Astăzi, după ce am primit o veste neplăcută şi una agreabilă, am aflat de la domnul Mircea Pricăjan că a parcurs antologia Dincolo de noapte îngrijită de Oliviu Crîznic. Urmarea acestei lecturi este o cronică apărută în Revista de suspans (8 mai 2013). Din amplul articol mi-a atras atenţia următorul alineat:
"Acestea fiind spuse, şi după ce am citit cu maximă atenţie 
antologia care are în subtitlu particula „gotic”, trebuie spus, 
de asemenea, că în cuprinsul ei găsim exact trei povestiri de 
factură gotică: prima îi aparţine antologatorului însuşi, fiind 
un prequel la romanul său de debut … şi la sfârşit a mai 
rămas coşmarul (o veritabilă demonstraţie de scriere 
gotică!), iar celelalte două sunt scrise de Florin Pîtea 
(Văgăuna bântuită, interesant exerciţiu de recreare a limbajului cronicăresc din 
Medievalul românesc) şi de Raluca Băceanu (Fraţii de Saint-Yves, o poveste bine articulată 
care pune accent în principal pe latura melancolică a goticului, spre deosebire de 
contribuţia lui Oliviu, unde, ca de obicei în scrierile sale, predomină spectrul terorii şi 
imaginile senzaţionale).
Îi mulţumesc domnului Pricăjan pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici.

 
 
 
 Postări
Postări
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu