Anna Reid, "Leningrad" (2011)

Pe când studiam la liceu (în alt mileniu), la o oră despre Al Doilea Război Mondial, profesorul nostru de istorie, domnul George Severin, ne-a spus că evenimentul acela nu putea fi discutat în ansamblul său într-un interval atât de scurt şi a ales în schimb să ne relateze despre un episod anume - asediul Leningradului. Am fost deosebit de impresionat de prelegerea ţinută de domnul profesor şi am reţinut că informaţiile pe care ni le prezentase proveneau în bună parte dintr-un volum de Ales Adamovici şi Daniil Granin, intitulat Cartea blocadei (Editura Politică, Bucureşti, 1987). Mulţi ani mai târziu, spre finalul lunii septembrie, prin amabilitatea doamnei Roxana Petrescu, am avut ocazia să parcurg un alt volum despre acest subiect: Leningrad - tragedia unui oraş sub asediu, 1941-1944 de Anna Reid (Editura Corint, Bucureşti, 2013, traducere de Lia Decei, cuvânt înainte de Laurenţiu Constantiniu).

Am citit această carte în patru zile. Şi iată ce am aflat:

În "Introducere", autoarea prezintă datele generale ale chestiunii: amplasamentul oraşului Leningrad, durata asediului, versiuni succesive ale evenimentelor, precum şi sursele acestei lucrări - mai exact, jurnalele asediaţilor şi documentele administraţiei de stat, recent desecretizate.

În "Partea întîi - Invazia: iunie-septembrie 1941", Anna Reid relatează despre amintirile leningrădenilor din ziua când a început invazia germană în Uniunea Sovietică, apoi despre reacţiile lui Stalin la eveniment, despre Operaţiunea Barbarossa şi debandada sovietică, despre invadarea fostelor ţări baltice şi înfrângerea navală de la Talinn, despre formarea miliţiei populare în Leningrad şi despre împresurarea oraşului.

"Partea a doua - Începutul asediului: septembrie-decembrie 1941" tratează despre planurile asediatorilor de a înfometa populaţia civilă, despre drenarea unor resurse leningrădene în folosul Moscovei, despre sistemul de raţii alimentare şi scăderea periodică a raţiilor, ca şi despre creşterea de la lună la lună a deceselor prin înfometare.

"Partea a treia - Moartea în masă: iarna 1941-1942" expune în detalii cutremurătoare efectele primei ierni de asediu: transportul pe pod de gheaţă, peste Lagul Ladoga, stadiile psihologice şi fiziologice ale înfometării, organizarea de gropi comune, evacuarea în condiţii improprii a unei părţi a populaţiei, cazurile de canibalism, precum şi nemulţumirea mocnită la adresa autorităţilor sovietice. Poate cel mai revoltător este capitolul despre "Casa Mare", în care se detaliază arestările, anchetele, întemniţările şi execuţiile efectuate de NKVD pe durata asediului.

"Partea a patra - În aşteptarea eliberării: ianuarie 1942 - ianuarie 1944" discută despre o contraofensivă sovietică ce a rezultat în blocarea celei de-A Doua Armate de Şoc într-o "pungă" lângă râul Volkov, la Miasnoi Bor, despre ameliorarea treptată a condiţiilor din Leningrad în primăvara şi vara anului 1942, despre scăderea masivă a populaţiei şi operaţiunile continue de evacuare, apoi despre "Simfonia Leningradului" compusă de Şostakovici şi despre schimbarea situaţiei în 1943 după cucerirea unui culoar la sud de Lacul Ladoga şi construirea unei căi ferate.

"Partea a cincea: Urmările" relatează despre revenirea în oraş a refugiaţilor după încheierea asediului, despre epurările din conducerea Leningradului în 1949 şi despre moartea lui Stalin în 1953. Un ultim capitol tratează despre luările succesive de poziţie referitoare la asediu, începând cu cenzura din vremea lui Stalin şi cosmetizarea din perioada lui Brejnev şi încheind cu desecretizările de după căderea Uniunii Sovietice. Paginile în care autoarea relatează despre intervievarea unor supravieţuitoare ale asediului sunt emoţionante.

Lucrarea conţine şi apendice, note, o bogată bibliografie, ca şi fotografii de epocă ilustrând diferitele etape ale evenimentelor istorice tratate în volum.

Volumul doamnei Reid este remarcabil pentru minuţiozitatea documentării, pentru împărţirea materialului pe categorii judicios alese, pentru claritatea expunerii, pentru susţinerea afirmaţiilor cu dovezi documentare (fie din acte oficiale, fie din jurnale ale martorilor oculari), pentru tonul echilibrat şi pentru abilitatea de a trece de la pasaje în care expune situaţia de ansamblu, aşa cum se vedea din Moscova, din Berlin sau din Londra, la porţiuni în care reflectă experienţele de zi cu zi ale oamenilor obişnuiţi. De asemenea, ediţia română se remarcă prin tehnoredactarea îngrijită, prin traducerea de calitate şi prin bunele condiţii tipografice în care a apărut. Vă recomand cu căldură să o parcurgeţi şi dumneavoastră.

În ceea ce priveşte Cartea blocadei, după ce am s-o citesc, am să vă relatez despre ea pe acest blog. Dar asta se va întâmpla cu altă ocazie...