În iunie 2011, mă aflam într-o companie agreabilă la Tîrgul de Carte BookFest. Am fost încîntat cînd doamna Roxana Petrescu, directoarea de relaţii publice a Grupului Editorial Corint, mi-a oferit cadou o trilogie fantastică într-o ediţie foarte elegantă. Erau "Legendele clanului Otori" de Lian Hearn, în traducerea Lidiei Grădinaru. Cu toate că volumele aveau o prezentare de excepţie, abia în perioada ianuarie - martie 2014 am reuşit să-mi fac timp pentru a parcurge primul roman al seriei în original: Across the Nightingale Floor (Pan MacMillan, Londra, 2002).
Şi iată ce am aflat:
Primul roman al seriei despre clanul Otori urmăreşte două fire narative. Unul dintre ele îl are ca protagonist-narator pe tînărul Tomasu Kikuta, talentatul fiu al unui asasin renegat, crescut într-o comunitate ascunsă. Celălalt relatează la persoana a treia evenimentele prin care trece o adolescentă ostatică, Kaede, fiica seniorului Shirakawa.
Soldaţii unui puternic senior, Sadamu Iida, îi extermină pe sătenii printre care crescuse Tomasu, iar acesta din urmă este salvat de un alt senior, Shigeru Otori. Căpetenia clanului Otori îi schimbă numele protagonistului în Takeo, îl adoptă, îl creşte şi îl educă pe cheltuiala sa în oraşul Hagi. Mai mult, un membru marcant din tribul asasinilor, Kenji Muto, îl învaţă pe Takeo arte marţiale şi tehnici de disimulare - dintre care unele par de-a dreptul magice.
Kaede, pe de altă parte, este pusă în situaţia de a se cununa cu seniorul Otori la ordinele lui Iida. Shigeru ar prefera să nu o ia de soţie - pentru că are o relaţie de durată cu doamna Maruyama, o văduvă ce controlează un domeniu strategic din Apus, şi pentru că pretinsa cununie ar putea fi numai un pretext pentru o capcană mortală. Dar călătoria lui Shigeru Otori, împreună cu Takeo şi cu Kaede, către oraşul de reşedinţă al rivalului său este un bun prilej pentru a urzi un plan de răzbunare.
Căci Takeo s-ar putea strecura de-a curmezişul podelei-privighetoare din Inuyama ca să-l asasineze pe seniorul Iida, conducătorul clanului Tohan...
Intriga romanului Across the Nightingale Floor este construită elegant, cu lovituri de teatru şi răsturnări de situaţie plasate strategic. Dealtfel, acţiunea începe încă din primul capitol, iar planurile diferitelor personaje se intersectează în moduri spectaculoase. Din acest punct de vedere, am admirat modul în care autoarea a controlat tensiunea narativă, a creat suspansul şi a relatat scenele de acţiune - dintre care unele sînt cu adevărat memorabile.
Personajele sînt interesant conturate, iar autoarea a combinat foarte bine dezvoltarea intrigii şi caracterizarea. Dealtfel, evoluţia lui Takeo ca protagonist e marcată de conflicte multiple - între religia ascunsă în care a fost crescut şi codul războinicilor cu care este educat în adolescenţă, între datoria de a-şi răzbuna familia şi responsabilitatea ca moştenitor al domeniilor Otori, între iubirea pentru Kaede şi jurămîntul de a sluji tribul secret al asasinilor.
Şi principalul personaj feminin este sfîşiat de conflicte, căci Kaede are datoria de a se cununa cu cine îi spun tatăl şi seniorul clanului Tohan, însă doreşte să îşi petreacă viaţa împreună cu Takeo - sau, dacă asta nu este posibil, să piară împreună cu el.
Fundalul romanului seamănă foarte bine cu Japonia tradiţională - numele ţinuturilor, personajelor, localităţilor şi templelor sînt nipone. Cu toate acestea, veţi întîlni şi elemente fantastice, precum abilitatea asasinilor de a-şi proiecta un al doilea trup, iluzoriu, ori capacitatea lor de a deveni invizibili pentru o vreme, sau abilitatea acestora de a face timpul să curgă mai repede sau mai încet.
Tot în această manieră transfigurată veţi găsi tratate în roman şi religiile. Creştinii (persecutaţi în unele perioade în Japonia) nu sînt numiţi ca atare. Personajele se referă la ei cu apelativul Ascunşii - iar practicanţii acestei religii au semne secrete de recunoaştere. Nici buddhiştii nu sînt numiţi ca atare. Chiar dacă se fac referiri la călugări şi temple, Gautama Buddha este denumit în roman Iluminatul.
Parte din farmecul cărţii, dincolo de intrigă şi de personaje, rezidă însă în impresia de lume vie pe care o creează autoarea. Astfel, pe parcursul scenelor relatate, vocea naratorială găseşte timp pentru a descrie păduri, oraşe, cetăţi, grădini, schimbări de anotimpuri, păsări şi copaci, sunete şi arome. Dacă suspansul îi îndeamnă pe cititori să parcurgă Across the Nightingale Floor prima dată, cu siguranţă că atmosfera şi limbajul poetic încurajează o a doua lectură.
Şi ediţia română, publicată sub titlul Să nu trezeşti podeaua-privighetoare (Editura Leda, Bucureşti, 2009), a redat eleganţa poetică a originalului. Merită menţionat şi faptul că versiunea de la Leda este cartonată, cu supracopertă embosată şi decorată cu foiţă metalică, iar tehnoredactarea este foarte atrăgătoare, cu litere prietenoase. Hîrtia pe care e imprimat volumul este de bună calitate, iar legătura e trainică. Cu adevărat, Să nu trezeşti podeaua-privighetoare este un volum de colecţie pe care merită să-l aveţi în bibliotecă şi să-l recitiţi. (Dacă nu deţineţi deja un exemplar, puteţi comanda unul aici.)
În ceea ce mă priveşte, am aflat că autoarea anglo-australiană Gillian Rubinstein a mai publicat sub pseudonimul Lian Hearn şi alte volume din "Legendele clanului Otori", aşa încît am început deja să citesc romanul Grass for His Pillow. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Postări
