jurnalist internaţional), iar din acel hobby
căruia nu îi dedica prea mult timp (dimineaţă scria o pagină de
ficţiune, seara o corecta) au rezultat două volume de versuri,
douăzeci şi şapte de romane, patru volume autobiografice, patru
cărţi de călătorie, opt piese de teatru, zece scenarii, cinci
volume de povestiri şi patru cărţi pentru copii.
Ca urmare, nu e obligatoriu să scrieţi mult,
însă e necesar să scrieţi zilnic, fără excepţii. Poate veţi
scrie pe laptop
sau pe desktop
– ori într-o agendă cu hîrtie de bună calitate, pe care să vă
facă plăcere să aşterneţi fraze. Poate veţi dori să aveţi un
loc special amenajat unde să scrieţi prima versiune a romanului
dumneavoastră – un birou, un fotoliu comod, o cameră separată,
un şezlong pe balcon sau în grădină. Poate veţi dori să
schimbaţi locul – să scrieţi la o masă dintr-o bibliotecă
publică, unde atmosfera de studiu să fie propice concentrării
atenţiei şi evitării întreruperilor, ori într-o cafenea, unde
conversaţiile dimprejur vă vor ajuta să daţi ritm şi însufleţire
dialogurilor dintre personaje. Sau poate veţi proceda precum Cory
Doctorow şi veţi scrie oriune, oricînd, în reprize scurte de cîte
20-30 de minute. Experimentaţi, vedeţi care loc e mai propice
scrisului – şi scrieţi.
Isaac Asimov spunea că, dacă tot petrecem timpul
zilnic scriind, cel puţin să facem activitatea aceasta agreabilă.
Unii se aşază la scris cu o ceaşcă de cafea sau cu o cană de
ceai. Alţii apreciază un anumit moment al zilei, cînd lumina
soarelui li se aşterne pe birou, sau orele tîrzii, cînd zgomontele
ambientale se reduc mult, iar transa scrierii nu e întreruptă aşa
des. Poate veţi dori să aveţi muzică în surdină, sau poate veţi
prefera intervale ale zilei în care ceilalţi membri ai familiei
sînt plecaţi, iar în locuinţă domneşte liniştea. (Aici aş
aminti cazul lui J.G. Ballard, care, după pierderea soţiei, şi-a
crescut singur cei trei copii. Dimineaţă îi ducea la şcoală,
apoi revenea acasă, îşi punea un pahar de scotch
şi
scria. Cînd reveneau copiii, se ocupa de ei – iar scrisul se relua
în dimineaţa următoare.)
Un factor crucial în scrierea primei versiuni a proiectului
dumneavoastră literar îl reprezintă motivaţia – şi domnul
redactor-şef Eugen Lenghel e cel care mi-a atras atenţia asupra
acestui aspect. Pe de o parte, proiectul în sine e de preferat să
fie structurat în aşa fel încât să vă captiveze şi să vă
motiveze să îl continuaţi. Dacă romanul e atît de plictisitor
încît nu doriţi să îl scrieţi, cît de captivant credeţi că
va fi pentru cititori? Sau, dimpotrivă, dacă romanul e captivant
chiar şi cînd vi se dezvăluie în ritm de o pagină sau două pe
zi, ce efect va avea asupra celor care îl vor parcurge în ritm de o
sută de pagini pe zi? (Referitor la motivarea scrierii, Cory
Doctorow recomandă să vă lăsaţi de fiecare dată o margine
frîntă – să vă întrerupeţi în mijlocul unei fraze, chiar în
mijlocul unui cuvînt, pentru a aştepta cu nerăbdare ca în ziua
următoare să duceţi povestea mai departe.)
Pe de altă parte, probabil că unele persoane vor încerca să vă
demotiveze, venind cu argumente de genul: „Dacă nu te îmbogăţeşti
din asta, e timp pierdut – mai bine faci altceva.” Acest gen de
argument poate fi combătut cu cel puţin trei contraargumente: Numai
dumneavoastră puteţi scrie romanele dumneavoastră. Activitatea de
creaţie în sine e agreabilă, pentru că îi ridică pe creatori
dincolo de statutul de consumatori pasivi. Şi nu toate lucrurile de
pe lume pot fi măsurate în bani. (Fireşte, e de dorit să
cultivaţi compania altor persoane care scriu literatură şi să vă
motivaţi unii pe alţii.) Dacă s-ar fi lăsat demotivat cu
argumente de tip „mai bine faci altceva”, Van Gogh, care a vîndut
două tablouri toată viaţa, s-ar fi ocupat cu cine ştie ce
activitate banală, iar creaţiile sale nu ar fi existat – spre
disperarea negustorilor de artă care le vînd la licitaţie pentru
sume astronomice.
O ultimă remarcă referitoare la prima versiune a proiectului
dumneavoastră literar este că, pentru a evita blocajul
scriitoricesc, trebuie să ţineţi minte că rostul primei versiuni
nu este să fie o capodoperă. Menirea ei este să fie „un document
de uz intern”. Un text pe care nu îl va vedea nimeni altcineva. O
poveste pe care puteţi s-o scrieţi oricît de bună sau de slabă
doriţi (sau sînteţi în stare) pentru că, oricum, numai
dumneavoastră o veţi citi în această formă. Un pretext pentru a
corecta, revizui, ameliora.
Căci, după scrierea primei versiuni, urmează revizuirea. Însă
despre aceasta vom discuta în următorul articol din seria „Etapă
cu etapă”.
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
2 comentarii:
prima varianta e totdeauna cea mai captivanta, cea mai placuta, cea mai...
far better than sex, anyway!
@impricinatul Ca să nu mai amintim că satisfacţia de după scrierea ultimei pagini din prima versiune a unui roman ţine zile întregi... :)
Trimiteți un comentariu