La jumătatea lunii decembrie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a domnului Alec Ross intitulată: The Industries of the Future (Simon & Schuster, Londra, 2017). L-am parcurs în perioada august-septembrie 2018.
Și iată ce am aflat:
Domnul Alec Ross a fost consilier pe probleme de tehnologie al doamnei Hilary Clinton pe parcursul administrației Obama. În această calitate, a călătorit mult, s-a documentat despre numeroase domenii de activitate și a putut să afle despre tendințe tehnologice incipiente.
Astfel, în introducere, autorul tratează despre efectele negative ale globalizării, despre vechea economie industrială, despre efectele pozitive ale globalizării, respectiv despre noile perspective economice care se deschid.
Capitolul I tratează despre roboți, care, în viitorul apropiat, ar putea avea un rol crescând în industriile cu mediu toxic sau periculos, dar și în îngrijirea bătrânilor în țările dezvoltate.
Capitolul al II-lea discută viitorul mașinăriei umane - mai exact, posibilitatea ca următoarea industrie superprofitabilă să se bazeze nu pe codul binar, ci pe codul genetic uman.
Capitolul al III-lea prezintă tendința spre codificarea numerică a banilor, a piețelor și a încrederii - dar și rearanjarea raporturilor dintre corporații, cetățeni și administrația de stat.
Capitolul al IV-lea se concentrează asupra unei tendințe mai îngrijorătoare, anume trecerea la nivel global de la Războiul Rece la Războiul Codurilor - cu mari puteri implicate în forme de propagandă, fraudare a alegerilor, spionaj economic și așa mai departe.
Capitolul al V-lea, în schimb, tratează despre date ca materie primă a epocii informaționale, așa cum terenul era materia primă în apoca agricolă, iar fierul era materia primă în epoca industrială.
Capitolul al VI-lea discută geografia piețelor viitoare, în care circulația informațiilor, persoanelor și bunurilor prezintă un avantaj, iar opreliștile politice sau economice aduc dezavantaje certe.
Concluzia cărții ne îndeamnă să reflectăm la responsabilitățile noastre ca părinți și la șansele copiilor noștri în contextul economic și tehnologic al viitorului apropiat.
Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final și cu un indice alfabetic.
Apreciez că lucrarea domnului Alec Ross are, în perioada curentă, o importanță similară cu cea deținută în anii 1980 de volume precum Al Treilea Val de Alvin Toffler sau Megatendințe de John Naisbitt. De asemenea, subiectul abordat m-a incitat să cumpăr alte câteva cărți pe teme similare.
Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu