Graham Mitchell, "Motörhead: Fast & Loose" (2021)

Imagine preluată de pe situl Shopthemarketplace.com

În prima decadă a lunii februarie 2023, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Graham Mitchell intitulat: Motörhead: Fast & Loose - Snapshots from the Graham Mitchell Archive 1977 - 1982 (Editura Murder One, Whittier, CA, 2021). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

 

Fast & Loose este un volum pentru pus pe măsuța de cafea. A fost publicat în format mare, cartonat, cu coperta lăcuită și embosată. Filele sunt din coală cretată și conțin o mulțime de fotografii (unele alb-negru, cele mai multe color) realizate de către domnul Graham Mitchell în perioada când era managerul formației Motörhead. Dealtfel, tot dumnealui a scris și introducerea acestui volum, intitulată: "Take No F[***]ing Prisoners".

Pe de o parte, Fast & Loose are o certă valoare de colecție pentru cei care apreciază formația Motörhead, căci albumul cuprinde numeroase instantanee de la concerte, din culise și din turnee de pe vremea când trupa britanică era alcătuită din Ian "Lemmy" Kilmister, "Fast" Eddie Clarke și Phil "Philthy Animal" Taylor. Sunt vizibile (aproape palpabile) energia degajată de către Motörhead pe scenă, simțul umorului muzicienilor și entuziasmul publicului.

Pe de altă parte, am fost întrucâtva surprins de cantitatea destul de mică de text din volum. Cu excepția introducerii, care conține destule elemente anecdotice de la o sursă apropiată formației, abia dacă apar cincisprezece alineate concise care oferă scurte explicații privitoare la unele instantanee. În rest, imaginile (reproduse la dimensiuni mari și, de cele mai multe ori, etalate pe două pagini) sunt oferite ca atare, fără text.

Pe ansamblu, Fast & Loose mi-a făcut o părere bună, drept pentru care intenționez să păstrez acest album în colecție. Dar, cum informațiile prezentate mi s-au părut insuficiente, am de gând să termin de citit o lucrare ceva mai amplă, intitulată: Motörhead In the Studio. Însă, despre aceea, rămâne să discutăm mai pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Nigel Suckling, "Dreams: the Art of Boris Vallejo" (1999)

Imagine preluată de pe situl Amazon.co.uk

Prin 2010, am achiziționat, la mâna a doua, un exemplar dintr-un album de artă intitulat: Dreams - the Art of Boris Vallejo (colecția Paper Tiger, editura Collins & Brown Limited, Londra, 1999). L-am parcurs atunci, în 2010, și l-am reluat, ceva mai recent, în ultima decadă a lunii ianuarie 2023.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Dreams este un album care reunește reproduceri ale unor lucrări de artă plastică realizate de către artistul peruviano-american Baris Vallejo în anii 1980 și 1990. Textul care însoțește imaginile a fost scris de către autorul Nigel Suckling.

"Introducerea" prezintă succint cariera artistului plastic și temele pe care acesta le abordează, după care anunță că unele dintre lucrările reproduse în album au un caracter inedit.

Urmează secțiuni cu titluri relevante. Unele au o tematică preponderent științifico-fantastică - "Aliendroizi", "Lumi stranii". Altele au un caracter fantastic - "Mitologie", "Fiare mitice", "Haos primordial". În unele cazuri, lucrările înclină către science-fantasy - "Câmpuri de bătălie", "Povești moderne".

Ceea ce transpare din majoritatea lucrărilor reproduse în Dreams este, pe de o parte, grija pentru detalii hiperrealiste pe care o manifestă artistul plastic, iar, pe de altă parte, interesul lui Boris Vallejo pentru culturism. (Dealtfel, în numeroase cazuri se dau informații despre modelele care au pozat pentru aceste picturi.)

Imaginile din Dreams, reproduse color, în înaltă definție, demonstrează că Boris Vallejo ocupă un loc de frunte printre artiștii plastici contemporani din domeniul fantastic și S.F., alături de soția și colaboratoarea sa, Julie Bell (care i-a servit adesea drept model și care, transfigurată, apare inclusiv pe coperta albumului), de Michael Whelan, de John Howe și de Luis Royo.

Ca urmare, nu doar am păstrat Dreams în colecția personală, dar m-am simțit tentat să reiau un alt album de Boris Vallejo și Julie Bell, intitulat The Ultimate Illustrations. Însă despre acela, vom discuta mai pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Hugo Pratt, "Mû, la cité perdue" (1988)

Imagine preluată de pe Amazon.com

În prima decadă a lunii iunie 2016, prin amabilitatea librarilor francezi de la Kiralina, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Hugo Pratt intitulat: Mû, la cité perdue (editura Casterman, Bruxelles, 2012). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în a doua decadă din ianuarie 2023.

Și iată ce am aflat:

 

Mû, la cité perdue este ultimul album pe care regretatul Hugo Pratt l-a creat în seria Corto Maltese. Acțiunea e plasată în 1924, pe Insula Paștelui, iar protagonistul, însoțit de personaje recurente precum Rasputin, profesorul Steiner, Gură-de-Aur, Lévi Colombia și Tristan Bantam, caută vestigiile unei civilizații precolumbiene scufundate. Căutarea duce la confruntări cu băștinașii, la explorarea unor temple precolumbiene și a unui labirint presărat cu capcane, precum și la descoperirea urmelor unor explorări străvechi, în Lumea Nouă, efectuate de către Sfântul Brendan și de către cavalerii templieri. În cele din urmă, personajele supraviețuiesc cu bine erupției unui vulcan și se îmbarcă spre a porni în căutarea altor aventuri.

 

În pofida faptului că Mû, la cité perdue are dimensiuni respectabile (172 de pagini), albumul se citește ușor și cu plăcere. Scenariul este alert, presărat cu dese răsturnări de situație, dar și cu episoade onirice.

Stilul grafic este agreabil, iar episoadele de hagiografie sunt însoțite de parodii ale anluminurilor din manuscrisele medievale.

Pe ansamblu, Mû, la cité perdue reprezintă o încheiere onorabilă a seriei Corto Maltese, iar finalul deschis lasă loc pentru alte albume, de felul celor create în ultimii ani de către Juan Díaz Canales și Rubén Pellejero. În măsura în care Corto Maltese va avea parte de noi aventuri (fie ele și apocrife), am să vă dau de știre tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Juan Díaz Canales & Rubén Pellejero, "Nocturnes berlinois" (2022)

Imagine preluată de pe Carturesti.ro

În a doua decadă a lunii ianuarie 2023, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet din București, am achiziționat, la preț promoțional, cel mai recent album din seria Corto Maltese, intitulat: Nocturnes berlinois (editura Casterman, Bruxelles, 2022). L-am citit în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

 

În cronologia internă a albumelor cu Corto Maltese, Nocturnes berlinois se situează între Les Helvétiques și Mû, la cité perdue. Acțiunea are loc în 1924. Corto Maltese, în vizită la Berlin, află că un vechi prieten al său, profesorul Steiner, ar fi fost ucis, iar ancheta neoficială pe care protagonistul o întreprinde pentru a-i descoperi pe vinovați îl poartă la ședințele unei societăți secrete, Stella Matutina, apoi în cabarete berlineze, iar, în cele din urmă, la Praga, pe platourile unde se filmează o peliculă expresionistă. Ancheta dezvăluie că profesorul Steiner își înscenase propriul asasinat, iar Corto Maltese și asociați de-ai săi, precum Lévi Colombia, sunt pregătiți să se îmbarce pentru noi aventuri.

 

La fel ca și alte albume recente adăugate seriei Corto Maltese, precum Sous le soleil de minuit sau Equatoria, Nocturnes berlinois își face loc între albumele deja existente create, la vremea lor, de către regretatul Hugo Pratt.

Scenariul realizat de către Juan Díaz Canales și tradus, pentru ediția franco-belgiană, de către Héléne Daumiel-Remaud, este interesant și captivant, cu mai multe planuri narative și cu numeroase referiri atât a ascensiunea mișcării național-socialiste în Germania anilor 1920, cât și la personalități istorice reale, precum Joseph Roth, Marlene Dietrich sau Gustav Meyrink. Se fac referiri la societăți secrete, la magie și ezoterism, dar și la confruntările de stradă dintre naziști și comuniști.

Grafica artistului Rubén Pellejero respectă, pe alocuri, tradiția stabilită de către Hugo Pratt, în special în reprezentarea unor personaje principale ca Jeremiah Steiner, Lévi Colombia sau Corto Maltese, însă are un caracter caricatural în privința personajelor secundare, poate chiar mai accentuat decât în cazul albumului precedent, Le Jour de Tarowean. De asemenea, în ton cu albume târzii create de către Hugo Pratt, precum Les Helvétiques sau Mû, la cité perdue, unele casete sunt realizate în alte convenții grafice - în acest caz, respectând estetica Art Déco târzie a afișelor propagandistice europene din anii 1930 și 1940.

Pe ansamblu, Nocturnes berlinois a meritat atât prețul achiziției, cât și timpul petrecut cu lectura. Și, dacă alte personaje BD dragi mie, ca Elektra, au suferit transformări grafice și narative care le-au făcut de nerecunoscut, Corto Maltese a avut norocul nesperat de a fi preluat de către un artist grafic și de către un scenarist care cunosc și respectă albumele realizate de către Hugo Pratt - și se străduiesc să îi ducă moștenirea mai departe.

Paradoxal (sau nu), Nocturnes berlinois e un album care m-a îndemnat nu doar să reiau alte albume din seria Corto Maltese, dar și să parcurg romanul Babylon Berlin, care constituie o sursă de inspirație importantă. Însă, despre aceste subiecte, rămâne să discutăm mai pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Home Again, Home Again" (2021)

Imagine preluată de pe situl Previewsworld.com

Prin luna martie 2021, datorită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al treilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat: Home Again, Home Again (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2021). L-am parcurs atunci, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul începe cu amintiri ale protagonistei Aahna Ashina din anul 2000, când corporația Tyrell abia se pregătea să lanseze pe piață prima generație de replicanți Nexus, respectiv din 2013, când Ash a identificat și ucis prima replicantă fugară.

În 2026, Ash îi solicită ajutorul fostei sale șefe, Lydia Wojciech, de la Departamentul de Poliție din Los Angeles, ca să îl găsească pe magnatul Alexander Selwyn, care pusese o recompensă pe capul ei în urmă cu șapte ani. La sediul corporației Tyrell, abandonat după moartea întemeietorului, Ash primește date despre proiectul Isobel de la un cercetător excentric, Fost. Selwyn, la rândul său, trimite o replicantă din seria Hythe pe urmele protagonistei.

După o urmărire cu vehicule zburătoare deasupra unei zone industriale, Ash e arestată și anchetată de către agenți de poliție, însă, pe drumul spre un centru de detenție din Ventura, e eliberată și dusă într-o casă conspirativă a mișcării de rezistență a replicanților. Vânătoarea de recompense Hythe o găsește, însă replicanții o ucid, ceea ce le permite protagonistei și unor ajutoare să fugă cu un vehicul aerian la o altă locuință conspirativă.

La vila lui Selwyn din Santa Barbara, Ash se confruntă cu magnatul și cu alte patru exemplare din seria Hythe. Din fericire, Cleo și Isobel Selwyn intervin într-un moment decisiv, iar Alexander Selwyn și trei replicante sunt uciși. În cele din urmă, Ash refuză oferta lui Cleo de a o însoți, alături de Isobel, în drum spre colonia Arcadia, și preferă să rămână în Los Angeles în compania unei replicante cu pregătire medicală, Freysa.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor reunite, cu planșe care ilustrează trecerea de la scenariu la creion, apoi la tuș și la culori, cu materiale promoționale și cu schițele biobibliografice ale creatorilor.

 

Scenariul realizat de către Mike Johnson și Michael Green a dus arcul narativ la bun sfârșit, însă a lăsat loc pentru o continuare, Blade Runner 2029.

Grafica lui Andres Guinaldo, precum și culorile aplicate de către Marco Lesko, au fost și de această dată la un înalt nivel. Am apreciat atât portretele numeroaselor personaje, cât și scenele dinamice în care sunt reprezentate urmăriri sau confruntări.

Pe ansamblu, Home Again, Home Again a meritat prețul achiziției, timpul de lectură, ba chiar și cea de-a doua citire. Ca urmare, nu doar am păstrat acest volum în colecție, alături de Los Angeles și de Off-World, dar am decis să cumpăr și volumele din seria următoare, Blade Runner 2029. Dar, despre acelea, am să vă relatez mai pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Offworld" (2020)

Imagine preluată de pe situl imaginaire.com

În prima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat Off-World (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2020). L-am parcurs într-o singură zi, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

În 2026, într-o colonie de pe o altă planetă, Aahna Ashina și Cleo Selwyn trăiesc sub identități false. Din păcate, Cleo e luată ostatică de către niște replicanți răzvrătiți. O vânătoare de recompense, Hythe, îi cere ajutorul lui Ash ca să îi găsească pe replicanții fugari.

Cleo le propune replicanților să își piardă urma pe stația spațială Ramanuja. Hythe duce o anchetă dură pe stația spațială ca să îi depisteze. Pentru a nu fi detectați, replicanții caută o clinică unde, clandestin, să își înlocuiască ochii artificiali cu unii naturali. Hythe și Ash au un schimb de focuri cu unul dintre androizii fugari.

Cleo și un prieten replicant, Padraic, caută o cale de tranzit către altă colonie extraterestră, Arcadia. Ash constată, în schimb, că Hythe a fost angajată de către androida construită de către corporația Tyrell pentru a o înlocui pe Isobel Selwyn, mama decedată a lui Cleo. În sala de plecări, după o confruntare în care pier atât Padraic, cât și Hythe, Cleo decide să plece spre Arcadia împreună cu "Isobel", iar Ash revine pe Pământ, în Los Angeles.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor în care a apărut inițial banda deseantă, cu pagini care exemplifică trecerea de la scenariu la schițe în creion, la varianta trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la introducerea casetelor de dialog, cu necrologul designerului Syd Mead, care a jucat un rol central în realizarea peliculei Blade Runner din 1982, cu o reclamă la al treilea volum din serie și cu note biobibliografice despre creatorii acestui roman grafic.

 

Pe ansamblu, scenariul realizat de către Michael Green și Mike Johnson e alert, aerisit și rezistă bine la o a doua lectură.

Grafica realizată de către Andres Guinaldo și culorile aplicate de către Marco Lesko se situează la un înalt nivel, atât în ceea ce privește portretizarea personajelor, cât și în privința reprezentării decorurilor. Pe alocuri, peisajele extraterestre, astronavele și stațiile spațiale desenate pe câte o pagină întreagă, sau chiar pe două pagini alăturate, arată de-a dreptul spectaculos.

Ar mai trebui să menționez că volumul acesta din romanul grafic Blade Runner 2019 îi este dedicate lui Syd Mead, care, din păcate, s-a stins în decembrie 2019.

Având în vedere că Off-World mi-a făcut o impresie bună, m-am îngrijit ca, la momentul potrivit, să achiziționez și să citesc și volumul al treilea din serie, intitulat Home Again, Home Again. Însă, despre acela, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Neal Stephenson & Frederick George, "The Cobweb" (1996)

Imagine preluată de pe situl penguin.com.au

La mijlocul lunii mai 2004, chiar în ziua când lansam simultan volumele Necropolis (ediția a doua) și An/Organic (ediția întâi), am primit cadou, din partea domnului Bogdan Tudor Bucheru, un colet cu cărți din Statele Unite ale Americii - între care al doilea roman scris de către Neal Stephenson în colaborare cu unchiul său, Frederick George - The Cobweb (editura Bantam Books, New York, 1996). L-am parcurs în același an.

Și iată ce am aflat:

Dacă Interface era plasat în ceea ce, la mijlocul anilor 1990, se presupunea că avea să fie viitorul apropiat, The Cobweb se petrece în ceea ce, pe atunci, era trecutul recent. Mai exact, în 1990, în vremea operațiunilor militare americane din Kuweit, șeriful adjunct Clyde Banks, dintr-un orășel din Iowa, rămâne să aibă grijă de fiica sa de cinci luni, căci doamna Désirée Banks a fost chemată în serviciul militar în Orientul Mijlociu.

Din păcate, Clyde descoperă că, la universitatea din apropiere, expatriații irakieni pregătesc un atac biologic asupra populației civile americane, iar protagonistul trebuie să intervină ca să oprească inițierea unei epidemii locale de botulism.

Cum, la data când am citit prima oară The Cobweb, parcursesem relativ recent și apreciasem mult precedentul roman al celor doi autori americani, Interface, mărturisesc că așteptările mele erau destul de mari.

Din acest punct de vedere, recunosc că prima lectură m-a cam dezamăgit. (Firește, poate că ar fi trebuit să iau în calcul ideea că domnul Neal Stephenson și unchiul său, Frederick George, deciseseră în anii 1990 să scrie romane techno-thriller doar ca să se amuze.)

Pe de altă parte, cum, între timp, am citit alte romane mai recente ale lui Neal Stephenson, precum Reamde sau Termination Shock, în care componenta techno-thriller e mai vizibilă, iar cea științifico-fantastică e în bună parte atenuată, probabil că, la o a doua lectură, aș trata The Cobweb cu mai multă îngăduință. În fond, e literatură de consum, cu o premisă interesantă, cu o scriitură clară, inteligibilă, cu o intrigă captivantă și cu un protagonist destul de simpatic.

E drept și că am fost mult mai impresionat de romane ulterioare ale lui Neal Stephenson, precum The Confusion sau The System of the World din Ciclul Baroc. Însă, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Vânzare-fulger la editura Crux Publishing

Azi, 18 august, 2023, editura Crux Publishing marchează ziua mea de naștere cu niște reduceri promoționale spectaculoase.

Astfel, volumul Motorul de căutare (40 de lei) e disponibil la 35 de lei. Volumul Delirul încapsulat (38 de lei) e disponibil la 30 de lei. Seria Cartea cu scoarțe de argint, ferecate (75 de lei) azi poate fi achiziționată cu 65 de lei. Iar cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara (36 de lei) se vinde la doar 26 de lei.

Apreciez această inițiativă și le mulțumesc editorilor Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu.

Vă sfătuiesc să profitați de ocazie și să dați comandă, mai ales că livrarea coletului se face pe cheltuiala editurii în cazul unei comenzi de peste 100 de lei. Oferta e valabilă până duminică, 20 august 2023, inclusiv.

(Imaginea promoțională care însoțește această reducere-fulger a fost creată de către artistul grafic Tudor Popa.)

Sir Terry Pratchett, "The Truth" (2000)

Imagine preluată de pe situl TerryPratchett.com

În luna mai 2022, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett intitulat The Truth (editura Corgi Books, grupul editorial Transworld Publishers, Londra, 2001). L-am citit prima dată prin 2003. A doua oară, l-am audiat în trei zile în prima decadă a lunii aprilie 2022, într-o mică vacanță.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

The Truth este al douăzeci și cincilea roman din seria Lumea-disc - și artistul grafic Josh Kirby a pus o banderolă aniversară în ilustrația copertei. Tematic, se înscrie într-o subserie dedicată mijloacelor de comunicare în masă, alături de Moving Pictures și de Soul Music.

De această dată, piticii descoperă o metodă prin care să transforme plumbul în aur - căci inventează tiparul cu litere mobile. Iar tânărul William de Worde, fiul cadet al unei familii aristocratice, se pomenește în rolul de redactor-șef, editor, reporter și om bun la toate în redacția primului cotidian al Lumii-disc.

Că printre colaboratorii săi se află tânăra progresistă Sacharissa Cripslock, vampirul-fotograf Otto Chriek și o mulțime de pitici-tipografi n-ar fi o problemă. Că Paza Orașului (în general) și comandantul Sam Vimes (în special) îl cam antipatizează e aproape suportabil. Că patricianul Havelock Vetinari îi acordă o atenție specială e destul de îngrijorător.

Dar când doi criminali străini, d-l Pin și d-l Tulip, sunt angajați de către o cabală conservatoare ca să îl răpească pe patrician și să îl înlocuiască cu o sosie ineptă, iar investigația independentă a protagonistului duce către de Worde senior, lucrurile iau o întorsătură cu adevărat neplăcută.

 

Spre deosebire de Carpe Jugulum și de The Fifth Elephant, The Truth are un echilibru mai bun între latura umoristică și cea moralizatoare. Astfel, discuțiile despre presă și rolul acesteia pe care protagonistul le poartă cu Sacharissa, cu Vimes și cu Vetinari sunt contrabalansate de momentele comice cu personaje secundare (inclusiv cu câinele vorbitor Gaspode), iar critica subtextuală adresată claselor superioare privilegiate este îndulcită de o pleiadă de trimiteri intertextuale savuroase la Pulp Fiction.

(Ar merita menționat și că unii cititori mai atenți și mai informați decât mine au remarcat că numele protagonistului, William de Worde, combină prenumele lui William Caxton și numele de familie al lui Wynkyn de Worde, două persoane care, spre finalul secolului al XV-lea, au introdus tiparul în Anglia.)

Pe ansamblu, aș reciti oricând The Truth și vi-l recomand și dumneavoastră. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Ca urmare a celor de mai sus, probabil nu vă veți mira că, la relativ puțină vreme după ce am recitit acest roman, am decis să mai parcurg o dată un alt volum din seria Lumea-disc, intitulat The Science of Discworld. Însă, despre acela, cred că am discutat deja în detaliu cu altă ocazie aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Joseph Campbell, "The Hero with A Thousand Faces" (1949)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

Despre lucrarea antropologului american Joseph Campbell, The Hero with A Thousand Faces, am aflat la un curs din primul an universitar, în 1993, pe care îl ținea domnul profesor universitar dr. Radu Surdulescu. Apoi, în 2014, am primit cadou un exemplar din ediția română - Eroul cu o mie de chipuri (Editura Herald, București, 2014) - și i-am făcut o prezentare în cadrul emisiunii "Ce citim astăzi?" de la postul de televiziune H 2.0 (cunoscut anterior ca TVRM). În cele din urmă, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am cumpărat, în decembrie 2021, un exemplar dintr-o ediție americană cartonată (New World Library, Novato, CA, 2021)... și am parcurs o ediție electronică în a doua decadă a lunii septembrie 2022.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul debutează cu o notă privitoare la operele reunite ale lui Joseph Campbell și cu prefața ediției din 1949. Apoi, în prolog, este expusă teoria monomitului - ideea că, în diferite culturi, sub diverse forme, o mulțime de mituri și legende prezintă o structură narativă comună, iar aceasta, în corelație cu unele elemente din psihanaliza jungiană, este mai relevantă pentru persoanele aflate în a doua jumătate a vieții decât conceptele cu care operează psihanaliza freudiană.

Partea întâi tratează, cu exemple, despre aventura eroului, în etape precum plecarea, inițierea mistică, întoarcerea și cheile de interpretare.

Partea a doua, în schimb, prezintă ciclul cosmogonic cu elemente precum emanațiile, nașterea imaculată, transformările eroului, disoluția microcosmosului și a macrocosmosului, precum și raporturile dintre mit și societate.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu un set de note de final, cu o amplă bibliografie, cu o listă a ilustrațiilor, cu un index alfabetic și cu note privitoare la autor, respectiv la fundația Joseph Campbell.

 

Țin să vă spun că am fost foarte plăcut impresionat de Eroul cu o mie de chipuri - pe de o parte, pentru că este o lucrare foarte documentată, cu exemple preluate din culturi nord-americane, asiatice, europene, africane, australiene și din sub-continentul indian, iar, pe de altă parte, pentru că autorul face permanent paralele între mituri din diverse zone geografice și vise sau fantasme ale pacienților din practica psihoterapiei.

Dealtfel, Eroul cu o mie de chipuri a avut o influență de durată nu numai în domeniul academic, unde a reprezentat un element important în critica literară antropologică, ci și în domeniul literaturii fantastice, în special asupra scriitorului J. R. R. Tolkien și, indirect, asupra subgenului high fantasy, respectiv în domeniul cinematografiei, unde l-a inspirat pe regizorul George Lucas să creeze seria Războiul stelelor. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din ediția română aici, iar, din ediția americană, aici.) Deloc întâmplător, există o lucrare dedicată adaptării monomitului analizat de către Joseph Campbell la domeniul scenariilor de film - însă, despre aceea, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Wade E. Pickren, "The Psychology Book" (2014)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În prima decadă a lunii iunie 2019, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la un preț rezonabil, un volum de Wade E. Pickren intitulat The Psychology Book - 250 Milestones in the History of Psychology (editura Sterling, New York, 2014). L-am parcurs în perioada iulie 2019 - septembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

 

The Psychology Book  se prezintă ca un volum de lux, cartonat, cu coperta embosată și decorată cu modele aurii, cu file de coală cretată, de o calitate excelentă, și cu semn de carte din mătase atașat la cotor.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui dr. Philip G. Zimbardo, profesor emerit de psihologie la Universitatea Stanford.

"Introducerea" prezintă succint obiectul de activitate al psihologiei, cronologia articolelor din volum și o scurtă secțiune de mulțumiri.

Urmează un set de două sute cincizeci de articole succinte, începând de la șamanism și trepanații și sfârșind cu inițiativa BRAIN din 2013. Fiecare articol prezintă câte o etapă importantă din dezvoltarea psihologiei și este însoțit de o ilustrație (color sau alb-negru) relevantă pentru materialul prezentat.

Întrucât densitatea informațiilor prezentate este destul de ridicată, nu am parcurs volumul dintr-o dată, ci în etape de câte zece-douăzeci de articole. Unele dintre subiectele prezentate, precum piramida lui Maslow sau cele cinci stadii ale raportării la trauma emoțională, îmi erau cât de cât familiare. Despre multe altele nici nu știam că există.

Pe ansamblu, lectura s-a dovedit a fi foarte instructivă, iar organizarea diacronică a materialului prezentat (mai degrabă decât o ordonare alfabetică, spre exemplu) ajută cititorii să înțeleagă procesul de dezvoltare al acestei științe.

De asemenea, faptul că lucrarea se încheie cu o bibliografie structurată tematic și cu un index alfabetic îi sporește utilitatea ca material de referință. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Voi păstra The Psychology Book în colecție și, la nevoie, voi consulta volumul. De asemenea, în urma acestei lecturi, probabil voi parcurge alte câteva cărți de popularizare despre psihologie și neuroștiințe. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Dian Hanson, "Masterpieces of Fantasy Art" (2023)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

În ultima zi a lunii iulie 2023, prin amabilitatea unui vechi prieten, am aflat că, la librăria Cărturești, era disponibil un album de artă fantastică. Am achiziționat un exemplar din Masterpieces of Fantasy Art, editura Taschen, Köln, 2023), volum coordonat de Dian Hanson. L-am parcurs în opt zile.

Și iată ce am aflat:

 

Introducerea, "My Fantasy Life", îi aparține artistului peruviano-american Boris Vallejo și tratează despre începutul carierei acestui artist de excepție, respectiv despre efectul formator pe care l-au avut asupra lui lucrările altor artiști fantasy.

Secțiunea "Fantasy: Then, Now and Always" de Dian Hanson prezintă succint dezvoltarea picturii fantastice din Renaștere și până în prezent în domeniul artelor frumoase.

Tot Dian Hanson, în capitolul următor, tratează despre originile artei fantastice moderne, pe filiera literaturii pentru copii de la finalul secolului al XIX-lea și a literaturii de consum din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Doamna Hanson explorează, în "Fantasy or Sci-Fi", diferențele dinstre fantastic și științifico-fantastic în literatură, dar, cu precădere, în artele grafice.

Apoi, în "New World, New Wave", Dian Hanson arată cum, în perioada postbelică, arta fantastică s-a dezvoltat datorită popularității cărților de buzunar.

Secțiunea următoare îi este dedicată doamnei Julie Bell, pictoriță și culturistă americană, care, de la finalul anilor 1980, are o îndelungată colaborare cu Boris Vallejo.

Un alt capitol, scris de către Zak Smith, prezintă opera artistului francez Philippe Druillet, implicat în publicarea revistei Métal Hurlant și în crearea editurii Les Humanoïdes associés.

Dian Hanson tratează apoi despre pictorul american Frank Frazetta, cel care, prin lucrările sale, a exercitat o influență imensă asupra artei fantastice moderne.

Secțiunea următoare, în schimb, se ocupă de viața și opera artistului elvețian H. R. Giger, un suprarealist cu viziuni biomecanice angoasante și tulburătoare. Între altele, Giger a colaborat la munca de concepție a unor pelicule precum Alien (1979), Specii (1995) și Prometheus (2012).

Un alt capitol le este dedicat gemenilor americani Tim și Greg Hildebrandt, artiști care, împreună și separat, au avut o carieră de succes ca ilustratori de carte. Lucrările lor feerice contrastează plăcut cu imaginile macabre din secțiunea precedentă.

Secțiunea următoare tratează despre viața și opera artistului american Jeffrey Jones, despre care mărturisesc că nu auzisem până recent, însă ale cărui lucrări m-au impresionat.

Zak Smith îl prezintă apoi pe artistul britanic Rodney Matthews, care are o dublă carieră - percuționist în formații rock și artist grafic. Lucrările acestuia au un caracter special, inconfundabil, și au fost reproduse pe coperte de cărți fantasy și pe mape de discuri LP.

Dian Hanson tratează pe larg despre opera artistului francez Jean Giraud, cunoscut sub pseudonimul Moebius. Acesta, împreună cu vecinul și prietenul său Philippe Druillet, s-a implicat în realizarea revistei Métal Hurlant și în lansarea editurii Les Humanoïdes associés. De asemenea, Moebius a contribuit la munca de concepție a unor pelicule precum Alien (1979) și Al cincilea element (1995).

Am fost plăcut surprins de lucrările din secțiunea următoare, create de către actrița americană Rowena Morrill, și încântat de imaginile dintr-un capitol dedicat pictorului spaniol Sanjulian, un artist de formație clasicistă.

Zak Smith tratează apoi despre viața și opera pictorului peruviano-american Boris Vallejo - soțul și colaboratorul doamnei Julie Bell. În domeniul artei fantastice, opera acestui artist are foarte puțini rivali.

Ultimul capitol, scris de către Dian Hanson, îi este dedicat artistului american Michael Whelan, ale cărui lucrări impresionează prin viziunea uneori onirică și prin detaliile fotorealiste. Fanii l-au răsplătit în repetate rânduri cu Premiul Hugo pentru imagini care ilustrează edițiile americane ale unor romane SF de referință.

  

Masterpieces of Fantasy Art (2023) a venit ca o supracompensare târzie pentru un alt album de la Taschen, cu același titlu, apărut în 1989 sub îngrijirea lui Eckart Sackmann. Acela a fost disponibil la Librăria Noi de la Sala Dalles, la începutul anilor 1990, însă prețul era prohibitiv. Dar, dacă albumul din 1989 avea doar 76 de pagini, cel din 2023 are 512.

Masterpieces of Fantasy Art, în ediția de lux din 2020, a marcat patru decenii de existență a editurii Taschen. Și ediția din 2023, apărută în format ceva mai mic, impresionează prin calitatea formei și a conținutului: copertă color lăcuită, în policromie; titlu embosat, în litere metalice; conținut color și (ocazional) alb-negru, imprimat pe coală cretată; hârtie de lux; tehnoredactare impecabilă; mii de ilustrații reproduse în detaliu; fascicule cusute, nu lipite la cotor; pliu de hârtie care învelește și protejează filele; coperta I - ilustrație de Frank Frazetta; coperta a IV-a - ilustrație de Moebius; text în engleză, germană și franceză. (Un aspect relevant este că albumul a fost imprimat în Bosnia-Herțegovina.) Pe scurt, o piesă de colecție bibliofilă. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Pe de altă parte, Masterpieces of Fantasy Art invită întrebarea: Pe când volumul al doilea? Căci, pe lângă cei treisprezece artiști ale căror lucrări sunt reproduse selectiv în acest volum, m-aș putea gândi cu ușurință la o duzină de artiști grafici meritorii, demni de a fi incluși într-un proiect editorial de asemenea anvergură. Polonezul Wojciech Siudmak, ale cărui picturi suprarealiste au ilustrat sute de volume din colecția science fiction de la editura franceză Presses Pocket, coordonată de către regretatul profesor universitar Jacques Goimard. Britanicii Roger Dean, Simon Bisley, Tim White și Alan Lee. Spaniolul Luis Royo, despre care editorul revistei americane Heavy Metal remarca, în glumă, că și dacă ar ilustra coperta fiecărei ediții a acestei publicații, tot ar fi prea puțin. Canadianul John Howe. Francezul Philippe Cazamayou, mai cunoscut sub pseudonimul Caza. Românul Tudor Popa, care, de-a lungul a trei decenii, a ilustrat copertele a sute de volume fantastice și S.F. într-o manieră impresionantă și versatilă. Americanul Joe Benitez, creatorul seriei Lady Mechanika. Italianul Mario Alberti. Și, desigur, belgianul vizionar care ne-a dăruit orașele obscure, pământurile găunoase și o mulțime de alte tărâmuri fabuloase, domnul baron François Schuiten.

Am să păstrez Masterpieces of Fantasy Art la loc de cinste în colecția mea - și țin să îi mulțumesc și pe această cale bunului meu prieten pentru că m-a informat cu privire la disponibilitatea acestui album. Dar, cum pofta vine... citind, poate că aș face bine să reiau câteva albume de Luis Royo, Moebius, Roger Dean și Mario Alberti și să le prezint aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

James Tynion IV și Martin Simmonds "The Department of Truth, Vol. 4" (2022)

Imagine preluată de pe situl Libristo.ro

În prima decadă a lunii ianuarie 2023, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel de-al patrulea volum al romanului grafic The Department of Truth, intitulat: The Ministry of Lies (editura Image Comics, Portland, OR, 2022). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat: 

 

În 1991, la Moscova, Lee Harvey Oswald are o întâlnire neoficială cu omologul său rus, Gregori Petrov. U.R.S.S. tocmai s-a prăbușit, iar Ministerul Minciunilor s-a desființat, însă Petrov e racolat de către organizația Pălăria Neagră. În prezent, protagonistul Cole Turner se gândește să se retragă din Departamentul Adevărului, iar șeful său, Lee Harvey Oswald, îl informează despre concurența din vremea Războiului Rece dintre Departamentul Adevărului din S.U.A. și Ministerul Minciunilor din U.R.S.S. - fiecare cu propria sa versiune asupra realității. Iar Petrov e asasinat în muzeul N.A.S.A., lângă un modul precum cele cu care se făcuseră aselenizările.

Oswald îl informează pe Cole cu privire la prima aselenizare - o ficțiune devenită realitate. În paralel, cu scopul de a-l racola pe Matt, soțul lui Turner, pentru Pălăria Neagră, Hawk Harrison îi arată acestuia un film în care Turner îi ucide pe doi colegi de-ai lui Matt de la ziarul The Washington Post. Mai mult, agenții organizației Pălăria Neagră îi prezintă lui Matt o versiune a istoriei recente în care administrația de stat a S.U.A. a ajuns să fie controlată de către Departamentul Adevărului - și, în special, de către Lee Harvey Oswald.

Cole Turner, însoțit de către colega sa, Ruby, face o vizită la Fort Knox, unde Departamentul Adevărului depozitează diverse ciudățenii - inclusiv cadavrul împăiat al Omului-Molie. În schimb, Matt decide să publice în presă informațiile privitoare la Departamentul Adevărului. Cum Cole bănuiește că Oswald îi va cere să își asasineze soțul pentru a împiedica publicarea informațiilor, îi propune șefului său o alternativă. Iar Lee Harvey Oswald sfârșește prin a i se prezenta jurnalistului Matt cu scopul de a-i dezvălui istoria departamentului secret.

 

Spre deosebire de volumul al treilea al romanului grafic Departamentul Adevărului, The Ministry of Lies continuă intriga principală și reunește capitolele 11 - 15. Scenariul scris de către James Tynion IV aduce noi complicații și dezvăluiri, iar combinația de delir paranoic, satiră socială și umor negru e la fel de bine dozată ca și în volumele precedente.

Grafica realizată de către Martin Simmonds e tot atât de impresionantă și de creativă ca în primele două volume ale seriei - dealtfel, ea reprezintă principalul motiv pentru care cumpăr și citesc The Department of Truth.

De asemenea, casetele cu dialoguri realizate de către Aditya Bidikar contribuie la efectul angoasant al acestei benzi desenate, cu contururile lor duble și cu literele parcă dactilografiate din porțiunile de expozițiune.

Pe ansamblu, The Ministry of Lies a contribuit la dezvoltarea acestui roman grafic de o foarte bună calitate și pregătește terenul pentru ceea ce sper că va fi punctul culminant și deznodământul în volumul al cincilea al seriei. Din păcate, până la apariția aceluia vom fi nevoiți să mai așteptăm cel puțin o jumătate de an. Însă, la momentul potrivit, am să vă furnizez detalii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

J. Tynion et al, "The Department of Truth, Vol. 3" (2022)

Imagine preluată de pe situl BooksExpress.ro

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, al treilea volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV intitulat: The Department of Truth - Free Country (editura Image Comics, Portland, Or, 2022). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Free Country reunește fasciculele 6-7, respectiv 14-17 din romanul grafic The Department of Truth. Dacă fasciculele adunate în primele două volume erau intitulate "capitole" și urmăreau un fir narativ principal axat pe protagonistul Cole Turner, cele care apar în al treilea volum sunt etichetate drept "deviații".

Prima deviație, "Apocrypha", este ilustrată de către Elsa Charretier și arată cum Lee Harvey Oswald, recrutat de către Departamentul Adevărului după asasinarea lui John F. Kennedy, citește documente oculte și află despre o conspirație medievală europeană, Illuminati, menită să demaște propaganda oficială prin care, în istoriografie, fuseseră strecurate mai multe secole decât trecuseră, de fapt, de la căderea Imperiului Roman de Apus și fuseseră create personaje istorice fictive precum... Charlemagne.

A doua deviație, "Foil", este ilustrată de către Tyler Boss și îl aduce în contact pe Oswald cu un coleg adolescent, "Doc" Hynes, care îl informează despre obiecte zburătoare neidentificate și despre misterioși oameni în negru care caută să mușamalizeze cazurile despre acestea.

A treia deviație, "The Rocket Man", e ilustrată de către John J. Pearson și îi trimite pe Lee Harvey Oswald și "Doc" Hynes într-o zonă rurală, unde îl intervievează pe un inginer de rachete cu privire la misterioasa femeie în stacojiu, Babalon. Aparent, aceasta a fost adusă pe Pământ printr-un ritual magic al lui Jack Whiteside Parsons - întemeietor al Jet Propulsion Laboratory și discipol al lui Crowley - iar, după venirea ei, situația mondială s-a agravat. Poate că Babalon a jucat un rol esențial și în asasinarea președintelui Kennedy, însă Lee Harvey Oswald nu vorbește despre asta. Iar cu Hawk Harrison, fiul rebel al inginerului, Lee se va reîntâlni în repetate rânduri.

A patra deviație, "Point Pleasant", a fost ilustrată de către David Romero și îl are ca protagonist pe "Doc" Hynes. Acesta e interogat în 1960 de către Departamentul Adevărului cu privire la investigații pe care le-a întreprins, în compania lui Lee Harvey Oswald, în Virginia de vest și Ohio. Incidentele implică apariții stranii, ca Omul-molie sau Indrid Cold, dar și un accident grav, în urma căruia s-a năruit un pod peste râul Ohio, iar zeci de persoane au pierit. Și, la data când are loc interogatoriul, Lee Harvey Oswald a dispărut fără urmă...

A cincea deviație, "Free Love", a fost ilustrată de către Alison Sampson și îl prezintă pe Lee Harvey Oswald la San Francisco, în 1968, discutând despre contracultură și despre asasinatele politice cu un personaj feminin care ar putea fi o agentă CIA. Aparent, contracultura hippie ar putea schimba radical modul în care populația percepe realitatea, iar Departamentul Adevărului se străduiește din răsputeri să țină situația sub control. La finalul acestui episod, Oswald decide să revină în departament.

A șasea deviație, ilustrată de către Jorge Fornes, contrastează, în sobrietatea liniilor și a culorilor, cu exuberanța psihedelică a precedentei. Directorul Departamentului Devărului, Frank Capra, i-l prezintă pe subordonatul său, Lee Harvey Oswald, noului președinte al S.U.A., Richard Nixon. Lee îi propune președintelui un plan îndrăzneț - să îl pună pe regizorul Stanley Kubrick să regizeze o falsă aselenizare, iar aceasta, fiind vizionată la televizor de către milioane de oameni, să devină reală. Nixon apreciază ideea în asemenea măsură, încât îi propune lui Oswald să devină noul director al Departamentului Adevărului după pensionarea lui Frank Capra. Și dacă misterioasa femeie îmbrăcată în stacojiu ar fi jucat un rol și în prima aselenizare?

 

Și în cazul volumului Free Country, scenariul scris de către James Tyinion IV este interesant. Unele teorii ale conspirației, precum cele despre obiecte zburătoare neidentificate și oameni în negru, țin de cultura populară. Altele, precum cele din "Apocrypha", amintesc de delirurile paranoice târzii ale lui Philip K. Dick. Însă toate sunt tratate cu un umor negru venit parcă din romanele lui Thomas Pynchon.

Arta grafică variază de la un fascicul la altul, dar coperta fiecăruia a fost creată de către Martin Simmonds. O notă aparte i se cuvine lui Jordie Bellaire, care, în secțiunea "Free Love", a colorat desenele realizate de către Alison Sampson. Rezultatul este intens și delirant, amintind de Submarinul galben sau de picturile lui Roger Dean.

 Casetele de dialog create de către Aditya Bidikar sunt judicios adaptate pentru stilul grafic al fiecărei "deviații".

Pe ansamblu, chiar dacă unii cititori s-au plâns că Free Country încetinește ritmul acțiunii și că adaugă prea multă expozițiune, consider că volumul acesta îi conferă amploare și profunzime romanului grafic The Department of Truth. Ca un adevărat colecționar, scenaristul James Tynion IV inventariază și aici teorii ale conspirației care de care mai fanteziste, iar delirul paranoic rezultat (aflat încă în dezvoltare) pare să rivalizeze, în amploare și complexitate, cu cel creat de către Umberto Eco în Pendulul lui Foucault.

Ca urmare, am comandat fără ezitare și volumul al patrulea din The Department of Truth. Însă, despre acela, rămâne să discutăm în detaliu la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)