James S.A. Corey, "Leviathan Wakes" (2011)

În luna martie 2011, prin amabilitatea domnului editor Cristian Popescu, am avut ocazia să parcurg romanul Leviathan Wakes (Orbit, Hachette Book Group, New York, 2011), scris de Daniel Abraham şi Ty Franck sub pseudonimul James S. A. Corey. Ilustraţia copertei a fost creată de un român, Daniel Dociu, ceea ce mi se pare demn de laudă. În ciuda dimensiunilor masive ale cărţii, am citit-o uşor şi cu plăcere. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Acţiunea romanului este plasată peste câteva secole, într-un cadru oarecum asemănător cu acela din Schismatrix de Bruce Sterling sau cu cel din VacuumFlowers de Michael Swanwick. Mai exact, omenirea a colonizat o bună parte din Sistemul Solar şi s-a împărţit în tabere rivale, aflate într-un echilibru fragil.

De o parte se află alianţa Terra-Marte, care deţine puterea militară şi o populaţie uriaşă. De cealaltă parte se găseşte Alianţa Planetelor Exterioare, care are ca avantaje adaptarea sporită la condiţiile de viaţă extraplanetare şi resursele naturale ale centurii de asteroizi.

Premisele conflictului sunt create însă de prolog. Mai precis, un personaj feminin, Julie Mao, este martoră la cucerirea unei astronave de către trupe ostile, la torturarea membrilor echipajului şi la metamorfoza acestora sub influenţa unei forme de viaţă extraterestre.

Cam ca în Look to Windward de Iain M. Banks, prologul se dovedeşte într-o oarecare măsură a fi o pistă falsă. Mai exact, capitolele romanului sunt relatate alternativ din perspectiva a două personaje masculine, iar punctul de vedere al lui Julie Mao nu mai apare nicăieri.

Unul dintre personajele masculine asupra cărora se concentrează omniscienţa selectivă multiplă este Jim Holden, ofiţer executiv devenit fără voie căpitanul unui mic echipaj. După ce nava cu care călătorise investighează soarta unei epave şi este distrusă la rândul ei de o astronavă camuflată, Holden îi conduce pe supravieţuitori cu o navetă, apoi la bordul unei nave militare marţiene, iar în cele din urmă pe o navă de război ultramodernă. Ca personaj, Holden este bine creionat şi destul de convingător, iar hotărârea lui de a-i găsi pe cei ce i-au distrus nava şi de a-şi răzbuna colegii de echipaj aminteşte întrucâtva de încrâncenarea protagonistului din TheStars My Destination de Alfred Bester.

Celălalt personaj principal masculin este detectivul Miller din forţele de ordine ale asteroidului Ceres. Dacă Holden este un idealist bine intenţionat, Miller este un cinic nihilist. El primeşte misiunea de a o găsi pe Julie Mao şi de a o conduce înapoi la familia ei, chiar dacă Julie poate nu şi-ar dori acest lucru. Pe fundalul unor tensiuni crescânde între terrani şi alianţa planetelor exterioare, Miller îşi continuă investigaţia, transformând-o în cele din urmă într-o veritabilă obsesie. Ca în romanele poliţiste noir, Miller are conflicte cu superiorii, apoi i se retrage cazul şi e concediat, se luptă cu depresia şi cu alcoolul, dar, în cele din urmă... (Veţi vedea dumneavoastră când veţi citi romanul.)

După cum probabil vă aşteptaţi, cele două fire narative converg. După cum sigur nu mă aşteptam, ele diverg din nou în ultimele capitole ale cărţii. Iar conflictele din fundal capătă amploare, acţiunea se intensifică şi finalul este grandios. Din acest punct de vedere, cu toate că este hibridizat cu elemente din romanele de groază şi din cele poliţiste, Leviathan Wakes respectă structura de bază a operei spaţiale şi nu înşală aşteptările cititorilor de literatură SF.

Stilul în care e scrisă cartea e sobru şi clar. Tehnici literare precum urmărirea acţiunilor şi reacţiilor sau îmbinarea dialogului cu comunicarea non-verbală a personajelor sunt folosite elegant şi sistematic, iar cârligele narative de la finalul fiecărui capitol, menite să-i atragă pe cititori în capitolul următor, ar merita studiate de către cei ce şi-ar dori să devină scriitori.

Ediţia originală se încheie cu un interviu în care cei doi autori explică geneza cărţii şi etapele prin care a trecut aceasta până la publicare, precum şi unele detalii referitoare la fundalul romanului şi la caracterizarea personajelor.

Traducerea domnului Mihai-Dan Pavelescu e la fel de sobră şi de elegantă ca textul original. Traducătorul a devenit un adevărat maestru, iar versiunea românească a volumului este firească şi cursivă, creând iluzia că romanul a fost gândit şi scris în română. Din acest punct de vedere, cititorii români au nu doar norocul că Leviathan Wakes este finalist la Premiul Hugo (cu certe şanse de a-şi adjudeca trofeul), ci şi că romanul acesta a fost tradus de maestrul Pavelescu.

Pentru că uitasem să vă spun... Foarte probabil anul acesta se va lansa pe piaţă o ediţie română a romanului Leviathan Wakes sub titlul Trezirea leviatanului. Şi, cum e primul volum din trilogia The Expanse, eu, unul, abia aştept să citesc continuarea.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)