China Miéville - "Railsea" (2012)

În octombrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din cel mai recent roman al lui China Miéville, Railsea (Editura Pan, Londra, 2013). La finalul lunii mai, am parcurs acest roman pentru tineret. Şi iată ce am aflat:

Aparent, Railsea este un roman fantastic, plasat într-o lume în care oraşele oamenilor se situează pe zone stâncoase, straturile superioare ale atmosferei sunt otrăvite şi bântuite de cetacee zburătoare, iar câmpiile sunt acoperite de căi ferate întreţesute, a căror construcţie şi întreţinere este asigurată de nişte creaturi greu de observat pe care oamenii le numesc "îngeri". Pe acestă veritabilă mare de căi ferate călătoresc trenuri. Unele dintre acestea transportă marfă, altele călători, câteva practivă pirateria, altele - explorarea geografică, iar unele vânează creaturi uriaşe precum cârtiţa gigantică.

Protagonistul romanului, tânărul Sham Yes ap Shoorap, călătoreşte la bordul unui asemenea tren-cârtiţieră, Medes, ca ucenic al medicului, la ordinele doamnei căpitan Abacat Naphi. Dar aventurile în căutarea unei cârtiţe uriaşe de culoarea şofranului, pe care doamna căpitan o caută cu îndărătnicie ca să se răzbune pentru pierderea unui braţ, sunt tulburate de o descoperire ciudată. Sham găseşte în preajma unui tren vechi, abandonat, un card de memorie cu imagini dintr-o expediţie geografică, iar una dintre imagni înfăţişează ceva nemaivăzut şi nemaiauzit: o cale ferată singură, dreaptă, care se pierde la orizont într-un peisaj complet lipsit de alte căi ferate.

Protagonistul porneşte pe urmele celor pieriţi în expediţie, le găseşte domiciliul şi familia într-un oraş îndepărtat, iar împreună cu gemenii Caldera şi Caldero placă în căutarea acelei căi ferate singuratice. După cum probabil vă aşteptaţi, intriga se complică. Sham este răpit de piraţi, naufragiază, este salvat in extremis, face cunoştinţă cu triburi primitive care navighează cu veliere pe marea de şine, iar în cele din urmă nu doar găseşte acea cale ferată nemaivăzută, ci şi călătoreşte de-a lungul ei dincolo de marginile lumii cunoscute şi către o revelaţie care îi taie răsuflarea.

Fireşte, ca un produs respectabil al postmodernismului târziu, Railsea se poate citi pe mai multe niveluri de lectură. La un prim nivel, este un roman de aventuri pentru tineret. Imaginile suprarealiste, personajele bizare, creaturile spectaculoase, urmăririle, confruntările şi suspansul sunt gândite pentru un public care a crescut cu o dietă de jocuri video copleşitor de detaliate şi cu filme 3D pline de efecte speciale şi de cascadorii. (De pildă, cei care au fost încântaţi de Mad Max Fury Road şi ar dori alte poveşti la fel de grandioase vor avea numeroase motive să aprecieze Railsea.)

La un al doilea nivel, Railsea este o ţesătură densă de trimiteri intertextuale. Cea mai evidentă asemenea trimitere este către romanul Moby Dick de Herman Melville (pe care, dacă vă amintiţi, l-a tratat în cheie science fantasy şi Bruce Sterling în Involution Ocean.) Ca şi clasicul roman american, Railsea alternează capitole de intrigă cu capitole-eseu, tratează despre un echipaj multicultural şi multietnic, urmăreşte obsesia unui căpitan pentru o creatură stihială şi relatează trecerea unui personaj tânăr de la inocenţă la experienţă.

Alte trimiteri intertextuale vizează Comoara din insulă şi Răpit de piraţi de Robert Louis Stevenson, seria "Earthsea" de Ursula K. Le Guin, Picnic la marginea drumului de Arkadi şi Boris Ştrugaţki şi, într-o întorsătură concisă, dar de mare efect, Robinson Crusoe de Daniel Defoe.

La un al treilea nivel, Railsea nu doar dialoghează cu Moby Dick, ci îl deconstruieşte. Astfel, dacă romanul clasic american lăsa în urmă Statele Unite continentale şi îşi trimitea personajele pe mări şi oceane exotice, versiunea lui China Miéville întoarce schema pe dos şi plimbă trenul-cârtiţieră printr-o versiune postapocaliptică a Americii de Nord. Ceea ce la început pare un peisaj fantastic se dovedeşte treptat a fi o versiune din viitorul îndepărtat a unui loc cât se poate de terestru, în care sculpturile de pe Muntele Rushmore au ajuns să fie divinizate sub numele de Feţele-de-Piatră, iar obiecte cotidiene ca aparatele de fotografiat numerice sau cardurile de memorie au devenit artefacte străvechi, rare şi preţioase.

Tot pe calea deconstrucţiei, braţul protetic al doamnei căpitan se dovedeşte a fi fals - o mănuşă extravagantă pentru un braţ cât se poate de real şi de sănătos, cam ca în Ce mică-i lumea! de David Lodge - iar capitolele-eseu sunt un prilej pentru narator ca să discute cu cititorii despre chestiuni metaficţionale precum arta scrierii romanului, opţiunile personajelor, orizontul de aşteptare al cititorului, în buna tradiţie stabilită de Henry Fielding în Tom Jones, parodiată de Laurence Sterne în Tristram Shandy şi detestată de milioane de cititori.

Nu în ultimul rând, Railsea aduce printre rânduri unele viziuni sociale şi economice ale autorului. Astfel, protagonistul Sham Yes ap Soorap a fost abandonat de părinţi, dar crescut de un cuplu de "unchi", gemenii Caldera şi Caldero provin dintr-o familie cu o soţie şi doi soţi, societatea ficţională din roman pare discret matriarhală, mai degrabă decât discret patriarhală, precum cea occidentală, iar finalul cărţii aduce în scenă un grup de descendenţi ai unor oligarhi care au perpetuat în vrafuri de documente, departe de toţi şi de toate, ficţiunea că restul lumii le-ar datora sume fabuloase de bani, dobânzi acumulate şi penalităţi nemăsurate - o convingere pe care vocea naratorială o tratează ca pe o absurditate.

Pe ansamblu, aş zice că, după reacţia ambivalentă pe care am avut-o când am parcurs Consiliul de fier şi după dezamăgirea suferită cu Regele şobolan, Railsea mi-a redeşteptat interesul pentru cărţile lui China Miéville. (Dealtfel, puteţi şi dumneavoastră să comandaţi online un exemplar aici.) Şi, cum am adunat la raft toate cărţile acestui autor britanic inovator, probabil că am să mai citesc una sau două cât de curând.

Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.