La începutul lunii noiembrie 2014, la Librăria Nemira din centrul Bucureştiului, am achiziţionat câteva apariţii recente. Printre acestea s-a aflat şi Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia 22 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014). Am parcurs-o aseară, imediat după ce încheiasem lectura Almanahului Anticipaţia 2015. Şi iată ce am aflat:
Sumarul începe cu o povestire science-fantasy de David Brin, "Ochii aceia", în traducerea Antuzei Genescu. Pe un fir narativ auzim punctul de vedere al unui astronom invitat să fie gazda unei emisiuni radiofonice nocturne - şi dezbătând cu ascultătorii mitul modern al farfuriilor zburătoare. Pe celălalt fir narativ, tragem cu urechea la discuţiile unor făpturi care, în farfurii zburătoare, pun la cale diverse năzbâtii ca să-i uimească şi să-i intrige pe pământeni.
Uremază o povestire horror de Stephen King, "Demonul din maşină", în care noţiunea romantică a "maşinăriilor satanice" este aplicată în mod creativ unei maşini industriale de călcat. Căci, printr-un concurs de împrejurări foarte puţin probabil, o asemenea maşinărie dintr-o spălătorie americană provincială a ajuns să fie posedată de un demon. Iar ceea ce la început părea un accident de muncă ajunge ulterior să captete conotaţii mult mai sinistre...
Tot o boare de fantastic adie şi prin povestirea lui Sergiu Someşan "Despăgubiri de război". Protagonistul-narator este proprietarul unei florării. Viaţa acestuia este dată peste cap când un client aparte e nemulţumit de modul în care i s-au livrat câteva sute de agave. Iar despăgubirile cerute de client au consecinţe mondiale.
Spre final, veţi găsi al doilea episod din serialul de bandă desenată "Zona de vest" scris şi ilustrat de artistul craiovean Viorel Pîrligras.
Pe ansamblu, CPSF 22 mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Am apreciat calitatea textelor, ilustraţiile judicios alese, buna redactare literară, tehnoredactarea îngrijită şi coperta ilustrată de artistul grafic Tudor Popa. Ţin să îl felicit pe redactorul-şef Marian Truţă pentru o treabă bine făcută. Vă recomand şi dumneavoastră să vă luaţi un exemplar din CPSF 22, mai ales că îl puteţi comanda la jumătate de preţ aici. În ceea ce mă priveşte, am început deja să citesc numărul 23 al colecţiei. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu