Sâmbătă, 22 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus desfăşurat la Pavilionul Expoziţional Romexpo, au avut loc mai multe evenimente care m-au bucurat.
La ora 12.30, la standul Editurii Nemira, s-a lansat Almanah Anticipaţia 2015, în cuprinsul căruia veţi găsi şi o povestire a subsemnatului, "Pălărierul". Au vorbit la lansare domnişoara Alexandra Florescu, reprezentantă pentru relaţii cu publicul a Editurii Nemira, domnul Alexandru Mironov şi domnul Marian Truţă, redactorul-şef al acestei ediţii. În discursul său, domnul Mironov a spus nişte frumoase cuvinte de apreciere la adresa romanului meu Anul terminal şi ţin să îi mulţumesc pe această cale.
La ora 16.30, la standul Editurii Tracus Arte s-a lansat antologia Istorii alternative îngrijită de regretatul Ştefan Ghidoveanu. Evenimentul a avut loc cu concursul doamnei Cristina Ghidoveanu şi a domnului Cătălin Badea-Gheracostea. (În cuprinsul acestei antologii veţi găsi una dintre povestirile mele la care ţin foarte mult, "Legiune".)
În fine, la ora 17.00, la Standul Autorilor Independenţi, domnii Mugur Cornilă şi George Lazăr au găzduit lansarea unor volume de la Millennium Books. Astfel, s-au lansat ediţia a doua a antologiei Dincolo de noapte, în prezenţa antologatorului Oliviu Crâznic, ediţia a doua extinsă a volumului Transfer în prezenţa autorului Michael Haulică şi monografia O introducere în opera lui Liviu Radu a subsemnatului.
La lansare au vorbit domnul Mugur Cornilă, editorul Horia Nicola Ursu, colegul meu scriitor Oliviu Crâznic (care a spus nişte lucruri foarte frumoase despre domnul Liviu Radu şi despre mine). Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, a vorbit Ţesătorul.
M-a bucurat participarea la eveniment a unor personalităţi din SF-ul românesc. Pe lângă cei menţionaţi anterior, i-aş aminti pe Cristina Ghidoveanu, Viorel Pîrligras, Dodo Niţă şi Ovidiu Petcu. De asemenea, m-au onorat cu prezenţa participanţii la atelierul de scriere creativă organizat de Revista de Povestiri, precum şi foste colege şi foste studente de la Universitatea Spiru Haret.
Această lansare a marcat în mod fericit aniversarea domnului Liviu Radu (pe 20 noiembrie) şi împlinirea a şapte ani de existenţă a blogului Ţesătorul (pe 29 noiembrie).
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu