John Varley, "Millennium" (1983)

În septembrie 1992, în Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia nr. 489 îmi făceam debutul literar cu schiţa „Noaptea cea mai lungă” alături de un alt autor român, Constantin D. Pavel. Piesa de rezistenţă a acelui număr din revistă o constituia însă o povestire a autorului american John Varley, „Raid aerian”, în care deturnarea avioanelor şi luarea de ostatici se împleteau cu călătoria în timp într-un mod foarte dinamic şi spectaculos. La puţin timp după ce am parcurs „Raid aerian”, am vizionat la cinematograf un film SF intitulat „Millennium” (1989), regizat de Michael Anderson şi care îi avea în rolurile principale pe Kris Kristofferson şi pe Cheryl Ladd. (Mai multe informaţii despre acel film puteţi afla aici.)

Filmul semăna şi nu prea cu schiţa despre care vă relatam ceva mai sus. Premisa era aceeaşi, însă intriga era mai complexă şi apăreau unele personaje şi evenimente care... nu se regăseau în text. Cu toate că John Varley era menţionat atît pe afişul filmului cît şi pe generic, impresia pe care am avut-o a fost că povestea se schimbase mult.

După care, în toamna anului 1999, misterul s-a risipit. Prin amabilitatea unei prietene, Tracey Rosenberg, am primit cadou un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de John Varley intitulat Millennium (Berkley Books, New York, 1985). L-am parcurs şi am aflat că romanul era veriga de legătură dintre schiţa „Raid aerian” şi film.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Millennium este structurat pe două fire narative. Cel dintîi e relatat de Louise Baltimore, o tînără din viitorul îndepărtat. În lumea ei, omenirea se stinge din cauza unor maladii genetice, iar Consiliul Programatorilor, ales şi ghidat de un computer superinteligent, trimite misiuni în trecut pentru a salva victimele unor catastrofe aviatice sau navale şi pentru a le aduce în viitor. Louise conduce astfel de misiuni – numai că, într-una din ele, un dispozitiv paralizant este lăsat în urmă, în 1980, iar Louise trebuie să se întoarcă şi să-l recupereze înainte ca descoperirea acestuia de către localnici să işte un val de schimbări istorice care să-i distrugă lumea.

Cel de-al doilea fir narativ e relatat de un bărbat din „prezent”, Bill Smith, care anchetează ciocnirea a două avioane în Bay Area, în 1980. Dovezile pe care le descoperă sînt din ce în ce mai stranii (spre exemplu, care ar fi şansele ca absolut toţi pasagerii dintr-un avion să fi mîncat carne de pui simultan?), iar o tînără foarte atrăgătoare apare din cînd în cînd ca să verse „accidental” ceşti cu cafea peste magnetofoane cu convorbiri înregistrate la bordul aeronavelor avariate. Şi Bill caută cu încăpăţînare dezlegarea misterelor.

Cele două fire narative converg treptat, iar finalul romanului este foarte spectaculos. Trebuie să remarc că John Varley a construit intriga cu grijă, complicînd situaţia, sporind suspansul şi crescînd miza de la un capitol la altul. De asemenea, paradoxurile temporale sînt structurate interesant.

Un alt aspect demn de menţionat ar fi acela că fiecare dintre capitole poartă un titlu de povestire sau roman SF despre călătorii în timp, precum Maşina timpului, Ecce homo sau Sfîrşitul Eternităţii. Aşa încît, pe lîngă plăcerea unei poveşti bine spuse, cititorii înveteraţi mai au şi bucuria de a recunoaşte conexiuni intertextuale cu lucrările de referinţă ale acestui subgen.

Desigur, unii dintre dumneavoastră se întreabă de ce ar trebui să scriu despre un roman din 1983 într-o rubrică intitulată „Literatură contemporană”. La urma urmei, Millennium nici măcar nu a fost publicat în acest... mileniu.

Răspunsul este că anul acesta, prin grija domnului Mihai Dan Pavelescu, la noi în ţară a apărut traducerea acestui roman în cadrul colecţiei Epsilon de la Editura Trei. Puteţi afla mai multe detalii despre ediţia română aici. Vă doresc lectură plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)