Într-o postare anterioară, vă relatam cum, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, reprezentanta de atunci pentru relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Maria Galan, mi-a oferit cîteva volume. Dintre acestea, numărul dublu al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice 12-13 (Editura Nemira, Bucureşti, 2013) a încheiat cu bine primul an de apariţii al noii serii CPSF.
L-am parcurs în prima parte a lunii martie din 2014. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:
Prima povestire din CPSF 12-13 este "Efecte relativiste" de Gregory Benford, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Premisa este asemănătoare cu cea a romanului lui Poul Anderson Tau Zero: unei astronave terestre care zboară într-un univers relativist i se defectează sistemele de frînare, iar echipajul, pentru a nu fi ucis de radiaţii, accelerează asimptotic către viteza luminii. Zborul îi poartă în spaţiu, printre galaxii, şi în timp, din ce în ce mai aproape de Marele Colaps al Universului. Interesant, în abordarea lui Gregory Benford, este că vocea naratorială ne relatează o "felie de viaţă" - o zi obişnuită din viaţa echipei de întreţinere care, teleghidînd roboţi, curăţă pîlnia de absorbţie ce alimentează motoarele astronavei. Pe ansamblu, o povestire SF de referinţă - atît ca subiect, cît şi ca scriitură.
Ovidiu Petcu, în schimb, ne oferă o schiţă fantastică, "Păsările insulei", despre patru personaje naufragiate pe o insulă acoperită cu vegetaţie stranie. Schiţa face parte dintr-un volum aflat în pregătire.
Povestirea "Caliban" de Robert Silverberg ne aduce perspectiva unui om obişnuit, cu o mulţime de mici imperfecţiuni fizice, asupra unui viitor îndepărtat în care, prin inginerie genetică şi chirurgie estetică, oamenii au ajuns perfecţi şi... perfect identici. Şi dacă moda i-ar duce pe descendenţii noştri la o imperfecţiune la fel de uniformă?
Urmează partea a doua a nuvelei "* * *" de Mihnea Columbeanu, în care tensiunile erotice şi sociale din prima parte ajung la un punct culminant intens şi greu de uitat.
Din opera autoarei americane Ursula K. Le Guin veţi găsi în schimb o metaficţiune satirică, "Autorul seminţelor de acacia", în care, într-un viitor nu prea îndepărtat, lingviştii descifrează lucrările literare ale furnicilor, pinguinilor, delfinilor şi... florii-soarelui. Paradoxal, traducătorul Mihnea Columbeanu ne informează într-o notă de subsol că, la prima publicare în ţara noastră a acestui text, în 1989, acesta a fost cenzurat.
Domnul Mircea Opriţă contribuie cu un amplu articol intitulat "Lumile SF ale lui George Anania", o retrospectivă dedicată vieţii şi operei unuia dintre cei mai importanţi autori SF români. Articolul este însoţit de imagini cu copertele unor cărţi ale regretatului scriitor.
Eugen Cadaru ne propune "Între oglinzi", o povestire pe tema universurilor paralele. În ciuda unui început banal, povestirea dezvoltă o idee generoasă, iar o eventuală publicare online ar merita să fie împănată cu hiperlegături la articole Wikipedia relevante ca să-i ajute pe cititori să înţeleagă toate referirile filosofice, ştiinţifice şi mistice presărate de autor în text.
După cum probabil vă aşteptaţi, sumarul numărului se încheie cu o cronică de carte marca Oliviu Crâznic. De această dată, mai tînărul meu coleg prezintă un volum de povestiri al lui Ted Chiang, Împărţirea la zero, precum şi alte povestiri ale acestui apreciat autor american. Şi, cum deţin deja în biblioteca personală un exemplar din acel volum, tot ce voi avea de făcut va fi să îl citesc.
Pe ansamblu, CPSF 21-13 mi-a lăsat o impresie bună, mai ales că le oferă cititorilor 136 de pagini şi are o copertă frumoasă creată de bunul meu prieten Tudor Popa. În plus, pe site-ul editurii, acest număr dublu este disponibil cu o reducere de preţ. Detalii puteţi găsi aici. În ceea ce mă priveşte, am continuat periplul CPSF cu numărul al paisprezecelea al noii serii. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie...
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu