După prezentările făcute în numerele
precedente ale Gazetei SF de către colegii mei de breaslă Oliviu
Crâznic şi Ovidiu Bufnilă, am considerat oportun să relatez în cadrul rubricii "Autorul îşi prezintă cartea" câte ceva despre un alt roman al meu, Gangland
(Editura
Diasfera, Bucureşti, 2006).
Ca tematică,
Gangland
este
un roman postcyberpunk. Mai exact, personajele principale sunt
integrate social, iar activităţile lor au ca scop salvgardarea
societăţii, nu subminarea acesteia (ca în cazul literaturii
cyberpunk din prima generaţie). Există o deosebire semnificativă
între societatea în care trăiesc unele dintre aceste personaje
principale (Enguerrand, O'Blivion şi Olivier) şi societatea în
care trăieşte Maria Alonzo, dar asta e altă discuţie.
Ca structură a
intrigii, romanul are două fire narative care se intersectează. Cel
principal urmăreşte trei adolescenţi rebeli, în vreme ce firul
secundar tratează despre o fostă agentă federală. În perioada în
care am scris Gangland
am
descoperit că scrierea unor capitole scurte este mai uşoară, iar
lectura lor este mai antrenantă, iar romanul a beneficiat de pe urma
acestei descoperiri.
În ceea ce
priveşte personajele, Gangland
ilustrează
noţiunea că, pentru fiecare personaj în parte, caracterizarea
poate reieşi din modul în care acesta interacţionează cu
celelalte personaje. În cazul Mariei Alonzo, spre exemplu, la
fiecare nouă interacţiune, într-un capitol sau altul, cu diferite
personaje episodice se adaugă o nouă faţetă a personalităţii,
un nou element care sporeşte complexitatea acestui personaj feminin.
Fundalul
romanului este o lume din viitorul apropiat în care se plasează şi
acţiunea romanului Anul
terminal sau
a unor povestiri incluse în volumele Necropolis
şi
An/Organic.
Ceea ce diferenţiază Gangland
de
alte scrieri ale mele este însă zona urbană care dă titlul cărţii
– un decor de neuitat care, metaforic vorbind, devine unul dintre
personajele cărţii.
Din punct de
vedere stilistic, când recitesc pasaje din roman sunt mulţumit în
primul rând de felul în care am redat dialogurile şi am prezentat
scenele de acţiune. Veţi găsi şi descrieri, pasaje de
introspecţie şi o mulţime de alte elemente, însă unele
întorsături de situaţie sau replici ale personajelor vă vor
rămâne în memorie mult după ce veţi fi întors ultima filă a
cărţii.
Gangland
s-a
bucurat de o primire favorabilă din partea criticii literare. Între
altele, a fost discutat pe larg de domnul Mircea Opriţă în
lucrarea Cronici de familie –
SF-ul românesc după anul 2000,
iar domnul Cătălin Badea-Gheracostea a declarat în volumul
Alternative critice:
„Romanul Gangland
este
apogeul cyberpunkului clasic în literele româneşti.”
De asemenea, aş
dori să menţionez că Gangland
a fost
distins cu Premiul Vladimir Colin în iulie 2008. Şi, cum prima
ediţie a acestui roman se epuizase din 2009, la Târgul de Carte Bookfest, pe 2 iunie, Editura Tracus Arte a lansat o nouă ediţie, revizuită. Coperta şi sigla noii ediţii au fost
realizate de artistul grafic Tudor Popa.
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu