Liviu Radu, "Ghicit de seară" (2010)

Nu îmi mai amintesc cu precizie cînd am cumpărat de la Librăria Mihai Eminescu un exemplar dintr-un volum de Liviu Radu, Ghicit de seară - 77 poveşti foarte scurte (Editura Tritonic, Bucureşti, 2010). Ţin minte însă că i-am solicitat autorului un autograf, iar dumnealui mi-a oferit o frumoasă dedicaţie. Şi mai ţin minte că am reuşit să citesc volumul acesta abia în mai 2013, în două săptămîni şi ceva. (De vină e numai seria nouă a Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice.)

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Ghicit de seară reuneşte atît schiţe apărute iniţial în alte volume de proză scurtă ale autorului, cît şi texte ultrascurte care, conform domnului Ştefan Ghidoveanu, fuseseră prezentate în cadrul emisiunii "Exploratorii lumii de mâine", la Radio România Cultural. Din fericire, există o mare varietate tematică între schiţe. Din păcate, există şi diferenţe mari în ceea ce priveşte calitatea.

Astfel, dintre schiţele excelente care apar în cuprins aş aminti "Omul care ştia mai mult ca oricine", "Cazul Iov - secţiune multiplan" şi "Întâlnire cu prieteni".

Destule texte din volum sînt bune - unele fantastice, ca de exemplu "Prevestirea", altele SF, ca "Sezon de vânătoare". Trei sau patru dintre ele au chiar un uşor parfum borgesian, precum "Labirintul", "Oglinzi" sau "Visul lui Claudiu".

Cîteva sînt mai degrabă slabe, iar un redactor literar le-ar fi eliminat din cuprins - dar pe pagina tehnică a volumului nu este menţionat nici un redactor literar. Dintre acestea, aş menţiona "Ceasul" şi "Nocturnaventură".

În ceea ce priveşte temele tratate, am remarcat recurenţa fantasticului de inspiraţie iudeo-creştină, a variaţiunilor pe tema pactului faustic, a divinaţiei şi a textelor despre Jack Spintecătorul. Pe această ultimă temă, mi s-a părut ieşită din comun abordarea din "Despre pietre în baltă şi înţelepţi".

În privinţa prezentării volumului, am fost neplăcut impresionat de redactarea literară mediocră, de literele prea înguste, care îngreunează lectura, de tehnoredactarea strînsă şi de marginile neobişnuit de mici ale textului. Din păcate, lectura primelor trei volume din seria Waldemar mi-a arătat că aspectele acestea tehnice nu sînt accidentale, ci recurente.

Pe ansamblu, Ghicit de seară arată ca o carte plecată în lume în căutarea unui redactor literar mai competent şi a unui tehnoredactor mai atent cu cititorii. Aceia dintre dumneavoastră care ţin să aibă în bibliotecă toate lucrările domnului Liviu Radu probabil o vor cumpăra, oricum. În ceea ce mă priveşte, abia aştept să parcurg un volum cu tehnoredactare mai generoasă, precum Singur pe Ormuza. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)