Fram

(o poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)

Copertă realizată de artistul grafic Tudor Popa

Se spune că, pe vremuri, printre numeroasele circuri ambulante care străbăteau în lung şi în lat împărăţia Gorenei, s-a aflat unul în menajeria căruia, pe lângă tot felul de lighioane care de care mai ciudate, exista un urs alb. Se numea Fram. Era uriaş – ridicat pe labele din spate era de două ori mai înalt decât dresorul – şi făcea tot felul de giumbuşlucuri în spectacole, spre amuzamentul copiilor. Traversa bârne înguste, ţinându-şi echilibrul, mergea pe velociped, făcea tumbe, saluta, iar, când dresorul îi cerea să sară printr-un cerc de flăcări, lua o găleată cu apă din bazinul focilor, stingea focul, după care trecea liniştit prin cerc.

Copiii îl iubeau şi-i dădeau bomboane, iar Fram pedala cu sârg împrejurul arenei la fiecare spectacol ca să ardă calorii şi să nu dea în diabet. Din când în când, le arunca focilor câte o privire lungă şi hămesită, însă apoi îşi amintea că, fără ele, n-ar mai fi avut de unde să ia apă ca să stingă cercul de foc. Ofta adânc şi se mulţumea cu peştii pe care-i primea de la îngrijitori, după spectacol.

Noaptea, târziu, visa banchize şi viscole.

Aşa a călătorit Fram mulţi ani, din oraş în oraş şi din spectacol în spectacol, până când focile împreună cu care ieşea seară de seară în arenă au pierit una câte una de bătrîneţe. Şi, încet-încet, a început să tânjească, până când n-a mai reuşit nimeni să-l scoată din cuşca lui.

Atunci, directorul circului a decis să-l trimită pe Fram înapoi la pol, de unde venise. Şi, cum nimeni nu s-ar fi încumetat să ia la bordul unui vas un urs polar neînsoţit, iar dresorul şi îngrijitorii nu puteau pleca de la circ pentru a-l însoţi pe Fram în această ultimă călătorie, au fost nevoiţi să-l urce în nacela unui dirijabil cu echipajul format exclusiv din mecanoizi.

Şi Fram a plecat în zbor către pol...

Doar că, dintr-o regretabilă eroare de programare a mecanoizilor, ursul alb a fost transportat dincolo de Oceanul Îngheţat de-a Binelea, la Polul Sud. De acolo, i-a transmis directorului un mesaj în HTML¹: „E plin de pinguini pe aici. Nu cumva am greşit polul?”

Norocul lui Fram a fost că mecanoizii din echipajul dirijabilului fuseseră programaţi nu numai să-l ducă la destinaţie, ci şi să se întoarcă de acolo. Aşa că ursul alb a revenit în Gorena şi, după ce mecanoizii au fost reprogramaţi cu alt set de cartele perforate, a plecat iarăşi în zbor – de această dată dincolo de Oceanul Îngheţat de Tot, către Polul Nord.

Numai că nici acolo nu i-a priit. Orchestră nu era, public nu era, bomboane ioc... Până şi focile se grăbeau să se ascundă în câte o copcă de fiecare dată când îl zăreau sosind peste banchiză.

Iar viscolele erau infernale.

N-a trecut mult şi Fram i-a trimis un nou mesaj directorului: „Vin înapoi. M-am săturat până peste cap să stau singur pe banchiză şi mi-e frig de mor.”

Mecanoizii l-au primit din nou în nacela dirijabilului şi l-au dus pentru a doua oară înapoi în Gorena, unde a fost primit cu alai, dagherotipizat, intervievat şi decorat ca un vajnic explorator.

De atunci, a rămas cunoscut drept Fram, ursul bipolar.

___________________________________________________________

1 HTML – Hiper-Telegrafie Mecanoidă Linotipizată.

Schița "Fram" face parte din cuprinsul volumului Delirul încapsulat, publicat la editura Crux Publishing în 2015.