Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 17" (2014)

La finalul lunii mai, la Tîrgul de Carte Bookfest de la Romexpo, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia numărul 17 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), apărut sub îngrijirea domnului redactor-şef Marian Truţă. L-am parcurs în luna iunie. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima povestire din sumar, "Camera luminii", îi aparţine autorului britanic Peter F. Hamilton. Subiectul este unul interesant - ştergerea personalităţii unui personaj ca o alternativă, în viitorul apropiat, la pedeapsa cu moartea. Doar că avocatul Douglas McEwan şi judecătoarea Barbara Johnson au o surpriză de proporţii atunci cînd doctorul Elliot îi aplică pedeapsa aceasta neobişnuită condamnatului Adrian Reynolds. După care dezvăluirile se ţin lanţ...

Don Simon contribuie la acest număr al revistei cu un poem în proză, "Singurătatea regelui din Corfu", cu accente de realism magic. Ca stil, schiţa aceasta mi-a amintit de lucrări ale colegului nostru ploieştean Dănuţ Ivănescu, precum "Sfîntul Grigorie Ciungul" sau "Gesta kaenorum".

Piesa de rezistenţă a sumarului o constituie însă o povestire de Lucius Shepard, "Cum mi se sfâşie inima când îngân acest cânt", în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Textul acesta postapocaliptic despre pierderea inocenţei şi ieşirea din adolescenţă este menit să marcheze, pentru publicul cititor român, trecerea în nefiinţă a scriitorului american.

Domnul Mircea Opriţă, în articolul "SF alegoric şi urbologie speculativă", prezintă într-o formă elegantă informaţii biografice şi bibliografice despre scriitorul şi arhitectul Gheorghe Săsărman. Ca şi alte articole din numerele precedente, "SF alegoric..." ajută la informarea şi educarea publicului cititor.

Sumarul se încheie cu o povestire de Gheorghe Săsărman, "Legătura de chei", în care un personaj obişnuit, Emil, alunecă într-o lume paralelă în care un altul, identic la înfăţişare cu protagonistul, trăieşte viaţa acestuia, iar el nu-şi găseşte locul. Din fericire, protagonistul revine în cele din urmă în lumea sa, într-un mod la fel de misterios şi de neexplicat ca şi la plecare.

Calitativ, acest număr mi s-a părut ceva mai bun decît cele precedente. Ilustraţia copertei, creată de Tudor Popa, este stranie, dar foarte adecvată pentru povestirea lui Peter F. Hamilton.

În ceea ce mă priveşte, imediat cum am terminat de citit CPSF 17 am început numărul 18. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, "Vegetal" (2014)

La finalul lunii mai 2014, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar dintr-un roman proaspăt lansat al autorilor Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, Vegetal (Colecţia Nautilus, Editura Nemira, Bucureşti, 2014 - ilustraţia copertei de Tudor Popa). Ulterior, la lansare, am primit şi autografe de la cei doi autori. De citit, l-am citit abia spre finalul lunii iunie, în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Vegetal este prefaţat succint de criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea, care construieşte paralele cu versuri celebre ale doamnei Ana Blandiana, cu literatura apocaliptică şi cu cărţile despre călătorii inţiatice.

Premisa romanului este... neliniştitoare. Într-un viitor apropiat (care e presărat cu o puzderie de rămăşiţe ale deceniilor trecute), într-un sat aflat undeva între Piteşti şi lunca Dunării, protagonistul, Milu, un băiat de paisprezece ani aflat la hotarul dintre copilărie şi adolescenţă, luptă împreună cu alte personaje împotriva unei invazii neobişnuite.

Mai exact, plante de cultură precum porumbul, grîul, floarea soarelui, fasolea ori bostanii au devenit foarte prolifice şi foarte agresive, exterminînd animalele sălbatice şi ameninţînd oamenii. Zilnic, personajele romanului trebuie să lupte cu sape şi cu seceri pentru a ţine piept acestei invazii verzi. Iar sosirea unui tractorist ce conduce o maşinărie sosită parcă din filmele Mad Max pare să aducă o adevărată izbăvire.

În prima parte a romanului, "Aşteptarea", Milu continuă de bine de rău acest trai precar, alături de bunica sa, de o prietenă, Ina, şi de alţi cîţiva săteni. Pe de o parte, existenţa lui perpetuu ameninţată de plantele luxuriante şi agresive e luminată de crîmpeie din trecut - fotografii ale părinţilor pierduţi, exemplare din romane de Jules Verne rătăcite în podul şcolii părăsite, amintiri ale sătenilor despre traiul dinainte de invazia verde. Pe de alta, sînt şi speranţe pentru viitor - poate se va înfiripa o idilă cu Ina, poate Milu va învăţa lucruri utile, sub îndrumarea Tractoristului, sau poate, cu nişte otrăvuri noi şi eficiente, cineva o să oprească invazia plantelor.

Din păcate, lucrurile se precipită, iar în partea a doua, "Drumul", protagonistul călătoreşte mai întîi către Piteşti, apoi spre sud, către Dunăre, cu speranţa că va găsi ajutor la nişte orăşeni ori la o staţiune de cercetări agricole. Iar aici trebuie să vă avertizez că autorii v-au pregătit nişte puncte de ruptură a lumii ficţionale în care se petrece acţiunea - episoade ambigue în care nu e deloc clar dacă plantele inteligente şi cu puteri psionice i-au indus protagonistului nişte halucinaţii, ori Milu a trecut fără să bage de seamă în nişte lumi paralele, în care evenimentele s-au petrecut altfel, ori poate unele evenimente au fost doar vise foarte vii şi intense.

Din acest punct de vedere, autorii s-au ferit să ofere o explicaţie clară pentru evenimentele stranii din roman - şi, pe măsură ce veţi parcurge paginile cărţii, evenimentele vor deveni din ce în ce mai stranii. Ca urmare, mai degrabă decît să încadrez Vegetal la literatură ştiinţifico-fantastică, aş fi tentat să o plasez în categoria mai largă a ficţiunii speculative, dacă nu cumva în cea a realismului magic.

Am remarcat pe parcursul lecturii maniera în care naraţiunea s-a desfăşurat, aproape fără excepţie, în stilul indirect liber. De asemenea, cu excepţia unei pagini în care se foloseşte persoana întîi, pe parcursul romanului autorii au folosit omniscienţa selectivă, urmărind acţiunile, discursurile şi gîndurile protagonistului.

Aş aminti şi unele conexiuni intertextuale - pe de o parte, trimiterile la Douăzeci de mii de leghe sub mări şi la Ocolul Pămîntului în optzeci de zile, care mai tîrziu îl aduc pe Căpitanul Nemo printre însoţitorii imaginari ai lui Milu. Pe de altă parte, cu toate că nu este amintit în text, trebuie să aduc în discuţie romanul lui Brian Aldiss Sera, publicat în Statele Unite ale Americii sub titlul Lunga după-amiază a Pămîntului. Delirului vegetal sălbatic din romanul autorului britanic, Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă îi opun o apocalipsă a plantelor de cultură, în care porumbul sau roşiile îşi descoperă valenţe ucigaşe, iar grîul sau floarea soarelui mitraliază trecătorii cu seminţe otrăvitoare. Şi, dacă Gren din Sera călătoreşte pînă pe Lună şi înapoi, Milu, ca un Huckleberry Finn autohton, ajunge în cele din urmă pe malul primitor al unui fluviu, găseşte o peşteră primitoare ca un uter mineral şi face focul pentru a se întrema şi pentru a decide unde va porni mai departe.

Ca în romanele timpurii ale lui J. G. Ballard, precum The Wind from Nowhere sau The Drowned World, Vegetal le atrage atenţia în mod subtil, repetat, cititorilor că ordinea pe care oamenii o fac împrejurul lor, printre obiecte, este limitată, temporară şi fragilă, iar dezlănţuirea forţelor naturii dezvăluie cît de trecătoare este această ordine vremelnică şi cît de vulnerabili sîntem noi înşine în raport cu stihii pe care nu le putem controla.

Fireşte, după această lectură mi-am dorit să recitesc Sera - de această dată în original. Însă despre romanul acela al lui Brian Aldiss am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Henry Winchester, „Steampunk” (2014)

 În ultima zi a lunii mai 2014 am achiziţionat de la anticariatul Antic Ex-Libris din Bucureşti un exemplar nou-nouţ dintr-o lucrare din seria „Gothic Dreams”. Cartea a fost scrisă de Henry Winchester, are o prefaţă de G. D. Falksen şi se intitulează Steampunk – Fantasy Art, Fiction, Fashion and the Movies (Flame Tree Publishing, Londra, 2014). Am parcurs volumul chiar în ziua în care l-am cumpărat.

Şi iată ce am aflat:

Steampunk are coperte cartonate, color, în policromie şi interiorul integral color, pe hîrtie lucioasă de calitate excelentă. În „Cuvîntul înainte”, G. D. Falksen defineşte foarte succint mişcarea culturală steampunk şi contrastează relativa ei obscuritate din urmă cu două decenii, să spunem, cu popularitatea de care se bucură în prezent.

Capitolul „O revoluţie steampunk” prezintă cadrul conceptual al acestei mişcări culturale, iar cel intitulat „Mişcarea ia viteză” arată în ce direcţii generale s-a dezvoltat curentul steampunk. În schimb, capitolul „O afacere la modă” abordează concis chestiuni practice legate de achiziţionarea şi confecţionarea de vestimentaţie şi accesorii steampunk.

„Ficţiunea fantastică” este un capitol amplu dedicat literaturii steampunk. Am remarcat cu plăcere că, succint, autorul a prezentat lucrări importante ale unor precursori ca Michael Moorcock, ale întemeietorilor Jeter, Powers şi Blaylock, ale unor continuatori din anii 1990 (Gibson, Sterling, Di Filippo, Stephenson) şi ale reprezentanţilor de după anul 2000, de la China Miéville la Stephen Hunt şi de la Ekaterina Sedia la Gail Carriger. Selecţia este judicios făcută, prezentările sînt clare, iar subtitlurile care le introduc sînt pline de jocuri de cuvinte amuzante.

Următorul capitol, la fel de amplu, tratează despre „Steampunk pe ecran”. La fel de succint sînt trecute în revistă o mulţime de producţii relevante pentru această mişcare artistică, fie că e vorba despre producţii cinematografice, seriale de televiziune sau filme de animaţie. Deşi accentul cade asupra producţiilor americane, autorul prezintă şi producţii nipone sau franceze. Tot în spirit steampunk, capitolul se încheie cu evocarea uneia dintre primele pelicule artistice, „Călătoria în Lună” (1902) de Georges Méliès.

„Ochelari de protecţie şi roţi dinţate: arta steampunk” se concentrează asupra artelor grafice. Sînt prezentaţi artişti grafici care au ilustrat volume importante ale genului, au creat romane grafice sau au dus curentul steampunk în arta fotografică.

Ultimul capitol, „Un univers mecanic”, prezintă pe scurt formaţii muzicale steampunk, videoclipuri, jocuri video, întruniri ale adepţilor acestui curent cultural, precum şi artefacte steampunk. Volumul se încheie cu o selecţie judicioasă de adrese ale unor site-uri de autori, reviste, forumuri şi magazine steampunk.

„Steampunk” este, astfel, o introducere clară, cuprinzătoare şi utilă pentru un întreg domeniu cultural. Organizarea materialului prezentat este foarte inspirat făcută. Capitolele sînt împărţite în subsecţiuni foarte concise, care uşurează lectura, iar trecerea în revistă a diferitelor domenii de manifestare ale curentului steampunk este alertă şi antrenantă.

De asemenea, într-un mod adecvat pentru vremurile hiper-vizuale în care trăim, albumul este amplu ilustrat. Numeroase dintre imaginile care însoţesc textul acoperă o întreagă pagină, iar unele se întind chiar pe două pagini, spre deliciul cititorilor. Paginile de text sînt şi ele însoţite de efecte grafice atrăgătoare, plasate pe fundaluri pastelate, încadrate uneori de imagini în dégradé sau punctate cu viniete. Literele cu care sînt imprimate titlurile şi subtitlurile au în egală măsură un aspect foarte atrăgător şi cadrează cu tema lucrării.

Cu alte cuvinte, Steampunk merită parcurs pentru informaţiile pe care le conţine, însă merită păstrat pentru că e un fermecător exemplu de artă tipografică. Ca şi Biblia steampunk publicată de Jeff VanderMeer şi S. J. Chambers în 2011, Steampunk de Henry Wichester reprezintă atît o lucrare de referinţă cît şi o piesă de colecţie.

Pe ansamblu, creatorii acestui album merită felicitări pentru modul în care au selectat şi prezentat informaţiile, pentru alegerea şi ordonarea lucrărilor grafice şi fotografice, pentru tehnoredactare şi pentru condiţiile tipografice fără cusur. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă informez că albumul se poate comanda online aici, pe site-ul Antic Ex-Libris, la un preţ extrem de atrăgător. (Stocul este limitat.)

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Instinctul

 (o poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)

Se spune că Lady Badminton avea o moşie departe, în nordul Gorenei, dincolo de rîul Xelion. Se retrăgea acolo mai ales vara, cînd canicula din Ytrik devenea infernală, iar mirosurile metropolei ajungeau de nesuportat chiar şi în cartierele selecte. Prin livezile cu pomi fructiferi şi prin fîneţele de pe moşia doamnei, departe de zgomotul şi de aglomeraţia capitalei, fiecare vară trecea ca un vis încîntător de care nu-i mai venea să se despartă.

În plus, de-a lungul anilor, Lady Badminton adusese şi sădise tot felul de pomi fructiferi exotici – unii din excursiile pe care le făcea pentru a promova sportul ce-i purta numele, alţii din expediţiile Clubului pentru Explorări şi Experimente. Destui dintre aceştia prinseseră rădăcini şi, de la o vreme, începuseră să dea rod. La întoarcerea în Ytrik, Lady Badminton şi-ar fi dorit să aducă cu ea unele dintre acele fructe neobişnuite, însă condiţiile de transport erau dificile. Cu trenul dura prea mult, iar la destinaţie fructele erau alterate în cele mai multe cazuri. Cu dirijabilul, cantitatea ce se putea transporta era destul de limitată, iar contele de Sandwich cu Ton nu-i putea pune întotdeauna aeronava personală la dispoziţie distinsei doamne.

După ce Lady Badminton îi invita pe membrii clubului la două sau trei cine delicioase pentru care bucătarul ei făcea minuni de nedescris, fructele aduse se terminau, amintirea gustului lor se risipea curînd, iar doamna rămînea cu nostalgia livezilor, fîneţelor şi grădinilor pînă la venirea verii următoare. Instinctiv, şi-ar fi dorit să se poată bucura de roadele livezilor sale de-a lungul întregului an.

Şi, în fiecare toamnă, cele mai multe fructe din acele livezi rămîneau să se strice, neculese, ori ca să hrănească păsările cerului. E drept că, fără ştirea doamnei, grădinarul încercase să fermenteze şi mai ales să distileze unele licori din acele fructe, însă şi el renunţase după un delir prelungit şi o mahmureală vecină cu moartea cauzate de un extras din boabe de wygda.

Lady Badminton a încercat să ofere coşuri cu fructe vecinilor, sătenilor din apropiere, ba chiar şi servitorimii. Însă, oricîtă dărnicie neobosită ar fi avut distinsa doamnă, cantitatea de fructe din livezile sale era mult prea mare în fiecare an. (Şi poate ar trebui menţionat aici că unii dintre localnici priveau fructele exotice cu destulă suspiciune.)

Aşa se face că, într-un an, Lady Badminton a decis să experimenteze cu diverse recipiente, capace, metode de sterilizare şi condiţii de păstrare, gîndindu-se, între altele, la o teorie a germenilor despre care îi vorbise doctorul Victor Rammstein. Rezultatele au fost variate – de la jalnice la excelente – însă Motanul Înţepat a refuzat categoric să guste din borcanele păstrate în pivniţa conacului şi deschise după cîteva luni pentru testare.

Contele de Sandwich cu Ton, în schimb, a fost încîntat de unele dintre reţetele folosite de Lady Badminton. Cum spunea chiar el, echipajele de pe dirijabilele sale se cam săturaseră de biscuiţi marinăreşti, heringi afumaţi şi ceai, aşa încît gemurile, compoturile şi marmeladele preparate sub îndrumarea doamnei reprezentau un supliment binevenit pentru dietă. La relativ scurt timp, funcţionari din slujba Maiestăţii Sale Imperiale au început să facă unele comenzi pentru forţele armate şi pentru marina militară, iar Lady Badminton a trecut de la borcane de ceramică la cutii de conserve din tablă inoxidabilă, etanşate – şi a început producţia la scară industrială.

După o vreme, lîngă livezile şi fîneţele cîndva liniştite, s-au ivit fabrici de conserve care, cu vuiet grav de sirene, îi chemau pe localnici la lucru de trei ori pe zi, în schimburi. Peisajul rural a ajuns să fie presărat cu magazii şi depozite, traversat de căruţe încărcate şi întretăiat de drumuri pietruite. Căile ferate goreniene au construit o linie specială pentru a aduce în capitală cutiile de metal patentate, iar şuierul locomotivelor cu aburi a înlocuit cîntecul păsărilor şi ţîrîitul greierilor în livezi şi fîneţe. Poate că nu asta îşi dorise Lady Badminton, însă nimeni nu poate opri progresul.

(Pe de altă parte, distinsa doamnă a ajuns destul de repede să adune o avere mai mare decît ar fi avut laolaltă toate rudele sale prezente şi trecute, ceea ce nu o deranja deloc.)

În cele din urmă, ca o încununare a activităţii asidue a doamnei, Maiestatea Sa Imperială a decorat-o pentru instinctul ei de conservare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

8. Cîte ceva despre redactorul literar

O etapă a scrierii creative pe care poate nu o apreciem suficient este aceea a pregătirii unui volum în editură în vederea publicării. Etapă în care autorul (sau autoarea) are ocazia să colaboreze cu redactorul literar.

În alt deceniu, în alt mileniu, cînd cărţile apăreau în tiraje de zeci de mii de exemplare în ţara noastră (uneori chiar peste suta de mii), la o carte lucra o întreagă echipă redacţională: redactor literar, lector, corector. În prezent, din varii motive, adesea editurile îi încredinţează unei singure persoane toate misiunile echipelor redacţionale din trecut. Corectura întîi, corectura a doua, bun de tipar...

Ca urmare, cînd manuscrisul dumneavoastră ajunge la redactorul literar desemnat de editură, acesta va trebui să urmărească în paralel o mulţime de aspecte al cărţii şi să vă facă o serie de sugestii de modificare a textului. Acestea ar putea să se încadreze în următoarele categorii:

1. Structura intrigii. După cum poate vă amintiţi de la lecţiile de literatură, există o diferenţă între subiect (evenimentele din carte în ordine cronologică) şi intrigă (evenimentele din carte în ordinea relatării). Poate că subiectul cărţii dumneavoastră este captivant, însă structurarea nefericită a intrigii poate diminua interesul cititorilor. Un redactor literar bun vă poate atrage atenţia ca să restructuraţi intriga acolo unde este necesar.

2. Continuitatea. Mai ales la scara unui roman, e perfect posibil ca unele detalii să nu concorde, iar conexiunile cauzale să fie insuficient de bine respectate. Ca să vă dau un exemplu din cărţile mele, la o revizuire în vederea publicării romanului Gangland am constatat că un personaj îşi reîncărca puşca mult mai des decît o descărca – inclusiv atunci cînd nu era nevoie pentru că... nu o descărcase în prealabil. Redactorul literar vă poate atenţiona şi în vederea corijării acestor scăpări.

3. Stilul. În funcţie de efectul intelectual şi emoţional pe care doriţi să îl obţineţi asupra cititorilor, e necesar ca de la o scenă la alta a cărţii dumenavoastră să adaptaţi stilul literar. Dar, cum efortul de a scrie un roman întreg este de durată, e posibil ca în manuscris să se fi strecurat scăpări stilistice, repetiţii involuntare sau chiar cacofonii. Redactorul literar le poate sesiza şi vă poate propune să faceţi remedieri stilistice punctuale pentru a obţine efectul scontat, mai degrabă decît ilaritatea cititorilor.

4. Ritmul. Chiar şi în situaţia în care aţi controlat foarte bine intriga, continuitatea şi stilul, e posibil ca manuscrisul dumneavoastră să aibă unele deficienţe de ritm. Spre exemplu, dacă personajele pleacă să caute pe cineva într-o situaţie de urgenţă, dar pe traseu se apucă să converseze despre simpatiile lor politice sau preferinţele lor culinare, una e să schimbe două replici, alta e să converseze cale de zeci de pagini. Prin prisma cronologiei romanului, pînă îşi vor fi terminat personajele conversaţia, cel căutat va fi ajuns oale şi ulcele. Din perspectiva cititorului, conversaţia banală (şi prea lungă) e ocolită – iar după prea multe conversaţii de acest fel, lectura romanului dumneavoastră e abandonată. (Şi data viitoare cititorul ar putea prea bine să cumpere cărţi scrise de alt autor.) Aşa încît, cam ca un chirurg estetician, redactorul v-ar putea ajuta să scăpaţi de burţile... narative, iar lectura romanului va deveni mai palpitantă prin reducerea pasajelor prea diluate.

5. Ortografia. Pe de o parte, la culegerea textului din cartea pe care aţi scris-o, e probabil să fi apărut unele mici scăpări. Pe de altă parte, e la fel de posibil să aveţi unele mici deficienţe în ceea ce priveşte limba română literară. (Ca să dau un singur exemplu, un confrate de-al meu foloseşte sistematic forma de persoana întîi singular în locul formei de persoana întîi plural la mai mult ca perfect. Unii redactori literari îi corijează această deficienţă aproape insesizabilă, alţii nu.) Redactorul literar trebuie să cunoască bine limba română scrisă şi să facă o corectură riguroasă a manuscrisului în vederea publicării.

(Aici aş avea de comentat cîte ceva referitor la schimbările ortografice ale limbii române de după 1990, dintre care cea mai antipatică îmi este fuziunea dintre adverbul „nici” şi articolele nehotărîte „un”, respectiv „o”, dar o vom lăsa pentru altă ocazie.)

6. Punctuaţia. Vrem, nu vrem – limba română literară are şi nişte reguli de punctuaţie. Ca să dau un singur exemplu, fiecare replică dintr-un dialog începe în limba română literară într-un alineat nou şi se marchează cu o linie de dialog. Poate că în limba engleză replicile dintr-un dialog se marchează fiecare în parte cu semnele citării, dar asta e în limba engleză literară. Iar cine nu a observat că mai întîi se pune un semn de punctuaţie (fie el virgulă, punct, semn de întrebare sau semn de exclamare) la finalul replicii unui personaj şi abia pe urmă se pun semnele de la încheierea citatului... are nevoie de un redactor literar care să-i corijeze punctuaţia.

Fireşte, tot redactorul literar o să fie cel care, discret, o să elimine cîte o virgulă care v-a scăpat, complet neintenţionat şi nelalocul ei, între subiect şi predicat.

7. Punerea în pagină. Oricît ar părea de trivial, la etapa „bun de tipar”, tot redactorul va fi cel care va căuta să verifice dacă numerotarea paginilor corespunde cu informaţiile din tabla de materii a volumului dumneavoastră, dacă ultimul rînd de pe fiecare pagină se încheie cu un cuvînt întreg, mai degrabă decît cu o liniuţă de despărţire în silabe, dacă ultima pagină din fiecare capitol conţine mai mult de două rînduri, dacă nu cumva la tehnoredactare unele rînduri au dispărut de-a binelea din text, în vreme ce altele apar de două ori (nu o singură dată, ca în manuscrisul dumneavoastră) şi alte asemenea lucruri la care poate nu v-aţi gîndit niciodată. (Acum, că vi le-am menţionat, veţi şti la ce să vă uitaţi în oglinda cărţii înainte de a vă da acordul pentru trimiterea volumului la tipar.)

Pe ansamblu, dacă redactorul literar căruia editorul i-a încredinţat manuscrisul dumneavoastră este competent şi motivat, probabil că se va ocupa de aspectele menţionate mai sus, iar cartea nu va avea decît de câştigat. Poate că va fi dispus să vă şi explice unele lucruri, caz în care şi scriitorul va ieşi în cîştig. Sau poate nu va avea timpul necesar ca să vă instruiască, dar, dacă îşi va face bine treaba, cititorii vor avea de cîştigat.

Dacă, dimpotrivă, redactorul literar va fi mai puţin competent sau mai puţin motivat – sau silit să redacteze cartea mult prea repede – e perfect posibil ca romanul dumneavoastră să apară... mai aproape de forma sa din manuscris: cu probleme de structura intrigii, cu burţi narative, poate cu unele probleme de continuitate sau cu scăpări stilistice, cu erori de ortografie, cu punctuaţie defectuoasă. Caz în care, într-un stil destul de românesc, cititorii dumneavoastră o să-şi spună unii altora în particular: „Asta e. N-a avut noroc de un redactor literar bun de data asta. Poate la următoarea carte...” (Iar în public vă vor felicita pentru calitatea cărţii dumneavoastră, fireşte.)

Pe de altă parte, se poate întîmpla un accident. După ce aveţi noroc de un redactor literar foarte bun şi de o corectură minuţioasă, e posibil ca, dintr-o eroare, să plece la tipografie versiunea necorectată a cărţii. Dar nu vă doresc să aveţi parte de asemenea accidente.

Şi, cum munca redactorilor literari rămîne destul de des insuficient apreciată în ţara noastră, poate că pe pagina de mulţumire a cărţii dumneavoastră sau în discursul pe care îl veţi ţine la lansare le veţi adresa şi lor cîteva cuvinte frumoase...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Ficţiuni.ro nr. 9

Azi a apărut numărul al nouălea al revistei lunare Ficţiuni.ro sub îngrijirea redactorului-şef Eugen Lenghel.

În rubrica "Ficţiune" veţi găsi povestiri de Sebastian A. Corn, Rodica Bretin, Ciprian Mitoceanu, Don Simon, Victor Cilincă, Narcisa Stoica, dar şi o schiţă a subsemnatului, "Fram". Tot în această secţiune puteţi parcurge partea a doua a unei nuvele scrise de Teodora Matei şi Lucian Dragoş Bogdan.

În rubrica "Vizual" vă aşteaptă un medalion cu lucrări plastice de Aurel Manole, benzi desenate de Viorel Pîrligras şi o caricatură de Nicu Gecse. (Dealtfel, lucrările lui Aurel Manole ilustrează şi numeroase dintre povestirile prezente în sumarul acestui număr al revistei.)

La secţiunea "Critică" puteţi parcurge o cronică de carte semnată de Lucian Dragoş Bogdan şi una de-a subsemnatului - "The Mammoth Book of Mindblowing SF".

La rubrica "Eseu" veţi afla editorialul semnat de Eugen Lenghel, ca şi un articol de Voicu Bugariu şi un interviu cu Andrei Oişteanu. Tot redactorului-şef i se datorează şi imaginea ce-i serveşte drept copertă acestui număr.

În fine, la secţiunea "Traduceri", puteţi citi o povestire de Avram Davidson în traducerea lui Ştefan Ghidoveanu.

Vă urez lectură plăcută, iar dacă Ficţiuni.ro numărul 9 vă e pe plac, nu uitaţi să le recomandaţi revista şi altora. Pentru că lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 16" (2014)

La finalul lunii mai 2014, la Tîrgul de Carte Bookfest, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din numărul 16 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, apărut sub îngrijirea domnului redactor-şef Marian Truţă. Am parcurs CPSF 16 în luna iunie. Iată despre ce este vorba:

Spre deosebire de numerele precedente, CPSF 16 are un sumar foarte bogat. Primul text este o schiţă de Arthur C. Clarke, "Un alt tigru", datînd din 1953 şi tradusă de domnul Mihai-Dan Pavelescu. Schiţa tratează tema lumilor posibile într-un univers cu adevărat infinit, iar încheierea ei este surprinzătoare.

Tot domnul Mihai-Dan Pavelescu ne oferă în traducere o povestire din 1980 a lui Norman Spinrad, "Programele favorite", în care personajele principale s-au mutat în realităţi virtuale, cu înregistrări video editate din propriul lor trecut şi producţii fastuoase de diverse genuri. Chestiunea dacă personajele mai sînt în viaţă ori s-au transformat în simple simulări, dacă mai au cum să se întîlnească în lumea reală ori dacă mai sînt umane devine din ce în ce mai problematică pe parcursul povestirii.

Doamna Rodica Bretin contribuie la sumarul revistei cu o povestire intitulată "Noaptea sanyasinilor" - reluată, dacă îmi amintesc bine, din volumul său Efect holografic. Intriga este antrenantă - un parcurs iniţiatic al unui specialist în arte marţiale - iar fundalul este interesant - o construcţie cu numeroase încăperi şi coridoare, care ar putea fi o clădire sau un habitat spaţial.

Domnul Mircea Opriţă, în articolul "O exegeză aproape fără rival", face o amplă trecere în revistă a lucrărilor de teorie şi critică literară publicate de profesorul universitar Cornel Robu. De reţinut atît ecourile internaţionale ale acestor lucrări, cît şi referirile la dezbaterile cu alţi teoreticieni români ai genului avute de-a lungul anilor de către domnul profesor Robu.

În "Punctul de convergenţă", Eugen Cadaru tratează succint despre realismul magic. Deşi clar structurat şi bine documentat, poate că articolul ar fi meritat dezvoltat la o scară mai amplă, căci subiectul abordat ar fi permis acest lucru.

Ciprian Mitoceanu, în "Penitenţa Terminatorului", tratează într-o naraţiune la persoana întîi despre un criminal în serie care, în urma unui accident, ajunge să fie mutilat şi infirm. Reflecţia asupra propriilor fapte, ca şi grija arătată de o asistentă medicală cu totul specială, îl îndeamnă în cele din urmă pe protagonist să rescrie istoria... într-un mod paradoxal.

Gregory Benford, în schimb, ne propune o abordare hard SF a temei schimbării climatice cauzate de civilizaţia umană. Schiţa "Think Big" datează din 2013, iar traducerea română îi aparţine domnului Marian Truţă.

Spre final, o surpriză foarte plăcută: Artistul grafic şi scriitorul Viorel Pîrligras ne oferă o bandă desenată în care reia un personaj creat în anii 1980 - "Vânătorul de mutanţi - Guama". BD-ul artistului craiovean reprezintă o combinaţie de acţiune şi fantastic pe un fundal postapocaliptic care sper să fie pe gustul cititorilor.

Sumarul se încheie cu "Ultima poezie" de Octavian Sava - un epitaf al regretatului autor de la începuturile Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice.

Aş dori să mai menţionez că ilustraţia copertei a fost creată de artistul grafic Tudor Popa. Redactarea literară a acestui număr a avut pe alocuri mici scăpări - în special în povestirea domnului Mitoceanu. Tehnoredactarea, în schimb, a fost bine făcută, iar ilustraţiile din interior au fost diverse şi relevante. În raport cu numerele precedente, am remarcat şi o mai mare diversitate a tipurilor de litere folosite pentru imprimarea textului.

Pe ansamblu, CPSF 16 a fost o lectură agreabilă, ceea ce m-a îndemnat să încep imediat să parcurg numărul următor al Colecţiei. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 15" (2014)

În martie 2014, la lansarea volumului 9 istorii reutilizate, domnul Marian Truţă mi-a oferit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, numărul 15. Să vă spun şi dumneavoastră ce conţine această ediţie:

Prima povestire din sumar îi aparţine lui Bruce Sterling şi face parte din seria Plăsmuitorilor şi Mecaniştilor. "Grădinile scufundate" a apărut iniţial în 1984, iar traducerea română îi aparţine domnului Mihai-Dan Pavelescu. În istoria viitoare a războiului rece dintre Plăsmuitori şi Mecanişti, relatată în volumul omnibus Schismatrix Plus, "Grădinile scufundate" e plasată spre final, după secole de evenimente tumultuoase, într-o perioadă în care Stupul-Terraformare condus de Regele Homar trimite pe suprafaţa planetei Marte facţiunile marginalizate pentru a-i încuraja pe membrii lor tineri să îi adopte ideologia şi să contribuie la experimente ecologice. Protagonista Mirasol participă la un concurs între facţiuni, descoperă un secret stînjenitor pe parcursul întrecerii şi cîştigă un avantaj neaşteptat în carieră.

"Cer furat" de Emanuel Grigoraş este un text de mare întindere, în care un grup de căluşari deschide porţi către o lume paralelă şi înfruntă iele şi zmei. Am apreciat atît grija cu care autorul a alternat planurile narative cît şi atenţia pe care a acordat-o individualizării personajelor.

Oliviu Crâznic prezintă succint o întreagă saga fantastică în articolul "Abercrombie, un rival pentru Martin?" De remarcat că pe piaţa românească au apărut deja unele romane din seria despre care scrie colegul meu, iar următoarele volume din serie sînt aşteptate cu interes de către publicul cititor.

Sumarul se încheie cu o povestire recentă de Joe Abercrombie, "O bandită" - o combinaţie de acţiune, fantastic şi... atmosferă western. Primele alineate mi s-au părut stîngace, însă restul povestirii a fost destul de interesant - o bună ilustrare a conceptului de "literatură de consum", dacă doriţi. (Dar parcă mai convingător în privinţa calităţii scriiturii lui Abercrombie mi s-a părut articolul lui Oliviu Crâznic decît povestirea aceasta a autorului britanic...) Traducerea română îi aparţine Ilenei Busac.

Am remarcat la acest număr ilustraţia atractivă de pe copertă, creată de bunul meu prieten Tudor Popa, imaginile judicios alese presărate prin paginile revistei, redactarea literară de bună calitate şi tehnoredactarea îngrijită. Toate acestea m-au îndemnat să parcurg şi numărul următor din CPSF. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 14" (2014)

În februarie 2014 am primit de la Editura Nemira un set promoţional de cărţi, printre care şi numărul 14 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, apărut sub îngrijirea domnului redactor-şef Marian Truţă. Am parcurs acest număr al revistei în iunie 2014. Şi iată ce am aflat:

Domnul Alexandru Mironov evocă, în articolul "Cenaclurile SF şi Meteoritul de aur", figura regretatului scriitor Octavian Sava, cel care a inaugurat prima serie a Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice. Articolul este emoţionant pentru că aminteşte membri marcanţi ai mişcării literare SF din România de ieri şi de azi - dar şi pentru că se încheie cu ultimul mesaj al domnului Sava, un bun-rămas de neuitat.

Apoi, revista cuprinde o povestire de Gardner Dozois, "Aducător de pace", apărută iniţial în 1983 şi oferită publicului cititor român în traducerea domnului Mihai-Dan Pavelescu. În viitorul apropiat imaginat de scriitorul american, încălzirea globală a dus la topirea calotelor glaciare şi la creşterea necontrolată a nivelului oceanului planetar. Una dintre consecinţe este inundarea zonelor de coastă în Statele Unite continentale şi colapsul civilizaţiei americane. Iar grupările religioase fundamentaliste recurg la metode neobişnuite (şi nemiloase) pentru a potoli furia apelor.

Ştefana Czeller evocă în "Smulge-ţi inima, copile!" un viitor apropiat încă şi mai decăzut, brutal şi nemilos decît Gardner Dozois. Mărturisesc că violenţa intrigii a făcut textul greu de parcurs pînă la capăt.

"Cursa înarmărilor" de Arthur C. Clarke este o schiţă clasică, cu poantă, apărută iniţial în 1954 şi tradusă de acelaşi Mihai-Dan Pavelescu. Într-o versiune domestică, britanică, a poveştilor gogonate americane, un personaj le relatează altora într-un local de provincie cum a construit recuzită pentru un serial SF de televiziune... şi unde s-a ajuns.

Domnul Mircea Opriţă contribuie la sumarul acestui număr cu articolul "Doctrină insolită şi fantastic literar", dedicat operei lui Victor Kernbach. De remarcat ampla documentare a articolului, concizia exprimării, claritatea expunerii şi urmărirea temelor atît în lucrările literare cît şi în cele de non-ficţiune ale autorului prezentat.

Ultimul text din acest număr este o povestire de Victor Kernbach, "Paradoxul dublurii" - o poveste meditativă despre călătorii în timp, paradoxuri, consecinţe nebănuite şi manipulare. Alături de schiţa lui Arthur C. Clarke, este unul dintre textele literare mai atractive din CPSF 14.

Pe ansamblu, acest număr al revistei mi s-a părut mai bine îngrijit ca redactare literară decît altele, destul de atrăgător din punct de vedere vizual, bine tehnoredactat şi variat tematic. Ilustraţia copertei a fost creată de artistul grafic Tudor Popa.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

7. Cîte ceva despre feedback

Într-un articol precedent v-am oferit nişte sugestii privitoare la scrierea celei de-a doua versiuni a romanului dumneavoastră. Dacă proiectul literar a ajuns pînă aici, a venit vremea să solicitaţi feedback. Căci, după cum spune un proverb japonez, „Nici unul dintre noi nu este atît de deştept pe cît sîntem toţi laolaltă.”

Pe scurt, ar fi bine ca a doua versiune să ajungă la cîteva persoane de încredere care să o citească, apoi să vă ofere comentarii pe marginea acesteia. Desigur, ar fi foarte de dorit ca persoanele acelea să fie pasionate de literatură şi eventual să cunoască (sau măcar să agreeze) subspecia literară în care se încadrează romanul dumneavoastră.

Iar apoi ar fi cazul să vă înarmaţi cu multă răbdare şi, în cazul în care abia aşteptaţi ca să contactaţi acele persoane... să nu le căutaţi o perioadă şi să le daţi pace. La urma urmei, bunăvoinţa dumnealor vă va fi necesară şi cînd veţi termina de scris următorul roman.

După ce vor încheia lectura, persoanele de încredere vă vor căuta ca să vă spună opiniile lor. Şi trebuie să vă avertizez că, indiferent cît de bună este părerea dumneavoastră despre romanul pe care l-aţi scris, nu e cazul să o exprimaţi. Amintiţi-vă că scopul discuţiei cu fiecare dintre acele persoane este să aflaţi opiniile sale, nu să auziţi opinia dumneavoastră. (Doar pe aceasta din urmă o cunoaşteţi deja.)

Ascultaţi cu atenţie ceea ce vă vor spune dumnealor şi luaţi notiţe. Chiar dacă nu toate opiniile auzite vă vor fi pe plac, notaţi-le pe toate – căci memoria ne poate juca feste. E posibil ca unii dintre interlocutori să înceapă lista chestiunilor cu cele care i-au impresionat cel mai mult – fie pozitiv sau negativ. E la fel de posibil ca alţii să fi venit cu o listă gata scrisă de acasă. Unii poate vă vor sublinia nişte probleme din textul romanului. Alţii poate vă vor sugera nişte soluţii. Dar, pe moment, important este să le reţineţi opiniile în scris, în loc să vă lăsaţi luat(ă) de val şi să vă lansaţi într-o discuţie cu argumente şi contraargumente.

Fireşte, puteţi să aduceţi şi o serie de întrebări: „Ce ţi-a plăcut? Ce nu ţi-a plăcut? Ce crezi că a mers bine în roman? Ce crezi că scîrţîie şi ar trebui schimbat?” Dar întrebările pot fi puse, strategic, în a doua parte a conversaţiei, după ce interocutoarea (sau interlocutorul) a exprimat liber propriile opinii. Altfel, există pericolul ca unele chestiuni importante să rămînă nesubliniate pentru că discuţia nu a ajuns deloc în vecinătatea lor.

După care... mulţumiţi-le oamenilor de încredere, inclusiv în scris, pe o pagină specială din roman, şi nu uitaţi să-i invitaţi la lansarea romanului dumneavoastră. Feedback-ul este micul dejun al campionilor.

Ulterior, în linişte, ar fi bine să parcurgeţi listele de sugestii şi observaţii. Mai ales în situaţia în care o problemă a textului – de pildă, numele unui personaj principal sau strategia de încheiere a romanului – a fost subliniată de două sau mai multe persoane, acea problemă va trebui rezolvată.

Alte chestiuni poate vor declanşa reacţii contradictorii. Decorul unei scene-cheie din roman, spre exemplu, le-ar putea plăcea unora dintre primii cititori, i-ar lăsa poate indiferenţi pe alţii, iar pe cîţiva s-ar putea să-i dezguste sau să-i îngrozească. Şi în acest caz puteţi decide că mai e ceva de lucru, punctual – fie nu aţi declanşat cu destulă precizie efectul emoţional dorit asupra cititorilor în acea scenă, fie unele dintre elementele prezente acolo vor trebui atenuate sau schimbate.

Desigur, poate că unele dintre soluiţile propuse pentru ameliorarea unor neajunsuri ale romanului vi se vor părea foarte inspirate, drept pentru care le veţi pune în aplicare. Altele poate că nu vi se vor părea acceptabile, însă problemele pe care ar trebui să le rezolve vor căpăta eventual de la dumneavoastră alte rezolvări – mai adecvate sau mai creative.

Şi, pe parcursul încorporării feedback-ului în romanul dumneavoastră, aveţi întotdeauna grijă să nu stricaţi părţile bune ale lucrării. E un aspect la fel de important ca şi procesul de ameliorare al părţilor mai slabe.

Iar când toate obiecţiile, problemele şi sugestiile din listele de observaţii vor fi fost abordate şi vor fi primit o rezolvare, va fi vremea să treceţi la o altă etapă a creaţiei. Însă despre aceea vom discuta într-un articol viitor...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)