În recenziile anterioare despre cărţi din seria Culturii, am afirmat că au fost scrise în aşa fel încît să le permită cititorilor să le parcurgă în (aproape) orice ordine. Ei bine, iată un sfat: ar trebui să citiţi Look to Windward (“Priveşte înspre vînt”) la urmă. (Avertisment: Cu tot respectul pentru predecesoarele sale, aceasta este cea mai bună carte din serie.)
Conform obiceiurilor literare ale lui Iain M. Banks, “Priveşte înspre vînt” are o mulţime de surprize în intrigă, dintre care una este plasată chiar în prolog:
O femelă din civilizaţia chelgriană, Worosei, relatează la persoana întîi cum, în timpul unui război civil, s-a luptat cu disperare să-l salveze pe soţul ei, Quilan (prins sub un distrugător terestru) şi cum a trebuit să-l abandoneze. Cititorii s-ar aştepta ca ea să fie protagonista-naratoare şi s-ar aştepta să-i urmărească povestea pe parcursul restului romanului. Cu toate acestea, “Priveşte înspre vînt” este narat dintr-un punct de vedere numit omniscienţă multiplă selectivă, iar Worosei apare numai din cînd în cînd în visele şi amintirile lui Quilan. Contrar aşteptărilor iniţiale ale cititorilor, el este cel care supravieţuieşte, iar ea piere.
Este suficient să vă spun că surprize similare apar pe parcursul întregii cărţi, chiar şi pe ultima pagină.
Intriga este strucurată pe trei fire narative. Unul îl urmăreşte pe Mahrai Ziller, un disident chelgrian şi compozitor celebru care a fost însărcinat de către Mintea Centrală a Orbitalului Masaq’ să compună o simfonie. Al doilea se concentrează asupra maiorului Quilan, care trebuie să călătorească pînă la Orbitalul Masaq’ şi să-l convingă pe Ziller să se întoarcă la Chel. (Cel puţin, aceasta este scuza lui oficială.) Iar cel de-al treilea tratează despre un savant al Culturii, Uagen Zlepe, care studiază ritualurile de împerechere ale behemothaurilor – creaturi zburătoare de mărimea unor dirijabile dintr-un mediu cunoscut drept aerosferă.
Prima interpretare a unei simfonii face parte dintr-o comemorare grandioasă de pe Orbital. Cu opt sute de ani mai înainte, pe timpul Războiului Idiran, două stele au fost transformate în supernove. În capitolul final al cărţii aflăm că, opt secole mai tîrziu, la o distanţă de opt sute de ani-lumină, lumina acestui eveniment cataclismic este pe cale să ajungă la Orbitalul Masaq’. Iar Mintea Centrală are motive proprii ca să comemoreze evenimentul.
Al doilea fir narativ, pe de altă parte, conţine un motiv nou şi creativ pentru o tehnică literară veche. Romanele moderniste utilizează extensiv tehnica amintilor şi revenirilor, motivată de regulă de un stimul senzorial din prezent care, prin asociere de idei, declanşează un şir de amintiri din trecut. Iain M. Banks aduce o explicaţie ştiinţifico-fantastică pentru această metodă. Anume, maiorul Quilan este într-o misiune atît de secretă încît, după ce a fost antrenat şi instruit, amintirile i-au fost şterse din minte şi depozitate într-un implant. Pe măsură ce duce la îndeplinire fiecare stadiu din misiune, cîte un fragment din amintiri îi este transferat din implant în minte ca să-l ajute să se ocupe de stadiul următor.
(Ca să sporească complexitatea intertextuală a tehnicii narative, implantul lui Quilan conţine şi un construct – personalitatea unui personaj decedat – care îl sfătuieşte pe chelgrian pe tot parcursul misiunii, la fel cum constructul Dixie Flatline îl sfătuieşte pe protagonistul Henry Case în Neuromantul de William Gibson.)
Cel de-al treilea fir narativ implică unul dintre cele mai spectaculoase şi mai memorabile decoruri din literatura ştiinţifico-fantastică. Ecologia aerosferei este bazată parţial pe speculaţiile astronomului şi planetologului Carl Sagan referitoare la formele de viaţă din atmosfera giganţilor gazoşi, însă imaginaţia intensă a lui Iain M. Banks face această ecologie foarte impresionantă, complexă şi dinamică.
Dincolo de imaginile spectaculoase, tehnicile narative creative şi turnurile surprinzătoare ale intrigii, se află însă o chestiune mai serioasă. Cultura, o civilizaţie care se reprezintă sistematic drept raţională, paşnică şi echidistantă, de fapt are numeroase implicări discrete în alte civilizaţii într-un efort de a le face mai semănătoare cu ea însăşi (iniţial) şi de a le absorbi (în cele din urmă). De regulă, acest proces are loc lin – aproape firesc, s-ar putea spune.
Cu toate acestea, atunci cînd agenţii Culturii încearcă să reformeze societatea chelgriană bazată pe caste şi să o facă mai democratică, rezultă un război civil teribil şi cinci miliarde de chelgrieni sînt ucişi. Cultura îi pune capăt recunoscîndu-şi vina în mod public şi cerîndu-şi scuze (ca şi cînd toate scuzele din lume ar putea reînvia victimele).
Cînd chelgrienii încearcă să răspundă cu aceeaşi monedă, Cultura trimite o armă îngrozitoare, avansată din punct de vedere tehnologic, ca să-i ucidă pe conspiratori în moduri deosebit de crude şi de impresionante. (Cititorii atenţi vor observa aici o tentativă reuşită de a creşte miza faţă de modelul din metal lichid T 1000 din filmul Terminator 2: Ziua judecăţii.)
În subtext, Iain M. Banks aşază în contrast propaganda Culturii şi faptele ei. Cînd această societate cauzează un genocid, îl numeşte “greşeală”. Dacă alte civilizaţii încearcă să-i răspundă cu aceeaşi monedă, numeşte asta “terorism”. (Mă întreb dacă asta nu vă sună cumva familiar…)
Pe ansamblu, “Priveşte înspre vînt” este încununarea seriei Culturii, egală cu fiecare dintre cărţile precedente ale seriei (dacă nu superioară) din punctul de vedere al intrigii, imaginilor, tehnicii narative, referirilor intertextuale şi subtextului satiric. Unele dintre scenele sale, ca şi finalul, rivalizează din punctul de vedere al imensului impact emoţional asupra cititorilor cu cele mai bune pagini din “Cînturile Hyperion” ale lui Dan Simmons.
V-o recomand cu multă căldură.
(P.S. Importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, au în oferta lor o ediţie britanică elegantă a romanului Look to Windward. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Conform obiceiurilor literare ale lui Iain M. Banks, “Priveşte înspre vînt” are o mulţime de surprize în intrigă, dintre care una este plasată chiar în prolog:
O femelă din civilizaţia chelgriană, Worosei, relatează la persoana întîi cum, în timpul unui război civil, s-a luptat cu disperare să-l salveze pe soţul ei, Quilan (prins sub un distrugător terestru) şi cum a trebuit să-l abandoneze. Cititorii s-ar aştepta ca ea să fie protagonista-naratoare şi s-ar aştepta să-i urmărească povestea pe parcursul restului romanului. Cu toate acestea, “Priveşte înspre vînt” este narat dintr-un punct de vedere numit omniscienţă multiplă selectivă, iar Worosei apare numai din cînd în cînd în visele şi amintirile lui Quilan. Contrar aşteptărilor iniţiale ale cititorilor, el este cel care supravieţuieşte, iar ea piere.
Este suficient să vă spun că surprize similare apar pe parcursul întregii cărţi, chiar şi pe ultima pagină.
Intriga este strucurată pe trei fire narative. Unul îl urmăreşte pe Mahrai Ziller, un disident chelgrian şi compozitor celebru care a fost însărcinat de către Mintea Centrală a Orbitalului Masaq’ să compună o simfonie. Al doilea se concentrează asupra maiorului Quilan, care trebuie să călătorească pînă la Orbitalul Masaq’ şi să-l convingă pe Ziller să se întoarcă la Chel. (Cel puţin, aceasta este scuza lui oficială.) Iar cel de-al treilea tratează despre un savant al Culturii, Uagen Zlepe, care studiază ritualurile de împerechere ale behemothaurilor – creaturi zburătoare de mărimea unor dirijabile dintr-un mediu cunoscut drept aerosferă.
Prima interpretare a unei simfonii face parte dintr-o comemorare grandioasă de pe Orbital. Cu opt sute de ani mai înainte, pe timpul Războiului Idiran, două stele au fost transformate în supernove. În capitolul final al cărţii aflăm că, opt secole mai tîrziu, la o distanţă de opt sute de ani-lumină, lumina acestui eveniment cataclismic este pe cale să ajungă la Orbitalul Masaq’. Iar Mintea Centrală are motive proprii ca să comemoreze evenimentul.
Al doilea fir narativ, pe de altă parte, conţine un motiv nou şi creativ pentru o tehnică literară veche. Romanele moderniste utilizează extensiv tehnica amintilor şi revenirilor, motivată de regulă de un stimul senzorial din prezent care, prin asociere de idei, declanşează un şir de amintiri din trecut. Iain M. Banks aduce o explicaţie ştiinţifico-fantastică pentru această metodă. Anume, maiorul Quilan este într-o misiune atît de secretă încît, după ce a fost antrenat şi instruit, amintirile i-au fost şterse din minte şi depozitate într-un implant. Pe măsură ce duce la îndeplinire fiecare stadiu din misiune, cîte un fragment din amintiri îi este transferat din implant în minte ca să-l ajute să se ocupe de stadiul următor.
(Ca să sporească complexitatea intertextuală a tehnicii narative, implantul lui Quilan conţine şi un construct – personalitatea unui personaj decedat – care îl sfătuieşte pe chelgrian pe tot parcursul misiunii, la fel cum constructul Dixie Flatline îl sfătuieşte pe protagonistul Henry Case în Neuromantul de William Gibson.)
Cel de-al treilea fir narativ implică unul dintre cele mai spectaculoase şi mai memorabile decoruri din literatura ştiinţifico-fantastică. Ecologia aerosferei este bazată parţial pe speculaţiile astronomului şi planetologului Carl Sagan referitoare la formele de viaţă din atmosfera giganţilor gazoşi, însă imaginaţia intensă a lui Iain M. Banks face această ecologie foarte impresionantă, complexă şi dinamică.
Dincolo de imaginile spectaculoase, tehnicile narative creative şi turnurile surprinzătoare ale intrigii, se află însă o chestiune mai serioasă. Cultura, o civilizaţie care se reprezintă sistematic drept raţională, paşnică şi echidistantă, de fapt are numeroase implicări discrete în alte civilizaţii într-un efort de a le face mai semănătoare cu ea însăşi (iniţial) şi de a le absorbi (în cele din urmă). De regulă, acest proces are loc lin – aproape firesc, s-ar putea spune.
Cu toate acestea, atunci cînd agenţii Culturii încearcă să reformeze societatea chelgriană bazată pe caste şi să o facă mai democratică, rezultă un război civil teribil şi cinci miliarde de chelgrieni sînt ucişi. Cultura îi pune capăt recunoscîndu-şi vina în mod public şi cerîndu-şi scuze (ca şi cînd toate scuzele din lume ar putea reînvia victimele).
Cînd chelgrienii încearcă să răspundă cu aceeaşi monedă, Cultura trimite o armă îngrozitoare, avansată din punct de vedere tehnologic, ca să-i ucidă pe conspiratori în moduri deosebit de crude şi de impresionante. (Cititorii atenţi vor observa aici o tentativă reuşită de a creşte miza faţă de modelul din metal lichid T 1000 din filmul Terminator 2: Ziua judecăţii.)
În subtext, Iain M. Banks aşază în contrast propaganda Culturii şi faptele ei. Cînd această societate cauzează un genocid, îl numeşte “greşeală”. Dacă alte civilizaţii încearcă să-i răspundă cu aceeaşi monedă, numeşte asta “terorism”. (Mă întreb dacă asta nu vă sună cumva familiar…)
Pe ansamblu, “Priveşte înspre vînt” este încununarea seriei Culturii, egală cu fiecare dintre cărţile precedente ale seriei (dacă nu superioară) din punctul de vedere al intrigii, imaginilor, tehnicii narative, referirilor intertextuale şi subtextului satiric. Unele dintre scenele sale, ca şi finalul, rivalizează din punctul de vedere al imensului impact emoţional asupra cititorilor cu cele mai bune pagini din “Cînturile Hyperion” ale lui Dan Simmons.
V-o recomand cu multă căldură.
(P.S. Importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, au în oferta lor o ediţie britanică elegantă a romanului Look to Windward. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu