Malcolm Gladwell - 'The Tipping Point' (2000)

Spre sfîrşitul lunii septembrie 2009, mergînd în vizită la importatorii mei preferaţi de la librăria Nautilus (http://nautilus.ro), am achiziţionat o carte despre care aflasem de pe coperta volumului Microtrends. Cartea se intitula The Tipping Point: How Little Things Can Make a Big Difference (Editura Back Bay, Little, Brown şi compania, New York, 2001) şi trata despre diverse fenomene sociale.

Am parcurs-o în trei zile şi iată ce am aflat:

The Tipping Point (adică "Punctul de cotitură") se bazează pe două idei fundamentale. Una este că fenomenele sociale se aseamănă cu epidemiile. Cealaltă este că ambele cresc sau scad nu liniar, ci urmînd o curbă exponenţială.

Introducerea prezintă aceste două idei alături de un exemplu de creştere exponenţială şi de unul de descreştere abruptă, apoi menţionează cîteva idei importante ale cărţii, noţiuni care urmează să fie discutate pe larg în capitolele următoare.

Capitolul întîi tratează cu exemple despre cele trei reguli ale epidemiei, reguli pe care autorul le numeşte Legea Celor Puţini, Factorul Aderenţă şi Puterea Contextului.

Capitolul al doilea discută Legea Celor Puţini: Conectorii, Experţii şi Vînzătorii. Malcolm Gladwell demonstrează, cu studii de caz, că răspîndirea unei ştiri din gură în gură (fie că ştirea se referă la un restaurant, la un film sau la un tip de încălţăminte) este mult mai eficientă dacă este efectuată de următoarele tipuri de persoane: conectori, care au numeroşi cunoscuţi în diverse grupuri socio-profesionale; experţi, care au cunoştinţe vaste şi care se bucură de încrederea multor persoane; vînzători, care sînt carismatici şi care pot convinge rapid pe aproape oricine să cumpere un produs sau un serviciu ori să se alăture unei cauze.

Capitolul al treilea prezintă Factorul Aderenţă şi ia ca studiu de caz succesul unor seriale TV precum Sesame Street în anii 60 şi 70, respectiv Blue's Clues în anii 90, în alfabetizarea preşcolarilor.

Capitolul al patrulea se ocupă de Puterea Contextului şi urmăreşte creştera şi descreşterea criminalităţii din New York între 1965 şi 1995. Am fost plăcut surprins să constat că metodele folosite pentru curăţarea metroului new-yorkez au fost aplicate după anul 2000 şi la curăţarea metroului bucureştean.

Capitolul al cincilea se concentrează tot asupra Puterii Contextului, însă tratează despre factorii de coeziune din grupurile umane. Aparent, limita maximă pînă la care un grup îşi păstrează unitatea este de 150 de persoane, după care grupul prezintă tendinţa de a se fragmenta.

Capitolul al şaselea conţine studii de caz despre zvonuri, pantofi de sport şi puterea traducerii. Conform autorului, pentru ca o modă să treacă de la micul grup de inovatori şi de la minoritatea adoptivilor timpurii la majoritatea publicului, grupuri-cheie de conectori, experţi şi vînzători trebuie să "traducă" sau să adapteze moda pentru gusturile şi nevoile maselor.

Capitolul al şaptelea prezintă studii de caz despre epidemia de sinucideri din Micronezia, moda fumatului printre adolescenţii americani şi necesitatea creării unor ţigarete care să nu ducă la dependenţă. În fiecare dintre cazuri, autorul demonstrează că anumite forme de comportament se încadrează într-un limbaj codificat, înţeles de membrii unei comunităţi culturale. Pentru ambele "epidemii", Gladwell propune soluţii bazate pe oprirea tendinţelor înaintea trecerii lor de punctul de cotitură.

Concluziile reamintesc principalele concepte ale cărţii şi îi îndeamnă pe cititori să privească lumea cu alţi ochi, să sprijine apariţia unor tendinţe pozitive şi să împiedice escaladarea tendinţelor negative prin aplicarea judicioasă a unor eforturi mici în anumite puncte inteligent alese.

The Tipping Point se remarcă în primul rînd prin claritate, concizie, coerenţă şi bună organizare. Mai degrabă decît să examineze starea întregii lumi, precum Alvin şi Heidi Toffler în Revolutionary Wealth, Malcolm Gladwell prezintă un model (cel epidemiologic) şi o analogie pe care o aplică de la ridicarea unui roman la statutul de best-seller la stăvilirea criminalităţii într-un mare oraş american. Fiecare dintre conceptele expuse este definit limpede şi ilustrat cu studii de caz, iar funcţionarea întregului model teoretic este demonstrată cu dovezi convingătoare în fiecare dintre aceste studii.

De asemenea, Gladwell a reuşit să creeze paralele între cazuri individuale relevante (precum cel de importanţă istorică a lui Paul Revere şi al organizării insurecţiei armate americane împotriva invadatorilor britanici) şi fenomene sociale ample, uşurînd înţelegerea de către cititori a unor tendinţe sociale sau culturale care altfel ar fi putut să pară destul de impersonale.

În urma acestei lecturi, nu pot decît să îi îndemn pe aceia dintre dumneavoastră care lucrează în mediul de afaceri, în comerţul cu amănuntul, în cultură, în administraţia publică, în apărarea legii sau în medicină să parcurgă The Tipping Point cu luare-aminte. Volumul conţine cîteva lecţii deosebit de utile care, aplicate judicios, pot duce la rezultate spectaculoase.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

Mark J. Penn & E. Kinney Zalesne, 'Microtrends' (2007)

La începutul lunii iulie 2009, mergînd în vizită la importatorii mei preferaţi, Nautilus (http://nautilus.ro), am dat peste o carte cu un titlu incitant: Microtrends - The Small Forces Behind Tomorrow's Big Changes (Editura Twelve, New York, 2008). Am cumpărat-o, am răsfoit-o, după un timp am cedat ispitei şi am început să o citesc, iar în cele din urmă am constatat că este extrem de captivantă - poate cea mai interesantă carte de non-ficţiune din cîte am parcurs de la Doctrina şocului încoace.

Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Premisa volumului Microtrends este că, pe lîngă tendinţele majore precum cele identificate de Alvin Toffler în Şocul viitorului şi Al Treilea Val sau de John Naisbitt în Megatendinţe şi Megatendinţe 2000, societatea este afectată şi de o mulţime de microtendinţe, unele contradictorii sau complementare, care pot avea un efect disproporţionat în raport cu numărul persoanelor care le formează atît timp cît aceste tendinţe pun în mişcare minimum unu la sută dintre membrii societăţii. Pe parcursul cărţii, autorii identifică şaptezeci şi cinci de asemenea microtendinţe, cele mai multe dintre ele în Statele Unite ale Americii, cîteva în Vietnam, Uniunea Europeană, Rusia, China şi India.

(Probabil mă veţi întreba de ce ar trebui să ne intereseze unele schimbări incipiente din altă ţară aflată în altă emisferă. Un răspuns, de la John Naisbitt citire, este că în ultimele cîteva decenii unele valuri de schimbare au pornit de pe coasta de vest a S.U.A., au traversat continentul nord-american, apoi Atlanticul, au parcurs Europa Occidentală şi au ajuns în cele din urmă şi la noi. Utilizarea calculatoarelor personale şi ascultarea muzicii la iPod ar fi numai două exemple de asemenea schimbări care au început în Silicon Valley şi au ajuns cu oarecare întîrziere şi în ţara noastră.)

Pentru mai uşoara înţelegere a cărţii, autorii au dedicat cîte un capitol fiecăreia dintre microtendinţe şi au grupat capitolele tematic, pe secţiuni.

Partea întîi tratează despre tendinţe legate de iubire, sex şi relaţii. Poate cea mai îngrijorătoare este că o proporţie crescîndă de femei americane suferă de pe urma unui dezechilibru demografic.

Partea a doua se ocupă cu viaţa profesională, unde din ce în ce mai mulţi pensionari continuă să lucreze, iar femeile tind să domine numeric profesiile umaniste.

Partea a treia examinează tendinţe rasiale şi religioase, unele previzibile (precum acceptarea evreilor în societatea americană), altele surprinzătoare (cum ar fi apariţia unui segment demografic de imigranţi mexicani protestanţi).

Partea a patra prezintă tendinţe legate de sănătate şi bunăstare, dintre care cel puţin una, referitoare la preocuparea crescîndă pentru prevenirea cancerului de piele, a fost prevăzută din 1993 de William Gibson în romanul Lumină virtuală.

Partea a cincea discută tendinţe emergente din viaţa de familie, cum ar fi taţii înaintaţi în vîrstă cu copii mici, cuplurile care preferă să aibă animale de casă mai degrabă decît copii sau fiii care îşi îngrijesc părinţii bătrîni şi bolnavi.

Partea a şasea are ca subiect politica, iar cea mai îngrijorătoare tendinţă din acest domeniu este că politicienii şi societatea civilă trebuie să integreze social peste 650 000 de deţinuţi eliberaţi în fiecare an în S.U.A. - faţă de aproximativ 100 000 în 1973.

Partea a şaptea se concentrează asupra adolescenţilor, de la cei preocupaţi de tricotaj la cei care au iniţiat deja afaceri prospere pe Internet. Poate cea mai îmbucurătoare microtendinţă din această secţiune o reprezintă un segment demografic al adolescenţilor de culoare preocupat de succesul academic şi de munca voluntară în serviciul comunităţii.

Partea a opta tratează despre mîncare, băutură şi dietă, unde unele tendinţe sînt interesante (precum numărul crescînd al copiilor şi tinerilor vegetarieni), altele alarmante (cum ar fi abuzul de cofeină şi de băuturi energizante).

Partea a noua prezintă microtendinţe legate de stilul de viaţă, spre exemplu apariţia unui segment de populaţie cu capacitate sporită de concentrare a atenţiei pe termen lung sau creşterea numărului taţilor care petrec mai mult timp cu copiii.

Partea a zecea discută tendinţe legate de bani şi de clase sociale. Poate cea mai importantă microtendinţă din această secţiune, dacă nu chiar din toată cartea, este numărul crescînd al persoanelor falimentare din clasa de mijloc. Întrucît Microtrends a fost publicată iniţial în 2007, capitolul acesta poate fi văzut ca un avertisment timpuriu asupra crizei financiare şi imobiliare care avea să afecteze societatea americană un an mai tîrziu.

Partea a unsprezecea se ocupă de înfăţişare şi modă, de la tatuaje la chirurgia estetică şi de la persoanele neglijente la femeile minione ignorate de magazinele de confecţii.

Partea a douăsprezecea, dedicată tehnologiei, răstoarnă cu dovezi convingătoare cîteva prejudecăţi şi demonstrează că tinerii preocupaţi de tehnologie au ajuns să fie cei mai activi pe plan social, respectiv că în S.U.A. cele mai multe automobile sînt achiziţionate de femei.

Partea a treisprezecea este dedicată timpului liber şi divertismentului. Unele microtendinţe identificate aici sînt în ton cu individualismul american (precum preferinţa crescîndă pentru sporturi individuale în defavoarea celor de echipă), altele sînt reciproc complementare (cum ar fi creşterea peste 33 de ani a vîrstei medii a practicanţilor de jocuri pe calculator şi înmulţirea ascultătorilor de muzică clasică).

Partea a paisprezecea prezintă tendinţe din domeniul educaţiei, dintre care rata crescîndă a abandonului universitar, preferinţa unora pentru educaţia la domiciliu în locul celei de la şcoală şi înstrăinarea tinerilor americani de ştiinţele exacte în favoarea celor umaniste par să fie destul de familiare.

A cincisprezecea secţiune, şi cea mai consistentă, se concentrează asupra unor tendinţe internaţionale, de la achiziţia de locuinţe americane de către cetăţeni străini la apariţia cuplurilor britanice care îşi petrec timpul împreună, dar locuiesc separat, şi de la emanciparea feminină din India la dezvoltarea economică semnificativă din Vietnam.

Concluziile recapitulează principalele idei ale cărţii, de această dată corelate unele cu altele, şi pledează încă o dată pentru uneltele sociologiei: sondajul de opinie, cercetarea comparativă a datelor, studierea realităţii din teren mai degrabă decît preluarea opiniilor nefondate din mass media.

Microtrends se face remarcată nu numai prin rigurozitatea cu care susţine fiecare afirmaţie cu date, statistici şi grafice, ci şi prin claritatea expunerii şi prin umorul fin, de oameni de lume, cu care autorii pigmentează subiecte care altfel ar fi putut părea seci. Nu pot decît să îi laud pe Mark J. Penn şi E. Kinney Zalesne pentru modul în care au transformat nişte informaţii oarecum aride într-o carte foarte captivantă şi (precum şoricelul care zguduia un pod alergînd pe lîngă un elefant), alături de Bill Gates şi de Bill Clinton, vă recomand Microtrends din toată inima.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

Bruce Sterling - The CATscan Columns (1990-1995)

În 2001, prin amabilitatea domnului Horia Nicola Ursu, am primit o ediţie tipărită în scop non-comercial a articolelor pe care Bruce Sterling le publicase în revista SF Eye şi pe care ulterior le oferise gratuit pe Internet. De-a lungul anilor, am citit cîteva dintre aceste articole (iar calitatea lor m-a încurajat să experimentez şi eu cu acest gen de non-ficţiune), dar abia în septembrie 2009 m-am învrednicit să parcurg această colecţie în întregime.

Şi iată ce am aflat:

Articolul din deschidere, "Midnight on the Rue Jules Verne" (al cărui titlu este împrumutat din Neuromancer) este o scurtă prezentare biografică a lui Jules Verne, autor pe care Bruce Sterling îl consideră întemeietorul subgenului hard SF.

Următorul articol, "The Spearhead of Cognition", tratează despre altă figură majoră a literaturii ştiinţifico-fantastice, scriitorul polonez Stanislaw Lem, şi despre polemica sa cu asociaţia autorilor SF din America. Articolul este cu atît mai interesant cu cît aduce în discuţie nu numai lucrări de ficţiune ale lui Lem, ci şi un volum al său de teorie şi critică literară.

"Updike's Version" contrastează două forme de literatură contemporană (realistă şi ştiinţifico-fantastică), apoi analizează un roman al lui John Updike, Roger's Version, roman realist care ia în consideraţie cîteva dintre efectele revoluţiei informaţionale.

"The Agberg Ideology" discută volumul Robert Silverberg's Worlds of Wonder: Exploring the Craft of Science Fiction. Sterling prezintă atît porţiunea teoretică a volumului cît şi prozele scurte antologate şi analizate de reputatul autor, dar aduce în discuţie şi contrastele dintre teorie şi practică.

"Slipstream" este un articol ceva mai teoretic pe care eu, personal, l-am găsit deosebit de util. Constatînd că un număr destul de mare de autori din ultimii cincizeci de ani încalcă uneori convenţiile romanului realist şi introduc în unele cărţi ale lor elemente fantastice, suprarealiste, magice sau horror, Bruce Sterling propune să încetăm a le clasifica drept mainstream (termen folosit de fanii SF pentru a desemna genurile literare realiste) şi să le considerăm a fi un gen nou, de sine stătător, pentru care oferă eticheta slipstream. Mai mult, autorul oferă o listă de scriitori şi lucrări care se încadrează în acest gen şi conchide că mai multă concurenţă pe piaţa literară ar putea contribui la revitalizarea genului SF.

"Shinkansen" este un reportaj scris de Bruce Sterling în urma unei călătorii pe care a efectuat-o în Japonia. "Shinkansen Part Two: The Increasingly Unstrange Case of Lafcadio Hearn and Rick Kennedy" pune această experienţă într-un context cultural şi istoric mai larg. Articolul contrastează experienţa şi cărţile a doi americani expatriaţi în Japonia. Cel dintîi, Lafcadio Hearn, a fost un excentric victorian pe care Sterling îl compară cu Lovecraft. Cel de-al doilea, Rick Kennedy, este un autor contemporan conştient de efectele globalizării şi convins că, dacă s-ar fi născut în Japonia, probabil că s-ar fi mutat în Los Angeles.

"My Rihla" foloseşte cîteva călătorii internaţionale ale autorului ca pretext pentru a prezenta memoriile unui Marco Polo islamic din secolul al XIV-lea, Ibn Battuta. Sterling ne relatează nu numai despre parcursul uluitor al acestui călător, ci şi despre contextul religios, economic, social şi tehnologic care a facilitat aceste călătorii - şi, paradoxal, a facilitat în egală măsură epidemia de ciumă care le-a pus capăt.

"Digital Dolphins in the Dance of Biz" este un reportaj de la o consfătuire a creatorilor de jocuri pe calculator, dar şi un prilej pentru o paralelă cu consfătuirile similare ale autorilor SF. Sterling observă tendinţele din această industrie, presiunile la care este supusă din partea marilor corporaţii, efectele tehnologiei calculatoarelor personale asupra creatorilor de jocuri şi asupra creaţiilor lor, după care face o extrapolare succintă, destul de convingătoare, asupra unor efecte similare pe care această tehnologie ar putea să o aibă asupra scriitorilor şi asupra pieţei de carte.

"A Statement of Principle" este un articol încărcat de dramatism care a fost scris ca urmare a unor evenimente dramatice. În oraşul în care Bruce Sterling a locuit cea mai mare parte din viaţă, Austin, Texas, un creator de jocuri pe calculator a fost hărţuit de autorităţi pe motiv că un manual pentru un joc de roluri, GURPS Cyberpunk, i-ar fi învăţat pe utilizatori cum să comită delicte electronice. Sterling, conducătorul neoficial al mişcării literare cyberpunk, s-a simţit vizat la rîndul său, drept pentru care a studiat chestiuni legate de hackeri, operaţiuni legale împotriva hackerilor şi relaţia dintre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi domeniile electronice. Rezultatul acestui studiu îl constituie volumul The Hacker Crackdown, iar articolul "A Statement of Principle" exprimă foarte clar poziţia autorului în raport cu delictele electronice.

"Sneaking for Jesus 2001" analizează două lucrări de ficţiune despre hackeri. Cea dintîi este o fantezie paranoică de dreapta, Illuminati, iar cea de-a doua este o "novelizare" a unui film intitulat Sneakers.

"Return to the Rue Jules Verne" prezintă mediul boem în care şi-a petrecut tinereţea Jules Verne. Principalele surse de informaţie le reprezintă un album de fotografii şi o carte cu interviuri, ambele realizate de unul dintre prietenii lui Verne, Felix Tournachon, mai cunoscut sub pseudonimul literar "Nadar". Deşi Nadar (caricaturist, fotograf, aeronaut, jurnalist şi activist politic radical) reprezintă principalul punct de interes al articolului, Sterling face numeroase referiri şi la alte figuri din boema pariziană a celui de-Al Doilea Imperiu, precum Victor Hugo, Théophile Gautier, Charles Baudelaire, Henri Murger sau fraţii Goncourt. Mai mult, informaţiile sînt puse într-un context istoric, cultural şi medical care îi ajută pe cititorii contemporani să înţeleagă în ce condiţii au trăit acei boemi - şi la ce nivel s-a documentat Sterling înainte de a scrie articolul...

"Electronic Text" este un eseu de altă natură - o prezentare a relaţiei pe care autorul a avut-o cu mediile electronice în anii 80 şi la începutul anilor 90, precum şi perspectivele care se întrevedeau atunci în legătură cu textele în format electronic şi raportarea cititorilor la ele. Sterling era mai degrabă sceptic în legătură cu efectele versiunilor electronice asupra vînzărilor de cărţi tipărite, însă asta nu l-a împiedicat să ofere numeroase articole şi o carte de non-ficţiune gratuit pe Internet.

"Memories of the Space Age" foloseşte un alt titlu celebru pentru publicul SF - titlul unei cărţi de J. G. Ballard. Sterling analizează secolul al douăzecilea prin perspectiva formelor de propagandă care au influenţat diverse societăţi, inclusiv aceea legată de Cursa Spaţială din anii 60. Motivul acestei analize îl constituie un articol scris de James Oberg despre starea cosmodromurilor sovietice în 1995. Pustietatea şi deteriorarea descrise de cercetătorul american, starea disperată a personalului îmbătrînit de la sol şi a staţiei Mir de pe orbită par desprinse dintr-un roman post-apocaliptic, iar Sterling conchide că reportajul însoţit de fotografii al lui Oberg este cel mai ballardian text din cîte nu au fost scrise vreodată de Ballard.

Pe ansamblu, colecţia aceasta de articole se încheie mult prea repede, iar cititorii rămîn cu impresia că Bruce Sterling ar fi trebuit să mai scrie recenzii de carte şi după 1995. Ca tematică, articolele demonstrează că un autor SF care se respectă trebuie să se informeze bine despre numeroase arii culturale, mai degrabă decît să stea cantonat numai în genul literar pe care îl practică. Iar ca formă, recenziile lui Sterling sînt pline de vervă, de întrebări incitante la care cititorii sînt invitaţi să caute răspunsuri şi mai ales de puterea de a stîrni interesul. Departe de a mima detaşarea obiectivă recomandată în mediile academice, "Chairman" Bruce îşi exprimă atît de bine pasiunea sau interesul sau indignarea în legătură cu un subiect sau altul încît îi inspiră şi pe cititori să exploreze zone culturale mai puţin obişnuite şi să îşi formeze propriile păreri.

Fireşte, nu e nevoie să mă credeţi pe cuvînt în legătură cu calitatea remarcabilă a acestei colecţii de recenzii şi eseuri. Puteţi parcurge şi dumneavoastră The CATscan Columns la adresa: http://w2.eff.org/Misc/Publications/Bruce_Sterling/Catscan_columns/ . There is joy in sharing.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)

Paul Stenning - 'Guns N' Roses, The Band That Time Forgot' (2005)

În 2009, spre finalul lunii august, am achiziţionat de la Librăria Engleză Anthony Frost un exemplar din ediţia revizuită a biografiei complete, neautorizate, a unei formaţii celebre (sau notorii): Guns N' Roses, The Band That Time Forgot (Editura Chrome Dreams, New Malden, 2005). Dacă data trecută cînd am parcurs un volum de Paul Stenning (Iron Maiden, 30 Years of the Beast) am pus şi am tăiat semne de punctuaţie pe fiecare pagină, de această dată am preferat să nu mai fac efortul acesta, deşi era necesar.

Şi iată ce am aflat:

Spre deosebire de istoria formaţiei Iron Maiden, lucrarea aceasta a fost mult mai dificil de realizat din cauză că un singur muzician dintre toţi cei care s-au perindat prin Guns N' Roses a fost dispus să-i acorde un interviu autorului şi să-i răspundă la întrebări referitoare la trecutul trupei. De dragul creării unei imagini echilibrate, Paul Stenning afirmă în prefaţă că nu a folosit nici acest interviu.

S-a bazat în schimb pe declaraţiile date de-a lungul anilor în presă şi la televiziune de către membrii formaţiei, pe relatările a diverşi martori oculari şi pe informaţiile furnizate de persoane care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Motivul pentru care foştii şi actualii membri ai formaţiei Guns N' Roses au preferat să nu colaboreze la această lucrare devine din ce în ce mai clar pe măsură ce parcurgem volumul. Se pare că istoria trupei este presărată cu procese şi contra-procese, contracte, clauze de confidenţialitate şi ameninţări prin intermediul firmelor de avocatură care fac, prin comparaţie, ca Pink Floyd să pară o familie fericită.

Volumul lui Paul Stenning prezintă în ordine cronologică principalele evenimente din istoria trupei, de la formare la succesul colosal ce a urmat lansării albumului Appetite for Destruction, la excesele şi scandalurile care le-au însoţit ascensiunea, apoi la transformarea din trupă de rock în marcă comercială şi la efortul titanic de a realiza cel mai costisitor şi mai îndelung gestat album muzical, Chinese Democracy. În paralel cu evenimentele acestea, autorul aminteşte pe scurt şi de carierele solo ale foştilor membri ai trupei, iar penultimul capitol este dedicat apariţiei şi evoluţiei formaţiei Velvet Revolver, întemeiată de Slash, Duff McKagan şi Matt Sorum.

Din păcate, spre deosebire de istoria formaţiei Metallica scrisă de Joel McIver, The Band That Time Forgot nu dă dovadă de obiectivitate jurnalistică. Dimpotrivă, autorul, admirator înfocat al lui Axl Rose, îi dedică numeroase capitole acestuia, iar pe alţi membri ai formaţiei îi prezintă numai sumar. Mai multe pagini din volum îi sînt dedicate vieţii particulare a solistului vocal, spre exemplu, decît realizărilor muzicale ale lui Slash.

Alte aspecte, precum conţinutul albumelor Guns N' Roses sau versurile melodiilor, sînt discutate nesistematic. În schimb, în capitolele finale, autorul a alcătuit o listă exhaustivă a concertelor formaţiei, discografie, bibliografie şi filmografie. De asemenea, volumul conţine o secţiune cu fotografii color şi se încheie cu un index.

Pe ansamblu, Guns N' Roses, The Band That Time Forgot merită achiziţionată de admiratorii formaţiei (mai ales de aceia pe care nu i-ar deranja să corecteze punctuaţia balistică a lucrării şi unele erori ortografice), dar probabil e de preferat să fie consultată la bibliotecă de către noi, ceilalţi. Lucrarea nu este nici atît de echilibrată precum Justice for All: The Truth About Metallica, nici atît de informată ca Inside Out, nici amuzantă şi fermecătoare precum White Line Fever. Poate că este o istorie neautorizată, dar e departe de a fi completă şi probabil va fi mult extinsă după ce actualul deţinător al mărcii comerciale Guns N' Roses nu va mai putea să-i ameninţe cu intentări de procese pe martorii evenimentelor tumultuoase în care a fost implicată această formaţie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)