Dan Simmons, „Drood” (2009)

În 2011, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan, am avut ocazia să citesc un roman recent al lui Dan Simmons, Drood (Little, Brown & Co, New York, 2011). Am parcurs romanul în cîteva reprize lungi de lectură. Şi iată ce am aflat:

Naratorul din Drood este Wilkie Collins, autor al unor romane precum Femeia în alb şi Piatra Lunii. Protagonistul este Charles Dickens. Iar de pe prima pagină a romanului cititorii află că pe Collins îl macină o adîncă invidie profesională faţă de colegul său mai faimos şi mai apreciat de către public.

Evenimentele din roman sînt plasate în ultimii cinci ani din viaţa lui Dickens. Dan Simmons a dus o muncă impresionantă de documentare despre viaţa şi activitatea celor doi scriitori, iar printre evenimente reale, certificate istoric şi redate în Drood, a strecurat întîmplări fantastice, la graniţa dintre halucinaţie şi teroare.

Pe de o parte, Collins şi Dickens duc viaţa unor scriitori celebri, cu publicarea în serial a unor romane, turnee de lectură din propriile opere, montarea unor piese de teatru şi participarea la festivităţi. Pe de altă parte, au o viaţă privată cu legături extraconjugale, explorări nocturne ale unor cartiere rău famate şi contacte în lumea interlopă. Nu în ultimul rînd, cei doi sînt vizitaţi periodic de un personaj misterios, Drood, care ar putea fi un excentric, un vampir sau o halucinaţie.

Căci naratorul romanului, Wilkie Collins, nu este creditabil. Din primele capitole ale romanului, cititorii află că acesta consumă mari cantităţi de laudanum şi ocazional fumează opiu. Ca urmare, Collins vede cînd femei cu ten verde şi colţi de mistreţ bîntuind pe scările din locuinţa lui, cînd un dublu al său care scrie capitole din noul lui roman cu o altă caligrafie, cînd un domn palid şi uscăţiv, cu dantură proeminentă, îmbrăcat în negru.

Cum în viitorul apropiat se pare că va fi publicată o ediţie română a romanului Drood, nu am să vă dau prea multe detalii despre intriga acestuia, pentru a nu vă răpi din plăcera lecturii. Trebuie cu toate acestea să menţionez că Dan Simmons a pastişat la perfecţiune stilul victorian, cu vocabularul, manierismele şi atitudinile specifice acelei perioade istorice, iar prin amestecul rafinat de trimiteri intertextuale, evenimente istorice şi episoade fantastice terifiante a egalat, dacă nu cumva chiar a depăşit, cele mai bune realizări literare ale întemeietorilor curentului steampunk. Vă recomand cu căldură şi dumneavoastră acest roman captivant.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)