Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 30" (2015)

Spre finalul lunii mai, prin amabilitatea bunului meu prieten Tudor Popa, am primit un exemplar din numărul 30 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). L-am parcurs abia în iulie acest an.

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din cuprins, "Îngerul" de Pat Cadigan, este încadrabilă la categoria "fantastic urban". Mai exact, protagonistul-narator este o persoană fără adăpost care colindă pe străzile unei metropole în compania unei entităţi stranii. Aceasta din urmă este invizibilă pentru cei mai mulţi oameni, însă uneori, folosindu-şi capacităţile ieşite din comun, poate îndeplini acţiuni de-a dreptul miraculoase. Treptat, pe măsură ce situaţia celor două personaje principale se agravează, cititorii ajung să înţeleagă originea acestei entităţi şi motivele pentru care, asemenea altor asemenea personaje stranii, a fost exilată pe Pământ.

Urmează o scurtă prezentare făcută de Liviu Radu volumului de critică literară "Alte cronici" al domnului Mircea Opriţă.

De altfel, tocmai Mircea Opriţă este cel care semnează povestirea "O floare pentru căpitan", o viziune a viitorului îndepărtat în care trimiterea astronavelor către alte stele şi primirea lor la revenirea din misiune au devenit nişte operaţiuni de rutină. Şi dacă un astronaut ar reveni din misiune reconstruit de o rasă extraterestră... într-un mod nepământean?

"Mina gravitaţională" de Stephen Baxter ne poartă într-un viitor încă şi mai îndepărtat, în care stelele au încetat să mai emită lumină, iar descendenţii îndepărtaţi ai omenirii extrag energie din reţele de găuri negre. Povestirea face parte din volumul Phase Space şi, alături de romanele Time, Space şi Origin, se încadrează în seria "Manifold". Traducerea "Minei gravitaţionale", ca şi a povestirii de Pat Cadigan, i se datorează Antuzei Genescu.

Spre final, veţi găsi şi o povestire horror de Liviu Surugiu, "Ultimul vis al lui Mart Senson". Textul combină imagini suprarealiste, o tramă poliţistă şi o ipoteză tulburătoare referitoare la relaţiile dintre vise şi metabolism. Aş fi preferat ca stilul să nu fie atât de telegrafic, cu numeroase alineate de două rânduri, un rând sau o jumătate de rând (cam ca Fight Club), însă asta e o chestiune de gusturi.

Pe ultimele pagini ale revistei, veţi găsi episodul al doilea al benzii desenate "Zona de Est", realizată de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Pe ansamblu, numărul 30 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice mi s-a părut cam la fel de bun ca şi cele două sau trei dinaintea lui. Am remarcat însă o schimbare interesantă în privinţa prezentării grafice. Mai exact, artistul grafic Tudor Popa a contribuit nu numai cu ilustraţia copertei, ci şi cu ilustraţii interioare pentru trei dintre povestiri. Stilurile sunt diferite - oarecum biomecanic într-un caz, ceva mai abstract în al doilea, suprarealist în al treilea - însă efectul de ansamblu este memorabil.

Ca urmare, îi adresez felcitări nu doar redactorului-şef Marian Truţă pentru o treabă bine făcută, ci şi lui Tudor Popa, pentru o contribuţie considerabil mai mare la prezentarea grafică. (Şi, cum lucrurile bune nu se tac, vă anunţ că puteţi cumpăra la preţ promoţional acest număr special de revistă aici.) În rest, am început deja lectura numărului 31 din CPSF. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 29" (2015)

În aprilie anul acesta, de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Magheru, din Capitală, am cumpărat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). De parcurs, l-am parcurs abia în luna iulie. (Mai bine mai târziu...)

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din sumar îi aparţine autorului american Kim Stanley Robinson şi se intitulează "Înainte de trezire". Premisa este că, într-un viitor apropiat, omenirea trece de la o delimitare precisă între veghe, somn şi vis la o stare intermediară în care visele se amestecă cu percepţia realităţii. Protagonistul, Abernathy, şi colegii săi caută să descopere atât cauzele acestei situaţii fără precedent cât şi metodele prin care societatea omenească ar putea fi ţinută în funcţiune. Remarcabil, în cazul acestui text, este că discursul naratorial redă trăirile subiective ale protagonistului, cu imagini suprarealiste ce amintesc de experimentele stilistice ale Noului Val, în vreme ce cauzele fenomenelor descrise, respectiv metodele pentru contracararea efectelor, sunt tratate în manieră hard SF.

Tot în domeniul hard SF este încadrabilă şi povestirea autorului Alexandru Lamba, "Reculul praştiei". Protagonistul-narator, comandant al unei astronave, este trezit prea devreme din starea criogenică numai pentru a afla că situaţia de ansamblu din Sistemul Solar s-a schimbat radical, iar misiunea sa a fost compromisă. Nu întâmplător, într-un text despre efectul de praştie asupra navelor spaţiale care trec prin câmpul gravitaţional al giganţilor gazoşi apar şi referiri intertextuale la Sir Arthur C. Clarke şi la seria "Rama".

Oliviu Crâznic contribuie la sumarul acestui număr cu un articol dedicat romanelor lui Liviu Radu din seria "Glia". Pe de o parte, am remarcat şi de această dată claritatea şi concizia stilului utilizat, precum şi maniera organizată şi echilibrată în care e structurat textul. Pe de alta, apreciez efortul domnului Crâznic de a face cunoscut unui public cititor mai larg una dintre capodoperele purtătorului de drapel al nouăzeciştilor, Opţiunea, şi subscriu la opinia dumnealui că ar fi necesară o a doua ediţie a acestui roman. (Totodată, m-am bucurat să văd că, în articol, autorul a amintit şi lucrarea mea O introducere în opera lui Liviu Radu.)

Apoi, în CPSF 29 veţi regăsi o schiţă a lui Liviu Radu, "Ziua dimensiunii zero", care îi poartă pe cititori de la teoria Big Crunch la Sfârşitul Vremurilor şi... la Judecata de Apoi. Schiţa este reluată din cuprinsul volumului Singur pe Ormuza şi merită cu siguranţă o a doua lectură.

Schiţa "Mâinile reci şi mirosul de sare" de Jy Yang, în schimb, este o mostră de fantastic sumbru, care o să vă dea fiori. Protagonista, Anja, este vizitată periodic de cineva care ar putea să fie soţul ei, revenit acasă după ce se înecase pe mare, sau ar putea fi o fantasmă din copilărie, ori o creatură mitologică.

"Alegorii şi avertismente" vă prezintă, în maniera elegantă a lui Mircea Opriţă, informaţii despre viaţa şi opera autorului hunedorean Miron Scorobete. Am aflat, astfel, că autorul de proză ştiinţifico-fantastică este totodată poet, publicist, dramatrug şi autor de cărţi pentru copii.

Dealtfel, spre finalul revistei puteţi găsi o povestire de Miron Scorobete, "Masca", în care protagonista-naratoare, Dia, relatează despre un revelion cu peripeţii.

Sumarul se încheie cu primul episod din banda desenată "Zona de Est", creată de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Dintre plusurile acestui număr din CPSF (pe care îl puteţi comanda aici la preţ promoţional), pe lângă prozele reuşite şi articolele de referinţă despre care am relatat mai sus, aş aminti ilustraţia copertei, creată de artistul grafic Tudor Popa, redactarea îngrijită şi buna calitate a traducerilor.

Singurul minus demn de menţionat este că, din păcate, şi din acest număr al revistei lipseşte numele traducătoarei (sau al traducătorului). În rest, domnul redactor-şef Marian Truţă şi colaboratorii săi din colectivul de redacţie merită felicitări pentru o treabă bine făcută.

În ceea ce mă priveşte, voi parcurge cât de curând CPSF 30. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 28" (2015)

Spre sfârşitul lunii martie a acestui an, la Final Frontier IV, într-o companie agreabilă, am achiziţionat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). Am parcurs-o, iar recent am recitit-o.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Prima povestire din sumar este încadrabilă la categoria "SF de avertisment". Mai exact, "Ale durerii păsări" de Garry Kilworth prezintă trauma fizică şi emoţională suferită de un personaj feminin, Anita, care are o relaţie extramaritală cu un bărbat însurat, Philip, şi care îl convinge pe acesta să îi plătească un set de intervenţii chirurgicale estetice la o clinică din Brazilia. Din punct de vedere literar, e o povestire scrisă decent, cu personaje plauzibile, intrigă structurată rezonabil şi tehnică literară ce aminteşte de povestirile lui James Joyce cuprinse în volumul Oameni din Dublin. Ca text educativ, însă, "Ale durerii păsări" este un text recomandat.

Teodora Matei, în "E-51741", vizitează dintr-o perspectivă neobişnuită tema invaziei extraterestre. Mai exact, în viitorul pe care şi-l  imaginează autoarea, o rasă extraterestră a invadat Pământul şi i-a înrobit pe pământeni, iar protagonista este luată şi dusă de unul dintre invadatori pe planeta lui de baştină. Dar, în ciuda relaţiei de tip "Frumoasa şi bestia", această uniune silnică nu duce la un final fericit...

Ken Liu, în "Cum creează cărţi speciile selecte", construieşte un metatext interesant, cu o doză de umor şi multă imaginaţie. Din punctul meu de vedere, este cea mai reuşită schiţă din acest număr al revistei.

După o reclamă de două pagini la banda desenată "Zona de Est" realizată de artistul craiovean Viorel Pîrligras, veţi găsi un amplu articol scris de Mircea Opriţă şi intitulat "Eleganţă şi bun gust". Din articol veţi afla o mulţime de informaţii relevante despre viaţa şi opera lui Florin Manolescu, primul care a dedicat o teză de doctorat literaturii ştiinţifico-fantastice în ţara noastră. Ca de obicei, am apreciat atât munca de cercetare a domnului Opriţă cât şi maniera accesibilă în care a prezentat informaţiile şi a analizat lucrările aflate în discuţie.

Veţi putea parcurge apoi o schiţă de Florin Manolescu, "Magicianul", avându-i ca personaje principale pe savantul Albert Jochemko şi pe Motaş, motanul său telepat. Dacă prima parte a schiţei înclină către SF, cu cercetări astronomice şi tentative de a descoperi o nouă cometă, partea a doua duce înspre realismul magic - căci Albert poate face ca un meci de fotbal pierdut "în direct" să devină remiză "în reluare".

CPSF 28 se încheie cu un alt articol de critică literară, "Science fiction 'adevărat' ", semnat de Cornel Robu. Dacă materialul domnului Opriţă prezintă în ansamblu opera de ficţiune şi non-ficţiune a lui Florin Manolescu, acest al doilea articol se concentrează cu precădere asupra unui volum anume, Misterul camerei închise.

Pe ansamblu, aş spune că numărul acesta din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia a fost destul de închegat şi echilibrat, cu o redactare literară îngrijită.  (De altfel, puteţi comanda un exemplar aici, la un preţ promoţional.) Demnă de menţionat este şi ilustraţia copertei, realizată de artistul grafic Tudor Popa, o viziune biomecanică asupra chirurgiei estetice.

Singurul aspect mai degrabă ciudat a fost acela că atât de la textul lui Garry Kilworth cât şi de la cel al lui Ken Liu a fost omis numele traducătoarei (sau traducătorului). Ceva similar s-a întâmplat şi la traducerea din CPSF 27. O dată o fi fost accident. A doua oară să fie coincidenţă?

Probabil că mă voi lămuri asupra acestui aspect când am să parcurg CPSF 29. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 27" (2015)

În martie anul acesta, am cumpărat şi citit un exemplar din numărul 27 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). Recent, l-am recitit. Să vă ofer şi dumneavoastră câteva detalii:

Piesa de rezistenţă a acestui număr este o povestire a autorului american Paolo Bacigalupi, "Pariorul". Protagonistul-narator, Ong, este un laoţian refugiat în SUA după ce tatăl său organizase proteste împotriva unui regim autocratic instaurat în Laos şi fusese arestat. Ca urmare a educaţiei primite, Ong lucrează ca jurnalist şi caută să aducă în atenţia publicului subiecte precum încălzirea globală, dispariţia unor specii rare de insecte sau de plante, ori cazuri de corupţie printre înalţii funcţionari guvernamentali.

Din păcate pentru Ong, evaluarea muncii sale în trustul mediatic unde lucrează se bazează pe numărul de persoane care îi accesează articolele, iar interesul publicului înclină mai degrabă spre subiecte triviale, precum aventura vedetei hip-hop Double DP, soldată cu urmăriri, treceri frauduloase de frontieră şi luare de ostatici. Un coleg versat şi inimos, Marty Mackley, caută să-l ajute pe Ong să îşi salveze postul, drept pentru care îl pune în legătură cu o laoţiană celebră, Kulaap. Restul poveştii îi îndeamnă pe cititori să mediteze la relaţia dintre celebritate, mediatizare, iluzie, responsabilitate socială şi valori - şi probabil veţi afla propriile răspunsuri la întrebările din subtext când veţi parcurge această povestire.

Apoi, în cuprinsul numărului 27 din seria nouă CPSF, veţi găsi un articol de Mircea Opriţă intitulat "Un erudit sentimental" şi dedicat vieţii şi operei lui Constantin Cubleşan. Ca şi alte articole ale domnului Opriţă, acesta ne ajută să facem cunoştinţă cu unul dintre maeştrii anticipaţiei româneşti şi să vedem alte laturi ale activităţii de o viaţă în slujba cercetării filologice şi beletristicii.

Urmează povestirea "Ritmul ascuns al inimii" de Constantin Cubleşan, un text echilibrat despre un prim contact ratat cu nişte reprezentanţi ai unei civilizaţii extraterestre. Personajele principale, astronauţii Guaran şi Ciana, au un lung dialog despre cele întâmplate pe o planetă pustie. Căci lui Guaran i s-a încredinţat misiunea de a-l ţine treaz pe colegul său pe parcursul unei proceduri medicale de importanţă vitală...

Spre final, veţi găsi schiţa "Coşarul" de Emanuel Grigoraş, o variaţiune pe tema povestirilor despre roboţi pe care le-a făcut celebre Isaac Asimov în secolul trecut. Autorul român aduce o perspectivă nouă asupra consecinţelor apariţiei inteligenţelor artificiale şi a fabricării unui mare număr de roboţi umanoizi. Totodată, intriga cuprinde o tramă poliţistă cu o soluţie ingenioasă.

În încheierea sumarului, veţi găsi ultimul episod al serialului de bandă desenată "Zona de Vest", creat de artistul craiovean Viorel Pîrligras... şi promisiunea unei continuări intitulate "Zona de Est".

Am remarcat şi ilustraţia elegantă a copertei creată de artistul grafic Tudor Popa - o viziune sintetică asupra modului în care peisajul mediatic ne îndeamnă să idolatrizăm vedetele pop şi dispozitivele mobile de telecomunicaţii.

Pe ansamblu, numărul 27 din CPSF merită atenţia cititorilor - în primul rând pentru povestirea "Pariorul", care surprinde foarte exact spiritul vremurilor noastre. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar la un preţ avantajos aici.) Iar despre numărul 28 al acestei publicaţii lunare vă voi relata cât de curând, într-un nou articol de la Ţesătorul.

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 24" (2014)

În noiembrie anul trecut, la Târgul de Carte Gaudeamus, am cumpărat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, numărul 24 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014). L-am parcurs atunci şi, pentru că aveam nişte restanţe în materie de CPSF, l-am recitit aseară. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea de deschidere se numeşte "Luna nestatornică" şi îi aparţine lui Larry Niven. E un text apocaliptic, în care protagonistul-narator, un jurnalist din Los Angeles, specializat în popularizarea ştiinţei, constată că Luna este neobişnuit de strălucitoare. Ca şi alte personaje, Stan presupune că Soarele a devenit novă, drept pentru care o invită pe iubita sa, Leslie, să petreacă împreună ultimele ore dinaintea catastrofei - prin localuri, prin baruri şi pe străzi, inclusiv în faţa magazinelor de bijuterii sau la cumpărat de delicatese. Şi, cu toate că fenomenele meteorologice se agravează rapid, cei doi înţeleg la un moment dat că situaţia nu este chiar aşa catastrofală cum presupuseseră iniţial.

Pe de o parte, povestirea este tradusă îngrijit de Antuza Genescu. Pe de altă parte, textul pare destul de demodat, căci face referiri la aselenizări, la emisiunile lui Johnny Carson şi la preţuri dinainte de valurile succesive de inflaţie. Cumva, lumea aceasta extrapolată din realitatea primilor ani '70 reuşeşte să pară mult mai învechită decât costumele şi accesoriile pseudo-victoriene care au ajuns la modă în ultima vreme.

Tot din prima parte a anilor '70 provine şi a doua povestire din acest număr, "Flash Point" de Gardner Dozois. În acest caz, e un text de ficţiune speculativă cu tentă socială, plasat într-un orăşel din Noua Anglie. Personajele principale, precum bătrânul Ben Jacobs sau doctorul Jed Everett, se confruntă cu un val inexplicabil de violenţă care îi afectează atât pe nomazii ce trec prin orăşelul lor cât şi pe localnici. Cumva, deşi bine echilibrat (şi frumos tradus de Antuza Genescu), "Flash Point" nu impresionează prin idei, prin suspans sau printr-o turnură cu adevărat spectaculoasă a evenimentelor.

Mircea Opriţă, în schimb, contribuie la sumarul acestui număr din CPSF cu  un amplu articol dedicat vieţii şi operei regretatului Horia Aramă. Am apreciat atât documentarea minuţioasă pe care se bazează articolul "Poezia salvează utopia" cât şi dozajul atent de informaţii, de citate şi de interpretare critică. Pentru filologii care ar dori să studieze opera lui Horia Aramă, articolul acesta al domnului Opriţă ar constitui un material de referinţă şi un bun punct de pornire în cercetare.

În continuare, veţi găsi o schiţă de Horia Aramă, "Linişte în eter", care, deşi redusă ca dimensiuni, mi s-a părut foarte reuşită din punct de vedere tematic şi stilistic. Subiectul este extrapolarea unei idei (ce-ar fi dacă am renunţa progresiv la emisiunile radio şi TV?), iar în subtext există şi o doză de satiră socială.

Sumarul se încheie cu episodul al patrulea din banda desenată "Zona de Vest", creată de artistul craiovean Viorel Pîrligras. Mi-a atras atenţia şi ilustraţia copertei, realizată de artistul grafic Tudor Popa - în ton cu povestirea apocaliptică a lui Larry Niven.

Pe ansamblu, CPSF 24 se ridică la un nivel calitativ bun, iar unele dintre materialele publicate merită cu siguranţă citite şi a doua oară. (De altfel, puteţi comanda un exemplar la un preţ avantajos aici.) O impresie încă şi mai bună mi-a făcut numărul 27, dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Neal Stephenson, "Reamde" (2011)

Spre finalul lunii septembrie 2012, prin amabilitatea doamnei lector universitar doctor Ecaterina Pătraşcu, am primit un exemplar din (pe atunci) cel mai recent roman al autorului american Neal Stephenson, Reamde (Atlantic Books, Londra, 2012). Am izbutit să îl parcurg abia în 2014 - poate şi pentru că, la 1044 de pagini, mă cam intimida. Însă, odată ce l-am început, l-am parcurs uşor şi cu plăcere. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Intriga romanului este foarte captivantă. Mai exact, Zula, nepoata unui magnat din industria jocurilor video, Richard "Dodge" Forthrast, asistă fără voie la un asasinat, apoi este răpită şi transportată ilegal în China. Jocul T'Rain oferit de compania lui Richard, un MMORPG cu zeci de milioane de abonaţi, este afectat de un virus numit Reamde, iar criminalii ruşi care au răpit-o pe Zula caută să afle sursa virusului. Din păcate, o organizaţie teroristă islamică condusă de un anume Abdallah Jones intervine, îi ucide pe răpitori şi o iau ostatică pe Zula, apoi zboară în Columbia Britanică. Pe urmele lor se află un veteran Spetsnaz, Sokolov, şi o agentă MI6, Olivia. Finalul este grandios şi implică treceri ilegale ale graniţei americano-canadiene, urmăriri înverşunate, schimburi de focuri şi situaţii pe muchie de cuţit.

Dealtfel, succesiunea rapidă a episoadelor tensionate, alternarea planurilor acţiunii şi schimbarea frecventă a decorului fac deliciul acestui roman. În pofida dimensiunilor ample (suspectez că Reamde are cam tot atâtea cuvinte cât Ulise şi Finnegans Wake laolaltă), acest techno-thriller se citeşte lejer şi cu plăcere.

Parte din plăcerea lecturii provine însă şi din creionarea personajelor. Fie că vorbim despre protagonişti (precum Richard şi Zula Forthrast), despre personaje principale (ca hackerul maghiar Csongor sau ca şoferiţa chineză Yuxia), ori despre personaje episodice, Neal Stephenson le dezvoltă credibil. Fiecare dintre zecile de personaje ale romanului are un trecut, o reţea de relaţii personale, manierisme de vorbire, tipare comportamentale, planuri, scopuri şi motivaţii. Şi tocmai caracterizarea personajelor îi face pe cititori să urmărească firul acţiunii, dorind să afle cum vor trece protagoniştii de la un punct de criză la altul şi dacă vor rezolva cu bine o situaţie periculoasă şi cu implicaţii pe plan internaţional.

Fireşte, scris de un autor mediocru, un roman cu asemenea subiect ar fi fost bun de citit în vacanţă şi de uitat pe plajă. Dar pentru că Reamde este scris de Neal Stephenson, merită (re)citit şi pentru elementele de fundal. Fie că e vorba de relaţiile dintr-o familie americană extinsă, despre dedesubturile creării unui joc video pentru milioane de participanţi de pe tot globul, despre ideologia grupurilor libertariene din zonele rurale izolate sau despre tehnica tirului cu arme de foc (ca să mă limitez la doar câteva exemple), autorul strecoară în text o mulţime de informaţii interesante, într-un mod care îi instruieşte pe cititori şi care nu e niciodată plictisitor. Unele asemenea elemente de fundal sunt cunoscute şi îndrăgite (ca istoria tărâmului de basm T'Rain scrisă de un profesor de filologie de la... Cambridge), altele sunt mai degrabă neobişnuite (ca banda rulantă pentru marş folosită de un scriitor pentru a-şi menţine condiţia fizică în timp ce scrie), însă toate arată că Neal Stephenson s-a documentat minuţios în privinţa unui număr impresionant de domenii.

Prin urmare, am convingerea că, aşa cum am recitit Snow Crash şi The Diamond Age, mai devreme sau mai târziu voi relua şi Reamde pentru simpla plăcere a lecturii. Fireşte, până atunci ar trebui să parcurg alte câteva romane de Neal Stephenson. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri...

China Miéville - "Railsea" (2012)

În octombrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din cel mai recent roman al lui China Miéville, Railsea (Editura Pan, Londra, 2013). La finalul lunii mai, am parcurs acest roman pentru tineret. Şi iată ce am aflat:

Aparent, Railsea este un roman fantastic, plasat într-o lume în care oraşele oamenilor se situează pe zone stâncoase, straturile superioare ale atmosferei sunt otrăvite şi bântuite de cetacee zburătoare, iar câmpiile sunt acoperite de căi ferate întreţesute, a căror construcţie şi întreţinere este asigurată de nişte creaturi greu de observat pe care oamenii le numesc "îngeri". Pe acestă veritabilă mare de căi ferate călătoresc trenuri. Unele dintre acestea transportă marfă, altele călători, câteva practivă pirateria, altele - explorarea geografică, iar unele vânează creaturi uriaşe precum cârtiţa gigantică.

Protagonistul romanului, tânărul Sham Yes ap Shoorap, călătoreşte la bordul unui asemenea tren-cârtiţieră, Medes, ca ucenic al medicului, la ordinele doamnei căpitan Abacat Naphi. Dar aventurile în căutarea unei cârtiţe uriaşe de culoarea şofranului, pe care doamna căpitan o caută cu îndărătnicie ca să se răzbune pentru pierderea unui braţ, sunt tulburate de o descoperire ciudată. Sham găseşte în preajma unui tren vechi, abandonat, un card de memorie cu imagini dintr-o expediţie geografică, iar una dintre imagni înfăţişează ceva nemaivăzut şi nemaiauzit: o cale ferată singură, dreaptă, care se pierde la orizont într-un peisaj complet lipsit de alte căi ferate.

Protagonistul porneşte pe urmele celor pieriţi în expediţie, le găseşte domiciliul şi familia într-un oraş îndepărtat, iar împreună cu gemenii Caldera şi Caldero placă în căutarea acelei căi ferate singuratice. După cum probabil vă aşteptaţi, intriga se complică. Sham este răpit de piraţi, naufragiază, este salvat in extremis, face cunoştinţă cu triburi primitive care navighează cu veliere pe marea de şine, iar în cele din urmă nu doar găseşte acea cale ferată nemaivăzută, ci şi călătoreşte de-a lungul ei dincolo de marginile lumii cunoscute şi către o revelaţie care îi taie răsuflarea.

Fireşte, ca un produs respectabil al postmodernismului târziu, Railsea se poate citi pe mai multe niveluri de lectură. La un prim nivel, este un roman de aventuri pentru tineret. Imaginile suprarealiste, personajele bizare, creaturile spectaculoase, urmăririle, confruntările şi suspansul sunt gândite pentru un public care a crescut cu o dietă de jocuri video copleşitor de detaliate şi cu filme 3D pline de efecte speciale şi de cascadorii. (De pildă, cei care au fost încântaţi de Mad Max Fury Road şi ar dori alte poveşti la fel de grandioase vor avea numeroase motive să aprecieze Railsea.)

La un al doilea nivel, Railsea este o ţesătură densă de trimiteri intertextuale. Cea mai evidentă asemenea trimitere este către romanul Moby Dick de Herman Melville (pe care, dacă vă amintiţi, l-a tratat în cheie science fantasy şi Bruce Sterling în Involution Ocean.) Ca şi clasicul roman american, Railsea alternează capitole de intrigă cu capitole-eseu, tratează despre un echipaj multicultural şi multietnic, urmăreşte obsesia unui căpitan pentru o creatură stihială şi relatează trecerea unui personaj tânăr de la inocenţă la experienţă.

Alte trimiteri intertextuale vizează Comoara din insulă şi Răpit de piraţi de Robert Louis Stevenson, seria "Earthsea" de Ursula K. Le Guin, Picnic la marginea drumului de Arkadi şi Boris Ştrugaţki şi, într-o întorsătură concisă, dar de mare efect, Robinson Crusoe de Daniel Defoe.

La un al treilea nivel, Railsea nu doar dialoghează cu Moby Dick, ci îl deconstruieşte. Astfel, dacă romanul clasic american lăsa în urmă Statele Unite continentale şi îşi trimitea personajele pe mări şi oceane exotice, versiunea lui China Miéville întoarce schema pe dos şi plimbă trenul-cârtiţieră printr-o versiune postapocaliptică a Americii de Nord. Ceea ce la început pare un peisaj fantastic se dovedeşte treptat a fi o versiune din viitorul îndepărtat a unui loc cât se poate de terestru, în care sculpturile de pe Muntele Rushmore au ajuns să fie divinizate sub numele de Feţele-de-Piatră, iar obiecte cotidiene ca aparatele de fotografiat numerice sau cardurile de memorie au devenit artefacte străvechi, rare şi preţioase.

Tot pe calea deconstrucţiei, braţul protetic al doamnei căpitan se dovedeşte a fi fals - o mănuşă extravagantă pentru un braţ cât se poate de real şi de sănătos, cam ca în Ce mică-i lumea! de David Lodge - iar capitolele-eseu sunt un prilej pentru narator ca să discute cu cititorii despre chestiuni metaficţionale precum arta scrierii romanului, opţiunile personajelor, orizontul de aşteptare al cititorului, în buna tradiţie stabilită de Henry Fielding în Tom Jones, parodiată de Laurence Sterne în Tristram Shandy şi detestată de milioane de cititori.

Nu în ultimul rând, Railsea aduce printre rânduri unele viziuni sociale şi economice ale autorului. Astfel, protagonistul Sham Yes ap Soorap a fost abandonat de părinţi, dar crescut de un cuplu de "unchi", gemenii Caldera şi Caldero provin dintr-o familie cu o soţie şi doi soţi, societatea ficţională din roman pare discret matriarhală, mai degrabă decât discret patriarhală, precum cea occidentală, iar finalul cărţii aduce în scenă un grup de descendenţi ai unor oligarhi care au perpetuat în vrafuri de documente, departe de toţi şi de toate, ficţiunea că restul lumii le-ar datora sume fabuloase de bani, dobânzi acumulate şi penalităţi nemăsurate - o convingere pe care vocea naratorială o tratează ca pe o absurditate.

Pe ansamblu, aş zice că, după reacţia ambivalentă pe care am avut-o când am parcurs Consiliul de fier şi după dezamăgirea suferită cu Regele şobolan, Railsea mi-a redeşteptat interesul pentru cărţile lui China Miéville. (Dealtfel, puteţi şi dumneavoastră să comandaţi online un exemplar aici.) Şi, cum am adunat la raft toate cărţile acestui autor britanic inovator, probabil că am să mai citesc una sau două cât de curând.

Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

Kate Fox - "Watching the English" (2004)

În iulie 2014, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din ediţia de buzunar a unei lucrări de antropologie de Kate Fox, Watching the English - The Hidden Rules of English Behaviour (Editura Hodder, Londra, 2005). Am parcurs cu multă plăcere această lucrare. Şi iată ce am aflat:

Watching the English vine ca o completare şi ca o concluzie la un şir de alte lucrări ale cercetătoarei Kate Fox, precum The Racing Tribe: Watching the Horsewatcher, Pubwatching with Desmond Morris, Passport to the Pub: The Tourist's Guide to Pub Etiquette şi Drinking and Public Disorder (scrisă în colaborare cu dr. Peter Marsh). Premisa cărţii este simplă: metodele de observaţie şi de cercetare ale antropologiei pot fi folosite nu numai în ţinuturi exotice, cu triburi îndepărtate, ci şi acasă, cu naţiunea din care face parte cercetătoarea sau cercetătorul.

Rând pe rând, Kate Fox examinează diverse aspecte ale vieţii englezeşti pentru a descoperi regulile nescrise ale acestei comunităţi, "gramatica" după care funcţionează societatea englezească. Astfel, partea întâi tratează despre codurile de conversaţie. După cum probabil vă aşteptaţi, cel dintîi capitol are ca subiect vremea, sau mai exact conversaţiile despre vreme. Urmează capitole dedicate conversaţiei de întreţinere, regulilor umorului, codurilor lingvistice de clasă socială, regulilor emergente legate de telefonia mobilă, precum şi discuţiilor din localurile publice.

Partea a doua se ocupă de coduri comportamentale. Astfel, veţi găsi capitole despre reguli de la domiciliu, reguli pe stradă, reguli de la locul de muncă, reguli de joacă, coduri vestimentare, reguli despre mâncare, reguli despre relaţiile intime şi ritualuri de trecere. (Am fost plăcut surprins să constat că o lucrare străveche, Ritualurile de trecere de Arnold van Gennep, pe care am citit-o în mileniul trecut, pe vremea când eram student, este considerată şi acum o lucrare de referinţă.) 

Lucrarea se sfârşeşte cu o secţiune de concluzii care sintetizează foarte clar şi bine structurat ideile principale din capitolele cărţii, respectiv cu un epilog amuzant, scris la încheierea muncii de trei ani care a dus la scrierea cărţii.

Ca antropolog, Kate Fox este foarte conştientă de faptul că observă nu un grup de oameni, ci un grup de oameni cu un antropolog în mijlocul lor. Dealtfel, în fiecare capitol, autoarea aminteşte şi analizează atât experimente sau constatări pe care le-a efectuat pe teren, cât şi informaţii pe care le-a primit de la persoane intervievate. Şi nu doar identifică trăsături tipic englezeşti, precum umorul, autocritica, modestia sau refuzul de a se lua prea tare în serios, ci le şi dovedeşte pe fiecare pagină.

Consecinţele acestei abordări - antropologie scrisă pentru publicul larg, cu dublul scop de a informa şi de a amuza, mai degrabă decât pentru un public specializat care aşteaptă jargon academic - sunt îmbucurătoare. Watching the English a fost tradusă în numeroase limbi, a vândut peste o jumătate de milion de exemplare în întreaga lume, a ajuns să fie inclusă în bibliografia multor cursuri de antropologie de la universităţi prestigioase şi i-a încurajat pe destui tineri englezi să studieze antropologia - iar pe şi mai mulţi imigranţi să înţeleagă ceva bine comportamentul colegilor de serviciu, vecinilor sau soţiilor/soţilor. Deloc surprinzător, la zece ani după publicarea primei ediţii, Kate Fox a fost rugată să revizuiască şi să extindă Watching the English, ceea ce a şi făcut. Dar despre ediţia aceea am să vă relatez cu alt prilej.

Până atunci, vă îndemn să vizitaţi site-ul Librăriei Nautilus şi să comandaţi un exemplar din prima ediţie aici. (Oferta este limitată.)

Valentin Nicolau, "Basmania: Răspântia gândurilor" (2014)

În noiembrie 2014, la invitaţia bunului meu prieten, Tudor Popa, am asistat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus la lansarea unui volum de Valentin Nicolau, Basmania: Răspântia gândurilor (Editura Nemira, Bucureşti, 2014). Am parcurs această carte abia în 2015. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Basmania: Răspântia gândurilor este o carte pentru copii, prima dintr-o trilogie proiectată de autor. Prezentarea este deosebit de atrăgătoare - volum cartonat, format mare, ilustraţii şi grafică integral color, hârtie lucioasă, copertă lăcuită. Pe scurt, un volum cu adevărat elegant la un preţ accesibil.

Subiectul cărţii este o lume a basmelor, în care spaţiul, timpul, locurile şi locuitorii sunt altfel decât în lumea noastră. Deşi, dacă e să îi dăm crezare naratorului, basmele noastre vin din lumea lor. Din păcate, însă, lumea basmelor intră în criză, iar împăratul ei, Băsmuitorul cel Cumplit, caută un salvator. Rând pe rând, intră în scenă o vastă galerie de personaje - membri ai familiei imperiale, curteni, dregători, precum şi unele personaje negative - cu nume năstruşnice şi înfăţişare suprarealistă. Ca să amintesc doar câteva, Aquarela e o prezenţă diafană, transparentă, ţesută din culori de curcubeu, pajul Aeiou este alcătuit din hârtie şi fraze încâlcite, Aricioşenia Sa, prinţul moştenitor, are părul ţepi, dar şi firea arogantă, iar împărăteasa Arpegiata poate vorbi şi cânta pe mai multe voci simultan. (Dealtfel, numeroaselor personaje le este dedicat un index la finalul cărţii, cu portrete sugestive.)

Tot suprarealist este şi decorul în care se desfăşoară povestea. Autorul dă dovadă de o imaginaţie debordantă, iar diversele secţiuni ale cărţii amintesc de o arhivă a închipuirilor, de grădina viselor suspendate, de un turn-prăpastie, unde sunt întemniţate unele personaje periculoase, sau de un tezaur al dorinţelor. Şi, în bună tradiţie suprarealistă, destule dintre aceste decoruri tratează în cheie simbolică unele elemente din inconştient - fie că e vorba de pulsiunea de a crea, de planuri neduse la bun sfârşit sau de regrete nemărturisite.

Din păcate, toată bogăţia de personaje şi toată abundenţa de decoruri exercită un fel de presiune asupra intrigii. Mai degrabă decât să aibă un fir narativ clar sau un conflict bine delimitat, Răspântia gândurilor adună laolaltă o mulţime de evenimente disparate, câteva fire narative promiţătoare, care se ivesc cu oarecare întârziere, şi... promisiunea implicită că intriga se va dezvolta şi se va închega în volumele următoare ale trilogiei. (Cu atât mai tragic este că autorul, distinsul editor, romancier şi dramaturg Valentin Nicolau, a pierit la începutul acestui an, iar trilogia Basmania nu a fost dusă la bun sfârşit.)

Ceea ce dă un farmec aparte acestei cărţi este însă prezentarea grafică. Imaginaţia autorului este complimentată şi completată de ilustraţiile lui Tudor Popa, poate cel mai important grafician român din domeniul fantastic. Basmania: Răspântia gândurilor este rezultatul unei concepţii grafice integrate, în care imaginile, cadrele ilustraţiilor, siglele (ba chiar şi literele iniţiale ale capitolelor sau numerele din josul paginilor) au fost create de o singură persoană. Ansamblul este cu adevărat uimitor şi încântător. Paginile au culoare texturată în fundal. Titlurile capitolelor au litere renascentiste, pe scoici ovale, ciobite, brăzdate de crăpături, ce par să plutească deasupra filelor şi să lase umbre dedesubt. Iniţiala primului alineat din fiecare capitol este o bijuterie de alamă, prinsă în nituri, cu un fundal extrem de complex, minuţios realizat. Iar ilustraţiile mari, ca apar din loc în loc pentru a umple câte o pagină întreagă, sintetizează cunoştinţele unui maestru care a studiat şi practicat arta grafică timp de o viaţă.

Culorile pastelate sunt prietenoase cu ochiul, personajele prind viaţă parcă, costumele şi decorurile sunt puse în pagină minuţios şi sugestiv, iar creaturile fantastice ce populează Basmania sunt cu adevărat remarcabile. În tandem cu autorul, artistul grafic Tudor Popa a făcut mai mult pentru încurajarea lecturii decât toate cohortele de adulţi care îşi frâng ritual mâinile, văicărindu-se că odraslele lor nu citesc. Şi, pentru că o realizare de excepţie ca Răspântia gândurilor nu putea trece neobservată, la începutul lunii iunie, la cea de-a treizeci şi cincea ediţie a "Trofeului Micul Cititor" desfăşurată la Centrul Cultural "Drăgan Muntean" din Deva, bunului meu prieten i-a fost decernat premiul pentru cel mai bun ilustrator de cărţi pentru copii. (Detalii aici.)

Mai degrabă decât să trag concluzii academice la sfârşitul acestei prezentări, am să le mulţumesc autorului Valentin Nicolau şi ilustratorului Tudor Popa pentru că au făcut efortul de a crea o lume imaginară bogată şi impresionantă şi o carte superbă, ce poate sta la loc de cinste în colecţia oricărui bibliofil. Pentru noi, ceilalţi creatori de tărâmuri închipuite, ştacheta calităţii a fost ridicată mult mai sus de Răspântia gândurilor.

Roger Zelazny, "Lord of Light" (1967)

În urmă cu 20 de ani, în 1995, am primit cadou la sediul Editurii Nemira două ediţii elegante, imprimate în Germania, ale unor romane de căpătâi ale SF-ului din Noul Val. Una era prima traducere română a romanului Stand on Zanzibar de John Brunner. Cealaltă era traducerea unui roman legendar al lui Roger Zelazny, Lord of Light, distins cu Premiul Hugo în 1968 şi finalist al Premiului Nebula. Pe acesta l-am devorat - îmi amintesc că l-am citit într-o singură zi, cu sufletul la gură, şi că am rămas uimit şi încântat de pe urma lecturii. Îmi plăcuseră şi alte cărţi de Zelazny, în special Jack of Shadows, însă Lord of Light era mai mult decât un roman reuşit.

Era o capodoperă.

Mulţi ani mai târziu, în 2006, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am avut ocazia să achiziţionez un exemplar dintr-o ediţie britanică a acestui roman celebru - numărul 7 în colecţia SF Masterworks, Editura Gollancz, Londra, 2004. Şi, după mai multe peripeţii, am izbutit abia în luna mai 2015 să îl citesc în original, pe îndelete.

E o experienţă pe care v-o recomand şi dumneavoastră. Iată din ce motive:

Subiectul romanului pare desprins din mitologia hindusă. Zeităţi precum Vişnu, Brahma, Kali sau Şiva domnesc de pe un tărâm numit Puntea Zeilor asupra unei planete pe care oamenii, într-o civilizaţie preindustrială, pot fi reîncarnaţi. Doar că reîncarnarea într-un trup tânăr şi sănătos sau într-unul bătrân şi bolnav este decisă de preoţimea zeilor atotputernici, care veghează ca populaţia să nu se revolte.

Iată însă că un farsor, Mahasamatman, care preferă să i se spună Sam, predică o doctrină a trezirii şi ieşirii din ciclul reîncarnării şi suferinţei - o revoluţie paşnică, dar care ar duce la pierderea puterii zeilor asupra oamenilor de rând. De aici până la comploturi, tentative de asasinat, trădări, jocuri de putere, alianţe şi războaie în toată regula nu mai este decât un pas - căci zeii îşi apără puterea cu gelozie şi asprime.

Interesant este că, pe măsură ce intriga romanului se desfăşoară, cititorii înţeleg treptat că aşa-zişii zei sunt, sau au fost cândva, membrii echipajului unei astronave, iar locuitorii de pe suprafaţa planetei sunt descendenţi ai lor şi ai pasagerilor navei. Băştinaşii planetei sunt fiinţe de energie pură, descrişi drept demoni, întemniţaţi cândva de protagonist şi eliberaţi acum pentru a-l ajuta în efortul de a-i răsturna pe zei de la putere.

Din discuţiile pe care Sam le poartă cu o zeitate sau cu alta, înţelegem că, odinioară, Yama, zeul morţii, fusese inginerul de bord, Brahma fusese femeie, iar un anume Nirriti cel Negru, stăpân peste armate de morţi-vii, era cândva capelanul creştin al astronavei. Şi tocmai aceste jocuri de identităţi, dintr-un corp în altul şi de la un rol public la altul, duc la răsturnări de situaţie şi la schimbări de alianţe. Căci iubiri vechi, despărţiri, gelozii şi ambiţii cât se poate de omeneşti duc, amplificate de tehnologii imposibil de deosebit de magie, la bătălii apocaliptice grandioase şi la lovituri de teatru ce întorc pe muchie de cuţit soarta întregii lumi.

Ceea ce are versiunea originală a romanului, iar traducerea nu poate reda decât parţial, este o frumuseţe a limbajului, o diversitate stilistică foarte bine controlată. Dacă discursul naratorial este elegant şi plin de lirism, iar unele conversaţii ale personajelor au sintaxă shakespeareană şi un vocabular elevat, venit parcă din alte vremuri, discuţiile de culise dintre foştii membri ai echipajului, cândva camarazi, iar acum când adversari, când aliaţi, se desfăşoară într-un stil colocvial, contemporan, la o ţigară. Chiar această jonglerie stilistică, menţinută fără cusur de la prima la ultima pagină a cărţii, sugerează foarte bine diferenţa dintre ceea ce pretind a fi personajele şi ce sunt ele de fapt.

Căci la temelia conflictului dintre Sam şi foştii săi colegi din echipaj stă o dilemă morală cu implicaţii majore: dacă populaţia planetei trebuie menţinută în sărăcie şi ignoranţă pe viitor, spre folosul şi slava unor privilegiaţi care joacă roluri de zei, ori dacă progresul tehnologic al acestor oameni trebuie permis, ba chiar accelerat, pentru ca viaţa să li se amelioreze. 

Şi probabil nu vă veţi mira câtuşi de puţin să aflaţi că, într-o manieră destul de tipică pentru anti-eroii Noului Val, protagonistul Sam, în numele unui nobil principiu moral şi al unei cauze drepte, nu se mulţumeşte doar să joace rolul lui Buddha Shakyamuni, în care nu crede cu adevărat, ci săvârşeşte fapte reprobabile, mergând până la sabotaj şi asasinat. (Că unul dintre asasinii trimişi de Kali pe urmele lui e convertit şi atinge iluminarea e încă un paradox al acestei poveşti de neuitat.)

Acestea ar fi câteva dintre motivele pentru care v-aş recomanda să citiţi Lord of Light sau, dacă aţi parcurs-o deja în traducere, să vă delectaţi cu originalul. (Puteţi comanda online un exemplar aici.) Este unul dintre romanele care, ca şi The Book of the New Sun, încurajează şi răsplătesc mai multe lecturi.

Oliviu Crâznic, "Ceasul Fantasmelor" (2015)

La finalul lunii martie, în cadrul târgului de carte fantastică şi SF Final Frontier IV, am participat, într-o companie agreabilă, la lansarea volumului de proză scurtă Ceasul fantasmelor (Crux Publishing, Bucureşti, 2015). La eveniment au fost prezenţi autorul, Oliviu Crâznic, precum şi editorii, Adreea Sterea şi Şerban Andrei Mazilu. De achiziţionat un exemplar şi de primit un autograf cu dedicaţie din partea autorului, n-a durat mult. De citit, însă, mi-a luat câteva săptămâni ca să-l citesc.

Şi iată ce am aflat:

Ceasul fantasmelor reuneşte schiţele şi povestirile publicate de Oliviu Crâznic între 2011 şi 2013. Introducerea îi aparţine scriitorului şi editorului Şerban Andrei Mazilu, care face o succintă prezentare a volumului.

Prima secţiune se intitulează "Înainte de coşmar" şi cuprinde povestirile "Lenore Arras" şi "Pivniţele Palatului Charron". Ambele se încadrează în curentul literar gotic. "Lenore Arras" îmbină tema licantropiei, incestul şi paricidul, în vreme ce "Pivniţele Palatului Charron" aduce laolaltă motivul gotic al femeii întemniţate în castel şi pe cel al feţei bisericeşti chinuite de îndoieli şi de ispite. Trebuie să menţionez că cele două povestiri aduc în scenă personaje din romanul de debut al lui Oliviu Crâznic, ...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, precum Arthur sau Armand de Courtray, însă cronologic se plasează înaintea evenimentelor din roman.

Cea de-a doua secţiune, "Ceasul fantasmelor", continuă filonul fantastic al celei dintâi. Astfel, "Însângerată, luna" transpune în mod foarte convingător tema din "La Belle Dame Sans Merci" într-un cadru autohton. "Trecătoarea", în puţine pagini, aduce un fior supranatural în războiul dintre daci şi romani. "Ellen Lee" şi "Spiriduşii albi", în schimb, sunt plasate într-un cadru contemporan, în America de Nord, şi tratează motivul gotic al casei bântuite, respectiv tema recurentă a poporului ascuns.

A treia secţiune, "Viitorul ieri şi azi", reuneşte texte de factură ştiinţifico-fantastică. Schiţa "Anna Lise" aminteşte ca ton şi stil de unele dintre povestirile de groază ale lui Edgar Alan Poe, dar şi de faptul că autorul a studiat criminologia. "Tempus fugit", în schimb, este o ucronie ambiţioasă, în care timpul însuşi pare să se apropie de final, iar societatea umană, prin tehnologii şi instituţii special create, caută să îl stocheze şi să îl modifice. "Imora", pe de altă parte, surprinde prin încărcătura de lirism şi prin imaginaţia debordantă.

Cea de-a patra secţiune, "Întâlnire cu Ermengaarde", este interesantă în mai multe privinţe. Pe de o parte, schiţele şi povestirile reunite aici fac parte dintr-o istorie viitoare, o frescă space opera ambiţioasă. Apoi, evenimentele din intriga fiecărui text sugerează că sunt doar fragmente dintr-un proiect mai amplu, pe care autorul încă nu l-a dus la bun sfârşit. (Dealtfel, cel puţin o povestire încadrată în seria "Ermengaarde", "Echilibru", nu apare în cuprinsul acestui volum.) Nu în ultimul rând, unele dintre textele acestei serii sunt remarcabile sub aspectul virtuozităţii stilistice.

"Mascarada învinşilor" este narat la persoana întâi chiar de personajul Ermengaarde şi relatează un episod sângeros, cu puţine personaje, pe fundalul unui conflict mai amplu. "Transport periculos" este mai comod încadrabil în categoria space opera, căci se desfăşoară în spaţiul cosmic, la bordul unei astronave, şi implică negocieri tensionate cu nişte reprezentanţi ai unei rase extraterestre."Edana Rose" este unul dintre cele mai reuşite texte din volum (şi preferatul meu) -  un monolog dramatic excelent realizat în care protagonista-naratoare îşi spune povestea şi îşi bulversează publicul ascultător. "Domini Canes" este, la rândul său, o povestire foarte elegantă, amintind întrucâtva, în privinţa punctului de vedere şi a stilului, de una dintre secţiunile din "Hyperion" de Dan Simmons.

Pe ansamblu, Ceasul fantasmelor are câteva merite incontestabile. În primul rând, dovedeşte că scriitorul Oliviu Crâznic a evoluat în privinţa măiestriei stilistice în anii care s-au scurs de la publicarea romanului ...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul. Deşi Coşmarul a fost un roman foarte bun, Ceasul fantasmelor dovedeşte că e loc de şi mai bine - gama tematică s-a diversificat, iar scriitorul este mai stăpân pe stil(uri).

În al doilea rând, volumul deschide calea către noi realizări literare. Mă gândesc aici la un volum de sine stătător cu schiţe, povestiri şi nuvele din seria "Ermengaarde" - sau poate chiar la un roman - ori la o carte cu nuvele space opera şi ucronii, sau la un întreg volum despre istoriile personale ale personajelor principale din Coşmar.

În al treilea rând, Ceasul fantasmelor dovedeşte că doi editori tineri şi ambiţioşi, aflaţi la început de carieră, pot oferi publicului cititor un produs excelent. De la coperta şi sigla realizate de Ionuţ Bănuţă, continuând cu tehnoredactarea aerisită, cu redactarea literară îngrijită şi încheind cu hârtia de bună calitate şi cu coperta laminată în plastic, volumul Ceasul fantasmelor reprezintă o piesă de colecţie pentru oricare bibliofil, iar editorii de la Crux Publishing merită felicitări. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici: http://cruxed.ro/product/ceasul-fantasmelor/.)

Singurul neajuns pe care i l-am găsit acestui volum - şi pe care autorul are şansa de a-l îndrepta de acum încolo - este că textele din seria "Ermengaarde" nu constituie un întreg coerent, ci doar cioburi dintr-un vitraliu vast, fragmente dintr-o lucrare pe care sper că Oliviu Crâznic o va duce la bun sfârşit. Ca urmare, cititorii întorc ultima filă a Ceasului fantasmelor nu numai cu satisfacţia de a fi parcurs o carte frumoasă, ci şi cu strângerea de inimă că au întrezărit un univers incitant şi că apoi au fost siliţi să-l părăsească prea curând, înainte de a fi avut şansa să-l exploreze pe săturate.

De aceea, pe lângă felicitările adresate autorului, artistului grafic şi editorilor, închei cu o întrebare: Pe când următoarea carte semnată Oliviu Crâznic?

Michael Haulică (redactor-şef), "Galileo 6" (2015)

Sâmbăta trecută, la târgul de carte SF şi fantasy Final Frontier IV, într-o companie agreabilă, am achiziţionat numărul 6 al revistei Galileo (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2015). Aşteptam acest număr al revistei trimestriale sătmărene... din noiembrie 2012. L-am parcurs în câteva zile. Şi iată ce am aflat:

La conducerea revistei Galileo Science Fiction & Fantasy a avut loc o schimbare. Mai exact, redactor-şef este acum Michael Haulică. Dumnealui semnează editorialul "Continuăm cu începutul", care deschide sumarul revistei - o pledoarie pentru necesitatea periodicelor ca pepiniere pentru noile generaţii de autori.

Secţiunea "Ficţiuni" este foarte bogată în acest număr. Veţi găsi, pentru început, o metaficţiune ucronică de Roland C. Wagner, "H.P.L. (1890 - 1991)", în traducerea lui Horia Nicola Ursu. Textul pretinde a fi un necrolog la dispariţia lui Howard Philips Lovecraft, iar autorul ţese în rândurile acestuia o istorie paralelă cu a noastră. De remarcat şi că, într-o bună tradiţie metaficţională, chiar unele dintre notele de subsol ţin de ucronie.

Ciprian Mitoceanu, în "Complet accesorizat", ne oferă un text de mare întindere. Subiectul nuvelei pare realist - protagonistul, Peter Landsale, merge la reuniunea de douăzeci de ani de la absolvirea liceului într-un orăşel provincial din Montana. Treptat, spre final, intriga virează spre fantastic. Din păcate, pentru gusturile mele, deşi nuvela este scrisă la un nivel rezonabil, are prea mult realism şi prea puţin fantastic.

Alexandru Lamba, în schimb, contribuie la sumar cu schiţa clockpunk "Fum şi abur". Intriga este plasată în Spania, la începutul secolului al XVII-lea, iar printre personaje se numără Christiaan Huygens şi Jerónimo de Ayanz y Beaumont, inventatorul primului motor cu aburi. Am remarcat minuţiozitatea cu care autorul a imaginat dispozitivele mecanice din această ucronie, precum şi notele de subsol pe care le-a plasat pentru a le uşura cititorilor receptarea textului.

Tot o lume minuţios imaginată veţi întâlni şi în povestirea de debut a lui Andrei Duduman, "Eroi fără voie". Intriga urmăreşte, pe mai multe fire narative, personaje plasate pe o lume exotică, într-un viitor îndepărtat în care oamenii au călătorit pe planete extrasolare şi au întâlnit diverse rase extraterestre. Judecând după structura evenimentelor din "Eroi...", înclin să cred că textul este mai degrabă începutul unei ample nuvele sau al unui roman. Aştept cu interes continuarea, mai ales că atmosfera şi stilul mi-au amintit întrucâtva de lucrări ale lui Jack Vance sau Fritz Leiber.

Piesa de rezistenţă a sumarului îi aparţine însă lui Mihai Alexandru Dincă. "Oroarea din Oort" combină opera spaţială şi oroarea lovecraftiană. Protagonistul-narator relatează cum a călătorit pe o navă spaţială de agrement în compania unor personaje destrăbălate şi cum, în urma unui accident, a ajuns să descopere un habitat străvechi cu proprietăţi bizare. Am fost foarte plăcut impresionat de stilul literar îngrijit, de atenţia cu care autorul construieşte suspansul şi de atmosfera ce se degajă din această povestire. Îl felicit pe Mihai Alexandru Dincă pentru această reuşită literară şi aştept cu mult interes să parcurg alte lucrări ale sale.

Ultima povestire, "Odihna cea lungă", este semnată de Laura Sorin. Mai degrabă decât horror, ca alte lucrări ale acestei autoare, "Odihna..." este un dark fantasy de portal. Mai exact, patru fete dintr-un oraş provincial românesc descoperă că un tunel din preajma blocului în care locuiesc duce către alte tărâmuri - unele ciudate, altele înfricoşătoare, iar unul... de-a dreptul seducător. Ca şi "Complet accesorizat", cu toate că povestirea este scrisă îngrijit, nu îndeamnă la o a doua lectură. (Sau poate nu mă încadrez eu în publicul-ţintă căreia îi este destinată.)

M-am bucurat în schimb să constat că în Galileo au reapărut texte de nonficţiune, într-o secţiune intitulată "Din carte-n carte". Veţi găsi aici cronici de carte de Laura Sorin, Oliviu Crâznic, Iulia Dromereschi şi Tudor Ciocârlie - concise, clare şi bine argumentate.

Pe ansamblu, dintre plusurile acestei versiuni a revistei Galileo am remarcat decizia programatică de a respecta pe viitor periodicitatea anunţată iniţial, coperta foarte atrăgătoare (cu o ilustraţie de Kira Santa), unele dintre proze şi revenirea nonficţiunii. Tot un plus mi se pare şi raportul cantitate-preţ: 240 de pagini de text la 18 lei - preţ promoţional la Final Frontier IV. Dintre minusuri aş aminti scăpările de redactare literară - parcă mai frecvente decât în numerele precedente ale acestei publicaţii.

Voi aştepta apariţia numărului 7 din Galileo cu speranţa că, în noua formulă, revista va merge de la bine la mai bine. De asemenea, îi mulţumesc pe această cale editorului Horia Nicola Ursu pentru permisiunea de a reproduce aici coperta numărului 6.

Ţesătorul la Final Frontier IV

Mâine şi poimâine (28-29 martie 2015), între orele 10:00 şi 19:00, va avea loc la Clubul Nexus de pe Bulevardul Elisabeta 37, din Capitală, ediţia a patra a târgului de carte fantasy şi SF Final Frontier. Aceasta va reuni edituri prestigioase, autori, editori, redactori şi cititori.

Dintre numeroasele evenimente de la această ediţie, doresc să amintesc mult-aşteptata apariţie a unei noi cărţi semnate de Oliviu Crâznic, autorul romanului ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul. Este vorba despre un volum de povestiri, Ceasul fantasmelor, publicat de Editura Crux.  Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 martie, între orele 15:45 şi 16:30, în prezenţa autorului şi a editorilor. Printre cei care vor vorbi la lansare se numără şi subsemnatul.

Tot sâmbătă, între orele 17:00 şi 19:00, va avea loc o ediţie specială a cenaclului Wolf's Pack, organizată şi moderată de neobositul Lucian Cristian Oancea. La această ediţie va citi Alexandra Medaru, iar apoi veţi putea audia un fragment inedit din volumul meu "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate", în lectura autorului.

Duminică, 29 martie, în schimb, între orele 16:00 şi 16:30, Editura Paladin va lansa Trilogia Ciberspaţiului de William Gibson, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Dacă Neuromantul se află acum la cea de-a patra ediţie românească, iar Contele Zero la cea de-a doua, Conexiunea Mona Lisa apare în premieră în ţara noastră, mulţumită strădaniilor lui Michael Haulică. Alături de dumnealui vor vorbi la lansare Oliviu Crâznic şi subsemnatul.

Vă aştept şi pe dumneavoastră la aceste evenimente, precum şi la celelalte manifestări prilejuite de Final Frontier IV.

De asemenea, adresez pe această cale mulţumiri Editurii Millennium Books, partener oficial al acestei ediţii Final Frontier, de pe site-ul căreia am preluat unele dintre informaţiile de mai sus şi sigla târgului de carte.

Am întâlnit şi ţesători fericiţi

Vineri am mers în vizită la Librăria Engleză Anthony Frost de pe Calea Victoriei. Am avut plăcerea să conversez cu domnul director Vlad Niculescu, care a fost o gazdă foarte amabilă. De asemenea, am făcut două achiziţii interesante. Cea dintâi este Under the Sign of Capricorn de Hugo Pratt (Euro Comics, San Diego, 2014) - o ediţie americană a unui album din 1970, din seria dedicată lui Corto Maltese. Cea de-a doua e un volum pe care îl căutam de multă vreme: Forward the Foundation de Isaac Asimov (Bantam Spectra, Bantam Books, New York, 2004). În sfârşit, după paisprezece ani de eforturi, am adunat toată seria Foundation în engleză.

Şi, cum la Anthony Frost nu poţi merge doar o dată (sau cumpăra o singură carte), sâmbătă am revenit şi, după o întrevedere agreabilă cu domnul Niculescu, am achiziţionat alte trei volume. Unul este de popularizarea ştiinţei şi este scris de dr. Michio Kaku, profesor de fizică teoretică la Universitatea Oraşului New York. Se intitulează The Future of the Mind - The Scientific Quest to Understand, Enhance and Empower the Mind (Anchor Books, New York, 2015). Celelalte două sunt romane grafice de Alan Moore şi Kevin O'Neill. Sunt adăugiri târzii la Liga domnilor extraordinari şi se intitulează Nemo: Heart of Ice (Top Shelf, Marietta şi Knockabout, Londra, 2013), respectiv Nemo: The Roses of Berlin (Top Shelf, Marietta şi Knockabout, Londra, 2014). Din câte îmi dau seama, volumele acestea virează seria Ligii din steampunk în dieselpunk.

Le mulţumesc pe acestă cale domnului director Vlad Niculescu şi colegilor săi de la Anthony Frost pentru amabilitate şi pentru bunăvoinţă. Vă recomand şi dumneavostră să vizitaţi librăria dumnealor, fie la sediul de pe Calea Victoriei 45, fie online, aici.

În ceea ce priveşte cărţile achiziţionate la acest sfârşit de săptămână, după ce le voi parcurge, am să vă dau detalii la Ţesătorul. Până atunci, o duminică plăcută şi toate cele bune!