Oliviu Crâznic, "Ceasul Fantasmelor" (2015)

La finalul lunii martie, în cadrul târgului de carte fantastică şi SF Final Frontier IV, am participat, într-o companie agreabilă, la lansarea volumului de proză scurtă Ceasul fantasmelor (Crux Publishing, Bucureşti, 2015). La eveniment au fost prezenţi autorul, Oliviu Crâznic, precum şi editorii, Adreea Sterea şi Şerban Andrei Mazilu. De achiziţionat un exemplar şi de primit un autograf cu dedicaţie din partea autorului, n-a durat mult. De citit, însă, mi-a luat câteva săptămâni ca să-l citesc.

Şi iată ce am aflat:

Ceasul fantasmelor reuneşte schiţele şi povestirile publicate de Oliviu Crâznic între 2011 şi 2013. Introducerea îi aparţine scriitorului şi editorului Şerban Andrei Mazilu, care face o succintă prezentare a volumului.

Prima secţiune se intitulează "Înainte de coşmar" şi cuprinde povestirile "Lenore Arras" şi "Pivniţele Palatului Charron". Ambele se încadrează în curentul literar gotic. "Lenore Arras" îmbină tema licantropiei, incestul şi paricidul, în vreme ce "Pivniţele Palatului Charron" aduce laolaltă motivul gotic al femeii întemniţate în castel şi pe cel al feţei bisericeşti chinuite de îndoieli şi de ispite. Trebuie să menţionez că cele două povestiri aduc în scenă personaje din romanul de debut al lui Oliviu Crâznic, ...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, precum Arthur sau Armand de Courtray, însă cronologic se plasează înaintea evenimentelor din roman.

Cea de-a doua secţiune, "Ceasul fantasmelor", continuă filonul fantastic al celei dintâi. Astfel, "Însângerată, luna" transpune în mod foarte convingător tema din "La Belle Dame Sans Merci" într-un cadru autohton. "Trecătoarea", în puţine pagini, aduce un fior supranatural în războiul dintre daci şi romani. "Ellen Lee" şi "Spiriduşii albi", în schimb, sunt plasate într-un cadru contemporan, în America de Nord, şi tratează motivul gotic al casei bântuite, respectiv tema recurentă a poporului ascuns.

A treia secţiune, "Viitorul ieri şi azi", reuneşte texte de factură ştiinţifico-fantastică. Schiţa "Anna Lise" aminteşte ca ton şi stil de unele dintre povestirile de groază ale lui Edgar Alan Poe, dar şi de faptul că autorul a studiat criminologia. "Tempus fugit", în schimb, este o ucronie ambiţioasă, în care timpul însuşi pare să se apropie de final, iar societatea umană, prin tehnologii şi instituţii special create, caută să îl stocheze şi să îl modifice. "Imora", pe de altă parte, surprinde prin încărcătura de lirism şi prin imaginaţia debordantă.

Cea de-a patra secţiune, "Întâlnire cu Ermengaarde", este interesantă în mai multe privinţe. Pe de o parte, schiţele şi povestirile reunite aici fac parte dintr-o istorie viitoare, o frescă space opera ambiţioasă. Apoi, evenimentele din intriga fiecărui text sugerează că sunt doar fragmente dintr-un proiect mai amplu, pe care autorul încă nu l-a dus la bun sfârşit. (Dealtfel, cel puţin o povestire încadrată în seria "Ermengaarde", "Echilibru", nu apare în cuprinsul acestui volum.) Nu în ultimul rând, unele dintre textele acestei serii sunt remarcabile sub aspectul virtuozităţii stilistice.

"Mascarada învinşilor" este narat la persoana întâi chiar de personajul Ermengaarde şi relatează un episod sângeros, cu puţine personaje, pe fundalul unui conflict mai amplu. "Transport periculos" este mai comod încadrabil în categoria space opera, căci se desfăşoară în spaţiul cosmic, la bordul unei astronave, şi implică negocieri tensionate cu nişte reprezentanţi ai unei rase extraterestre."Edana Rose" este unul dintre cele mai reuşite texte din volum (şi preferatul meu) -  un monolog dramatic excelent realizat în care protagonista-naratoare îşi spune povestea şi îşi bulversează publicul ascultător. "Domini Canes" este, la rândul său, o povestire foarte elegantă, amintind întrucâtva, în privinţa punctului de vedere şi a stilului, de una dintre secţiunile din "Hyperion" de Dan Simmons.

Pe ansamblu, Ceasul fantasmelor are câteva merite incontestabile. În primul rând, dovedeşte că scriitorul Oliviu Crâznic a evoluat în privinţa măiestriei stilistice în anii care s-au scurs de la publicarea romanului ...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul. Deşi Coşmarul a fost un roman foarte bun, Ceasul fantasmelor dovedeşte că e loc de şi mai bine - gama tematică s-a diversificat, iar scriitorul este mai stăpân pe stil(uri).

În al doilea rând, volumul deschide calea către noi realizări literare. Mă gândesc aici la un volum de sine stătător cu schiţe, povestiri şi nuvele din seria "Ermengaarde" - sau poate chiar la un roman - ori la o carte cu nuvele space opera şi ucronii, sau la un întreg volum despre istoriile personale ale personajelor principale din Coşmar.

În al treilea rând, Ceasul fantasmelor dovedeşte că doi editori tineri şi ambiţioşi, aflaţi la început de carieră, pot oferi publicului cititor un produs excelent. De la coperta şi sigla realizate de Ionuţ Bănuţă, continuând cu tehnoredactarea aerisită, cu redactarea literară îngrijită şi încheind cu hârtia de bună calitate şi cu coperta laminată în plastic, volumul Ceasul fantasmelor reprezintă o piesă de colecţie pentru oricare bibliofil, iar editorii de la Crux Publishing merită felicitări. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici: http://cruxed.ro/product/ceasul-fantasmelor/.)

Singurul neajuns pe care i l-am găsit acestui volum - şi pe care autorul are şansa de a-l îndrepta de acum încolo - este că textele din seria "Ermengaarde" nu constituie un întreg coerent, ci doar cioburi dintr-un vitraliu vast, fragmente dintr-o lucrare pe care sper că Oliviu Crâznic o va duce la bun sfârşit. Ca urmare, cititorii întorc ultima filă a Ceasului fantasmelor nu numai cu satisfacţia de a fi parcurs o carte frumoasă, ci şi cu strângerea de inimă că au întrezărit un univers incitant şi că apoi au fost siliţi să-l părăsească prea curând, înainte de a fi avut şansa să-l exploreze pe săturate.

De aceea, pe lângă felicitările adresate autorului, artistului grafic şi editorilor, închei cu o întrebare: Pe când următoarea carte semnată Oliviu Crâznic?