În noiembrie 2012 am parcurs volumul de povestiri The Weird of the White Wolf (DAW Books New York, 1977). În saga lui Elric, volumul acesta (al cărui titlu înseamnă "Soarta lupului alb") este al patrulea în privinţa cronologiei interne, după Elric of Melniboné, The Fortress of the Pearl şi The Sailor on the Seas of Fate. Pe de altă parte, povestirile despre Elric cuprinse aici sînt cele mai vechi scrise şi publicate de Michael Moorcock în această serie.
Iată despre ce este vorba:
Prima povestire se intitulează "The Dream of Earl Aubec" şi stabileşte conexiunea între saga despre Elric şi cea despre contele Aubec, în cadrul megaseriei despre Luptătorul Etern şi Multivers. Protagonistul, în slujba reginei căreia îi este şi iubit şi campion, ajunge la marginile Pămîntului, acolo unde se sfîrşesc zonele guvernate de Lege şi unde începe Haosul. Părăsit de armată, contele Aubec intră în castelul Kaneloon. Mai întîi trece printr-un labirint, apoi luptă împotriva unui golem pe care îl învinge cu ajutorul unei oglinzi, iar în cele din urmă discută cu Myshella, Doamna Întunecată. Aceasta încearcă să-l seducă, după care îl convinge să meargă în zona Haosului pentru a extinde teritoriile Legii şi pentru a aduce ţinuturile nou-create sub stăpînirea reginei sale. Acest eveniment, ne spune naratorul în final, va duce la apariţia Regatelor Tinere şi la căderea Imperiului Melniboné.
Cea de-a doua povestire, "The Dreaming City", reprezintă nu numai cel mai vechi text despre Elric (publicat în 1961), ci şi un punct de cotitură în saga antieroului albinos. Mai exact, în această povestire Elric adună o coaliţie de regi şi aristocraţi barbari, conduce flota împotriva cetăţii sale de scaun, Imryyr, şi, în vreme ce năvălitorii jefuiesc şi distrug oraşul, îl înfruntă şi îl ucide pe vărul său uzurpator, Yyrkoon. Din păcate, în timpul duelului, Elric o ucide şi pe iubita lui, Cymoril, iar cînd pleacă de pe insulă îi lasă pe aliaţii săi pradă flotei şi dragonilor din Melniboné.
În cea de-a treia povestire, "While the Gods Laugh", Elric este măcinat de vinovăţie. O femeie care cîndva fusese înaripată, Shaarilla, îl convinge să o însoţească în căutarea Cărţii Zeilor Morţi. Ea speră ca prin magie să-şi recapete aripile şi puterea de a zbura, el - să-şi găsească liniştea. Traseul îi poartă printr-o mlaştină (unde Elric îl învinge pe un uriaş cu ajutorul aliatului său divin, Arioch), apoi printr-un tunel, peste o stranie mare subterană, iar în cele din urmă la un castel păzit de un alt uriaş, care le relatează călătorilor despre conflictul etern dintre zeii Legii şi cei ai Haosului.
Elric descoperă cartea - cu paginile demult prefăcute în pulbere - însă un însoţitor de-al său, Moonglum, desprinde nestematele de pe coperta cărţii şi-l îndeamnă pe protagonist să meargă în căutarea a noi aventuri.
Ultima povestire din volum se intitulează "The Singing Citadel". Elric şi Moonglum trec printr-un abordaj, apoi ajung într-unul dintre Regatele Tinere. Localnicii îl detestă pe protagonist pentru că regele lor a pierit în asediul oraşului Imryyr, însă regina Yishana îl vizitează pe Elric pentru o chestiune gravă: mai multe detaşamente de soldaţi au dispărut într-o zonă îndepărtată a regatului, în preajma unei misterioase citadele cîntătoare. Împreună cu vrăjitorul reginei, Theleb K'aarna, cei doi călătoresc pînă la citadelă, iar Yishana, fascinată de strania muzică, intră în clădire şi dispare. Elric o caută şi descoperă că citadela fusese adusă acolo prin magie de Balo, un fel de măscărici al Stăpînilor Haosului.
Elric îl invocă pe Arioch, iar acesta îl înghite pe Balo şi îi eliberează pe Yishana şi pe soldaţii acesteia. La ieşirea din citadelă, Elric se confruntă pe viaţă şi pe moarte cu un monstru invocat de Theleb K'aarna. După o victorie la limită, Elric este dus în palatul reginei, însă, cînd se însănătoşeşte, pleacă pe furiş împreună cu însoţitorul său, Moonglum. Nici măcar lui nu-i este clar dacă vrea să-l caute pe Theleb K'aarna ca să se răzbune sau dacă îi e teamă să rămînă alături de regină ca să nu-i aducă suferinţa şi pieirea.
Un tipar recurent al povestirilor pare să fie căutarea - a unei cetăţi, a răzbunării, a unei cărţi magice sau a unei citadele.
Alt motiv recurent este cel al contrastului dintre aşteptări şi rezultate. Astfel, contele Aubec se aşteaptă să încheie expediţiile şi cuceririle, însă ajunge să creeze noi ţinuturi, în vreme ce Elric se aşteaptă să-şi salveze iubita (sau, mai tîrziu, să-şi afle liniştea), însă are parte de stigmatul trădării şi crimei, de dezamăgiri şi de vinovăţie.
Aş mai remarca faptul că, deşi tărîmurile imaginate de Moorcock în acest volum de povestiri sînt luxurinate şi baroce, stilul este concis, clar, economic. Mai mult, cu toate că intriga poartă personajele prin porturi, oraşe, cetăţi, rareori avem impresia că Elric se mişcă printr-o societate activă şi funcţională. Încă nu m-am lămurit dacă aspectul acesta a rămas oarecum nedezvoltat pentru că povestirile din volum au fost iniţial destinate unor periodice (şi aveau nevoie să fie compacte), pentru că autorul era foarte tînăr cînd le-a scris sau pentru că Moorcock ţinea să parodieze (inclusiv pe această cale) textele despre Conan ale lui Robert E. Howard.
Oricum, pe ansamblu, The Weird of the White Wolf mi-a făcut o impresie agreabilă, drept pentru care am să citesc în curînd şi următorul volum din seria despre Elric, The Vanishing Tower.
Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu