Marie Borroff, "Sir Gawain and the Green Knight" (1967)

Spre finalul lunii octombrie 2013, am parcurs un poem epic intitulat "Sir Gawain and the Green Knight" . Cum versiunea originală a poemului datează din secolul al paisprezecelea şi este scrisă în engleza medie, am apelat la o traducere în engleza modernă realizată de Marie Borroff - Sir Gawain and the Green Knight: a new verse translation (Editura W.W. Norton & Company, New York, 1967) . Am citit-o în două zile. Şi iată ce am aflat:

"Sir Gawain and the Green Knight" este împărţit în patru părţi. În partea întîi, la curtea regelui Arthur, are loc un şir de ospeţe, începînd de la Crăciun şi terminînd cu Ajunul Anului Nou. În ultima zi a anului, la ospăţ soseşte neinvitat un cavaler... verde, cu haine verzi, plete verzi, barbă verde. (Nu era Shreck.) Acesta lansează o provocare - să primească o lovitură cu toporul de la regele Arthur, iar acesta, la rîndul său, să primească o lovitură de la el după un an şi o zi. Sir Gawain intervine şi acceptă provocarea în locul regelui. Îl decapitează pe oaspetele nepoftit, iar acesta îşi ridică de jos capul retezat şi pleacă hohotind de la ospăţ.

În partea a doua, anul trece destul de repede, iar de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor Sir Gawain pleacă în căutarea Capelei Verzi, unde trebuie să se întîlnească în Ziua Anului Nou cu cavalerul verde. În peregrinările sale, în Ajunul Crăciunului, ajunge la un castel, unde stăpînul îl invită să se odihnească şi să se întremeze. Aparent, Capela Verde este în apropiere, iar gazda îl va conduce acolo pe cavaler în ziua sorocită. Mai mult, stăpînul castelului îi propune lui Sir Gawain o înţelegere: fiecare dintre ei să îi ofere celuilalt, seara, ceea ce a cîştigat peste zi.

În partea a treia, gazda pleacă la vînătoare, în vreme ce Sir Gawain, încurajat să doarmă pînă tîrziu, este curtat cu insistenţă de soţia castelanului. Şi aşa se face că în prima seară castelanul oferă căprioare, dar se alege în schimb cu... un sărut, în a doua seară oferă un mistreţ şi primeşte două sărutări, iar în a treia seară oferă o vulpe şi capătă trei sărutări. (Nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar fi întîmplat dacă Sir Gawain n-ar fi rezistat, politicos dar ferm, avansurilor doamnei.)

În partea a patra, în Ziua Anului Nou, Sir Gawain este îndrumat de un slujitor la Capela Verde, iar cavalerul verde care îi iese în cale îl loveşte cu toporul şi-i zgîrie grumazul. Cum salvarea aceasta de la moarte sigură pare miraculoasă, cei doi fac schimb de explicaţii. Pe de o parte, cavalerul verde este castelanul deghizat, pe căi magice, de Morgan Le Fay, sora vitregă a regelui Arthur, iar tentativele de seducţie ale soţiei fuseseră aranjate chiar de el pentru a-şi pune oaspetele la încercare. (După cum probabil vă aşteptaţi, nici aşa-zisa soţie nu era chiar cea adevărată.) Pe de altă parte, Sir Gawain a scăpat nevătămat mulţumită unei centuri magice, din mătase verde, pe care soţia castelanului i-o oferise în cea de-a treia zi. Conform înţelegerii cu gazda, în seara precedentă ar fi trebuit să-i predea centura, însă protagonistul îşi călcase învoiala - căci centura avea să-l protejeze împotriva oricărei răniri.

Aşa se face că Sir Gawain, dovedit a fi nu doar curajos, ci şi dispus uneori să-şi încalce promisiunile, decide să poarte centura de mătase verde ca un semn al ruşinii, în diagonală peste umărul stîng. Numai că, revenit la curtea regelui Arthur, cînd îşi povesteşte păţaniile, este felicitat şi admirat, iar regele Arthur propune ca toţi cavalerii Mesei Rotunde să poarte asemenea eşarfe verzi peste piept.

În privinţa formei, poemul acesta marchează o tranziţie de la vechea formă de versificaţie din Anglia, bazată pe aliteraţii, la o formă mai nouă, bazată pe rime. Astfel, fiecare strofă cuprinde cîte douăzeci şi unu de versuri lungi, cu aliteraţii, şi un catren din versuri scurte, rimate încrucişat.

În ceea ce priveşte conţinutul, am remarcat că în poem apar trei ideologii distincte, nu tocmai compatibile, aflate în echilibru dinamic. Pe de o parte, personajele sînt practicante ale religiei creştine. În diverse momente ale acţiunii, îşi fac cruce, se roagă, se pun în paza Celui de Sus.

Pe de altă parte, cavalerii din acest poem epic au un cod comportamental bazat pe violenţă instituţionalizată. Astfel, ei pun preţ pe vitejie, pe onoare, pe curaj, iar cînd antagonistul vine neinvitat la ospăţ, confruntarea cu mesenii nu se încheie cu o predică despre iubirea aproapelui şi eventual cu o rugăciune, ci cu o decapitare.

Nu în ultimul rînd, relaţiile dintre sexe sînt guvernate în poem de o a treia ideologie, iubirea curtenească. Astfel, strategia de abordare a soţiei castelanului se bazează pe complimente şi pe etape uşor de recunoscut (privirea, conversaţia, atingerea mîinii, sărutul, gajul). Dar Sir Gawain este pus într-o situaţie extrem de delicată, căci, conform religiei creştine, participarea la adulter i-ar aduce damnarea, în vreme ce, conform codului cavaleresc, seducţia aceasta ar fi luată ca un afront la adresa castelanului şi i-ar atrage un duel pe viaţă şi pe moarte. Desigur, dacă ar refuza făţiş avansurile doamnei, ar putea trece drept necurtenitor...

Ca în atîtea alte lucrări literare bazate pe monomit, protagonistul se maturizează în urma încercărilor prin care trece, iar la revenirea în comunitatea din care plecase i se acordă un statut mai bun. Iar cititorii rămîn cu impresia agreabilă că fantasticul n-a început nici de la Robert E. Howard, nici de la J.R.R. Tolkien, respectiv că o poveste frumoasă se poate spune şi în mai puţin de zece mii de pagini.

În final, poate s-ar cuveni să precizez că articolul de faţă reprezintă cea de-a trei sute cincizecea cronică de carte de la Ţesătorul.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)