O etapă a scrierii creative pe care poate nu o apreciem suficient
este aceea a pregătirii unui volum în editură în vederea
publicării. Etapă în care autorul (sau autoarea) are ocazia să
colaboreze cu redactorul literar.
În alt deceniu, în alt mileniu, cînd cărţile apăreau în tiraje
de zeci de mii de exemplare în ţara noastră (uneori chiar peste
suta de mii), la o carte lucra o întreagă echipă redacţională:
redactor literar, lector, corector. În prezent, din varii motive,
adesea editurile îi încredinţează unei singure persoane toate
misiunile echipelor redacţionale din trecut. Corectura întîi,
corectura a doua, bun de tipar...
Ca urmare, cînd manuscrisul dumneavoastră ajunge la redactorul
literar desemnat de editură, acesta va trebui să urmărească în
paralel o mulţime de aspecte al cărţii şi să vă facă o serie
de sugestii de modificare a textului. Acestea ar putea să se
încadreze în următoarele categorii:
1. Structura intrigii. După cum poate vă amintiţi de la lecţiile
de literatură, există o diferenţă între subiect (evenimentele
din carte în ordine cronologică) şi intrigă (evenimentele din
carte în ordinea relatării). Poate că subiectul cărţii
dumneavoastră este captivant, însă structurarea nefericită a
intrigii poate diminua interesul cititorilor. Un redactor literar bun
vă poate atrage atenţia ca să restructuraţi intriga acolo unde
este necesar.
2. Continuitatea. Mai ales la scara unui roman, e
perfect posibil ca unele detalii să nu concorde, iar conexiunile
cauzale să fie insuficient de bine respectate. Ca să vă dau un
exemplu din cărţile mele, la o revizuire în vederea publicării
romanului Gangland am
constatat că un personaj îşi reîncărca puşca mult mai des decît
o descărca – inclusiv atunci cînd
nu era nevoie pentru că... nu o descărcase în prealabil.
Redactorul literar vă poate atenţiona şi în vederea corijării
acestor scăpări.
3. Stilul. În funcţie de efectul intelectual şi emoţional pe care
doriţi să îl obţineţi asupra cititorilor, e necesar ca de la o
scenă la alta a cărţii dumenavoastră să adaptaţi stilul
literar. Dar, cum efortul de a scrie un roman întreg este de durată,
e posibil ca în manuscris să se fi strecurat scăpări stilistice,
repetiţii involuntare sau chiar cacofonii. Redactorul literar le
poate sesiza şi vă poate propune să faceţi remedieri stilistice
punctuale pentru a obţine efectul scontat, mai degrabă decît
ilaritatea cititorilor.
4. Ritmul. Chiar şi în situaţia în care aţi controlat foarte
bine intriga, continuitatea şi stilul, e posibil ca manuscrisul
dumneavoastră să aibă unele deficienţe de ritm. Spre exemplu,
dacă personajele pleacă să caute pe cineva într-o situaţie de
urgenţă, dar pe traseu se apucă să converseze despre simpatiile
lor politice sau preferinţele lor culinare, una e să schimbe două
replici, alta e să converseze cale de zeci de pagini. Prin prisma
cronologiei romanului, pînă îşi vor fi terminat personajele
conversaţia, cel căutat va fi ajuns oale şi ulcele. Din
perspectiva cititorului, conversaţia banală (şi prea lungă) e
ocolită – iar după prea multe conversaţii de acest fel, lectura
romanului dumneavoastră e abandonată. (Şi data viitoare cititorul
ar putea prea bine să cumpere cărţi scrise de alt autor.) Aşa
încît, cam ca un chirurg estetician, redactorul v-ar putea ajuta să
scăpaţi de burţile... narative, iar lectura romanului va deveni
mai palpitantă prin reducerea pasajelor prea diluate.
5. Ortografia. Pe de o parte, la culegerea textului din cartea pe
care aţi scris-o, e probabil să fi apărut unele mici scăpări. Pe
de altă parte, e la fel de posibil să aveţi unele mici deficienţe
în ceea ce priveşte limba română literară. (Ca să dau un singur
exemplu, un confrate de-al meu foloseşte sistematic forma de
persoana întîi singular în locul formei de persoana întîi plural
la mai mult ca perfect. Unii redactori literari îi corijează
această deficienţă aproape insesizabilă, alţii nu.) Redactorul
literar trebuie să cunoască bine limba română scrisă şi să
facă o corectură riguroasă a manuscrisului în vederea publicării.
(Aici aş avea de comentat cîte ceva referitor la schimbările
ortografice ale limbii române de după 1990, dintre care cea mai
antipatică îmi este fuziunea dintre adverbul „nici” şi
articolele nehotărîte „un”, respectiv „o”, dar o vom lăsa
pentru altă ocazie.)
6. Punctuaţia. Vrem, nu vrem – limba română
literară are şi nişte reguli de punctuaţie. Ca să dau un singur
exemplu, fiecare replică dintr-un dialog începe în limba română
literară într-un alineat nou şi se marchează cu o linie de
dialog. Poate că în limba engleză replicile dintr-un dialog se
marchează fiecare în parte cu semnele citării, dar asta e în
limba engleză literară.
Iar cine nu a observat că mai întîi
se pune un semn de punctuaţie (fie el virgulă, punct, semn de
întrebare sau semn de exclamare) la finalul replicii unui personaj
şi abia pe urmă se pun semnele de la încheierea citatului... are
nevoie de un redactor literar care să-i corijeze punctuaţia.
Fireşte, tot
redactorul literar o să fie cel care, discret, o să elimine cîte
o virgulă care v-a scăpat, complet neintenţionat şi nelalocul ei,
între subiect şi predicat.
7. Punerea în
pagină. Oricît
ar părea de trivial, la etapa „bun de tipar”, tot redactorul va
fi cel care va căuta să verifice dacă numerotarea paginilor
corespunde cu informaţiile din tabla de materii a volumului
dumneavoastră, dacă ultimul rînd
de pe fiecare pagină se încheie cu un cuvînt
întreg, mai degrabă decît
cu o liniuţă de despărţire în silabe, dacă ultima pagină din
fiecare capitol conţine mai mult de două rînduri,
dacă nu cumva la tehnoredactare unele rînduri
au dispărut de-a binelea din text, în vreme ce altele apar de două
ori (nu o singură dată, ca în manuscrisul dumneavoastră) şi alte
asemenea lucruri la care poate nu v-aţi gîndit
niciodată. (Acum, că vi le-am menţionat, veţi şti la ce să vă
uitaţi în oglinda cărţii înainte de a vă da acordul pentru
trimiterea volumului la tipar.)
Pe ansamblu, dacă
redactorul literar căruia editorul i-a încredinţat manuscrisul
dumneavoastră este competent şi motivat, probabil că se va ocupa
de aspectele menţionate mai sus, iar cartea nu va avea decît
de câştigat. Poate că va fi dispus să vă şi explice unele
lucruri, caz în care şi scriitorul va ieşi în cîştig.
Sau poate nu va avea timpul necesar ca să vă instruiască, dar,
dacă îşi va face bine treaba, cititorii vor avea de cîştigat.
Dacă,
dimpotrivă, redactorul literar va fi mai puţin competent sau mai
puţin motivat – sau silit să redacteze cartea mult prea repede –
e perfect posibil ca romanul dumneavoastră să apară... mai aproape
de forma sa din manuscris: cu probleme de structura intrigii, cu
burţi narative, poate cu unele probleme de continuitate sau cu
scăpări stilistice, cu erori de ortografie, cu punctuaţie
defectuoasă. Caz în care, într-un stil destul de românesc,
cititorii dumneavoastră o să-şi spună unii altora în particular:
„Asta e. N-a avut noroc de un redactor literar bun de data asta.
Poate la următoarea carte...” (Iar în public vă vor felicita
pentru calitatea cărţii dumneavoastră, fireşte.)
Pe de altă
parte, se poate întîmpla
un accident. După ce aveţi noroc de un redactor literar foarte bun
şi de o corectură minuţioasă, e posibil ca, dintr-o eroare, să
plece la tipografie versiunea necorectată a cărţii. Dar nu vă
doresc să aveţi parte de asemenea accidente.
Şi, cum munca redactorilor literari rămîne destul de des
insuficient apreciată în ţara noastră, poate că pe pagina de
mulţumire a cărţii dumneavoastră sau în discursul pe care îl
veţi ţine la lansare le veţi adresa şi lor cîteva cuvinte
frumoase...
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu