Cory Doctorow, "Makers" (2009)

În 2009, prin amabilitatea autorului, am preluat de pe site-ul lui Cory Doctorow textul integral al romanului său Makers, din care, cu cîţiva ani mai înainte, citisem prima parte, intitulată Themepunks şi publicată la noi de Millennium Books sub titlul Un miliard de şanse. L-am imprimat, i-am pus o copertă frumoasă (cu ajutorul unui prieten) şi... de citit l-am citit abia în iulie 2011. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.)

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În prima parte, o jurnalistă specializată în tehnologie, Suzanne Church, asistă la fuziunea a două corporaţii, Kodak şi Duracell. Preşedintele noului grup, Kettlewell, anunţă că va investi în numeroase grupuri mici şi inventive. Suzanne ajunge în Hollywood, Florida, unde scrie reportaje despre microfirma a doi constructori, Lester Banks şi Perry Gibbons. Construcţiile celor doi - aparate bazate pe stocuri de jucării nevîndute, pe putere de procesară ieftină, ubicuă şi pe inventivitate - se vînd bine pe piaţa colecţionarilor şi declanşează o tendinţă socială numită Noua Muncă. Lester, complexat fiind de propria obezitate, pleacă în Rusia pentru a-şi modifica metabolismul şi a deveni din nou suplu, iar Suzanne Church se mută la Sankt Petersburg pentru a scrie despre noile tendinţe medicale şi tehnologice de acolo.

În partea a doua, cincisprezece ani mai tîrziu, Lester şi Perry construiesc un traseu interactiv, prin care vizitatorii pot pilota un vehicul şi în care fiecare vizitotor poate influenţa evoluţia exponatelor. Expoziţia se dovedeşte a fi un succes, iar un funcţionar superior de la Disney world, Sammy Page, caută să îi saboteze pe cei doi întreprinzători pentru încălcarea drepturilor de autor ale corporaţiei Disney.

În partea a treia, conflictul escaladează. Kettlewell încearcă să îi ajute pe Lester şi Perry să dea la rîndul lor corporaţia Disney în judecată, moda traseelor interactive se răspîndeşte în Statele Unite şi Brazilia, admiratorii îi încurajează pe cei doi protagonişti, în vreme ce avocaţii tulbură apele de o parte şi de alta. Din fericire, Sammy Page întrevede o soluţie, chiar dacă aplicarea ei este cît pe ce să îl coste postul de la Disney, iar seria de procese este muşamalizată.

Epilogul, plasat la alţi cincisprezece ani în viitor, îi readuce împreună pe Lester (funcţionar superior la Disney, frustrat de lipsa de activitate) şi Perry (consultant al traseelor interactive, veşnic pe drumuri) pentru un nou proiect care le redă bucuria de a trăi.

Cel mai uşor de remarcat în privinţa romanului Makers este că, deşi este un roman masiv, se citeşte uşor şi cu plăcere. Unul dintre motive este că intriga este foarte bine structurată. Cory Doctorow a construit mai multe planuri narative (folosind omniscienţa selectivă multiplă) şi conflicte credibile, cu întorsături rapide de situaţie şi lovituri de teatru spectaculoase.

Un alt motiv pentru care Makers este agreabil este caracterizarea personajelor. Autorul a creat personaje credibile, iar modul în care le prezintă creează o puternică relaţie empatică între personaje şi cititori. Mai mult, pînă şi antagonistul sau personajele secundare ajung să se bucure de înţelegerea şi de simpatia cititorilor, ceea ce se întîmplă destul de rar. Iar faptul că nu numai protagoniştii sînt complecşi şi evoluează, ci şi antagonistul şi unele personaje secundare, arată că Doctorow a evoluat mult ca scriitor.

Ar mai trebui remarcat, tot ca o dovadă a măiestriei autorului, că dezvoltarea intrigii şi caracterizarea personajelor se îmbină foarte elegant, iar scenele din fiecare capitol ajută simultan la evoluţia conflictelor, la conturarea fiecărui personaj în parte şi la dezvoltarea unei reţele de relaţii dinamice între personaje.

Lumea imaginară din roman este de asemenea foarte minuţios construită şi este datoare în egală măsură subgenului postcyberpunk şi celui de dată mai recentă greenpunk. Contextul istoric de recesiune economică în care a fost scris şi publicat romanul răzbate frecvent din această lume ficţională plasată într-un viitor apropiat. De asemenea, interesul autorului pentru universul Disney reapare în acest roman, cu o intensitate ce aminteşte de Down and Out in the Magic Kingdom. Şi ar mai trebui să menţionez aici referirile frecvente la diverse subculturi ale adolescenţilor şi tinerilor, de la goth la punk. Spre exemplu, fuziunea dintre perspectiva sumbră a subculturii goth şi universul Disney este memorabilă.

Dincolo de toate aceste aspecte, rămîne impactul emoţional al acestui roman asupra cititorilor - credinţa nestrămutată în creativitatea oamenilor, în colaborare şi sprijin, în puterea indivizilor şi a comunităţilor de a face lucruri noi şi interesante şi utile chiar şi în condiţii de criză economică. Din acest punct de vedere, optimismul personajelor, chiar şi după confruntarea cu brutalităţi poliţieneşti sau cu maladii grave, precum şi bunăvoinţa lor sînt de-a dreptul contagioase. Şi, cu toate că detaliile intrigii se vor şterge cu timpul din memoria cititorilor, impresia plăcută dată de Makers le va rămîne multă vreme în amintire.

Vă recomand cu mult căldură acest roman, la fel de bine scris ca Little Brother, dar ceva mai optimist. Îl puteţi parcurge gratuit la adresa: http://craphound.com/makers/Cory_Doctorow_-_Makers.html sau îl puteţi achiziţiona de aici: http://www.amazon.co.uk/Makers-Cory-Doctorow/dp/0007327897/ref=pd_cp_b_1. Desigur, după ce l-am terminat de parcurs, am început lectura celei mai recente cărţi a aceluiaşi autor, With a Little Help. Dar despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Gangland de lîngă noi

De cîteva săptămîni, în curţile interioare ale imobilului în care locuiesc se desfăşoară lucrări de reabilitare termică. Lucrătorii care se ocupă cu această activitate au înălţat schele.

După cum puteţi observa, structura seamănă puţin cu decorurile din primul meu roman, Gangland. (Viaţa imită arta?)

Ca urmare, l-am rugat pe bunul meu prieten Tudor Popa să realizeze cîteva fotografii (şi îi mulţumesc pe această cale pentru bunăvoinţă).

Nu am rezistat să nu apar şi eu în decor, măcar puţin. Ca să pot pretinde mai tîrziu că am fost în Gangland...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Ţesătorul la el acasă

Astăzi vă invit la mine acasă...

Pentru a vă arăta (cu ajutorul unor imagini realizate de bunul meu prieten Tudor Popa) cîteva rafturi cu cărţi...

Şi o parte din sufrageria mea...

Şi alte cîteva rafturi cu cărţi....

Ştiu că vreţi să vedeţi şi cărţile de pe rîndurile din spate ale rafturilor, dar asta sa va întîmpla cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Paolo Bacigalupi, "Pump Six and Other Stories" (2010)

După cum relatam cu altă ocazie, în mai 2011 am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia sa, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Dintre acestea, în iulie 2011 am parcurs o colecţie de povestiri de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories (Night Shade Books, San Francisco, 2010). Şi iată ce am aflat:

Prima povestire, "Pocketful of Dharma", dă tonul întregului volum. Este povestea unui băieţel chinez, Wang Jun, care, în urma pierderii familiei din cauza unei epidemii, ajunge într-un viitor apropiat să cerşească pe străzile din Chengdu. Întîmplarea face că Wang Jun ajunge în proprietatea unui mic dispozitiv de stocare a datelor pe care se află un simulacru de personalitate, nimeni altul decît... Dalai Lama. Combinaţia de înaltă tehnologie şi viaţă josnică trimite cu gîndul la reţeta clasică a literaturii cyberpunk, iar decorurile biomecanice sînt demne de Adrenergic! 

"The Fluted Girl", pe de altă parte, este o povestire despre consecinţele chirurgiei estetice. Personajele principale sînt surori gemene, Lidia şi Nia, supuse de către stăpîna domeniului pe care locuiesc unor operaţii repetate în vederea transformării lor în instrumente de suflat vii, menite să ofere spectacole muzical-erotice. Dar Lidia, deşi fragilă, are planuri ambiţioase de evadare şi răzbunare.

"The People of Sand and Slag" este de-a dreptul grotescă. Într-un viitor mediu, în care biosfera a fost aproape complet distrusă, iar usactul şi oceanul planetar au fost poluate la extrem, oamenii înşişi au ajuns, mulţumită ingineriei genetice, să se poată hrăni direct cu substanţe minerale şi să îşi poată regenera membrele pierdute. Protagonistul-narator, Chen, face parte dintr-un comando care are ca misiune paza unui perimetru vast în care se desfăşoară operaţiuni miniere. Împreună cu colegii săi, găseşte un cîine şi învaţă cum să îl hrănească şi cum să aibă grijă de el. Finalul povestirii este însă macabru, iar concluzia demonstraţiei subtextuale prin reducere la absurd este că nu ne putem separa de ecosistemul în care trăim. Atît intriga povestirii cît şi caracterizarea personajelor şi fundalul minuţios realizat fac ca "The People of Sand and Slag" să fie printre cele mai reuşite din volum.

"The Pasho" este în schimb o povestire plasată într-un viitor îndepărtat, în care, după un colaps al civilizaţiei şi o renaştere a ei, o populaţie deşertică, Jai, are conflicte periodice cu un popor dintr-o zonă cu lacuri, Keli. O organizaţie religioasă, Pasho, cauză să păstreze cunoştinţele din vechime şi să aplaneze conflictele. Iar personajul principal, Raphel, un Jai devenit Pasho, revine în localitatea natală numai ca să afle că bunicul său pregăteşte o nouă invazie a zonei lacurilor.

"The Calorie Man" este povestirea care mi-a atras mai întîi atenţia asupra lucrărilor literare ale lui Paolo Bacigalupi. Plasată într-un viitor apropiat, povestirea imaginează o lume în care hrana omenirii este asigurată de cîteva plante şi animale patentate de corporaţii multinaţionale, culturile tradiţionale au pierit din cauza unor maladii (poate create prin inginerie genetică de către aceleaşi corporaţii), iar, după epuizarea rezervelor de ţiţei, transporturile au ajuns să se bazeze pe dirijabile, veliere şi motoare cu energie mecanică încorporată în arcuri. Protagonistul Lalji, un indian exilat în America de Nord, pleacă pe Mississippi în căutarea unui genetician, iar monopolul corporaţiilor asupra recoltelor este spart.

"The Tamarisk Hunter", pe de altă parte, aduce în discuţie un alt viitor posibil în care, pe baza unor legislaţii dubioase, drepturile de utilizare a apei în state precum Arizona sau Colorado sînt cumpărate de către California, iar puţinii localnici rămaşi, precum personajul principal Lolo, se agaţă de nişte slujbe mizere într-o zonă în mare parte abandonată.

"Pop Squad" este o altă povestire grotescă, la fel de şocantă în unele privinţe ca "Modesta propunere" a lui Jonathan Swift. Într-un viitor apropiat, mulţumită tratamentelor medicale avansate, oamenii au ajuns să aibă speranţa de viaţă extinsă pe termen nedefinit şi să nu mai îmbătrînească. În schimb, personaje precum protagonistul-narator au misiunea de a găsi mame clandestine şi de a le ucide bebeluşii - pentru că o lume deja suprapopulată de nemuritori nu poate să suporte presiunea demografică. Tonul naraţiunii aminteşte de literatura poliţistă americană din perioada pulp, iar atmosfera - de Blade Runner.

"Yellow Card Man" este poate cea mai deprimantă povestire din volum. Personajul principal este un bătrîn chinez pe nume Tranh - fostul director al unei companii de transporturi maritime, ajuns acum să lucreze ca zilier în Thailanda. În ultimele zile de viaţă, Tranh reuşeşte să îi plătească nişte poliţe vechi unui fost angajat - dar şi să piardă ultima rămăşiţă de omenie.

"Softer" este cel mai slab text din volum - o schiţă despre un bărbat din clasa de mijloc care, într-o dimineaţă de vară, îşi ucide soţia în locuinţa lor din suburbii, apoi o îngroapă în curtea din spate şi fuge în Mexic cu economiile. Tehnic vorbind, nu se încadrează în genul ştiinţifico-fantastic.

"Pump Six", în schimb, reprezintă o bună încheiere pentru întreaga culegere. Protagonistul-narator, Alvarez, locuieşte în New York, în viitorul apropiat, şi lucrează la un centru pentru întreţinerea pompelor de ape menajere. Treptat, constată că una dintre pompe nu mai poate fi repusă în funcţiune cu un program de calculator de la centru, ci trebuie reparată fizic, iar compania care a produs-o a dat faliment cu decenii în urmă, departamentul de inginerie de la o universitate învecinată s-a desfiinţat, cărţile din bibliotecă sînt de neînţeles, iar concetăţenii săi sînt analfabeţi şi incapabili să înţeleagă lumea în care trăiesc. Ca şi filmul Idiocracy, povestirea conţine în subtext o pledoarie în favoarea educaţiei, culturii şi competenţei profesionale - pentru că în lipsa lor nu putem menţine şi dezvolta civilizaţia.

Pe ansamblu, Pump Six and Other Stories reprezintă un volum foarte reuşit şi foarte relevant pentru vremurile în care trăim - comparabil ca importanţă cu Burning Chrome de William Gibson. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. Cît despre lumea minuţios imaginată din "The Calorie Man" şi "Yellow Card Man", Paolo Bacigalupi a revizitat-o în romanul The Windup Girl. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Corbeyran & Moreno, "Le Régulateur 2: Hestia" (2004)

În luna iunie 2011, după ce am parcurs primul volum din romanul grafic steampunk Le Régulateur, am trecut la volumul al doilea, Hestia (Editura Delcourt, Paris, 2004). Şi iată ce am aflat:

Într-un palat multimedia, Aristide Nyx vizionează o peliculă din care află că un candidat la preşedinţie conspiră în vederea transformării radicale a "regularizării". Din păcate, un ciborg îl atacă pe Aristide şi îi fură atît pelicula compromiţătoare cît şi geanta cu aparatura necesară susţinerii vieţii după separarea de siamez.

Colega sa, Hestia, primeşte ordin să îl găsească. Aristide vizitează un colaborator la spital, apoi, împreună cu Hestia, îl înfruntă pe ciborg într-o oţelărie. Şeful îi încredinţează o nouă misiune - să îl regularizeze pe Typhoeus - politicianul pe care Aristide trebuise iniţial să îl protejeze.

Cu ajutorul Ambrosiei, protagonistul pilotează o navetă în urmărirea unui tren, trece prin confruntări spectaculoase, apoi îl asasinează pe Typhoeus. Cei doi zboară la Institutul Tartare, unde Aristide fusese crescut şi operat, au un schimb de focuri cu un comando, iar Aristide, aflat acum în stare gravă, este tratat de profesorul Esculape - acelaşi care îl separase de fratele său siamez, însă întinerit în mod misterios.

Volumul Hestia aduce mai multe episoade flashback decît primul, clarificînd astfel atît trecutul protagonistului cît şi relaţia acestuia de lungă durată cu Ambrosia, cu profesorul Esculape şi cu alte personaje. Scenariul este destul de antrenant, însă grafica este şi de această dată de mai bună calitate - în acest volum, partea în tuş a fost creată de Éric Moreno, iar culorile de fratele său, Marc Moreno. Inventivitatea celor doi în materie de vehicule retro-futuriste, peisaje urbane, decoruri industriale şi vestimentaţia personajelor este de invidiat.

Ar trebui să adaug că volumul Hestia conţine un supliment color de opt pagini, Les Carnets de Biapolis, cu portrete ale personajelor şi articole din presa acestei lumi fictive - o metodă economică şi elegantă de a adăuga informaţii de fundal pentru mai buna înţelegere a romanului grafic.

Cum lectura benzii desenate Le Régulateur s-a dovedit pînă aici a fi destul de agreabilă, probabil că voi parcurge cît de curînd şi următorul volum. Dar asta e altă poveste.

 (P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Corbeyran & Moreno, "Le Régulateur 1: Ambrosia" (2002)

La jumătatea lunii iunie 2011, prin amabilitatea domnului Cristian Lăzărescu, am achiziţionat primele patru volume dintr-un roman grafic steampunk de Éric Corbeyran (scenariul) şi Marc Moreno (grafica). Romanul se numeşte Le Régulateur, iar primul volum e subintitulat Ambrosia (Colecţia Neopolis, Editura Delcourt, Paris, 2002). Iată despre ce este vorba:

Într-un viitor apropiat, ca urmare a unei serii de epidemii, societatea umană s-a transformat radical, iar cei care încalcă vreun contract social sau comercial pot fi supuşi "regularizării" (sau, dacă preferaţi, asasinatului pe baze legale). Protagonistul romanului grafic este un asemenea "regularizator", Aristide Nyx, care primeşte misiunea de a o ucide pe o "regularizatoare" independentă, Samsonne. Aristide refuză iniţial misiunea, dar apoi superiorii îi cer să îl protejeze pe un politician, Léonard Typhoeus, împotriva lui Samsonne. Confruntarea dintre cei doi asasini plătiţi se defăşoară într-o arenă aglomerată, cu ocazia unui meci sîngeros, apoi în culisele stadionului.

Scenariul în sine este destul de spectaculos, combinînd elementele unui film de acţiune cu cele ale unui SF urban recursiv. Demne de remarcat sînt aici secvenţele de flashback, în care protagonistul îşi reaminteşte copilăria şi fratele siamez, desfăşurarea acţiunii pe mai multe planuri, în care sînt urmărite în paralel activităţile protagonistului şi cele ale antagonistei, precum şi finalul, care îi îndeamnă pe cititori să caute şi volumul următor din serie pentru a afla continuarea.

Dar scenariul, deşi meritoriu, este pus în umbră de grafică. Într-un mod insuficient explicat, lumea imaginară în care se desfăşoară acţiunea este cam ca un vis al lui Jules Verne la 1900. Personajele masculine poartă jobene sau meloane, vehiculele au o înfăţişare retro (chiar dacă unele dintre ele sînt zburătoare), gardurile şi balustradele sînt din fier forjat, clădirile au adesea un aer Art Nouveau, iar încăperile utilitare gem de conducte, ţevi, flanşe şi valve. Iar Ţesătorul apreciază...

Pe ansamblu, cu toate că Le Régulateur nu se poate compara nici cu Liga domnilor extraordinari (ca scenariu), nici cu Steampunk (ca grafică), rămîne o realizare notabilă în domeniu. Am să vă relatez cît de curînd şi despre următoarele volume din această serie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Ţesătorul recomandă

Mulţumită unui interlocutor de pe blogul lui Turambar, pe numele său de Internet Tapirul, am aflat despre un blog de fotografii dedicat... cititorilor şi cărţilor. Se numeşte "Cartea din geantă". Îl puteţi vizita şi dumneavoastră aici.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Alexander von Schönburg, "Arta de a scăpăta cu stil" (2005)

În iunie 2011, am achiziţionat de la Librăria Eminescu un exemplar cartonat din volumul contelui Alexander von Schönburg Glachau "Arta de a scăpăta cu stil - mai puţin înseamnă mai mult" (Editura Nemira, Colecţia Bonton aristocrat, Bucureşti, 2011). Părea să fie un fals tratat filosofic, asemănător cu volumul "Cum am ales libertatea" de Tom Hodgkinson. Am parcurs această lucrare în cîteva zile. Şi iată ce am aflat:

Prefaţa este semnată de Rodica Binder şi se intitulează "Alchimia declinului". Succint, ne prezintă tema cărţii, cîteva informaţii despre autorul acesteia şi depre parcursul său profesional, precum şi cîteva cugetări pe marginea distincţiei dintre "a fi" şi "a avea".

Prima parte a volumului tratează despre necesitatea de a economisi şi a trăi în cumpătare, apoi despre eroi ai pauperităţii - fie că este vorba despre persoane ca actorul Helmut Berger, despre oraşe ca Pisa sau despre ţări întregi precum Ungaria.

Partea a doua, mult mai amplă, discută chestiuni legate de bani, de locuinţă, de dietă, de exerciţiile fizice, de automobile şi călătorii, de vestimentaţie şi de consumul de produse culturale, precum şi de educarea copiilor şi de mersul la cumpărături. Foarte frecvent, autorul oferă exemple privitoare la echilibru, cumpătare şi autocontrol, precum şi contraexemple care ţin de exces şi de risipă.

Partea a treia, mult mai succintă, contrastează "Sărmanii bogaţi" şi lucrurile care ne îmbogăţesc cu adevărat în viaţă. Potrivit autorului, recesiunea economică reprezintă o şansă de a redescoperi valorile umane şi comuniunea.

Volumul se încheie cu un glosar amuzant, în care întîlnim definiţii atît pentru lanţuri de magazine cît şi pentru... Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Cu toate că pe alocuri exemplele de "stil" în arta de a scăpăta alese de autor sînt nelalocul lor (William S. Burroughs, ca să amintesc numai unul), pe ansamblu volumul îmbină foarte ingenios experienţa de viaţă a contelui Alexander von Schönburg Glachau, studiile de caz şi consideraţiile de ordin general. Departe de a fi un tratat sec sau o predică moralizatoare, "Arta de a scăpăta cu stil" e o lectură agreabilă, adesea amuzantă, şi cu numeroase sfaturi practice. V-o recomand cu plăcere.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)