Jeff VanderMeer & Desirina Boskovich, "The Steampunk User's Manual" (2014)

Imagine preluată de pe situl thegamerules.com

În 2011, vă relatam la Țesătorul despre un volum bibliofil îngrijit de Jeff VanderMeer și S. J. Chambers intitulat The Steampunk Bible. Ceea ce am aflat ulterior este că, trei ani mai târziu, împreună cu Desirina Boskovich, domnul VanderMeer a publicat un al doilea volum din serie, intitulat The Steampunk User's Manual - An Illustrated Practical and Whimsical Guide to Creating Retro-Futurist Dreams (editura Abrams, New York, 2014). Abia în octombrie 2021, mulțumită librăriei virtuale Libris.ro, am achiziționat un exemplar pe care l-am parcurs pe îndelete.

Și iată ce am aflat:

Introducerea cuprinde trei secțiuni în care se arată de ce steampunk este o mișcare culturală relevantă, care sunt etapele de bază ale procesului creativ, respectiv care sunt modurile în care poate fi utilizată cartea.

Capitolul întâi tratează despre arta și meșteșugurile steampunk. Pe de o parte, oferă sfaturi referitoare la evitarea clișeelor, la căutarea elementelor novatoare, la devoltarea aptitudinilor meșteșugărești, precum și la abordarea pragmatică a provocărilor. Pe de altă parte, le propune cititorilor câteva proiecte.

Capitolul al doilea se ocupă de designul steampunk - modă, arhitectură și decorațiuni interioare. După câteva considerațiuni de ordin general referitoare la modurile în care retrofuturismul influențează arhitectura, vestimentația și artele decorative, sunt prezentate studii de caz, precum și sfaturi practice pentru persoanele dornice să încerce singure realizarea unor creații vestimentare sau decorative. Este propus și un proiect vestimentar.

Capitolul al treilea se concentrează asupra procesului de creație literară steampunk. Unele secțiuni arată cum se pot evita clișeele, respectiv cum se pot integra textele și ilustrațiile, iar altele tratează despre procesul de lucru pe text sau despre abordarea cu succes a provocărilor. Apar și sfaturi pentru scriitorii începători, precum și exerciții de scriere creativă.

Capitolul al patrulea este dedicat muzicii steampunk, precum și artelor dramatice retrofuturiste. Sunt prezentate studii de caz despre spectacole de teatru steampunk, despre opere rock retrofuturiste, despre muzică steampunk. De asemenea, apar secțiuni cu sfaturi practice privitoare la procesul creativ din domeniul muzical, la colaborarea cu ceilalți muzicieni din formație, respectiv la colaborarea cu publicul.

Și, cum steampunk mixează istoria cu fantasticul, capitolul al cincilea ne propune fantezii retrofuturiste și visuri steampunk. Rând pe rând, artiștii și meșteșugarii intervievați pentru acest volum, creatorii de modă și proiectanții, muzicienii și actorii dau frâu liber imaginației și formulează proiecte steampunk care de care mai fanteziste și mai grandioase. Căci, înainte de a fi realizat, orice proiect are nevoie să fie imaginat.

Lucrarea se încheie cu notele biobibliografice ale autorilor, cu o secțiune de mulțumiri, cu lista referințelor pentru ilustrațiile din volum și cu un indice alfabetic.

Ca și The Steampunk Bible, The Steampunk User's Manual are un caracter mozaicat. Textul principal al fiecărui capitol este întrerupt frecvent cu scurte prezentări de creații artistice, cu mici interviuri cu muzicieni, actrițe de teatru și creatoare de modă, cu liste de sfaturi dintr-un domeniu sau altul. De asemenea, unele capitole conțin articole dintr-o enciclopedie steampunk fictivă, scrise de Jess Nevins.

Ca urmare, The Steampunk User's Manual poate fi citit întâi pe firul principal, apoi din studiu de caz în studiu de caz și din interviu în interviu, pe urmă de la un articol enciclopedic la altul și, în final, numai la nivelul notelor explicative care însoțesc ilustrațiile.

Pentru că uitasem să vă spun:

The Steampunk User's Manual se prezintă ca un volum bibliofil cu copertă cartonată, color, în policromie, cu file lucioase, de hârtie cretată, și cu o puzderie de ilustrații color, care de care mai interesante, ce însoțesc de minune conținutul cărții. Numai pentru fotografiile frumoase, și această carte îngrijită de Jeff VanderMeer și de Desirina Boskovich merită cu prisosință prețul achiziției.

Ca urmare,  The Steampunk User's Manual va rămâne la loc de cinste în colecția mea alături de The Steampunk Bible. Firește, lectura acestui volum de excepție m-a îndemnat să reiau o antologie realizată de soții Ann și Jeff VanderMeer, intitulată Steampunk. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.)

Paolo Bacigalupi, "Tool of War" (2017)

Imagine preluată de pe situl multcolib.overdrive.com

În prima decadă a lunii februarie 2019, de la librăria Cărturești din Park Lake Mall, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi intitulat Tool of War (editura Little, Brown and Company, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs în trei zile, în ultima decadă a lunii martie 2020.

Și iată ce am aflat:

Tool of War este un roman pentru tineret care completează trilogia începută cu Ship Breaker și continuată cu The Drowned Cities. De această dată, protagonistul este Tool, postumanul creat prin inginerie genetică pentru operațiuni militare.

La începutul cărții, ramura militară a megacorporației Mercier, sub comanda generalului Caroa, îl identifică cu ajutorul dronelor pe Tool în ceea ce cândva fusese Washington, D.C., și încearcă să îl ucidă cu o salvă de rachete incendiare. Tool supraviețuiește cu mare dificultate, se ascunde la bordul unui velier, traversează un uragan, după care se refugiază în Boston, unde primește îngrijiri medicale. Un nou asalt, executat de o echipă de mercenari angajată de Mercier, decimează echipajul velierului, iar Tool izbutește să capete adăpost la compania Patel, grație fiicei directorului, Nita Patel, și prietenului acesteia, Nailer. Presiunile diplomatice exercitate de Mercier sunt folosite de Tool ca o ocazie să se strecoare la bordul dirijabilului cu care călătoreau membrii consiliului director ai megacorporației, să îi ucidă pe aceștia și să aibă o confruntare decisivă cu generalul Caroa.

Tool of War reprezintă o încununare a trilogiei Orașelor înecate. E un roman alert, cu intrigă captivantă, cu dese confruntări și răsturnări de situație. Am remarcat, pe de o parte, dozarea expertă a suspansului pe parcursul cărții, alternarea scenelor de acțiune cu cele în care predomină dialogul, precum și mânuirea expertă a omniscienței selective multiple.

De asemenea, m-a impresionat plăcut caracterizarea personajelor prin acțiune și discurs, ca și evoluția relațiilor dintre personaje.

Nu în ultimul rând, am apreciat modul plauzibil în care autorul a extrapolat un viitor de peste câteva decenii în care combustibilii fosili au fost epuizați, statele naționale s-au fragmentat în cea mai mare parte, iar diferența dintre megacorporații și uniunile transnaționale s-a estompat în bună măsură.

Pentru toate motivele de mai sus, vă recomand și dumneavoastră romanul Tool of War. Mă tentează ca, anul acesta, să parcurg un alt roman, mult mai celebru, al autorului american Paolo Bacigalupi - The Windup Girl.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

D. P. Filippi & Terry Dodson, "Muse" (2012)

În prima decadă a lunii februarie 2021, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la librăria Cărturești & Friends de pe strada Edgar Quinet din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un album de bandă desenată steampunk intitulat Muse (editura Humanoids, Los Angeles, 2019). L-am parcurs într-o singură zi, după care, la începutul lunii nioembrie a aceluiași an, l-am citit și a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Acțiunea este plasată în ceea ce francezii numesc la belle époque într-o țară occidentală foarte... însorită. Protagonista, Coraline, se prezintă la un conac aflat pe o moșie vastă și e informată de către șoferul Ekborn și de către menajera Guérande că urmează să fie bona stăpânului casei - un adolescent numit Vernère. Acesta din urmă este un inventator care construiește diverse mașinării năstrușnice (inclusiv o mașină pentru clădit căsuțe în copaci), dar și un excentric care, după pierderea ambilor părinți, nu mai știe să se bucure de viață.

Bizar este însă că, după fiecare cină, ba chiar și la un picnic în miezul zilei, după ce Coraline, la îndemnurile gazdei, consumă o licoare foarte aromată, protagonista are vise recurente în care, prin ușile șifonierului, trece în atelierul de croitorie al fraților Caparelli, după care, mulțumită unui liftier amabil, ajunge ba în mijlocul unei bătălii navale cu pirați, ba la naufragiul unui pachebot și, de acolo, pe o insulă tropicală unde este capturată de antropofagi, ba într-un regat de basm unde o mulțime de personaje sunt adormite, parcă sub efectul unei vrăji.

Din păcate, în lumea reală, Coraline descoperă că destule tinere dintr-un sat învecinat, angajate, rând pe rând, la conac, au adormit sub efectul licorii și nu se mai pot elibera din vis. Ca urmare, protagonista se aventurează în vis o ultimă oară, tece printr-un harem oriental, printr-un salon din Vestul Sălbatic, printr-o versiune onirică a Japoniei feudale și printr-o Britanie medievală, după care îl eliberează pe Vernère din visul recurent, laolaltă cu tinerele localnice, și totul se termină cu o cină festivă.

Scenaristul francez D. P. Filippi reușește, într-o sută de pagini, să ofere o poveste dinamică și agreabilă. Am fost plăcut surprins de puzderia de trimiteri intertextuale, de la Narnia la Insula Comorii, de la Alice în Țara Minunilor la Vrăjitorul din Oz, de la Tarzan la King Kong, de la Westworld la Sucker Punch și de la basmele fraților Grimm la O mie și una de nopți.

Însă, oricâte calități ar avea scenariul, desenele graficianului american Terry Dodson sunt încă și mai impresionante. Pe de o parte, protagonista pare sosită din pictorialele revistei Playboy (în cazul în care publicația ar fi avut o ediție fin-de-siècle). Pe de altă parte, portretistica personajelor secundare este foarte izbutită. Nu în ultimul rînd, decorurile Art Nouveau și mașinăriile de tot felul sunt redate minuțios, într-o exuberanță de detalii.

O mențiune cu totul specială li se cuvine Rebeccăi Rendon și lui Terry Dodson pentru culorile pastelate, specifice mai curând benzii desenate franco-belgiene decât comics-urilor americane. Și aici, în zona cromatică, precum și în domeniul decorurilor și al decorațiunilor interioare, Muse îi este tributar esteticii Art Nouveau.

Machetarea albumului este foarte elegantă: copertă cartonată, color, în policromie, cu porțiuni lăcuite, pagini introductive cu prezentare atractivă, galerie de schițe însoțite de explicații la final. Pe ansamblu, Muse se prezintă ca un vis frumos, doar că în formă tipărită. Nu întâmplător, ediția originală, apărută în Franța în două volume, a purtat titlul Songes.

Aș reciti oricând cu plăcere acest album steampunk... vaporos, spre deosebire de un altul, From Hell, pe care îmi e groază să îl redeschid. Dar, mai devreme sau mai târziu, urmează să îmi fac curaj și să vă dau detalii și despre acela tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

Hannah Fry, "Hello World" (2018)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La jumătatea lunii mai 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat la un preț promoțional un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată Hello World - How to Be Human In the Age of the Machine (colecția Black Swan, editura Transworld Publishers, Londra, 2019). De parcurs, am parcurs-o în trei zile, la mijlocul lunii februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Autoarea, doamna Hannah Fry, este conferențiar la University College, în Londra, unde predă matematica orașelor.

Volumul debutează cu ''O notă referitoare la titlu'', în care autoarea evocă prima ei experiență cu calculatorul personal, în copilărie, și subliniază necesitatea dialogului și parteneriatului între oameni și mașinării.

''Introducerea'' prezintă tema cărții - algoritmii - și raporturile dintre oameni și algoritmi.

Primul capitol tratează despre ''Putere'' și începe cu un studiu de caz despre un algoritm de șah (Deep Blue, care l-a învins în 1997 pe campionul mondial Garry Kasparov), după care oferă o definiție a algoritmului, clasifică algoritmii (bazați pe reguli, respectiv pe învățarea de către mașinării), arată cum, uneori, oamenii dezvoltă încredere oarbă în algoritmi, apoi prezintă cazuri în care inteligența artificială se întâlnește cu prostia naturală. Spre finalul capitolului, se discută când e cazul ca oamenii să preia controlul și se clarifică disensiunea dintre cei ce cred că persoanele ar trebui să aibă ultimul cuvânt și cei care sunt convinși că acesta ar trebui să îi revină algoritmului.

Capitolul al doilea e despre ''Date'' - despre culegerea datelor privitoare la clienții companiilor, despre activitățile unor firme precum Palantir sau Cambridge Analytica, despre micromanipulare la nivel individual, dar și despre sistemele de cotare a persoanelor.

Capitolul al treilea tratează despre ''Justiție''. Sunt atinse chestiuni ca problema consistenței, ecuația justiției, iar autoarea prezintă modelul arborelui decizional și limitele acestuia. Sunt contrastate rezultatele date de algoritmi în domeniul juridic și cele ale judecătorilor umani, apoi problema rezultatelor fals pozitive și cea a rezultatelor fals negative. Spre final, se subliniază cât de dificile sunt deciziile în domeniul juridic, dar și cât de importante și de necesare.

Capitolul al patrulea, în schimb, se concentrează asupra ''Medicinei''. Autoarea tratează despre identificarea tiparelor în analiza mamogramelor pentru depistarea cazurilor de cancer la sân, despre dezvoltarea rețelelor neuronale care învață să identifice imagini, despre metode pentru detectarea timpurie a riscului ca unele persoane să dezvolte maladia lui Alzheimer, despre metode numerice pentru stabilirea diagnosticului și despre posibilitatea încălcării intimității indivizilor când se prelucrează mari cantități de date. Capitolul se încheie cu niște întrebări judicioase referitoare la echilibrul dintre binele individual și cel colectiv.

Capitolul al cincilea discută despre ''Automobile''. Autoarea prezintă metode de localizare spațială, analiza bayesiană, chestiuni etice privitoare la autovehiculele autonome, probleme practice referitoare la automatizarea pilotajului avioanelor, pericole legate de încrederea prea mare acordată sistemelor automatizate și așteptările pe care le avem de la automatizarea vehiculelor.

Capitolul al șaselea se ocupă de ''Criminalitate''. Autoarea discută despre metodele utilizate pentru identificarea violatorilor în serie, despre distribuția statistică a delictelor, studiată prima oară în secolul al XIX-lea de către André-Michel Guerry, despre Hărțile Viitorului, cu care poliția a făcut ordine în metroul din New York la începutul anilor 1990, despre prevederea și prevenirea spargerilor, apoi despre dificultatea conectării previziunilor teoretice ale algoritmilor cu acțiunile practice. Spre finalul capitolului, sunt aduse în discuție dezvoltarea algoritimilor pentru recunoaștere facială, metodele utilizate pentru inducerea acestora în eroare, aplicarea acestor algoritmi în industria jocurilor de noroc și în prevenirea furtișagurilor din magazine, precum și necesitatea găsirii unui echilibru între siguranța publică și viața privată.

Ultimul capitol îi este dedicat ''Artei''. Autoarea prezintă servicii online pentru recomandări muzicale (Spotify) sau cinematografice (Netflix), necesitatea prezicerii, în studiourile de la Hollywood, care proiecte de film vor avea succes și care nu, utilizarea de programe de calculator pentru a crea piese muzicale similare cu cele ale marilor clasici și câteva posibilități care se deschid în viitorul apropiat pentru aplicarea algoritmilor în domeniul artistic.

Volumul se încheie cu o secțiune de concluzii, în care autoarea arată că ne îndreptăm spre un viitor al colaborării între oameni și algoritmi, cu o pagină de mulțumiri, cu o listă a surselor fotografiilor care ilustrează cartea, cu o amplă secțiune de note și cu un index alfabetic.

Am apreciat lucrarea doamnei Fry din mai multe motive:

În primul rând, pentru relevanța subiectului abordat - căci algortimii par să aibă o importanță crescândă în societatea contemporană.

În al doilea rând, pentru caracterul multidisciplinar al lucrării - fiindcă, după cum ați constatat deja, Hello World prezintă cazuri și situații din mai multe domenii.

În al treilea rând, pentru buna organizare a materialului - deoarece fiecare capitol începe cu un caz relevant, după care explorează, în secțiuni, diferite alte chestiuni înrudite.

Nu în ultimul rând, pentru concizie și claritate - căci am citit această carte ușor și cu plăcere.

Adăugați la toate astea forma atractivă de prezentare, precum și amplul aparat critic care însoțește textul propriu-zis, și veți înțelege de ce am să păstrez Hello World în colecție ca pe o lucrare de referință. V-o recomand cu căldură și dumneavoastră. (Puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, după ce am terminat-o de parcurs, am început imediat să citesc o altă carte pe o temă oarecum similară - Big Data.

Dar despre aceea vom discuta în detaliu cu altă ocazie.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

Tom Nichols, "The Death of Expertise" (2017)

Imagine preluată de pe situl diplomaticcourier.com

În a doua decadă a lunii iunie 2021, am parcurs o lucrare de nonficțiune intitulată The Death of Expertise - The Campaign Against Established Knowledge and Why It Matters (editura Oxford University Press, New York, 2017). Autorul, domnul Tom Nichols, este profesor universitar la Colegiul Național de Război Naval al S.U.A. și examinează în detaliu un curent antiintelectualist care, deși prezent de multă vreme în societatea americană, pare să se fi accentuat simțitor în ultimele trei sau patru decenii.

În "Prefață", autorul arată din ce motive a ales acest subiect, în ce context a scris cartea și din ce cauză consideră că respectul față de experți merge mână în mână cu buna funcționare a unei societăți democratice.

În "Introducere", domnul Nichols arată ce înțelege prin "dispariția specializării" - pe de o parte, tendința crescândă a publicului larg de a ignora sau de a lua în derâdere opiniile specialiștilor, iar, pe de altă parte, reticența din ce în ce mai accentuată a specialiștilor de a li se adresa, sub o formă sau alta, celor care nu sunt specialiști în același domeniu. Apoi, autorul prezintă succint structura lucrării.

Primul capitol, "Experți și cetățeni", tratează despre ideea încetățenită în S.U.A. că părerea fiecăruia contează, despre îndelungata tradiție a libertății de expresie în America, despre necesitatea specializării în contextul creșterii exponențiale a volumului cunoștințelor științifice și tehnologice, dar și despre apariția unor categorii crescânde de alegători neinformați. Spre final, autorul definește ce înțelege prin expert și de ce e importantă distincția dintre opinia informată a unui expert și simpla părere a unui cetățean oarecare.

Capitolul al doilea se intitulează "Când conversația a devenit epuizantă". Autorul arată că, pe Internet, oamenii rar au dezbateri, însă adesea discută în contradictoriu. Apoi, domnul Nichols prezintă efectul Dunning-Kruger (iluzia atotcunoașterii ca fenomen invers proporțional cu volumul de cunoștințe al subiectului), precum și tendința oamenilor de a reține cu precădere informațiile care le confirmă opiniile preexistente. Consecința e proliferarea poveștilor de adormit copiii, a superstițiilor și a teoriilor fantasmagorice despre diverse conspirații, ca și a stereotipurilor și a generalizărilor nefondate.

Capitolul al treilea, "Învățământul superior", arată cum, pe parcursul ultimelor trei sau patru decenii, calitatea învățământului liceal american a scăzut considerabil, iar proliferarea universităților și colegiilor de tot felul a dus la o inflație de diplome de studii superioare care, în destule cazuri, nu sunt însoțite de un volum corespunzător de cunoștințe de specialitate. Una dintre cauzele fenomenului pare să fie tratarea studenților ca pe niște clienți, mai degrabă decât ca pe niște tineri cărora trebuie să li se insufle o educație riguroasă. Pe de altă parte, autorul prezintă și consecința acestei schimbări - pierderea respectului studenților față de profesori și tratarea acestora din urmă ca niște prestatori de servicii disponibili permanent. Profesorii le cântă în strună studenților ca să obțină evaluări bune de la aceștia din urmă, iar studenții ridică varii false probleme care, adesea, nu au legătură cu educația - ba chiar o împiedică.

Al patrulea capitol, "Permite-mi să caut asta cu Google pentru tine", propune ipoteza paradoxală că, dacă avem acces la cantități inimaginabile de informații, devenim mai stupizi. Autorul subliniază că, pe Internet, e aplicabilă cu asupra de măsură legea lui Sturgeon, conform căreia 90% din orice este gunoi, că majoritatea așa-ziselor informații de pe Internet sunt false, că au apărut afaceri profitabile bazate pe dezinformarea publicului prin intermediul Internetului și că, recent, diferențele de opinii politice au dus, din ce în ce mai des, la ruperea relațiilor interumane.

În al cincilea capitol, "'Noul' nou jurnalism, și din abundență", domnul Nichols tratează despre dispariția treptată a presei de calitate, despre ascensiunea posturilor de radio bazate pe emisiuni de discuții cu ascultătorii (foarte prizate de către republicani), despre apariția posturilor T.V. dedicate exclusiv știrilor (care polarizează publicul) și despre necesitatea ca politologii să se informeze din varii surse, corespunzând întregului spectru politic. Autorul arată și cum știrile induc publicul în eroare prin scoaterea informațiilor din context.

În schimb, capitolul al șaselea arată "Când se înșală experții". Domnul Nichols prezintă studii de caz din istorie și din politologie în care opinia unor experți a fost dovedită drept eronată de către simpli amatori. Autorul clasifică apoi tipurile de erori ale experților și prezintă cazuri de falși experți sau de experți care, în mod deliberat, au indus publicul în eroare. Există, desigur, o secțiune dedicată pedepselor aplicate pentru asemenea cazuri frauduloase.

Domnul Nichols prezintă și cazuri în care experți într-un domeniu își arogă dreptul de a emite opinii în cu totul alte domenii, sau de previziuni care, ulterior, s-au dovedit complet eronate. Autorul insistă apoi că bunele relații între experți și publicul larg trebuie remediate de către ambele părți.

"Concluzia" examinează conexiunea dintre experți și democrație. În opinia autorului, năruirea încrederii dintre specialiști și publicul larg reprezintă o disfuncție a democrației - cu consecințe negative precum Brexit. Tot de importanță majoră pentru societatățile democratice este și colaborarea dintre cei care au cunoștințe de specialitate și cei care iau decizii. În încheiere, domnul Nichols arată că S.U.A. sunt o republică, nu o democrație, iar deciziile de importanță majoră nu se iau pe bază de vot popular. Ideea greșit înțeleasă de către public că egalitatea în drepturi este totuna cu egalitatea opiniilor are ca reacție revolta experților, care refuză, din ce în ce mai des, să aibă de-a face cu publicul.

Volumul se încheie cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat lucrarea domnului Nichols pentru relevanța subiectului și pentru maniera echilibrată, rațională, în care a tratat chestiunea. (Autorul nu s-a ferit să prezinte și un caz în care, la finalul anilor 1970, în calitate de sovietolog, el însuși s-a înșelat.)

De asemenea, am apreciat claritatea discursului și buna organizare, în capitole și subcapitole, a materialului prezentat. Mă bucur că a apărut și o ediție română a volumului The Death of Expertise, sub titlul Sfârșitul competenței (Editura Polirom, Iași, 2019, trad. Cristian Fulaș), pentru că, în opinia mea, întrucât și în țara noastră ne confruntăm cu fenomene similare, cărți de felul acesta sunt necesare ca să înțelegem ceva mai bine societatea în care trăim.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Steven Johnson, "Farsighted" (2018)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Steven Johnson intitulat Farsighted - How We Make the Decisions That Matter the Most (colecția Riverhead Books, editura Penguin, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs abia în ultima decadă a lunii iunie 2021. Și iată ce am aflat:

"Introducerea: algebra morală" prezintă un studiu de caz privitor la decizia locuitorilor din Manhattan, spre finalul secolului al XVIII-lea, să asaneze un iaz cu apă dulce și să construiască imobile pe locul acestuia - decizie care avea să aducă consecințe negative neprevăzute de-a lungul următoarelor două secole. Alte două studii de caz prezintă procesul decizional în urma căruia Charles Darwin a ales să se căsătorească, sau "algebra morală" prin care Benjamin Franklin l-a învățat pe Joseph Priestley cum să ia decizii.

Un alt studiu de caz, mai recent, privește procesul decizional prin care președintele de atunci al SUA, Barrack Obama, a trimis o trupă aeropurtată în Pakistan pentru a-l asasina pe liderul terorist Osama bin Laden.

Autorul prezintă apoi, succint, numeroasele aspecte implicate de deciziile complexe și aduce în discuție procese decizionale fictive din romane precum Război și pace sau Middlemarch.

Capitolul întâi, "Cartografierea", demonstrează importanța reprezentării grafice a opțiunilor disponibile și a consecințelor primare, secundare și terțiare în cazul fiecărei opțiuni. Printre studiile de caz se numără și decizia dezastruoasă a generalului George Washington, în Războiul de Independență, de a apăra insula Manhattan și cartierul Brooklyn împotriva trupelor britanice. De asemenea, autorul prezintă succint rezultate ale unor cercetări recente în domeniul procedurilor decizionale.

Capitolul al doilea, "Previziunea", tratează despre maniera în care oamenii construiesc în minte posibile scenarii pentru evenimente viitoare. Spre deosebire de alte specii de mamifere, care fac previziuni de ordinul minutelor, oamenii proiectează și planifică pentru zile, ani sau chiar decenii. Mai mult, domnul Johnson prezintă rezultatele unor cercetări din domeniul neurologiei și arată că, în situația în care nu se ocupă cu alte activități, mintea umană construiește foarte des scenarii posibile pentru viitor.

În același capitol, autorul discută un studiu de caz privitor la cura de hidroterapie urmată de Charles Darwin și de familia sa (cu grave urmări), apoi maniere practice de explorare a consecințelor viitoare precum corelarea datelor meteorologice pentru prognoze, simulările, jocurile de strategie, planurile alternative și aplicațiile militare cu trupe care joacă rolul unui potențial inamic.

Capitolul al treilea, "Deciderea", aduce în discuție alte aspecte ale procesului decizional, precum construirea de modele, evaluarea magnitudinii diverselor riscuri, rumegarea pe îndelete a deciziilor și maniera în care președintele Obama a decis să trimită trupele aeropurtate.

Capitolul al patrulea, "Alegerea globală", prezintă câteva chestiuni de importanță planetară, în privința cărora un proces de decizie cu evaluarea consecințelor pe termen foarte lung ar fi de dorit la nivel multidisciplinar și internațional. Dintre aceste chestiuni globale, trebuie să amintesc decizia de a continua sau nu eforturile de a dezvolta forme de inteligență artificială, precum și decizia de a încerca să comunicăm sau nu cu civilizații extraterestre.

Capitolul al cincilea, în schimb, intitulat "Alegerea personală", abordează studii de caz referitoare la decizii din viața indivizilor și a comunităților mici. Astfel, autorul detaliază procesul prin care a decis să se mute cu familia din New York într-o suburbie din San Francisco, apoi procesul decizional al unui personaj feminin din romanul Middlemarch de George Eliot și procesul decizional oarecum similar, dar nici pe departe identic, din viața personală a autoarei acelui roman.

Capitolul se încheie cu o prezentare a procesului prin care fiecare om construiește în mintea sa modele ale minții altor persoane, precum și cu o pledoarie în favoarea lecturii romanelor ca o cale către dezvoltarea empatiei față de semenii noștri.

În "Epilog", domnul Steven Johnson arată care ar fi avantajele dezvoltării domeniului interdisciplinar al științei deciziilor ca materie de studiu.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o bibliografie, cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat și această lucrare a domnului Steven Johnson pentru valoarea ei informativă și educativă. Autorul a ales în mod judicios studii de caz relevante - unele reale, altele fictive, unele contemporane, altele istorice - și a prezentat nu doar alegerea făcută în fiecare caz, ci și procesul decizional, respectiv consecințele fiecărei alegeri.

Mai mult, autorul s-a dovedit, și în această lucrare, concis, clar în exprimare, bine organizat în expunere și atent documentat. Nu numai că am apreciat Farsighted și intenționez să mai parcurg și alte cărți ale domnului Steven Johnson, dar, mai devreme sau mai târziu, voi relua acest volum ca să aprofundez informațiile și ideile pe care le conține.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Publishing.)

John Kampfner, "Why the Germans Do It Better" (2020)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

În prima decadă a lunii iunie 2021, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, an achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată Why the Germans Do It Better - Notes from a Grown-up Country (editura Atlantic Books, Londra, 2020). Autorul, domnul John Kampfner, a fost corespondent internațional, în Germania, pentru publicații prestigioase din Marea Britanie vreme de trei decenii. Am parcurs lucrarea sa în câteva zile - și iată ce am aflat:

"Introducerea" prezintă subiectul cărții (Germania postbelică), modul în care britanicii se raportează la Germania, modul în care germanii se raportează la Marea Britanie, maniera în care autorul, pe parcursul vieții, s-a raportat la Germania și modul în care domnul Kampfner s-a documentat pentru a scrie acest volum.

Primul capitol, "Reconstrucție și rememorare", tratează despre ocupația străină survenită imediat după Al Doilea Război Mondial, despre efortul germanilor de a-și reconstrui țara în anii postbelici, despre declanșarea Războiului Rece și despre scindarea în Republica Democrată Germană și Republica Federală Germania.

Capitolul al doilea, "Îmbrățișarea caldă a lui Mutti", prezintă cariera politică a doamnei Angela Merkel și moștenirea culturală a Germaniei Democrate. Ambele chestiuni sunt legate intrinsec de căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989 și de reunificarea Germaniei în 1990.

Al treilea capitol, "Multikulti", se concentrează asupra modului în care societatea germană a făcut față valului de refugiați din 2015, asupra diverselor reacții pe care localnicii le-au avut față de imigranți și asupra efectelor pe care raportarea la criza refugiaților le-a avut asupra popularității doamnei Merkel și a partidului politic pe care îl reprezintă.

În schimb, capitolul al patrulea, "Nu mai e copil", discută evoluția politicii externe germane în ultimele câteva decenii și dinamica relațiilor cu mari puteri precum Statele Unite ale Americii, Mara Britanie, Rusia și China.

Pe de altă parte, capitolul al cincilea, "Minunea", examinează miracolul economic german postbelic și consecințele acestuia. Autorul aduce în discuție elemente precum preponderența firmelor mijlocii în economia germană, interesul pentru fabricarea de bunuri și exporturile.

Capitolul al șaselea, "Corb la corb nu scoate ochii", aduce în discuție coeziunea socială germană și opoziția dintre conștiința socială din Germania postbelică și setea de înavuțire neoliberală din anii 1980 și 1990 prevalentă în S.U.A. și în Marea Britanie.

"Gata cu gluma", ultimul capitol din volum, tratează despre evoluția politicii germane cu privire la energia nucleară de-a lungul a jumătate de veac, despre ascensiunea Partidului Verzilor, despre activismul ecologist și instituirea de măsuri pentru a preveni schimbările climatice, dar și despre organizarea unor reacții împotriva acestor măsuri de către proprietarii de automobile.

Lucrarea se încheie cu o amplă secțiune de concluzii, cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final corespunzând diferitelor capitole și cu un index alfabetic.

Mărturisesc că am citit lucrarea domnului Kampfner cu mult interes și cu mare plăcere - pe de o parte, pentru că nu știam mai nimic despre Germania postbelică, iar acest volum este informativ, și, pe de altă parte, pentru că autorul britanic știe să adauge o doză de umor.

Am apreciat faptul că domnul Kampfner a selectat chestiuni relevante pentru lucrarea sa (politică internă, politică externă, economie, momente de turnură în istoria recentă, schimbarea climatică), concizia și claritatea discursului, precum și buna organizare a materialului prezentat. Nu în ultimul rând, într-o manieră britanică unde se combină umorul, autoironia și spiritul echității, autorul a contrastat adesea, în mod amuzant, ce au făcut bine germanii în istoria recentă cu ce au făcut prost... britanicii.

Toate aspectele menționate anterior m-au făcut să apreciez foarte mult Why the Germans Do It Better. Voi păstra acest volum în colecția mea personală ca pe o lucrare de referință, iar, cândva, sper să am timpul și tihna necesare pentru a-l reciti. Dacă vreți, puteți și dumneavoastră să comandați un exemplar aici.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Am întâlnit și țesători fericiți

Imagine preluată de pe situl johncoulthart.com

Prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, ieri, 9 iulie 2021, am achiziționat câteva volume pe alese.

Mai întâi, am încercat să ajung la zi cu cărțile domnului Bruce Sterling. Astfel, am achiziționat Transreal Cyberpunk, scris în colaborare cu colegul său, Rudy Rucker, nuvela Pirate Utopia și volumul de nuvele și povestiri Robot Artists and Black Swans, precum și volumul de nonficțiune The Epic Struggle of the Internet of Things.

Apoi, am achiziționat două antologii ample de operă spațială, Infinite Stars și Infinite Stars: Dark Frontiers (antologator Bryan Thomas Schmidt). Dacă doriți, puteți comanda câte un exemplar aici, respectiv aici.

Nu în ultimul rând, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție ilustrată a ultimlui roman al regretatului scriitor american Roger Zelazny, A Night in the Lonesome October. (Se poate comanda pe pagina de aici.)

Țin să le mulțumesc și pe această cale inimoșilor librari de la Librăria Engleză Nautilus, în special domnului Daniel Hanu. Cât privește cărțile amintite mai sus, probabil le veți vedea recenzate, mai devreme sau mai târziu, tot aici, la Țesătorul.  

Hubert Monteilhet, "La Pucelle" (1989)

Imagine preluată de pe situl quaideslivres.fr

Prin 2007 sau 2008, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-un roman istoric de Hubert Montheilhet intitulat La Pucelle (editura Le Livre de Poche, Paris, 1989). Cum de mai mulți ani cumpărasem și citisem Saint Joan de George Bernard Shaw, iar romanul autorului francez arăta foarte respectabil (aproape 1100 de pagini în ediție de buzunar), îmi amintesc să am stat în dubiu acolo, în anticariat, gândindu-mă dacă să cumpăr sau nu încă o carte despre Ioana d'Arc. (Cum Fecioara din Orléans este unul dintre personajele mele istorice preferate, am decis totuși să cumpăr romanul.)

După care, ca atâtea alte cărți din colecția mea personală, volumul acesta a fost împachetat, mutat, strămutat, pus la raft în casă nouă, uitat vreme de vreo cincisprezece ani și ocazional (dar nu prea des) șters de praf, însă în nici un caz citit.

Abia în aprilie 2021, după ce parcursesem (cu mare întârziere) ciclul romanesc Regii blestemați de Maurice Druon, am parcurs și La Pucelle - sau, mai exact, l-am audiat de pe tableta de lectură.

Și iată ce am aflat:

Naratorul-martor, Pietro Condulmer, este un patrician venețian care se îndrăgostește de o sclavă bizantină, Theodora (rebotezată Lucezia). Din păcate, mama lui Pietro o trimite pe Lucrezia să lucreze într-un lupanar, neștiind că cei doi tineri se căsătoriseră în secret, iar Pietro, după ce comite un asasinat din motive de gelozie, pleacă în Franța cu o misiune secretă încredințată de către senatul venețian și cu una oficială acordată de către un unchi al său, cardinal.

Din păcate, în anii când se desfășoară acțiunea romanului (1529 - 1531), Franța trece, simultan, printr-o fază târzie a Războiului de 100 de Ani și printr-un război civil. În această perioadă tulbure, Pietro Condulmer e martorul carierei militare a Ioanei d'Arc, apoi al procesului și execuției acestei adolescente remarcabile.

Mulți ani mai târziu, pe cale să împlinească o jumătate de secol, Pietro își așterne pe hârtie amintirile spre beneficiul fiului și nepoților săi, iar comentariile înțelepte ale adultului însoțesc și colorează faptele nesăbuite ale tânărului.

Unul dintre meritele incontestabile ale acestui tur de forță romanesc îl constituie documentarea vastă a subiesctului. În notele care însoțesc narațiunea propriu-zisă, autorul menționează numeroase surse bibliografice și studii istorice bazate pe documente din epocă.

De asemena, apendicele volumului conțin note istorice și hărți pentru a ilustra situația din Franța și conflictele cu Anglia din secolul al XI-lea până în secolul al XV-lea.

Apoi, merită evidențiat punctul de vedere ales - unul cu tradiție în literatura franceză. Încă de la Scrisorile persane, autorilor francezi le-a făcut plăcere să pună masca unui străin și să le transmită lucruri inconfortabile conaționalilor lor din perspectiva cuiva care, venind din altă țară, poate fi scuzat pentru că ignoră convențiile și tabuurile societății pe care o vizitează. Venețianul Pietro Condulmer nu face excepție și, pe lângă numeroasele critici aduse francezilor, are surprinzător de multe lucruri măgulitoare de remarcat la adresa... englezilor.

Nu în ultimul rând, aș remarca stilul elegant și ironia fină care îi conferă savoare acestui roman istoric. O parte din ironie e exprimată direct de către naratorul-martor, care, cu atitudinea sa detașată, amintește de alt călător fictiv drag francezilor, Corto Maltese. Dar altă parte a ironiei, mai subtilă, apare din contrastul dintre evenimentele din intrigă și modul în care Pietro Condulmer se raportează la acestea, iar între autorul implicat și cititor se înfiripă un amuzament tacit.

Toate cele de mai sus mă îndeamnă să sper că, într-o bună zi, am să citesc, mai degrabă decât să audiez, acest roman ambițios al lui Hubert Monteilhet - cu condiția să mă țină sănătatea și vederea.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Annalee Newitz, "Autonomous" (2017)

Imagine preluată de pe situl hachette.com.au

La jumătatea lunii aprilie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din romanul de debut al autoarei americane Annalee Newitz, intitulat Autonomous (editura Orbit, grupul editorial Little, Brown, Londra, 2017). L-am parcurs în prima decadă a lunii aprilie 2020..

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului este plasată aproape de jumătatea secolului al XXII-lea. Protagonista, Judith "Jack" Chen, retroinginerește și vinde ilegal un medicament, Zacuity, al corporației farmaceutice Zaxy. Când constată că medicamentul creează dependență (iar, în unele cazuri, duce la deces), "Jack" ia legătura cu un fost colaborator, Krish Patel, de la Universitatea Saskatchewan din Saskatoon, pentru a găsi o cură menită să trateze dependența.

Din păcate, activitatea protagonistei este interpretată ca un act de piraterie informațională de către Coaliția Proprietății Intelectuale, iar pe urmele ei sunt trimiși agentul Eliasz și partenerul robotic al acestuia, Paladin. Investigația celor doi este brutală, presărată cu torturi și cu asasinate, însă, după ce agenții izbutesc să o ajungă din urmă pe "Jack" în niște tuneluri abandonate, Eliasz decide să o lase în viață. Iar colaboratorii protagonistei descoperă cura și o oferă gratuit, mai degrabă decât să o patenteze și să profite de pe urma ei.

Pe de o parte, am urmărit cu interes modul în care această romancieră debutantă a utilizat omnisciența selectivă multiplă pentru a alterna planurile narative ale romanului. De asemenea, am fost plăcut impresionat de nuanțările stilului liber indirect, menit să redea percepțiile, gândurile și emoțiile diferitelor personaje.

Pe de altă parte, am fost pus pe gânduri de sistemul social din fundal: atât cei mai mulți dintre oameni, cât și roboții din acest viitor posibil, sunt supuși, prin contract, față de o corporație multinațională sau alta, iar un țel destul de răspândit printre personaje îl reprezintă încheierea cu bine a contractului (de regulă, după câteva decenii) și câștigarea autonomiei economice. În cazul roboților, un deziderat similar îl constituie și câștigarea autonomiei informaționale.)

Cititorii cu discernământ observă, desigur, că servitutea contractuală descrisă în roman este doar un eufemism pentru sclavia pe perioadă determinată.

Ar mai merita menționat faptul că, în acest viitor, nu mai există state naționale, ci coaliții postnaționale, precum Zona Comerțului Liber în America de Nord, Uniunea Asiatică sau Federația Africană. Și, cu toate că numeroasele orașe în care se desfășoară acțiunea sunt canadiene (Yellowknife, Moose Jaw, Saskatoon, Vancouver), vocea naratorială menționează cu amară ironie subtextuală că doar localnicii mai vârstnici se referă la ei înșiși drept "canadieni".

Nu în ultimul rând, viitorul imaginar care îi servește drept fundal romanului este unul al încălzirii globale, în care calotele glaciare s-au topit, iar căile de navigație din nord-vest sunt deschise pe tot parcursul anului.

Adăugați la toate astea o intrigă atent structurată, acțiunea captivantă, suspansul bine dozat și meditații referitoare la inteligența artificială și la trezirea conștiinței în sistemele informaționale - și veți înțelege de ce am citit cu plăcere Autonomous și de ce îl voi păstra în colecție.

Probabil nu vă veți mira dacă am să menționez că, la scurtă vreme după încheierea lecturii, am achiziționat un exemplar din al doilea roman al autoarei Annalee Newitz - The Future of Another Timeline.

Însă, despre acela, am să vă relatez la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 2" (2015)

Imagine preluată de pe situl comixology.eu

În ultima decadă a lunii decembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al doilea din seria Low de Rick Remender și Greg Tocchini, intitulat: Before the Dawn Burns Us (editura Image Comics, Berkeley, California, 2015). La jumătatea lunii martie 2021, l-am parcurs a treia oară.

Și iată ce am aflat:

Al doilea volum al seriei Low reunește fasciculele de la al șaptelea până la al zecelea din romanul grafic. În orașul subacvatic Voldin, una dintre fiicele protagonistei, numită Della, a ajuns să ocupe funcția de Ministru al Gândirii într-o societate totalitară în care arta și speranța sunt delicte ce atrag pedeapsa cu moartea. Din păcate, iubita Dellei, Kelli Torjvic, este o pictoriță asociată cu o publicație clandestină. Iar, când forțele represive descoperă redacția publicației, Della e nevoită să-și ucidă iubita ca să nu fie arestată la rândul ei.

Între timp, în orașul abandonat Misalt, protagonista Stel Caine și cei doi însoțitori ai ei caută combustibil și tuburi de oxigen pentru a-și putea continua călătoria spre suprafața Pământului, în căutarea unei sonde interstelare. Din păcate, Stel se întâlnește cu niște vampiri-amfibii, care o seduc cu discursul lor hipnotic.

În Voldin, după un episod flash-back din care aflăm cum cele două fiice ale lui Stel au fost separate după ce fuseseră răpite de pirați, suntem martorii unei situații-limită în care Della e atrasă într-o capcană și duce o luptă disperată, inegală, împotriva forțelor represive pe care, până mai ieri, le conducea. Din fericire, sora ei, Tajo, apare în ultimul moment, îmbrăcată cu cel din urmă costum de scafandru greu de pe Pământ, și o salvează.

Tot o luptă disperată poartă și Stel Caine, împreună cu cei doi însoțitori ai ei, împotriva cetei de vampiri-amfibii și, mulțumită vitejiei ieșite din comun a lui Zem, izbutesc să scape.

Scenariul lui Rick Remender este captivant, atât datorită numeroaselor răsturnări de situație și confruntări spectaculoase, cât și datorită alternării a două planuri narative, cu intrigă și contra-intrigă.

Grafica lui Greg Tocchini este la un nivel peste medie - cu planșe în roșu, verde și crem pentru scenele din Voldin, cu multe nuanțe de albastru și indigo pentru scenele subacvatice și cu o paletă de culori calde, în special nuanțe de portocaliu, pentru amintirile din tinerețe ale protagonistei. De asemenea, am apreciat imaginația graficianului, care a populat această lume  a viitorului cu urși polari biomecanici, cu vampiri-amfibii, cu albine uriașe mutante și cu broaște țestoase imense.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor și cu planșe care ilustrează procesul artistic - de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor.

Am fost plăcut impresionat de acest al doilea volum al seriei Low (dacă dorți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici) și, după a treia lectură, am fost tentat să parcurg încă o dată cel de-al treilea volum. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "The Last Days of American Crime" (2017)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Pe la jumătatea lunii martie 2021, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat The Last Days of American Crime (editura Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am parcurs într-o singură seară.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului grafic este plasată într-un viitor apropiat în care Statele Unite ale Americii sunt sfâșiate de revolte și de represiuni armate, iar câteva orașe importante au fost distruse în urma unor atacuri teroriste. Autoritățile pregătesc, pe de o parte, introducerea la nivelul întregii populații a unui neuroinhibitor care să-i facă incapabili de activități ilegale pe cetățeni, iar, pe de altă parte, înlocuirea completă a banilor tipăriți cu o valută electronică menită să împiedice tranzacțiile ilicite.

În acest context, protagonistul, Graham Bricke, un fost deținut de drept comun angajat ca om de serviciu la o bancă, plănuiește să sustragă un dispozitiv bancar cu care să treacă granița și cu care să-și asigure un trai îmbelșugat. Pentru a căpăta acces ilicit la dispozitiv, are nevoie de ajutorul unui hacker (Kevin Cash) și al iubitei acestuia (Shelby Dupree).

Lucrurile se complică, în primul rând pentru că Shelby e duplicitară și promiscuă, iar, în al doilea rând, pentru că Graham are niște ciocniri cu latino-americani din crima organizată. În plus, Kevin, pentru a face rost de un laser industrial, trebuie să aibă o ultimă confruntare cu tatăl său, un psihopat, lider al unei grupări mafiote care s-a străduit să capete un aer de legitimiate.

Operațiunea aproape eșuează, atât pentru că apar diverse evenimente neprevăzute, cât și pentru că Shelby se dovedește a fi o informatoare a poliției, însă, mulțumită unui plan de rezervă, Graham reușește să scape cu bine și să își ducă mama adoptivă, respectiv iubita, într-un loc exotic, sigur și lipsit de griji.

Scenariul, deși alert și captivant, este surprinzător de... aerisit. The Last Days of American Crime, cu toate că are dimensiuni respectabile, se poate citi în câteva ore.

Personajele sunt atent individualizate, cu discursul nuanțat în funcție de clasa socială, nivelul educației și etnia fiecăruia. Poate că cel mai simpatic dintre ele este un personaj secundar feminin, o bătrânică bolnavă de maladia lui Alzheimer care e convinsă că Graham este fiul ei, Rory, și care are impresia că protagonistul e școlar, deși acesta are cincizeci de ani. Printre gangsteri, criminali, polițiști corupți și traficanți de toate soiurile care populează paginile romanului grafic, ea e singurul personaj cu care un cititor obișnuit poate să empatizeze.

Grafica lui Greg Tocchini este la fel de colorată și de intensă ca în seria Low. Dacă graficianul nu dovedește aceeași imaginație exuberantă ca în Low, în schimb compensează printr-o multitudine de scene în care violența grafică rivalizează cu cea din Sin City de Frank Miller.

Volumul se încheie cu schițe-concept dedicate personajelor principale și celor secundare, cu o galerie de coperte, dintre care le-am remarcat pe cele realizate de artistul grafic Alex Maleev, cu planșe care ilustrează procesul de creație, de la schițe în creion la tuș, la aplicarea culorilor și apoi la planșa finisată, precum și cu notele bio-bibliografice ale creatorilor.

Pe ansamblu, am apreciat The Last Days of American Crime atât pentru scenariul alert și pentru personajele diverse, cât și pentru arta grafică și pentru excelenta calitate tipografică. (Nu am fost câtuși de puțin surprins să aflu că are și o adaptare cinematografică care s-a lansat în iunie 2020 - detalii aici.) Firește, când l-am terminat, m-am simțit ispitit să recitesc un volum din seria Low. Dar despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut la editura Crux Publishing în decembrie 2020.)

Betty Smith, "A Tree Grows in Brooklyn" (1943)

Imagine preluată de pe situl audiobookstore.com

În alt deceniu, în alt mileniu, în anii 1980 (de tristă amintire), la Televiziunea Română s-a difuzat (încă) un film alb-negru din 1945, intitulat: A Tree Grows in Brooklyn. (Îl puteți viziona integral aici, dacă doriți.)

L-am urmărit cu plăcere și cu emoție și... nu l-am uitat. Mulți ani mai târziu, am procurat o ediție electronică și, ca orice om născut și crescut în Galaxia Gutenberg, am căutat și cumpărat un exemplar dintr-o ediție tipărită - A Tree Grows in Brooklyn, (HarperPerennial, HarperClassics, New York, 2018, prefață de Anna Quindlen). L-am citit în douăsprezece zile, la mijlocul lunii februarie 2021. Și iată ce am aflat:

Protagonista romanului, Francie Nolan, este o fetiță din Brooklyn, la începutul secolului al XX-lea, cu mamă austriacă și tată irlandez. Johnny Nolan este un chelner-cântăreț care aduce acasă banii din salariu și bea banii din bacșișuri. Katie Nolan lucrează ca femeie de serviciu, face economii, face sacrificii, face eforturi supraomenești și face ce poate pentru a-și trimite copiii la școală și pentru a le oferi o viață mai bună. Iar Neeley (sau, dacă preferați, Cornelius) Nolan face (ca mulți alți copii din cartierul lui și din clasa lui socială) colectă de materiale reciclabile, împreună cu sora lui mai mare, ca să strângă câțiva bănuți pentru acadele și pentru trageri la sorți într-un magazin din vecinătate.

Romanul urmărește copilăria și adolescența protagonistei, în anii premergători Primului Război Mondial și până la intrarea Statelor Unite ale Americii în război în 1917 - un Portret al artistului din tinerețe în versiune feminină, dacă vreți. Pe de o parte, sunt urmărite arcele de dezvoltare ale unor personaje principale, precum Francie, care luptă să meargă la o școală mai bună, să ajungă la liceu, să urmeze cursuri de vară sau să fie admisă la universitate. 

Pe de altă parte, sunt prezentate o serie de viniete naturaliste, în care autoarea arată, cu precizie chirurgicală și cu obiectivitate jurnalistică, episoade precum vânzările de pâine veche de la brutărie, soldurile de brazi de Crăciun în seara de Ajun, vizitele de la biblioteca publică din cartier sau nașterea unei fiice postume.

Doar că... Francie Nolan (care e o versiune ficțională a autoarei) capătă sfatul de a spune lucrurile așa cum au fost și de a le scrie așa cum ar fi trebuit să fie. Și așa se face că episoade precum rătăcirea disperată a tatălui prin frig, victoria copiilor la concursul de aruncare a brazilor, amenințarea rostită de către mătușa Sissy către o profesoară nemiloasă ori frumoasele cuvinte enunțate de bărbier după moartea lui Johnny par să fie hiper-reale, mai adevărate decât adevărul. (Pentru că... ce e mai adevărat decât adevărul? Povestea.)

Betty Smith pare să fi scris A Tree Grows in Brooklyn cu niște lecții bine învățate de la școala modernismului american - mai ales de la John Steinbeck și Ernest Hemingway. Pe de o parte, inteligența emoțională ce transpare din scenele romanului este la un nivel extrem de ridicat, greu de egalat sau de depășit. Pe de altă parte, observația scenelor de viață este intensă, clară, precisă și infuzată cu o prospețime pe care trecerea anilor de la prima publicare a romanului nu a veștejit-o câtuși de puțin. Cu atât mai mult, impactul unor pasaje asupra cititorilor este mai intens - fie că e vorba despre antisemitism, despre cruzime împotriva copiilor, despre cruzime împotriva animalelor sau despre adulter - cu cât vocea naratorială, de cele mai multe ori identificată, în stil indirect liber, cu punctul de vedere al protagonistei, asumă o perspectivă inocentă din care judecata morală lipsește aproape cu desăvârșire. Ca și în Aventurile lui Huckleberry Finn, rămâne la latitudinea cititorului să judece și să discearnă...

Nu mi-e jenă să recunosc că, pe parcursul lecturii, am râs, am plâns, am ovaționat și m-am cutremurat. (A Tree Grows in Brooklyn este romanul pe care James Joyce l-ar fi scris dacă ar fi avut și inimă, nu doar creier.) Nu m-am mai bucurat așa de lectura unui roman din 1991, când am citit East of Eden de John Steinbeck. Și, ca în 2002, când am citit Perdido Street Station, în ultima treime a cărții, mi-a părut din ce în ce mai rău că se apropia de final. Mai trebuie să adaug că, pentru prima oară în viață, mi-am dorit cu intensitate, cînd parcurgeam ultimele pagini ale cărții, ca, după ultima filă a volumului, să mă întorc la prima pagină și să mai citesc cartea o dată, de la capăt. (Chiar, vi s-a întâmplat vreodată așa ceva?)

Ulterior, am aflat că există și o ediție română a romanului, publicată sub titlul În Brooklyn crește un copac. Despre aceea nu aș ști ce să vă spun, întrucât nu am citit-o. Dar un exemplar al ediției originale puteți comanda aici. Și poate că, după ce veți întoarce ultima filă a acestui roman de neuitat, veți dori să îl recomandați și celor dragi - pentru că lucrurile bune nu se tac.

 

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Țesătorul... printre stele

 În această seară, 1 februarie 2021, la ora 21.30, pe postul Radio România Actualități, voi fi invitat la emisiunea "Printre stele", realizată și prezentată de către domnul Alexandru Mironov. Printre altele, vom discuta despre cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, dar și despre roul literaturii științifico-fantastice în cultura contemporană. Vă doresc audiție plăcută.

Țesătorul pe unde... nu te aștepți

În noaptea de marți spre miercuri, 20 ianuarie 2021, la orele 00:05 AM, pe postul Radio România Actualități, veți avea ocazia să audiați o nouă ediție a emisiunii "Serviciul de noapte", realizată și moderată de către domnul Felix Crainicu.

Această ediție îi este dedicată literaturii științifico-fantastice, dar și domenillor conexe precum filmele SF, serialele TV științifico-fantastice și benzilor desenate. Invitați sunt editorul Lucian Cristian Oancea, scriitorul Ovidiu Vitan și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Țesătorul.

Discuția amplă și foarte agreabilă va fi urmată de două schițe din "Cartea cu scoarțe de argint, ferecate", în lectura autorului. Vă urez audiție plăcută.

(Cea mai recentă carte a mea, intitulată "Motorul de căutare", este acum disponibilă pe situl editurii Crux Publishing.)