 |
| Imagine reprodusă cu permisiunea editurii Crux Publishing |
În prima decadă a lunii noiembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată Digital Minimalism - Choosing A Focused Life in A Noisy World (Penguin Business, Penguin Random House UK, Londra, 2020). Am parcurs-o în două zile, la jumătatea lunii noiembrie a aceluiași an. Și iată ce am aflat:
Imagine preluată de pe situl Emag.ro
Autorul, domnul Cal Newport, este profesor de informatică la universitatea Georgetown și publică ocazional în periodice precum The New York Times, The Wall Street Journal, The Economist, The Financial Times și The Guardian.
"Introducerea" prezintă tema cărții - pe de o parte, sentimentul de epuizare cauzat, în lumea contemporană, de abuzul de mijloace de comunicare numerică; pe de alta, necesitatea de a relua controlul asupra propriei vieți și de a-i reda sensul.
Partea întâi, "Bazele", analizează situația de fapt. Capitolul întâi, "O cursă a înarmărilor inegală", arată dezechilibrul dintre individ și companiile care câștigă profituri de pe urma prezenței acestuia online. Capitolul al doilea, "Minimalismul digital", propune o soluție de gestionare a timpului și atenției individuale pe baza a trei principii: Congestionarea e costisitoare. Optimizarea e importantă. Intenționalitatea aduce satisfacții. Capitolul al treilea, "Decongestionarea numerică", propune un plan de măsuri bazat pe o pauză de o lună de la mediile online, pe reintroducerea altor activități în program și pe readoptarea ulterioară, în mod judicios, a anumitor activități online.
Partea a doua, "Practicile", sugerează o gamă mai largă de măsuri concrete pentru transformarea existenței. Astfel, capitolul al patrulea îi sfătuiește pe cititori să aibă periodic intervaluri de solitudine. Capitolul al cincilea ne îndeamnă să regândim prezența și activitatea noastră online, în funcție de necesități și de un program bine stabilit. Capitolul al șaselea argumentează că e benefic să ne recucerim timpul liber - practicând meșteșuguri, sporturi, activități recreative, conversații. Iar capitolul al șaptelea pledează pentru gestionarea atenției noastre pentru a rezista tentativelor (atent organizate online) de a o deturna.
Volumul se încheie cu o secțiune de concluzii, cu o pagină de mulțumiri, cu ample note de final și cu un indice alfabetic.
Din punctul meu de vedere, Digital Minimalism a sosit la timp și mi-a confirmat unele bănuieli. Gradul de mulțumire pe care îl avem cu privire la propria existență depinde în bună măsură de modul în care ne petrecem timpul și de activitățile pe care le efectuăm.
Am apreciat claritatea expunerii, concizia cărții, precum și maniera în care autorul a susținut fiecare idee atât cu citate relevante și cu studii de caz, cât și cu exemple din experiența personală. Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră să parcurgeți Digital Minimalism. (Puteți comanda un exemplar aici.)
În ceea ce mă privește, voi parcurge probabil și alte lucrări ale domnului profesor Cal Newport. Însă, despre acelea, rămâne să discutăm cu alte prilejuri.
În prima jumătate a lunii octombrie 2020, am parcurs cu interes și cu multă plăcere cel mai recent roman al autorului canadian Cory Doctorow, intitulat Attack Surface (Tor Books, New York, 2020). Și iată ce am aflat:
Imagine preluată de pe situl Amazon.com
Romanul se înscrie într-o serie din care mai fac parte Little Brother, Homeland și nuvela "Lawful Interception". Spre deosebire de narațiunile precedente, Marcus Yallow nu mai este protagonist și narator, ci apare ca personaj secundar. În schimb, un personaj secundar feminin din cele două romane, Masha Maximow, devine aici protagonistă-naratoare.
La câțiva ani după acțiunea din Homeland, într-un viitor apropiat, Masha este trimisă de către firma privată de consultanță Xoth, la care lucrează, într-o republică ex-sovietică, numită codificat Slovstakia, pentru a ajuta un regim represiv să înăbușe demonstrații antiguvernamentale. Ziua, protagonista pune la punct sisteme de supraveghere informaționale, conform fișei postului, însă, după orele de program, transmite informații către un grup de disidenți și încearcă să îi convingă să folosească criptografie. Iar, când demonstranții sunt atacați cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc de către forțele de ordine, apoi călcați cu automobile autonome deturnate, Masha face o greșeală într-o discuție cu angajatoarea și își pierde postul de la compania Xoth.
Revenită în San Francisco, protagonista se reîntâlnește cu o veche prietenă, Tanisha, precum și cu Marcus Yallow și cu soția acestuia, Ange. Doar că Tanisha și prietenii ei sunt implicați în mișcări pentru apărarea drepturilor civile, precum Brown Lives Matter, iar Masha ajunge destul de repede la o criză de conștiință - pentru că nu poate să lucreze pentru firme de consultanță care servesc regimuri opresive și, simultan, să sprijine din umbră mișcări disidente.
Intriga ajunge la un punct culminant în care demonstranții se confruntă cu forțele de ordine și expun mașinațiunile unor politicieni locali corupți, iar protagonista, după o serie de arestări, eliberări pe cauțiune și negocieri tensionate, găsește calea către un set de valori morale și o viață integră.
În pofida faptului că este un tom de mari dimensiuni, Attack Surface se citește rapid și cu plăcere. Dacă despre Jennifer Government de Max Barry remarcam că lasă impresia că autorul citise No Logo de Naomi Klein (și luase notițe), Attack Surface pare să fi fost scris ca o ilustrare a principalelor idei din The Age of Surveillance Capitalism de Shoshana Zuboff. Astfel, subiecte recurente de discuție între personaje sau de preocupare pentru protagonistă sunt supravegherea traficului informațional din rețelele de telefonie mobilă, interceptarea (și, uneori, falsificarea) corespondenței electronice, criptografia, criptanaliza, infiltrarea grupurilor disidente, mijloacele de dispersare și reținere a demonstranților și așa mai departe. (Nu întâmplător, romanul are nu una, ci trei postfețe care accentuează temele relevante ale cărții și granița firavă dintre realitatea contemporană și ficțiunea lui Doctorow.) Iar, dacă viziunea despre lume a autorului pare să se fi întunecat considerabil față de cea prezentată în romanul Down and Out in the Magic Kingdom, o cauză majoră poate fi și faptul că lumea însăși s-a schimbat în ultimele două decenii - și nu neapărat în bine.
Am apreciat evenimentele din intrigă (unele foarte spectaculoase și captivante), suspansul, stilul convingător în care este scrisă narațiunea, dezvoltarea personajului principal, precum și multitudinea de informații despre tehnologie și politică pe care Cory Doctorow le-a presărat prin roman. Singura... bizarerie (dacă vreți) este că majoritatea zdrobitoare a personajelor principale din roman sunt feminine. Cu excepția lui Marcus Yallow, personajele masculine apar numai episodic. (Firește, asta îi face pe cititori să își dea seama, fie și cu întârziere, că în alte lucrări literare e ceva în neregulă pentru că disproporția de gen dintre personaje e la fel de mare, dar invers.)
Pe ansamblu, aș spune că, pentru anii 2020, Attack Surface e la fel de relevant pe cât a fost Neuromancer în anii 1980 sau Heavy Weather în anii 1990. Iar cei care și-ar propune să îl egaleze sau să îl depăsească pe Cory Doctorow în domeniul acesta al ficțiunii speculative au o misiune extrem de dificilă.
În ceea ce mă privește, sunt convins că voi reciti acest roman la un moment dat. Dar fiecare lucru la vremea lui...
La jumătatea lunii aprilie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Max Barry intitulat Lexicon (Mulholland Books, Hodder & Stoughton, Londra, 2014). De parcurs, l-am parcurs abia la jumătatea lunii august 2020. (Are și pandemia beneficiile ei.)
Imagine preluată de pe situl Amazon.com
Și iată ce am aflat:
Lexicon începe cu cea mai banală situație ficțională imaginabilă pentru a vira în (poate) cea mai bizară ipoteză imaginabilă. Un amnezic, într-un aeroport, abia scapă cu viață din mâinile unor agenți care încercau să îl răpească. Treptat, pe măsură ce amintirile îi revin, acesta constată că este prins în mijlocul unei conspirații de poeți și romancieri care se întinde, la scară mondială, din Australia în SUA în Regatul Unit al Marii Britanii și mai departe, în Rusia. Aparent, un agent cu numele de cod T. S. Eliot are nevoie de ajutorul acestui amenzic, Harry, pentru a contracara activitățile altei agente, cu numele de cod Virginia Woolf, care a cauzat haos și măcel în localitatea Broken Hill din Australia.
În paralel, pe un alt fir narativ, ne sunt relatate procesul prin care o adolescentă fără adăpost, Emily, a fost recrutată pentru o organizație secretă, instruită sub numele de cod Virginia Woolf și trimisă în misiuni. (Și poate că unul dintre superiorii săi are planuri care nu sunt prevăzute în fișa postului...)
Cele două fire narative sunt intersectate frecvent de un al treilea, desprins parcă din trilogia S.U.A. a lui John Dos Passos, în care extrase din presă, rapoarte confidențiale, chestionare, fragmente de conversații online și știri de ultimă oră contrastează evenimentele din teren cu prezentarea lor mediatică și cu percepția lor de către public.
Intriga duce, prin răsturnări de situație succesive și printr-un punct culminant spectaculos, la un deznodământ memorabil. Iar ultima pagină a romanului pare să subțieze granița dintre ficțiunea cărții și realitatea cititorilor...
Am apreciat Lexicon din mai multe motive. Mai întâi, personajele principale de pe firele narative majore sunt ușor de simpatizat. Apoi, loviturile de teatru și schimbările raporturilor de forțe se țin lanț până aproape de ultima filă. Nu în ultimul rând, rar se întâlnește un techno-thriller în care elementul care pune intriga în mișcare este... programarea neurolingvistică. (Căci, în Lexicon, cuvinte sintetice pot fi folosite pentru a supune și reprograma oameni.) Și, desigur, ar mai fi trimiterile intertextuale care merg la inima filologului.
Având în vedere cele de mai sus, vă recomand și dumneavoastră Lexicon. În ceea ce mă privește, întrucât și un alt roman al scriitorului australian Max Barry, Jennifer Government, îmi făcuse o impresie foarte bună, am de gând să mai parcurg și alte cărți de același autor. Însă, despre acelea, rămâne să vă relatez cu alte ocazii.
În ultima decadă a lunii septembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din cel mai recent volum al romanului grafic Lady Mechanika, intitulat Sangre (Benitez Productions, Encino, CA, 2020). L-am parcurs în două zile. Și iată ce am aflat:
Imagine preluată de pe situl Comixology
Fiecare capitol dintre cele cinci care compun acest volum începe cu un prolog desenat de Joe Benitez și Martin Montiel. Acțiunea se petrece în America Centrală, în vremea sosirii conchistadorilor, iar protagonista, Mali, vede cum soțul și copiii îi sunt măcelăriți de către niște făpturi supranaturale. Dornică de răzbunare, Mali trece prin ritualul lui Mictecacihuatl și se transformă în La Madrina, o vânătoare de vampiri.
Porțiunea principală a fiecăruia dintre cele cinci capitole, desenată de către Brian Ching, are acțiunea plasată la finalul secolului al XIX-lea. Lady Mechanika este invitată în Spania de către Leonora, soția unui baron, pentru a investiga un caz paranormal al cărui victimă este fiul baronului, Alejandro. Localnicii suspectează o posesie demonică, însă investigațiile protagonistei dezvăluie altceva - o atracție homoerotică pe care Alejandro o are față de un vampir, Lucian, pe care l-a cunoscut la universitate.
După o confruntare decisivă dintre Lady Mechanika și La Madrina, baronul Calvitero este nevoit să accepte preferințele fiului său, iar clanul de vampiri din care face parte Lucian, sever împuținat de către La Madrina, este silit să se retragă din zonă.
Volumul se încheie cu o galerie de coperte și cu un interviu acordat de către artistul grafic Brian Ching.
Pe ansamblu, în pofida scenariului alert creat de M. M. Chen și Joe Benitez, Sangre a fost o experiență destul de dezamăgitoare.
Calitatea graficii, în special în porțiunea principală a fiecărui capitol, este mai slabă comparativ cu volumele precedente. Personal, am remarcat că, în acest volum al seriei Lady Mechanika, nu mai apar contribuții ale artistului grafic Peter Steigerwald, iar consecințele sunt notabile.
Apoi, intriga acestui volum a virat în mod clar dinspre steampunk către horror. Chiar dacă romanul grafic avea o doză de horror încă de la primul volum, The Mystery of the Mechanical Corpse, am preferat volume unde a predominat elementul steampunk, precum The Tablet of Destinies sau The Clockwork Assassin. Cumva, Sangre dovedește încă o dată că e înțelept să avem grijă ce ne dorim pentru că s-ar putea să primim. Cititorii care au primit volume subțiri, precum The Lost Boys of West Abbey sau La Dama de la Muerte, au dorit o miniserie mai consistentă. Iar Sangre le-a oferit un volum cantitativ mai mare, însă calitativ mai slab.
Voi păstra în colecție acest volum al romanului grafic Lady Mechanika mai mult pentru a avea seria completă decât din plăcerea de a-l reciti. Iar, în măsura în care această serie va continua, am să vă informez despre volumele următoare tot aici, la Țesătorul.
 |
| Imagine preluată de pe situl Comixology.com |
Și iată ce am aflat:
Premisa acestui roman grafic este că, într-un viitor îndepărtat, peste câteva milioane de ani, Soarele a început să se transforme într-o gigantă roșie, iar temperatura de la suprafața Pământului a crescut în așa măsură încât viața a devenit aproape imposibilă. Ca urmare, omenirea s-a retras în orașe subacvatice și a trimis sonde spațiale cu speranța că, prin intermediul acestora, va descoperi planete extrasolare locuibile.
La începutul acțiunii, de la trimiterea sondelor au trecut câteva milenii, iar resursele de care dispun oamenii din orașele subacvatice au început să se împuțineze. Protagonista, Stel Caine, face parte dintr-o familie în care, din generație în generație, s-a moștenit ultimul costum de scafandru greu din orașul Salus. Din păcate, într-o misiune subacvatică de rutină, soțul protagonistei este ucis de către pirați, iar cele două fiice ale ei sunt răpite.
Un deceniu mai târziu, Stel pleacă împreună cu fiul ei, Marik, pentru a găsi o sondă spațială revenită cu informații. Într-un alt oraș subacvatic, cei doi o regăsesc pe Tajo, una dintre fiicele răpite de pirați. Marik este silit să lupte în arenă, alături de alți prizonieri, împotriva unor monștri acvatici, însă, după o victorie neașteptată, conduce o revoltă împotriva despotului local și evadează împreună cu Stel și Tajo.
Volumul, care reunește primele șase fascicule din romanul grafic Low, se încheie cu o galerie de coperte alternative, schițe și lucrări ale artistului grafic Greg Tocchini.
Am apreciat scenariul dinamic al volumului The Delirium of Hope, precum și optimismul nestrămutat al protagonistei, care nu renunță la ceea ce și-a propus în pofida numeroaselor vicisitudini cu care se confruntă.
Însă, oricât de bun ar fi scenariul, arta grafică este încă și mai bună. Pe de o parte, lumea imaginară din acest viitor îndepărtat este redată într-o abundență de detalii halucinante - clădiri, vehicule, costume, accesorii și creaturi care de care mai interesante. Pe de altă parte, paleta de culori este intensă și fascinantă, cu numeroase planșe în culori calde, predominant portocaliu și galben, care sugerează atmosfera toridă, și cu alte planșe în culori reci, în special albastru și verde, pentru a reda scenele subacvatice.
Pe ansamblu, acest prim volum m-a convins să îl păstrez în colecție, să îl recitesc și să le achiziționez și pe celelalte din serie. Însă despre acelea rămâne să vă relatez cu alte ocazii.
Postări
Comentarii
