Nick Mason, 'Inside Out' (2004)

În aprilie 2008, mulţumită distinşilor librari de la Anthony Frost, http://www.librariaengleza.ro/, am cumpărat un exemplar din autobiografia lui Nick Mason, bateristul formaţiei Pink Floyd (Inside Out: A Personal History of Pink Floyd, Phoenix, Grupul Editorial Orion, Londra, 2005). La sfîrşitul anului, într-o vacanţă, am parcurs această carte în două zile, ca pe un cadou de Crăciun pe care l-am savurat cu oarecare întîrziere.

Şi iată ce am aflat:

Dacă J.G. Ballard credea că studiul literaturii engleze este cea mai proastă pregătire posibilă pentru un scriitor, Nick Mason ne dovedeşte că studiul arhitecturii este o pregătire destul de bună pentru muzicieni de talie mondială. Căci trei dintre membrii fondatori ai formaţiei mele preferate (Roger Waters, Richard Wright şi Nick Mason) erau studenţi la Facultatea de Arhitectură din Institutul Politehnic Regent Street cînd şi-au început cariera muzicală la jumătatea anilor 60.


Volumul relatează pe rînd despre primele concerte şi albume ale trupei, despre primele turnee, despre rătăcirea lui Syd Barrett (întîiul compozitor al formaţiei), despre cooptarea lui David Gilmour, despre căutarea şi descoperirea unui nou stil, apoi despre dominaţia crescîndă a lui Roger Waters, despre alienarea celorlalţi membri ai trupei, despre proiectele individuale ale membrilor, despre destrămarea şi reorganizarea formaţiei şi despre ultima lor reunire la concertul Live 8 din 2005.


Probabil nu vă veţi mira dacă am să vă spun că prin paginile cărţii se perindă personaje precum Beatles, Rolling Stones, Jimi Hendrix, Bob Dylan, Janis Joplin sau Bob Geldof (dar şi o fetiţă numită Naomi Watts care peste ani avea să apară în King Kong şi în Vălul pictat). Însă mai surprinzător are să vi se pară tonul (auto)ironic pe care l-a folosit autorul, un amestec excelent dozat de umor şi eufemism care aminteşte de stilul umoristului George Mikes. Departe de a fi nostalgic sau arogant, Nick Mason e modest şi realist, iar cititorii văd, datorită lui, momentele marcante din viaţa formaţiei Pink Floyd.


Valoarea cărţii este sporită de seturi de fotografii din diverse perioade, o călătorie pe aleea amintirilor, de la sălile de seminar ale unei facultăţi de arhitectură pînă pe scena concertului Live 8. Iar din postfaţă aflăm că manuscrisul autobiografiei lui Mason a fost parcurs înainte de publicare şi de către ceilalţi membri ai trupei. Apariţia primei ediţii în 2004 (urmată imediat de o a doua în 2005) a fost cum nu se poate mai oportună. Syd Barrett ne-a părăsit în 2006, iar Richard Wright în 2008...


Rămîne muzica formaţiei Pink Floyd şi, mulţumită lui Nick Mason, rămîne povestea.


(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)