François Schuiten & Benoît Peeters, "Les Cités obscures - livre 4" (2019)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii aprilie 2019, prin amabilitatea importatorilor de carte de la librăria franceză Kyralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album de bandă desenată de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters intitulat: Les Cités obscures - livre 4 (editura Casterman, Paris, 2019). L-am parcurs pe îndelete în perioada octombrie 2019 - februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Al patrulea volum din integrala Orașelor obscure este, din păcate, și ultimul. Tomul începe cu o "Tentativă de cronologie" care acoperă mai bine de trei secole din istoria acestei lumi imaginare și care îi ajută pe cititori să poziționeze mai precis, din punct de vedere temporal, evenimentele prezentate în volumele precedente ale seriei.

Urmează albumul de bandă desenată "Frontiera invizibilă". Protagonistul acestei povești kafkiene este un tânăr cartograf, Roland de Cremer, care ajunge la un centru de cartografiere din Sodrovno-Voldachia (un ținut din lumea obscură unde se vorbește româna, mai degrabă decât franceza). Ni se prezintă, pe scurt, "Tinerețea unui cartograf", apoi tribulațiile protagonistului, prins între birocrația unui sistem vast și dificil de înțeles, ambițiile unui dictator în ascensiune și idila cu o localnică, Shkodrã. Povestea ia o turnură suprarealistă când Roland descoperă că, pe pielea iubitei sale, se află un semn din naștere ce reproduce harta reală a Sordovno-Voldachiei. Iar, când ambițiile teritoriale ale dictatorului Radisic (bazate inclusiv pe falsificarea hărților) intră în coliziune cu pasiunea protagonistului pentru exactitatea științifică, celor doi tineri nu le mai rămâne decât calea lungă și grea către exil.

Albumul este însoțit de un extras din "Ghidul orașelor" dedicat Sodrovno-Voldachiei.

Urmează un al doilea album amplu, "Teoria grăuntelui de nisip", cu acțiunea plasată la Brüsel. Seful unui trib exotic o vizitează pe proprietara unui magazin de antichități, Elsa Autrique, îi încredințează o bijuterie bizară, după care piere într-un accident rutier. În apartamentul Elsei încep să apară fire de nisip, în număr din ce în ce mai mare, până când ajung să fie imposibil de evacuat și se revarsă șuvoaie pe ferestre și de pe balcon. Între timp, un alt personaj, Constant Abeels (protagonistul albumului "Brüsel") are o problemă similară - zilnic, în locuința lui apar roci, de greutate egală, în număr din ce în ce mai mare, până când, evacuarea lor devenind imposibilă, fac să se năruiască podeaua sub greutatea lor. Nu în ultimul rând, proprietarul unui restaurant, Maurice, pierde din greutate (dar nu și din masa corporală) până când ajunge să plutească asemenea unui balon.

Mary von Räthen (protagonista din "Fata înclinată") investighează aceste fenomene și conchide că bijuteria cea bizară ar trebui restituită și repusă la locul ei pentru a restaura ordinea firească a lucrurilor. Ca atare, îl însoțește pe Constant Abeels într-o călătorie până în îndepărtatul ținut al moktarilor, unde bijuteria buclucașă e reașezată în locașul ei, pe peretele unei fortărețe străvechi. Și, dacă pentru Constant și pentru amicul său Maurice lucrurile revin la normal, Elsa se pomenește transferată, cu tot cu imobilul în care locuia (Casa Autrique) în lumea noastră, în Bruxelles.

Al treilea album de bandă desenată din cuprins, "Amintiri din prezentul etern", este mai suprarealist și mai poetic decât cele precedente. Acesta prezintă odiseea unui copil, Aimé, printr-o zonă urbană în bună parte depopulată, Taxandria, unde sunt puțini adulți și nu există alți copii. Toate ceasurile sunt oprite, clădirile se află în diferite stadii de degradare, iar timpul pare să fi stat în loc. Peregrinările lui Aimé îl duc prin mai multe instituții cu un aer kafkian, iar, în cele din urmă, într-un port părăsit, unde copilul se îmbarcă pe un vapor aflat în trecere.

Secțiunea "Întoarcere la Taxandria" prezintă evoluția acestui proiect, care inițial se intenționase a fi un film de artă regizat de Raoul Servais. Filmul a trecut prin mai multe viziuni și etape de realizare, a fost turnat în 1989 la Budapesta și lansat, în cele din urmă, în 1994 sub titlul Taxandria. Banda desenată se inspiră din viziunea inițială a regizorului, mai degrabă decât din produsul final, care, aparent, a fost cam dezamăgitor.

Spre final, apare o galerie de "Personaje ilustre" în care regăsim atât personaje din seria Orașelor obscure, precum Giovanni Battista sau Mary von Räthen, cât și persoane din lumea noastră, ca Victor Horta sau Jules Verne, care au relevanță pentru acest tărâm imaginar. Și nu vă veți mira să găsiți pe cineva care e câte puțin din fiecare - fotograful Gaspard-Félix Tournachon (alias Nadar), care apare în tandem cu versiunea sa ficționalizată, Michel Ardan.

Volumul se încheie cu secțiunea "Afinităților elective", în care lumea obscură e conectată cu alte lucrări ale baronului François Schuiten, în special seria Pământurilor găunoase, cu o "Bibliografie a lumii obscure" în care, în manieră borgesiană, sunt menționate lucrări reale, precum "Ficțiuni" de Jorge Luis Borges, alături de cărți fictive, ca "Misterul din Urbicande" de Régis de Brok, cu note biografice despre baronul François Schuiten și despre domnul Benoît Peeters, respectiv cu bibliografia celor doi creatori.

Impresia de ansamblu este că volumul al patrulea al integralei Orașelor obscure încununează seria. Pe de o parte, cronologia și galeria personajelor ilustre pun mai bine în perspectivă numeroasele elemente ale acestui ansamblu artistic de mari dimensiuni. Pe de altă parte, "Amintiri din prezentul etern" și "Afinitățile elective" creează impresia distinctă că lumea aceasta ficțională este încă mai vastă decât ne-au arătat deja cei doi creatori. Astfel, seria Orașelor obscure rămâne un frumos exemplu postmodern de operă deschisă.

Am apreciat, la fel ca în cazul volumelor precedente ale seriei, scenariile domnului Benoît Peeters și ipotezele fantastice pe baza cărora a construit poveștile. De asemenea, am apreciat revenirea unor personaje deja cunoscute, precum Mary von Räthen sau Constant Abeels.

Grafica baronului François Schuiten s-a dovedit, și în acest caz, de o excepțională calitate. Fie în cazul albumelor color, ca "Frontiera invizibilă", fie în cel al "Teoriei grăuntelui de nisip" (realizat în alb, negru și crem), detaliile au fost realizate minuțios și elegant. Am remarcat, spre exemplu, cum, în "Teoria grăuntelui de nisip", fațadele din Brüsel erau reprezentate în perspectivă, dar și... răsturnate și vălurite, sub formă de reflexii în băltoacele de pe pavaj, într-o zi ploioasă.

Nu în ultimul rând, am apreciat hârtia cretată de o excepțională calitate, pe care sunt imprimate filele cărții, maniera în care a fost legat volumul (fascicule cusute, mai degrabă decât file lipite), tiparul de înaltă definiție și coperta cartonată, embosată și decupată. Toate aceste calități, precum și conținutul propriu-zis al acestui volum, fac Les Cités obscures - livre 4 o piesă de colecție atât pentru amatorii de bandă desenată, cât și pentru bibliofili.

Singurul regret (și este unul adânc) este că nu vor mai urma alte volume în această serie de excepție. Un gând de recunoștință li se adresează celor doi creatori care, vreme de aproape patru decenii, au construit o lume imaginară de neuitat.

Și ar merita menționat că acest periplu prin lumea orașelor obscure mi-a stârnit interesul pentru istoria arhitecturii - motiv pentru care am achiziționat câteva albume ilustrate dedicate acestui subiect.

Însă despre acelea vom discuta în detaliu cu alte ocazii.